RSS

Norul necunoașterii

11 feb.

norul_necunoasteriiTitlul original: The Cloud of Unknowing

Autor: necunoscut

Traducere: Gheorghe Fedorovici

Editură: Herald

An: 2004

Preț: 10 RON

Din nefericire, mai exista inca in lumea teologiei academice  acest gand reflex, de a aprecia in mod automat ca „neoplatonica” cea mai mare  parte a teologiei patristice, si in special corpusul areopagitic. Indiferent  daca aceasta pozitie este determinata de elanul de a intari prestigiul teologiei  patristice sau dimpotriva, si mult mai probabil, de a o respinge in bloc, in mod  inevitabil aceasta „umbra” neoplatonica va insoti indirect si pe toti cei care  si-au reclamat o filiatie areopagitica. Intrucat in aceasta situatie se afla si  autorul Norului,  consider ca este utila prezentarea unor scurte precizari.

Potrivit lui A. Louth, „ruptura totala cu traditia platonica”   care apare in teologia crestina, se produce odata cu Sinodul ecumenic de la  Niceea din 325, si mai precis, prin teologia Sf. Atanasie cel Mare, care nu mai  explica raportul dintre Dumnezeu si om prin binomul spiritual/material  caracteristic gandirii pre-niceene, ci prin perechea necreat/creat, care va  deveni de-acum distinctia capitala si normativa pentru teologia crestina.   Aceasta distinctie va fi regasita in Norul sub forma perechii „nought”/ „ought”  („nimic” respectiv „ceva” in cap. LXVII si LXVIII), care defineste statutul  ontologic al fapturii. Asadar, teologia care apare incepand cu momentul Niceea  inceteaza sa mai fie (neo)platonica; ea devine mai ales, prin principiile ei de  baza, in mod evident anti-platonica: „sufletul nu este conatural cu divinitatea,  si, prin urmare, contemplatia nu este acea activitate prin care el devine divin.  Indumnezeirea este un rezultat al Intruparii: e un act al harului, in sensul cel  mai deplin al cuvantului.”  Aceasta perspectiva cu adevarat revolutionara ce  caracterizeaza gandirea Sf. Atanasie si, pe urmele sale, intreaga gandire  patristica, si care este intalnita in mod explicit si in cazul autorului nostru  (cf. cap. LVII), reprezinta criteriul decisiv prin care orice influente sau  imprumuturi (neo)platonice pot fi evaluate.

Daca in perioada aparitiei Norului, teologia Sf. Dionisie mai  era inca o pilda de ortodoxie, in schimb, de la Renastere incoace nu a mai  incetat sa fie privita cu rezerve (atunci cand nu a fost respinsa de-a dreptul),  datorita pretinsului neoplatonism care ar fi inspirat-o.  Pentru a evita  asemenea apropiere, si lasand la o parte aprecierile nastrusnice ale unora care  l-ar vedea pe autorul Norului foarte bine drept un budist,  editori precum J.  Walsh s-au aratat extrem de grijulii in a-l intarcui pe autorul Norului in  compania, foarte onorabila de altfel, a marilor teologi medievali occidentali:  Toma d`Aquino, Hugh de Balma, Thomas Gallus si Richard de Saint Victor.  Or  chiar daca la prima vedere o astfel de plasare este justificata, avand in vedere  ca acestia au fost intr-adevar, pe langa Sf. Dionisie, sursele sale principale,  ramane dificil de explicat motivul pentru care clasificarile si constructiile  tipic scolastice, atat de frecvente in cazul celorlalti autori, sunt, in cazul  lui, cvasi absente.  In plus, arata P. J. Gallagher, accentul pus de autorul  Norului asupra experientei directe si asupra rolului hotarator al inimii, il  distinge in mod vadit de tipul de abordare prezent in sursele sale imediate  si,  as adauga eu, il plaseaza intr-o familie spirituala care, desi departata  cronologic, din perspectiva „duhovniceasca” ii este foarte aproape si apropiata.  Lasand de-o parte corpusul areopagitic ca fiind de la sine inteles, am in vedere  tipul de teologie mistica dezvoltat de traditia rasariteana cu precadere in  lucrari precum Viata lui Moise si Comentariile la Cantarea Cantarilor ale Sf.  Grigorie de Nyssa, sau in tratatele despre vederea duhovniceasca (contemplatie)  ale Sf. Grigorie Palama. Acesta este motivul principal pentru care am considerat  potrivit ca trimiterile si observatiile de subsol sa-l angajeze in mod explicit  pe acest personaj intr-un dialog cu traditia patristica rasariteana, oricat de  scandalos ar parea din punct de vedere stiintific si oricat de mult s-ar neglija  faptul ca in afara de Dionisie, singurii autori citati in cuprinsul Norului sunt  Augustin si Grigorie cel Mare. In studiul critic care va insoti restul celor  sase lucrari ale acestui autor, pe care speram ca le vom oferi in curand  publicului romanesc, voi arata ca aceasta contextualizare nu este deloc atat de  nepotrivita cum ar putea parea la prima vedere. Si ca, de pilda, autorul Norului  si Sf. Grigorie Palama ar putea avea mai multe in comun decat faptul ca au fost  contemporani.

Reclame
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: