RSS

Arhivele lunare: ianuarie 2013

Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine


Istoria literaturii crestine vechiTitlu original: Letteratura cristiana antica

Autori: Claudia Moreschini și Enrico Norelli

Traducere: colectiv

Editură: Polirom

An: 2013

Preț: 99 RON

Demnă de toată lauda este revenirea în oferta Polirom a acestei cărți. Prima ediție, foarte dificil de procurat integral, a fost publicată pe parcursul mai multor ani, între 2002-2004. O carte foarte utilă celor care vor să afle măcar câte ceva despre literatura patristică. Fiind vorba despre o istorie, nu avem prezentări complete ale autorilor, însă cele mai importante scrieri sunt analizate individual, suficient pentru un cititor nespecialist.

Prezentare generală:

Productia literara crestina a constituit adesea un instrument de lucru indispensabil pentru istoria Bisericii vechi sau un aspect particular al gindirii patristice. Lucrarea lui Claudio Moreschini si Enrico Norelli evidentiaza insa contributia inestimabila pe care crestinismul a adus-o la formarea culturii occidentale – a culturii in sens larg, cuprinzind nu doar aspectele artistice, ci si gindirea, problematicile, solutiile pe care crestinismul primelor secole le-a produs si le-a trait. Prin continuturi si genuri puternic inradacinate in traditie, dar, in acelasi timp, noi, originale, literatura crestina, al carei nucleu este particularitatea mesajului evanghelic, a marcat trecerea de la civilizatia antica la cea medievala.
Din cuprins (cele doua volume):

Epistolele lui Pavel si traditia epistolara paulina • Traditia evanghelica • Traditia ioanina • Cele mai vechi apocalipse crestine • Crestinismul si antichitatea tirzie • Scriitori greci implicati in controversa ariana • Poezia crestina apuseana • Augustin • Epoca invaziilor barbare in Occident • Poezia liturgica greaca • Istoriografia crestina greaca

Prezentarea individuală a volumelor:

I. Lucrarea lui Claudio Moreschini si Enrico Norelli evidentiaza contributia inestimabila pe care crestinismul a avut-o la formarea culturii occidentale – a culturii in sens larg, desigur, cuprinzind nu doar aspectele artistice, ci si gindirea, problematicile, solutiile pe care crestinismul primelor secole le-a produs si le-a trait. Se recupereaza particularitatea mesajului evanghelic, nucleul oricarei forme literare crestine. Avind continuturi si genuri puternic inradacinate in traditie, dar in acelasi timp noi, originale, aceasta literatura a marcat trecerea de la civilizatia antica la cea medievala.

II. Tomul al doilea continua prezentarea istoriei literaturii patristice din Occident si Orient pina la inceputurile Evului Mediu. De la opera augustiniana si pina la poezia liturgica greaca din secolul al VI-lea, ni se propune o ampla panorama a productiei literare crestine a celor mai importanti autori, dar si a celor mai putin cunoscuti. Structurarea lucrarii pe epoci istorice si regiuni geografice (perioada marilor concilii, regatele romano-barbare, Gallia, desertul egiptean, Africa vandalica etc.) si contextualizarea politico-istorica ofera cititorului noi chei de lectura a literaturii crestine vechi.

Cuprins: Augustin • Epoca invaziilor barbare in Occident • Literatura din regatele romano-barbare din Occident • Perioada conciliului de la Efes. Teofil si Chiril al Alexandriei • Dezbateri teologice precalcedoniene si postcalcedoniene in Orient • Asceza si spiritualitate • Poezia liturgica greaca • Istoriografia cestina greaca • Exegeti greci minori

Reclame
 

Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești – Sf. Maxim Mărturisitorul


Scrieri si epistole - MaximAutor: Sf. Maxim Mărturisitorul

Traducere: Dumitru Stăniloae

Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR

An: 2012

Preț: 50 RON

Sper să nu fiu în eroare, dar cartea pare să reia volumul 81 din vechea colecție PSB, publicat în 1990.

Prezentarea de pe site-ul librăriei Sophia:

Volumul de față reunește mai multe texte de mici dimensiuni și epistole ale Sfântului Maxim Mărturisitorul (de la a cărui adormire se împlinesc 1350 de ani), scrieri cu un conținut variat, dar cu un accent vizibil pus asupra temei hristologice. Acestea ne revelează o personalitate profund implicată în disputele hristologice, ajunse la un apogeu polemic spre sfârșitul primei jumătăți a secolului al VII-lea, dar și o minte capabilă de cele mai subtile
distincții conceptuale, în cadrul cărora sunt valorizate creator toate produsele logicii antice.

Discursul hristologic al Sfântului Maxim nu poate fi redus însă nici la polemică, nici la silogistică, ci în integralitatea acestuia trebuie întrezărită insuflarea harului Sfântului Duh, dobândit prin nevoință și prin vederea duhovnicească a rațiunilor lucrurilor și ale lumii. Problemele care frământau lumea creștină din acea epocă sunt, așa cum se știe, cele legate de apariția ereziilor monofizită, monotelită și monoenergistă, care, prin sprijinul imperial de care se bucurau, puteau agresa cu aroganță ortodoxia Bisericii.

Hristologia dezvoltată de Sfântul Maxim analizează punctual aspectele teologice care decurg din actul asumării firii omenești de Dumnezeu Cuvântul, în care firea omenească nu suferă nicio alterare. Este cu totul admirabilă „antropologia” complementară pe care sfântul autor o pune în lucrare în context hristologic, pledând cu tărie nu numai pentru păstrarea firii omenești după întrupare, ci și a deplinei voințe și lucrări ale acesteia în Hristos. Vigurosul discurs antropologic al Sfântului Maxim nu este astfel deloc întâmplător, nici superfluu în context, ci are rolul esențial de a dovedi realitatea definitivă a unirii firii omenești și a celei dumnezeiești în Persoana lui Hristos, fără vreo contopire. Acest demers teologic era orientat împotriva concepțiilor eretice enunțate mai sus, care, fără excepție, direct sau indirect, susțineau o dizolvare a omenescului în firea dumnezeiască a Cuvântului, punând în mod implicit sub semnul întrebării atât realitatea Persoanei lui Hristos, cât și a mântuirii oamenilor în El.

Fiecare scriere din acest volum este o mărturie nuanțată asupra disputei hristologice la care Sfântul Maxim a participat activ, precizând în formule limpezi învățătura ortodoxă a Bisericii. De mare ajutor pentru o înțelegere deplină și corectă a scrierilor sale sunt și vastele note explicative ale Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, care, de altfel, semnează și inspirata traducere a textelor cuprinse în volumul de față.

În cunoscuta epistolă Despre iubire, către Ioan Cubicularul, este dezvoltată o viziune unică asupra dragostei, care, citându-l pe autor, „adună cele divizate” și prin care „nimeni nu este prin nimic despărțit de ceea ce este comun, ci fiecare este al fiecăruia și toți ai tuturor și mai degrabă ai lui Dumnezeu decât unii ai altora”. Volumul se încheie cu relatarea unei dispute publice a Sfântului Maxim cu Patriarhul Pyrrhus al Constantinopolului, text în care sunt cuprinse în forma dinamică a dialogului toate temele majore ale scrierilor hristologice anterioare.

Scrierile Sfântului Maxim Mărturisitorul cuprinse în acest volum publicat de Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă ilustrează profund un capitol hristologic de importanță majoră în istoria și viața Bisericii Ortodoxe. Acest capitol fundamental al culturii teologice ortodoxe nu poate trece neobservat și nestudiat de cineva însetat de adevărata cunoaștere, doritor de dreaptă cugetare în spațiul celor cu putință a fi cunoscute, dar și în acela al celor mai presus de cugetare, cunoaștere la care Biserica invită matern pe toți credincioșii ei, întrucât viața veșnică înseamnă cunoașterea mântuitoare a lui Dumnezeu, singurul Dumnezeu adevărat, și a lui Iisus Hristos, Fiul Său, trimis în lume spre mântuirea noastră (Ioan 17, 3).

 

Etichete: ,

Patericul – Cristian Bădiliță (trad.)


patericTraducător: Cristian Bădiliță

Editură: Adevărul Holding

An: 2011

Preț: 35 RON

După cele trei ediții publicate la Polirom, Cristian Bădiliță își publică traducerea Patericului într-o variantă cu mult mai multe șanse de a ajunge la publicul larg, nu atât datorită prețului, cât mai ales din pricina reclamei mult mai agresive pe care o practică Adevărul Holding.

„La început a fost tăcerea. „Un frate l-a întrebat pe avva Visarion: «Ce să fac?». Bătrînul îi zice: «Taci si nu te măsura pe tine însuţi»””. Tăcerea purificatoare, terapeutică, practicată nu numai de Părinţii din pustiu, ci de toţi novicii din marile religii sau filozofii soteriologice (hinduism, budism, iudaism, în varianta ascetică, pitagorism etc.). Dacă însă totul ar fi fost tăcere, nimic n-ar fi putut răzbate pînă la noi, iar noi, astăzi, poate nici n-am exista. Căci lanţul generaţiilor se ţine pe cuvînt, pe gest, pe faptă, cuvîntul, gestul si fapta alcătuind ceea ce se numeşte tradiţie: bagajul cultural pe care oricine îl găseşte în faţa ochilor atunci cînd intră în viaţă. O altă apoftegmă, ceva mai îngăduitoare, spune: „Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: «Ce este mai sănătos: să vorbeşti ori să taci ?» Bătrînul îi răspunde: «Cine vorbeşte din dragoste de Dumnezeu, bine face; la fel, cine tace din dragoste de Dumnezeu»””. Aşadar, cuvînt şi tăcere despre Dumnezeu. Patericul nu este altceva decît urma vizibilă, scriptică a acestor tăceri şi vorbiri neîntrerupte despre Dumnezeu, pe o perioadă de aproxi­mativ două secole, IV şi V, în pustiurile egiptene, sinaitice şi palestiniene.” Cristian Badilita

Prezentare pe site-ul Polirom:

Patericul, o lucrare fundamentala oferita cititorilor intr-o versiune riguroasa, stiintific stabilita, prevazuta cu elementele unui foarte bun acces cultural la text.

„O carte este importanta in masura in care ne pregateste pentru moarte; el este in acelasi timp un manual de dezvatare a lucrurilor nesemnificative, a fleacurilor, a dogmatismului uscat, care inchircesc sufletul si fac aerul din jurul nostru irespirabil. Dar mai presus de toate, Patericul este un minunat insotitor al sufletului catre moarte. Curajul, bunatatea, delicatetea, iubirea si smerenia personajelor din Pateric fac din ele mai mult decit niste simple modele ascetice, mai mult decit niste campioni maniaci ai postului si rugaciunii. Cu ei, de fapt, o imensa armata de cavaleri desavirsiti reinvie pentru o clipa, din faldurile blonde ale pustiului, pentru a ne reaminti ca Dumnezeu ne-a facut, pe toti, la origine, oameni cu «aripi de foc», dupa chipul si asemanarea Sa.” (Cristian Badilita)

Dintr-o recenzie scrisă de Mirela Teodorescu:

Cuvântul Pateric vine de la patir care în limba greacã înseamnã tată; am zice „învăţături ale Părinţilor duhovniceşti”, am putea zice „învăţături ale bătrânilor”. „Cartea bătrânilor”, aşa se mai numeşte Patericul. Şi când sunt referiri ale Părinţilor duhovniceşti la învăţăturile din Pateric, găsim referirile în înţelesul acesta, de „Cartea bătrânilor”. Călugăr în limba greacã cuprinde şi cuvântul gheron, care înseamnã bătrân. Calos înseamnã bun sau frumos. Cu acelaşi cuvânt se poate exprima cuvântul „bun” sau „frumos”, calos­gheron ar fi „bătrân frumos”, deci cuvântul „călugãr” din limba română este un cuvânt alcătuit din cuvintele greceşti calos­gheron. Nu numai bătrânii sunt călugări, sunt şi tineri care sunt călugări, dar, etimologic, cuvântul „călugăr” înseamnã „bătrân frumos”. Deci „Cartea bătrânilor” sau Patericul înseamnã cartea celor care au experienţă, cartea celor care au ajuns la nişte concluzii, cartea celor ce vorbesc cu autoritate. Vorbesc şi tinerii cu autoritate, dar autoritatea bătrânilor n­u o au decât bătrânii. Când eşti bătrân se consideră că ai acumulat de­-a lungul anilor o experienţă, se consideră că ai ajuns la nişte concluzii temeinice, la nişte concluzii pe care le poţi oferi şi altora. Şi e mare lucru ca un tânăr să înceapă cu experienţa şi cu concluziile bătrânilor.

Denumirea de “părinţii pustiei” cuprinde un grup influent de eremiţişi cenobiţi (trăitori în viaţa de obşte), începând cu secolul al IV-lea, care s-au stabilit în deşertul egiptean. Originile monahismului răsăritean şi apusean se găsesc în aceste comunităţi solitare şi religioase de asceţi. Pavel al Tebei este primul pustnic menţionat care a stabilit o tradiţie monahală ascetică şi de contemplaţie, iar Pahomie al Tebaidei este considerat fondatorul cenobitismului sau a monahismului timpuriu. Cu toate acestea, la sfârşitul secolului al III-lea, Antonie cel Mare conducea colonii de pustnici în mijlocul acestei regiuni. El a devenit curând eroul religios şi al retragerii arhetipale în Biserică, faimă datorată în mare parte şi popularei scrieri a sfântului Atanasie cel Mare, Vita St. Antoni. Aceşti primi monahi au atras numeroşi ucenici în jurul aşezărilor lor austere mai ales prin modul lor simplu, neobişnuit şi concentrat de căutare a mântuirii şi îndumnezeirii. Părinţilor pustiei li se cereau adesea călăuzire sau îndrumare spirituală şi sfaturi de către ucenicii lor. Aceste răspunsuri, au fost păstrate şi adunate în diferite culegeri de apoftegme ale Părinţilor pustiei, sau Patericele.

 

Canonul Ortodoxiei I – Ioan I. Ică jr.


Canonul OrtodoxieiAutor: Ioan I. Ică jr.

Editură: Deisis

An: 2008

Canonul Ortodoxiei este titlul generic al unei serii prevazute sa apara in cinci volume si care isi propune restituirea integrala a tuturor documentelor constitutive ale identitatii crestine ortodoxe. Lectura lor va oferi cititorului posibilitatea de a avea un raspuns avizat si riguros exact la intrebarea: ce sunt ortodoxia crestina si crestinismul ortodox in forma lor canonica? Volumul de fata, care inaugureaza aceasta serie, este dedicat Canonului apostolic al primelor secole si include un corpus de texte si documente scripturistice, martirice, liturgice si disciplinare care reveleaza existenta inainte de anul 325 a unui crestinism al originilor, integral, viu si riguros, care isi exprima rigoarea in termenii notiunii fundamentale de canon. Inainte de a promulga dogme, definitii sau tomosuri (cum se va face in epoca imperiala bizantina), Biserica apostolica a primelor secole si-a formulat normativul identitatii sale intr-o serie de canoane: canonul scripturistic, canonul adevarului credintei, canonul etic si disciplinar al vietii si mai ales canonul liturgic. Cititorul interesat are acces in acest volum la: — primele acte martirice si apologii crestine; — corespondenta discipolilor directi ai apostolilor: Clement Romanul si Ignatie Teoforul; — primele aparari ale Traditiei apostolice de catre Irineu al Lyonului si Tertulian; — documentele literaturii canonice apostolice in integralitatea lor: Didahia Apostolilor, Traditia Apostolica, Canoanele Bisericesti ale Apostolilor si Constitutiile Apostolilor; si — cele mai vechi colectii pastrate de rugaciuni ale Bisericii vechi: principalele anaforale euharistice, Euchologion-ul lui Serapion din Thmuis si mai ales cel mai vechi Euchologion bizantin pastrat in codicele Barberini graecus 336. Actualitatea si importanta permanenta a acestor documente fondatoare se dovedeste acuta in zilele noastre cand, pe fondul unei ingrijoratoare amnezii a esentelor, crestinismul apostolic e supus unor tot mai radicale si virulente atacuri mediatice si eforturi de deconstructie si subminare. Studiul introductiv, amplu si erudit, propune un exercitiu de memorie si reasimilare reflexiva a traditiei ortodoxe ca proces viu de realizare istorica si ecleziala a unei Forme canonice identificate cu misterul paradoxal si inepuizabil al Persoanei lui Iisus Hristos Cel rastignit si preaslavit, Fiul vesnic al Tatalui si Capul in Duhul Sfant al creatiei celei noi. Identificarea si realizarea acestui Canon, ireductibil la scheme osificate, e o invitatie la inteligenta, smerenie si discernamant personal.


Planul intregii serii a Canonului Ortodoxiei este urmatorul:

I. Canonul apostolic al primelor secole (volumul de fata)

II. Canonul dogmatic si disciplinar al Sinoadelor Ecumenice (325–843)

III. Canonul dogmatico-polemic al Bisericii bizantine (843–1453)

IV. Canonul hagiografic (Sinaxarul) Bisericii bizantine

V. Canonul dogmatico-polemic al Bisericii rasaritene postbizantine

 

Capete gnostice – Sf. Maxim Mărturisitorul


Capte gnosticeTitlu original: ???

Autor: Sf. Maxim Mărturisitorul

Traducere: Walther Alexander Prager

Editură: Herald

Colecție: Spiritualitate Creștină

An: 2008

Preț: 25 RON

Potrivit datelor disponibile la Biblioteca Națională, cartea este tradusă din greacă, spre deosebire de alte cărți de patristică traduse de unii din engleză sau franceză.

(Despre teologie si despre iconomia intruparii Fiului lui Dumnezeu)

Despre Maxim s-a spus ca ar fi „ultimul ganditor independent al Bisericii bizantine”, iar atentia pentru evenimentele exterioare este inlocuita la el de una pentru prefacerile interioare din viata ascetica. Cel din urma aspect este, de altfel, si una din cauzele ce confera conceptiei teologice a lui Maxim un loc singular in istoria patristicii rasaritene. Mai precis, Maxim reuseste sa realizeze o legatura directa intre spiritualitatea vietii crestine si speculatiile teologice propuse de scriitorii alexandrini si Pseudo‑Dionisie Areopagitul, construind o imagine unitara a iconomiei Logosului divin in lume si in om.

„Cele doua sute de capete gnostice”, scrise probabil catre 634, concentreaza viziunea teologico‑mistica a lui Maxim pe o lungime a scrierii de sapte ori mai mica decat Raspunsuri catre Thalasie. Scurtimea tratatului este cauzata de faptul ca, spre deosebire de scrierile anterioare, Maxim renunta la stilul didactic. Capetele nu au un destinatar, asa cum au lucrarile sale precedente. Forma scrierii sub forma capetelor nu era noua in literatura patristica, fiind exploatata de Evagrie Ponticul, dar si de multi alti scriitori din mediul ascetic.

Spre deosebire, totusi, de alte scrieri similare, Capetele gnostice ale lui Maxim dovedesc o puternica coerenta interna ascunsa sub aparenta fragmentaritatii gandurilor. Spre sfarsitul tratatului (la 2, 85), Maxim insusi ofera implicit dovada ca nici unul din capete nu este introdus intamplator. Despre maniera in care Maxim va fi intentionat sa‑i fie citite capetele, nu aflam din aceasta scriere, ci din prologul Capetelor despre dragoste. Maxim il previne pe destinatarul scrierii, Elpidie, asupra faptului ca trebuie sa ia aminte „cu straduinta la fiecare din capete”. Totodata, avertizeaza asupra caracterului ezoteric al capetelor – „multe din ele nu vor fi intelese de toti” – , motiv pentru care recomanda ca „multe din <capete> sa fie mult cercetate impreuna de catre multi”.

Aceasta pluralitate a cercetarii este opusa de Maxim simplitatii aparente a capetelor. Asadar, este nevoie ca lectura lor reiterativa sa treaca de primul strat al cuvintelor si sa caute sa patrunda dincolo de fragmen­taritatea capetelor (cerinta exprimata de expresia „sa fie cercetate impreuna”). Mai departe in acelasi prolog, Maxim tinde sa confere lecturii capetelor calitatea unui exercitiu spiritual, respingand ideea unei simple cercetari intelectuale. Este evident, ca aceleasi prevederi s‑ar aplica si lecturii Capetelor gnostice, motiv pentru care comentariile ample atasate traducerii tratatului isi gasesc in parte indreptatirea (prin atentia conferita fiecarui capat) si in parte limitarea (cel putin din cauza faptului ca nu vor putea suplini niciodata asumarea lor spirituala).

Contributia Sfantului Maxim la dezvoltarea teologiei crestine a fost atat de importanta incat Biserica l‑a numit „Marturisitorul” (latinizat „Confesorul”), iar, pentru viata lui intelectuala, „Teologul si Filozoful”.

 

Summa theologica – Toma din Aquino


Summa theologicaTitlu original: Summa theologica

Autor: Toma din Aquino

Traducere: Alexander Baumgarten (coord.)

Editură: Polirom

An: 2009

Preț: 88 RON

Toma din Aquino a ilustrat in cea mai importanta opera a sa, Summa theologica, spectacolul unei vieti intelectuale magnifice, care a reunit teologia si filosofia intr-un efort de intelegere a Creatorului si a ordinii creatiei. Alaturind sursele grecesti si arabe ale filosofiei celor iudaice si patristice ale crestinismului, el a realizat o sinteza a carierei sale intelectuale. Expresie vie atit a solutiilor pe care gindirea scolastica le-a dat problemelor ce izvorau din sursele mentionate, cit si a tensiunilor in urma carora s-a nascut modernitatea europeana. Summa theologica poate fi inteleasa doar prin prisma circumstantelor in care a aparut, fiind un dialog al ideilor vehiculate de dominicani, franciscani si seculari in mediul intelectual de la Universitatea din Paris a secolului al XIII-lea. Acest volum cuprinde integral prima parte a operei, dedicata chestiunilor de teologie speculativa, angelologie, antropologie si filosofie politica, urmind ca in celelalte trei volume sa intilnim chestiuni de teologie morala, filosofia dreptului si teologia sacramentelor.

Dintr-o recenzie de Marius Cruceru publicată pe blogul Scriptorie:

Summa este o probă de mare dificultate pentru orice traducător, fie acesta absolvent de clasice, în ce priveşte limba, dar şi în ce priveşte conţinutul, un test greu pentru orice absolvent de filozofie sau de teologie. Dacă Alex Baumgarten s-ar fi apucat singur de această intreprindere acum, cu toată admirația pe care i-o purtăm unii dintre noi, aș fi fost sceptic în privinţa reuşitei.

Alegerea sa pentru un colectiv atît de divers, în care sînt reprezentate atîtea competențe este singura variantă pentru o intreprindere ca aceasta în ziua de azi, cînd interdisciplinaritatea caută să recupereze ceea ce a pierdut universitatea faţă de Evul Mediu: continuitatea teologiei cu filozofia şi cu ştiinţa discursului. Fragmentarea de tip teologie faţă de filozofie şi separarea acestora de filologie era străină şi lui Augustin, dar şi lui Toma. Colectivul coordonat de Alexander Baumgarten ne oferă prilejul unei nostalgii, în sensul etimologic al cuvîntului, spre vremea grupurilor de truditori din mănăstirile iezuite.

Pentru a traduce Toma nu este de ajuns o calificare în limbile clasice, chiar dacă se poate adăuga o competenţă în teologie şi o diplomă în filozofie. Toma trebuie interpretat, nu doar tradus. Conciziunea limbii, largile sfere semantice dezvoltate de autor în context, în domeniul lexicului, structurile conceptuale complexe, care se reflectă în sintaxa uneori arborescentă sau prea frustă, toate acestea presupun un efort, pe care mai ales specialistul în limbi clasice îl poate aprecia în adevarată măsură, iar teologul și filozoful trebuie să îl respecte.

Așa cum am arătat, textul tomist trebuie interpretat corect (??? ce va fi însemnat aceasta; complexă idee cînd ne referim la ideologizarea unor asfel de texte) pentru a face o traducere bună și trebuie tradus bine pentru o interpretare corectă, fiindcă textul lui Toma devine un text de nivel 0, care presupune, la rîndul lui exegeze, comentarii, interpretări.

Colectivul coordonat de Alexander Baumgarten realizează nu numai o traducere școlărească admirabilă (în sensul de scholar), ci o transpunere care a presupus ca pas precedent, şi anume o bună echipare în filozofia și teologia medievală.

 

Dicționarul Noului Testament – Daniel G. Reid (ed.)


Dictionarul Noului TestamentTitlu original: The IVP Dictionary of the New Testament

Autor: Daniel G. Reid (ed.)

Traducere: Lucian Ciupe și Timotei Manta

Editură: Casa Cărții

An: 2008

Preț: 120 RON

Un compendiu de învăţătură biblică contemporană într-un singur volum

Dicţionarul Noului Testament este produsul unui grup de 94 de teologi evanghelici care au elaborat articole de înaltă ţinută academică pe teme de interes pentru studiul Noului Testament. Cititorul va fi avizat asupra formulării unor teorii ştiinţifice în diverse domenii şi va găsi argumente în favoarea interpretării evanghelice.

Dicţionarul prezintă ample comentarii asupra fiecărei cărţi din Noul Testament, evenimente-cheie şi subiecte teologice importante din Noul Testament, precum şi informaţii despre contextul iudaic şi roman al timpurilor scrierii Noului Testament.

Dicţionarul Noului Testament reuneşte,  într-un singur volum,  o serie de articole esenţiale – 132 de articole – apărute într-o colecţie de dicţionare publicate de InterVarsity Press, şi anume: Dictionary of Jesus and the Gospels, Dictionary of Paul and His Letters, Dictionary of the Later New Testament and Its Developments şi  Dictionary of New Testament Background.
Această colecţie de dicţionare şi-a demonstrat valoarea încă de la publicarea primului volum, în 1992. Fiecare volum a câştigat Premiul Gold Medallion, premiu decernat anual de către Evangelical Christian Publishers Association pentru cărţi biblice sau teologice de referinţă.

Pe paginile acestui dicţionar veţi găsi peste 130 de articole în care sunt dezbătute:
* cărţile Noului Testament
* evenimente semnificative din Noul Testament
* subiecte teologice importante
* contextul iudaic şi roman.

Alte caracteristici valoroase includ:
* schiţe, diagrame şi tabele
* glosar de termeni
* bibliografii complete
* index al versetelor biblice.

„Editura Casa Cărţii pune la îndemână cititorului această lucrare de referinţă care oferă o bogăţie de informaţii cu privire la lumea în care au trăit Mântuitorul Isus şi apostolii Săi şi cu privire la învăţătura acestora. Rezultatele celor mai recente cercetări în domeniul teologiei biblice a Noului Testament şi al scrierilor părinţilor apostolici sunt prezentate într-un limbaj accesibil publicului larg. Dicţionarul Noului Testament este un instrument de cercetare care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui student în teologie sau a vreunui slujitor al Bisericii.”
Conf. univ. dr. John Fleter Tipei, ITP Bucuresti

Cartea are coperţi tari şi e cusută.

 

Etichete: ,

 
%d blogeri au apreciat asta: