RSS

Frică și cutremur – Søren Kierkegaard

13 feb.

Carte_Frica-si-cutremur_1129cTitlu original: Frygt og Bæven

Autor: Søren Kierkegaard

Traducere: Leo Stan

Editură: Humanitas

An: 2005

Preț: 19 RON

Publicata in 1843 sub pseudonimul Johannes de Silentio, Frica si cutremur este expresia patetica a unui dialectician al credintei crestine. Dar dialectica lui Kierkegaard, spre deosebire de cea a lui Hegel, nu descrie mersul Spiritului absolut in istorie, ci infatiseaza devenirea complexa si paradoxala a individului uman, o devenire supusa timpului, schimbarilor bruste, indoielilor si angoaselor, disperarilor si pasiunilor, pacatului, caderilor si inaltarilor – pe scurt, misterului baroc al existentei umane. O carte despre care insusi autorul marturisea ca, dupa moarte, „singura Frica si cutremur imi va asigura nemurirea. Va fi atunci citita, si mai apoi tradusa in limbi straine. Oamenii se vor cutremura, aproape, de infricosatorul patos al cartii“.

Jen, într-o recenzie publicată pe bookblog.ro:

In Frica si cutremur, Kierkegaard ne vorbeste despre „resemnare infinita” si „credinta”, avand in centrul dialecticii sale pe parintele credintei, Avraam. Pentru Kierkegaard, resemnarea infinita nu este supunerea individualului in fata unui destin fatidic, ci este constientizarea permanenta ca in lumea aceasta obiectul dorintei ramane total inaccesibil. A te resemna, in sens kierkegaardian, inseamna a renunta la aceasta lume, la placerile ei, stiind bine ca fericirea este neputinta de a trai in lume (in
conformism cu ideologia) si putinta de a trai in credinta (in non-conformism cu ideologia). De asemenea, resemnarea infinita este pasul prin care omul poate sa ajunga la credinta, si nu credinta este pasul prin care omul ajunge la resemnare infinita. Pentru a crede trebuie sa renunti la lume, si nu invers. Neputinta de a crede este tocmai aceasta confuzie dintre cele doua miscari: cand individualul confunda miscarea resemnarii infinite cu miscarea credintei, atunci apare necredinta; pot spune ca cred numai dupa ce am renuntat la lume. Dar ce inseamna a renunta la lume? A renunta la lume inseamna tocmai prima porunca din Decalog: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau. Sa nu ai alti dumnezei afara de mine, nici sa-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a celor ce sunt sus in cer, sau jos pe pamant, sau in apa si sub pamant” (Deuteronom 5:6-8). Sa te resemnezi infinit inseamna sa nu faci din stiinta vreun dumnezeu, sa nu faci din filozofie vreun dumnezeu, sa nu faci din morala vreun dumnezeu si nici din estetica sa nu faci vreun dumnezeu. La resemnarea infinita poate ajunge orice om ce nu vrea sa fie las si vrea sa fie liber. La credinta nu pot ajunge toti cei care ajung la resemnarea infinita, caci, pentru Kierkegaard, credinta e paradoxala, e absurdul, iar pentru aceasta omul trebuie sa aiba un „curaj paradoxal”, intrucat credinta nu se lasa gandita.

Reclame
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: