Autor: Søren Kierkegaard
Traducere: Ana-Stanca TABARASI
Editură: Humanitas
An: 2011
Preț: 59 RON
În ciuda faptului că e o apariție mai veche, această carte cred că merită pomenită între aparițiile editoriale remarcabile. Toate discursurile cuprinse în volumul III (din seria de Opere) au legătură cu creștinismul.
„Volumul de faţă cuprinde, pentru prima dată în limba română, în traducere după ediţia critică daneză, scrierile publicate de Søren Kierkegaard sub propriul nume între 1843 şi 1845: optsprezece Discursuri edificatoare şi Trei discursuri la ocazii imaginate.
Reunind profunzimea teologică, rigoarea filozofică, fineţea psihologică şi frumuseţea stilistică, discursurile tratează despre alcătuirea şi raportarea sinelui la Dumnezeu, la timp şi eternitate, despre bine şi rău ca daruri de sus, despre rugăciune, iubire, răbdare, curaj, gravitate, decizie, despre îngrijorarea care duce la «întărirea omului dinăuntru» şi despre gândul morţii, care îl face pe om să îşi ia viaţa în serios. Kierkegaard înfăţişează, totodată, rolul modelator al unor personaje biblice precum Iov, apostolul Pavel sau Ioan Botezătorul.
Punând sub semnul întrebării autoritatea vorbitorului şi posibilitatea de a rosti adevărul, textele propun o nouă omiletică şi un nou demers epistemologic: cunoaşterea îngrijorată în locul cunoaşterii de tip abstract, care-l face pe om indiferent faţă de lume.“ (Ana-Stanca TABARASI)
Date despre autor:
SØREN KIERKEGAARD (5 mai 1813, Copenhaga – 11 noiembrie 1855, Copenhaga) a studiat teologie şi filozofie la universităţile din Copenhaga şi Berlin, absolvind-o pe cea dintâi în 1841 cu o teză despre ironia socratică şi cea romantică. După articole politice şi culturale în presa daneză, debutează în volum cu eseul Din hârtiile unuia încă viu (1838), o critică la adresa lui Hans Christian Andersen. Despărţirea de logodnica sa Regine Olsen prilejuieşte scrierea cărţii care îi conferă celebritate, Sau-sau (1843). Urmează aproape 40 de volume semnate cu pseudonime sau numele propriu, cu subiecte variind între filozofie, psihologie, literatură şi religie, care evidenţiază primatul individului concret, istoric şi contingent asupra oricărei realităţi depersonalizante şi imposibilitatea de a „închide” fenomenul vieţii în categorii abstracte şi explicative. În ultima parte a vieţii stârneşte senzaţie cu polemica sa împotriva autorităţilor bisericeşti daneze, cărora le reproşa superficializarea creştinismului. Opera sa a exercitat o influenţă considerabilă, fiind sursă de inspiraţie pentru teologia dialectică, existenţialismul filozofic şi creştin, pentru psihologia şi literatura modernităţii.
Opere principale: Om Begrebet Ironi med stadigt Hensyn til Socrates (Despre conceptul de ironie, cu permanentă referire la Socrate), 1841; Frygt og Bæven (Frică şi cutremur), 1843; Gjentagelsen (Repetiţia), 1843; Philosophiske Smuler eller En Smule Philosophi (Fărâme filozofice sau O fărâmă de filozofie), 1844; Begrebet Angest (Conceptul de angoasă), 1844; Stadier paa Livets Vei (Stadii pe drumul vieţii), 1845; Afsluttende uvidenskabelig Efterskrift (Post-scriptum neştiinţific, concluziv), 1846; Kjerlighedens Gjerninger (Faptele iubirii), 1847; Opbyggelige Taler (Discursuri edificatoare), 1845-1850; Sygdommen til Døden (Boala de moarte), 1849; Bogen om Adler (Cartea despre Adler), 1846-1847. (Informații preluate de pe site-ul Editurii Humanitas)
Publicații creștine 