RSS

Arhivele lunare: februarie 2013

Tratatul iubirii lui Dumnezeu


Titlu original: Traité de l’amour de Dieu

Traducere: Eduard Ferenț

Editură: Sapientia

An: 2012

Preț: 35+40 RON (aici și aici)

Arcul de timp în care se desfăşoară viaţa sfântului Francisc de Sales (1567-1622) este o perioadă nespus de agitată şi de zbuciumată din aproape toate punctele de vedere: politic, social, economic şi religios. Este o perioadă marcată de puternice contraste: pe de o parte, marea bogăţie şi, pe de altă parte, extrema sărăcie; fidelitate şi trădare; cultură şi analfabetism etc. În acest context, figura autorului apare ca una de acţiune evanghelică a cărei fervoare, ardoare şi dinamism se alimentau din iubirea sinceră faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, făcând astfel ca şi operele sale, cum este şi acest tratat, să fie tot cărţi de acţiune.

Tratatul este o lucrare profund teologică, prezentându-se simultan ca o operă dogmatică, ascetică şi mistică, care expune, pe de o parte, adevărurile fundamentale ale doctrinei creştine, incluzând şi experienţa proprie a autorului, iar, pe de altă parte, scriind pe hârtie ceea ce, în acelaşi timp, scrie şi în inimă, după cum se exprimă el însuşi.

Acest Tratat al Iubirii lui Dumnezeu nu este o carte destinată doar celor contemplativi, nu este nici exclusiv o carte pur apostolică, ci este mai degrabă un izvor de contemplaţie, este viaţa creştinului desăvârşit, viaţa deplină a Duhului Sfânt în noi, sau, după cum se exprimă însuşi sfântul Francisc, „acest tratat este făcut pentru a ajuta sufletul deja evlavios să înainteze în planul său spiritual”.

Laurenţiu Turbuc

Reclame
 

Surprins de bucurie – C.S. Lewis


surprins-de-bucurieTitlu original: Surprised by Joy

Traducere: Emanuel Conțac

Editură: Humanitas

An: 2008

Corneliu Simuț despre Surprins de bucurie (toată recenzia aici):

Revenind la Surprins de bucurie şi încercând să evit lucrurile repetate până la plictis despre conţinutul ei, cartea lui Lewis devine cu atât mai interesantă cu cât ne străduim să pătrundem dincolo de hotarul lucrurilor spuse pe paginile ei. Înainte însă de a face acest pas, se cuvine să vedem, pe scurt, ce anume ne spune Lewis. Cartea este, după însăşi mărturisirea autorului, „povestea convertirii“ sale — de aici şi subtitlul traducerii în limba română „Povestea unei convertiri“ preferat variantei originale „The Shape of My Early Life“ — de la ateism mai întâi la teism şi, în cele din urmă, la creştinism. Desfăşurarea povestirii se întemeiază, de la un capăt la celălalt, pe noţiunea de bucurie definită nu ca plăcere sau satisfacţie sufletească, ci mai degrabă ca „dorinţă neîmplinită“ care totuşi e mai de dorit decât orice altă împlinire. Bucuria lui Lewis e un fel de „dor“ ce se vrea ostoit, dar care — după cum citim pe mai bine de două sute de pagini — e mai uşor de recunoscut decât de potolit. Povestea lui Lewis este o prezentare fascinantă a tuturor încercărilor sale de a-şi împlini dorinţa de neîmplinit, pornind de la experienţele mai mult sau mai puţin religioase ale copilăriei (hotărâtoare în acest context fiind moartea timpurie a mamei sale) şi continuând cu anii şcolii, viaţa pe front şi, în cele din urmă, perioada oxoniană. După ani de reflecţie, Lewis îşi dă seama că bucuria pe care o căutase toată viaţa nu se leagă de căutarea Absolutului în variantă ateistă şi nici măcar de găsirea lui Dumnezeu în variantă teistă; bucuria—după cum avea să recunoască el însuşi la final — se leagă de Dumnezeu, pe care, nu cu puţină surprindere, Lewis ajunge să-l descopere ca persoană. Dorul de neostoit i se potoleşte abia când îşi dă seama că Dumnezeul personal pe care îl descoperise nu cu multă vreme în urmă capătă însemnătate deplină prin cunoaşterea lui Isus Cristos ca fiu al său. Aceasta însă e imposibilă — ne arată Lewis — fără credinţa într-o viaţă viitoare şi fără încercarea de a trăi în ascultare faţă de Dumnezeu. Lewis insistă asupra cunoaşterii lui Dumnezeu şi mai cu seamă a ascultării lui Dumnezeu pentru ceea ce este el în sine însuşi; nu există cunoaştere veritabilă despre Dumnezeu fără o ascultare faţă de el pe măsură. A spune că-l cunoşti pe Dumnezeu fără a-i da ascultarea cuvenită este un non-sens în contextul în care Dumnezeu este suveran în toate privinţele, iar tot ce există este rezultatul puterii sale dezvăluită de-a lungul şi de-a latul creaţiei.

Dintr-o recenzie de Alex Rădescu:

Surprins de bucurie este o autobiografie. Sau povestea unei convertiri. Lewis a publicat acest volum in 1955. La crestinism a revenit prin 1929.

Este o lucrare a unui intelectual (de formatie umanista), un om al bibliotecii, al mediului academic britanic. Asteptam altceva, ceva spectaculos si fantastic, nu as sti acum exact sa definesc, doar ca uneori m-am simtit dezamagit de paginile pe care le citeam. Ba mai si saream cand ma invingea plictiseala stilului, o lancezeala pe care nu o inghiteam.

M-a izbit totusi modul in care ieseau in relief marturisirile crestinului de mai tarziu (ca o pocainta), de parca ma aflam la Moscova si cate-o splendida biserica dreptmaritoare refacuta dupa 1990 rasarea prin diverse puncte urbaniste ale fostei capitale sovietice.

Totusi, in ultimele capitole autobiografia spirituala se precipita, de parca inima s-ar fi conectat la acel flux al ortodoxiei rasaritene.

Fragment dintr-o recenzie în două părți (aici găsiți prima parte), de Daniel Fărcaș:

O singură carte din opera lui C.S. Lewis îţi este suficientă ca să înţelegi că autorul le livrează cititorilor săi, prin vocaţie, surprize nenumărate. Orice lectură ulterioară din C.S. Lewis se face în orizontul aşteptării surprizelor de orice fel: stilistice, livreşti, ideatice, spirituale. Nu întîmplător, Surprins de Bucurie este, deloc surprinzător, o carte surprinzătoare: ea îţi livrează la tot pasul surprize pe care nu le întrevezi, deşi te aştepţi îndeobşte la surprize. Particularitatea volumului ţine însă de faptul că volumul se vrea o fenomenologie a Bucuriei, o analiză a unui fenomen în ultimă instanţă universal şi obiectiv(abil), dar urmînd firul unui periplu subiectiv.

Deşi este o autobiografie, nu firul narativ este esenţial; devenirea întru fiinţă a lui Lewis se judecă după logica unui periplu atemporal. Temele ne sînt aici mai utile decît timpii succesivi. Aşadar, imaginaţia (ca facultate care frizează mistica); bucuria; spaţialitatea – iată elementele fundamentale ale unei biografii spirituale.

Imaginaţia

Facultatea imaginaţiei ocupă un loc central în economia autobiografiei spirituale a lui Lewis. Pentru el, termenul nu desemnează plăsmuirea, nici reveria (ori fantezia), dar nu uită să îi recunoască celei dintîi însemnătatea („Plăsmuirea este esenţialmente diferită de reverie; dacă cineva nu reuşeşte să vadă diferenţa este pentru că nu le-a experimentat pe amîndouă”, p. 31). Plăsmuirea este imaginaţia ficţională, pe care copilul Clive Staples şi-o manifestă în ingenioasele scenarii despre Tărîmul-Animalelor, şi despre care mărturiseşte că l-a pregătit ca să devină romancier. În schimb, reveria nu este deloc productivă, pentru Lewis. Abia a treia accepţiune („cea mai înaltă”, p. 31) a imaginaţiei este esenţială pentru destinul spiritual al lui Lewis. Imaginaţia este facultatea care mediază (sau mijloceşte?) accesul la fenomene originare ori la esenţa lucrurilor; în acest fel, imaginaţia în sensul ei deplin se raportează la real, nu la ficţional. Exemplele lui Lewis sînt: „amintirea unei amintiri”, anume amintirea unei dimineţi din copilăria sa timpurie, petrecută în Casa Veche, atunci cînd fratele său aduce în cameră o grădină de jucărie – un fel de Eden la purtător; apoi, fascinaţia pe care o exercită asupra lui Ideea de Toamnă, sub imperiul lecturii povestirii Squirrel Nutkin, de Beatrix Potter; în al treilea rînd, e vorba de lectura poemului Saga regelui Olaf, de Longfellow (pp. 32-33). Pornind de la cele trei experienţe care relevă de imaginaţie, Lewis indică pentru prima dată că autobiografia sa se încheagă în jurul Bucuriei, care trebuie deosebită atît de Fericire, cît şi de Plăcere.

Privilegiul imaginarului ţine aşadar, pentru Lewis, de faptul că el îl conduce spre o realitate mai reală decît realitatea factică (aşadar, către imaginal, în termenii lui Henry Corbin). Pentru adolescentul ateu şi materialist, imaginarul şi ficţionalul constituie o alternativă preferabilă la real (pp. 187-188); imaginalul nu mai avea loc, pentru el.

Alexandra Gaujan pe bookblog.ro:

Dacă  ar fi să te iei după coperta a patra – sau după expansivitatea titlului -, Surprins de Bucurie este povestea convertirii la creştinism a lui C. S. Lewis; cu alte cuvinte, un volum de interes extrem de redus pentru cine nu se află în toiul propriilor căutări spirituale. Să nu te iei după coperta a patra. Pe lângă cele câteva date biografice, vei citi acolo despre „încărcătura emoţională” a convertirii scriitorului, care s-ar părea că reprezintă izvorul operelor sale. În primul rând, una dintre cele mai memorabile observaţii ale lui Lewis din volumul de faţă este aceea că momentele decisive ale convertirii i-au fost lipsite de orice emoţie perceptibilă, iar în al doilea rând, convertirea propriu-zisă nu ocupă mai mult de patru-cinci pagini, undeva spre finalul cărţii.

Lewis îşi aminteşte prea detaliat de propriile raţionamente din perioada atee, încât să atenteze la răbdarea cititorilor printr-o etalare a convingerilor religioase ulterioare. Discret, anunţă cartea drept o poveste despre anii primei tinereţi, de la formalităţile religiei impuse din exterior, prin rebeliunea firească şi dorinţa de a se şti liber de orice autoritate superioară conştiinţei sale, până spre sfârşitul celei de-a treia decade a vieţii lui, când sursa „Bucuriei” pe care a intuit-o de-a lungul copilăriei şi adolescenţei i se revelează într-un mod greu de anticipat.

 

Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul mileniu


rus_remus-dictionar_enciclopedic_de_literatura_crestina_din_primul_mileniuAutor: Remus Rus

Editură: Lidia

An: 2003

Preț: 65 RON (aici)

Prezentarea de pe site-ul Librăriei Sophia:

„…Iata ca acum ca roada a unor indelungate si sustinute nevointe carturaresti – concretizate si in traducerea in limba romana si publicarea unor importante texte despre Sfintii Parinti ai Bisericii sau chiar apartinand acestora -, Dl. Prof. dr. Remus Rus, titularul catedrei de Istoria si filosofia religiilor, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa Patriarhul Justinian a Universitatii din Bucuresti, inzestreaza teologia ortodoxa romana cu un impunator dictionar dedicat literaturii crestine a Bisericii nedespartite. Ca dascal cu o remarcabila experienta in predarea studiului comparat al religiilor, domnia sa este in chip special familiarizat cu modalitatea in care trebuie tratata diversitatea maifestarilor spiritului uman, aflat in cautarea Adevarului ultim si mantuitor…”.

„Prezentul dictionar este conceput ca lucrare de referinta, avand drept scop accesul eficient la informatii de baza din domeniul literaturii crestine, limitat in timp pana la Mrea Schisma (1054). El cuprinde literatura crestina scrisa in limbile greaca, latina, armeana, siriaca, slavona, copta si araba. Materialul este prezentat pe autori si tematic in unele cazuri. Au fost luate in considerare si acele evenimente din viata Bisericii crestine nedespartite care au marcat puncte de rascruce in dezvoltarea si fixarea doctrinei ei (cele sapte Sinoade Ecumenice). Scriitori noutestamentari / Parintii apostolici / Apologeti crestini / Parintii bisericesti / Scriitorii bisericesti / Ganditori crestini eterodocsi / Ereziarhi / Doctrine religioase / Inscriptii, documente”.

 

Scrieri – Martin Luther


Această prezentare necesită JavaScript.

Autor: Martin Luther

Traducere: Petru Forna

Editură: Logos

Colecție: Reforma

An: 2003 (I), 2006 (II)

Preț: 55 (I), 60 (II)

Prezentare vol. I:

Editura LOGOS îşi propune prin acest prim volum din Colecţia Reforma să ofere cititorilor din România posibilitatea de a lectura, în limba lor, scrierile esenţiale ale lui Martin Luther care au stat la baza Reformei. De aceea, prezentul volum cuprinde patru lucrări fundamentale pentru direcţia gîndirii reformatorului german: Cele 95 de teze, publicate în 1517, şi trei scrieri din tumultosul an 1520: Despre libertatea creştinului (Scrisoare deschisă Papei Leon al X-lea), Despre robia babiloniană a bisericii şi Către nobilimea germană.

Cele 95 de teze afişate de Luther la 31 octombrie 1517 pe uşa bisericii Castelului din Wittenberg reprezintă protestul tînărului teolog faţă de sistemul indulgenţelor care îmbrăcase forme aberante prin activitatea călugărului dominican Johannes Tetzel. Scrise dintr-o motivaţie pastorală şi teologică, cu speranţa că vor constitui o bază pentru dezbateri teologice, tezele au fost traduse imediat din latină în limba germană şi răspîndite, în cîteva saptămîni, în toată Germania. „A fost începutul Reformei, al acelei mişcări care a schimbat lumea.”

În Scrisoarea deschisă Papei Leon al X-lea, Luther mai speră încă într-o conciliere cu instituţia papală, explicîndu-şi poziţia şi demascînd atacurile necinstite ale duşmanilor săi. Luther mai credea încă în buna-credinţă a papei, la acea dată. El anexează la scrisoare o lucrare scrisă în acea vreme, Despre libertatea creştinului, pe care o descrie ca fiind „doar o carticică, după cum arată şi forma ei, dar, totuşi, în ea se cuprinde suma unei vieţi creştineşti dacă-i patrunzi sensul”. În ea, Luther rezumă superb condiţia creştinului – „creştinul este liber şi domn peste toate, nefiind nicicînd un supus. Creştinul este slugă a tuturor lucrurilor, fiind supus oricui.” Libertatea se bazează doar pe credinţă, pe relaţia vie cu Hristos, pe care Luther o descrie într-un mod impresionant. Slujirea se bazează la rîndul ei pe dragoste, care vine din credinţa. El explica în continuare ce înseamnă justificarea prin credinţă şi implicaţiile ei pentru viaţa creştinilor, punînd astfel bazele unei etici protestante. Reformatorul se opunea cu fermitate argumentului că, dacă mîntuirea se putea obţine doar prin credinţa în Dumnezeu, atunci nu ar conta, de fapt, modul de viaţă al credinciosului. Pentru a clarifica o dată pentru totdeauna acest argument greşit, Luther a dezvoltat învăţătura sa despre faptele bune. Chiar dacă limbajul şi imaginile folosite de Luther provin din spiritualitatea mistică, această lucrare reprezintă, fără îndoială, „un document unic al gîndirii creştine în general şi al spiritualităţii protestante în special”.

Dintre cele trei mari lucrări ale anului 1520, Despre robia babiloniană este cea mai reprezentativă din punct de vedere teologic. Dacă în Către nobilimea germană, Luther cere reforma societăţii şi a bisericii din exterior, acum se dedică schimbărilor din interior, a teologiei, în special a învăţăturii despre sacramente. Luther face o comparaţie între captivitatea poporului evreu în Babilon şi robia creştinătăţii sub practica sacramentelor catolice, care erau create de oameni şi n-aveau nici un temei în Sfînta Scriptură. În lucrarea aceasta, Luther atacă mai direct bazele Bisericii Catolice medievale decît în Către nobilimea germană. Este evident că Luther nu s-a oprit doar la constatarea abuzurilor din Biserica Catolică medievală, ci a trecut la o confruntare directă cu teologia şi practica ei. Pe planul teologiei protestante, acest document este esenţial pentru întelegerea sacramentelor şi a rolului lor în obţinerea mîntuirii.

Către nobilimea germană a fost prima lucrare care conţine îndemnuri concrete referitoare la reforma bisericii, a universităţilor, precum şi a vieţii sociale şi politice. Importanţa lucrării constă mai puţin în descrierea acestor reforme, şi mai mult în justificarea lor teologică. La baza acestui pamflet se află doctrina revolutionară despre „preoţia tuturor credincioşilor”. Astfel, Luther a rasturnat relaţia tradiţională dintre stat şi biserică, prin care bisericii îi revenea puterea absolută. Timp de secole, papalitatea a considerat că toate autorităţile lumesti de la împărat în jos se aflau sub controlul absolut al bisericii şi că intervenţia bisericii în problemele seculare era absolut justificată, statului şi reprezentanţilor lui nefiindu-le însă permis să se amestece în problemele bisericii. Luther a respins categoric supremaţia bisericii asupra statului, chemîndu-i pe reprezentanţii statului să-ţi asume răspunderea pentru reforma bisericii din regiunile lor. Papalitatea a refuzat categoric să corecteze abuzurile din biserica şi să iniţieze un program de reformă. Ca urmare, Luther a formulat teza sa centrală conform căreia aceasta trebuia să fie obligaţia statului, care, la rîndul său, a primit-o ca putere de la Dumnezeu. Cum spune istoricul Keith Randell, „e clar că el abandonase orice speranţă de a reforma biserica din interior. Era necesar să fie impusă o schimbare din exterior. Această idee, mai mult decît oricare alta, a marcat sfîrşitul conceptului medieval de creştinătate şi intrarea în epoca modernă.”

Volumul mai cuprinde o scurtă biografie a lui Martin Luther scrisă de prof. dr. Petru Forna, un tabel cronologic al principalelor evenimente din acea perioadă, o prezentare a cauzelor Reformei şi rolului jucat de Luther, cît şi o introducere pentru fiecare dintre cele patru lucrări incluse, în care este schiţat contextul istorico-cultural în semnificaţia teologică ori istorică din perspectiva protestantismului, toate de preot dr. Daniel Zikeli.

Prezentare vol. II:

Editura LOGOS continuă în acest al doilea volum din Colecţia Reforma să ofere cititorilor din România posibilitatea de a lectura, în limba lor, scrierile esenţiale ale lui Martin Luther care au stat la baza Reformei. Dacă primul volum cuprindea patru lucrări fundamentale pentru direcţia gîndirii reformatorului german, critice pentru declanşarea Reformei, în prezentul volum sînt incluse opt lucrări care vizează în principal relaţia dintre schimbarea de mentalitate adusă de Reformă şi implicaţiile sociale ale acesteia. Luther şi-a pus întrebarea: „Ce consecinţe practice va avea învăţătura despre justificarea credinciosului prin credinţă?” Răspunsul s-a conturat în seria amplă de lucrări etice şi spirituale referitoare la viaţa socială şi bisericească, din care Editura LOGOS a selectat materialul acestui volum.

Cuprinsul vol. II:

O predică despre căsătorie

Despre Sfintele Patimi ale lui Hristos

Despre [faptul] că Isus S‑a născut evreu

Despre faptele bune

Scrisoare cãtre trei călugăriţe

Către domnii consilieri

Îndemn la pace

Împotriva hoardelorde tîlhari şi criminali ale ţăranilor

Dacă şi soldaţii pot fi mîntuiţi

 

Religie și putere


Religie si putereTitlu original: Religione e potere

Autori: Gianpaolo Romanato, Mario G. Lombardo, Ioan Petru Culianu

Traducere: Maria-Magdalena Anghelescu și Șerban Anghelescu

Editură: Polirom

Colecție: Biblioteca Ioan Petru Culianu

An: 2005

Preț: 23 RON

Lucrarea de fata cuprinde versiunile romanesti a trei studii: La Chiesa e lo Stato laico de G. Romanato, Per una economia politica dei beni religiosi de M.G. Lombardo si Religione e accrescimento del potere de I.P. Culianu (text care continua linia unei cercetari incepute deja prin „La religione come strumento del potere e mezzo di liberazione in ambito non cristiano”, Verifiche, 4, 1975, pp. 236-255). Impreuna, ele au alcatuit volumul Religione e potere, aparut in Italia, la Editura Marietti – Torino (1981), in colectia Chiesa sotto inchiesta, consacrata istoriei ecleziastice si dirijata de scriitorul si eseistul Franco Molinari. Volumul Religie si putere formeaza in mare masura un tot unitar, cele trei studii fiind in multe privinte complementare (in ciuda diferentelor de perspectiva teoretica si de metodologie evidentiate de autori – sau poate tocmai datorita lor). In orice caz, astfel l-au receptat publicul si presa italiana, in care ecourile lucrarii au fost insemnate si au persistat multi ani dupa aparitia ei.

Cuprins: Biserica si Statul laic • Pentru o economie a bunurilor religioase • Religia si cresterea puterii

 

Etichete: , , ,

Septuaginta


SeptuagintaTraducători: Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu (coord.)

Editură: Polirom

An: 2004-2011

Preț: 250 RON

Un proiect editorial dus cu succes la capăt de echipa condusă de cei trei coordonatori și care a adunat în jurul ei numeroși traducători din diverse tradiții teologice românești.

Prezentare pe volume:

Septuaginta 1 (Geneza • Exodul • Leviticul • Numerii • Deuteronomul) – „Cartea anului 2004”, la premiile Romaniei literare
Volum distins cu premiul AER pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine la Tirgul International de Carte Bookarest 2004. Un proiect realizat in cadrul Colegiului Noua Europa sub patronajul lui Andrei Plesu Coordonatorii traducerii sint Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu si Dan Slusanschi In colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu Traducere de Cristian Badilita, Ion Patrulescu, Ioana Costa, Eugen Munteanu, Mihai Moraru
Cuvint inainte de Andrei Plesu
„Noua traducere a Septuagintei nu se intelege pe sine ca o lucrare paralela cu aceea a Bisericii sau – cu atit mai putin – ca o lucrare polemica. Ea este, dimpotriva, o incercare a laicatului de a se afilia travaliului biblic al Bisericii, o aspiratie la dialog si colaborare. Nu o despartire de Biserica, ci o revenire la ea – acesta este orizontul efortului nostru.” (Andrei Plesu)
Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 („Biblia de la Bucuresti”). Traducerea de fata – care va insuma sase volume – urmeaza cu strictete editia critica stabilita de A. Rahlfs si este insotita de trei tipuri de note: lingvistice, patristice si comparative cu textul ebraic al Bibliei. Introducerile si o parte din note sint preluate din editia franceza a Septuagintei („La Bible d’Alexandrie”, Les Editions du Cerf, 1986 sq).

Septuaginta 2  (Iisus Nave • Judecatorii • Ruth • 1-4 Regi) – Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Dan Slusanschi in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu Traduceri de Florica Bechet, Ioana Costa, Alexandra Moraru, Ion Patrulescu, Cristina Costena Rogobete Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 („Biblia de la Bucuresti”). Traducerea de fata – care va insuma sase volume – urmeaza cu strictete editia critica stabilita de A. Rahlfs si este insotita de trei tipuri de note: lingvistice, patristice si comparative cu textul ebraic al Bibliei. Introducerile si o parte din note sint preluate din editia franceza a Septuagintei („La Bible d’Alexandrie”, Les Editions du Cerf, 1986 sq). „Fiecare epoca isi are pina la urma Biblia ei. Septuaginta a mai fost tradusa pe la 1600 si ceva (Biblia de la Bucuresti), dar e normal ca in fiecare generatie sa se retraduca, pornind de la original. Pe urma, din punct de vedere stiintific, e normal sa avem si o traducere a textului ebraic, dar si o traducere a Septuagintei – asa cum este, cu toate aporiile pe care le are ea uneori. Contactul cu Biblia reiese, pina la urma, din reflectarea celor doua versiuni, din jocul de oglinzi al acestora.” (Francesca Baltaceanu)

Septuaginta 3 (1-2 Paralipomene • 1-2 Ezdra • Ester • Iudit • Tobit • 1-4 Macabei) – Coordonatorii traducerii: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de Francisca Baltaceanu, Gheorghe Ceausescu, Vichi Dumitriu, Stefania Ferchedau, Theodor Georgescu, Octavian Gordon, Stefan Colceriu, Lia Lupas. Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, precum si premiul „Cartea anului” acordat de revista „Romania literara”. Cu volumul al treilea al Septuagintei se incheie sectiunea cartilor istorice din canonul Bibliei grecesti. Urmatoarele patru volume vor fi consacrate cartilor poetice si profetice. Fata de cartile cuprinse in canonul ebraic, cititorul va intilni in acest volum scrieri precum Cartea lui Tobit sau cartile Macabeilor, care s-au pastrat sau au fost redactate doar in versiune greceasca. Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni.

Septuaginta 4/ Tomul I (Psalmii, Odele, Proverbele, Ecleziastul, Cintarea Cintarilor) – Volum coordonat de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Florica Bechet, Monica Brosteanu, Ioana Costa, Marius David Cruceru, Cristian Gaspar, Eugen Munteanu, Ion Patrulescu. Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu. Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Acest volum, structurat in doua tomuri, deschide ciclul de scrieri poetice si sapientiale, introducindu-l pe cititor in universul liricii si al intelepciunii biblice. Tomul 1, care contine cartile poetice Psalmii, Odele lui Solomon, Cintarea Cintarilor, imbina arta poetica si rigorile revelatiei, si doua carti sapientiale (Proverbele lui Solomon, Ecleziastul), care abordeaza teme legate de conditia umana si de raportul omului cu divinitatea. De o importanta speciala este cartea Odele lui Solomon, scriere absenta din canonul ebraic al Bibliei.

Septuaginta 4/ Tomul II (Iov • Intelepciunea lui Solomon • Intelepciunea lui Iisus Sirah • Psalmii lui Solomon) – Volum coordonat de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de: Smaranda Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Iulia Cojocariu, Stefan Colceriu, Eugen Munteanu. Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul. Volumul IV al Septuagintei cuprinde cartile poetice si sapientiale. Dimensiunile volumului de fata au impus publicarea lui in doua tomuri (primul tom – Psalmii, Odele, Proverbele, Ecleziastul si Cintarea Cintarilor). Cu exceptia cartii lui Iov, cartile din acest tom nu au fost retinute in canonul biblic ebraic, chiar daca au cunoscut o larga difuzare in antichitatea tirzie iudaica. In schimb, ele au fost retinute in canonul biblic crestin, ca scrieri „folositoare/bune de citit”, fiind adesea citate si comentate de Parintii Bisericii. Intre cartile Vechiului Testament, cele poetice si sapientiale apartin in cel mai inalt grad literaturii universale. Ele isi gasesc corespondenti atit in literatura anterioara a Orientului (Egipt sau Mesopotamia), cit si in cea contemporana lor, elenistica. Spre deosebire de majoritatea cartilor biblice, in care temele principale graviteaza in jurul istoriei poporului ales, in scrieri ca Iov sau Ecleziastul, inteleptii Israelului se apleaca, precum confratii lor orientali, asupra soartei indivizilor. Teologia pe care o descoperim aici se imbina cu o anumita „filosofie a cotidianului”, izvorita dintr-o experienta indelungata, decantata in poeme si sentinte. Totusi, nu avem de-a face cu un simplu umanism sapiential, ci cu un umanism devotional, ale carui valori decurg din raportarea nestramutata a credinciosului la poruncile universale ale lui Dumnezeu.

Septuaginta 5 (Osea. Amos.  Michea. Ioel. Abdias. Iona. Naum. Avacum. Sophonia. Aggeu. Zaharia.  Malachia) – Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu si ingrijit de Smaranda Badilita Traduceri de Cristian Gaspar
Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul
.
Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 (Biblia de la Bucuresti). Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni. Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, precum si premiul „Cartea anului” acordat de revista Romania literara.
Volumul al cincilea cuprinde cartile profetice ale Celor Doisprezece, grupul „profetilor mici”, supranumiti astfel din cauza continutului redus al profetiilor lor, ei nefiind totusi, din acest motiv, mai putin insemnati. Este vorba de Osea, Amos, Michea, Ioel, Abdias, Iona, Naum, Avacum, Sophonia, Aggeu, Zaharia, Malachia.

Septuaginta 6/I (Isaia – Ieremia – Baruh – Plingeri – Epistola lui Ieremia) –

Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu Ioan‑Florin Florescu
Traduceri de Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Ioan Patrulescu
Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul
 

Sub numele Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat mai intii Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Volumul al saselea, care incheie sectiunea cartilor profetice, este structurat in doua tomuri. Asemenea tomului II, deja aparut, ce include cartile lui Iezechiel si Daniel, alaturi de Suzana si Bel si balaurul, tomul I, cel de fata, cuprinde cartile celorlalti doi „profeti mari”, Isaia si Ieremia, carora li se adauga Cartea lui Baruh, Plingerile si Epistola lui Ieremia. Traducerea urmeaza editia stabilita de A. Rahlfs si e insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni. Realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, ce se incheie prin publicarea primului tom al celui de-al saselea volum, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine si premiul „Cartea anului” acordat de Romania literara.

Septuaginta 6/II (Iezechiel. Suzana. Daniel. Bel si balaurul) –

Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu Ioan-Florin Florescu Traduceri si note de Florica Bechet si Ioana Costa    

Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume.

Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Aparut in 2004, primul volum a primit Premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, iar al doilea volum a fost distins, tot in 2004, cu Premiul „Cartea anului” acordat de revista Romania literara.

Volumul al saselea, care incheie sectiunea cartilor profetice, este structurat in doua tomuri. Al doilea, cel de fata, cuprinde, pe linga „profetii mari” Iezechiel si Daniel, cele doua „anexe” la Cartea lui Daniel, redactate direct in greaca, Suzana, precum si Bel si balaurul. Tomul intii contine cartile: Isaia, Ieremia, Baruch, Plingerile lui Ieremia, Scrisoarea lui Ieremia si va aparea ulterior, fiind precedat de volumul 5, in care sint inclusi cei doisprezece „profeti mici”.

 

Etichete: ,

Istoria bisericească universală – Mircea Păcurariu


Istorie bisericeasca universalaAutor: Ioan Rămureanu

Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR

An: 2004

Preț: 50 RON

Manualul de Istorie bisericeasca universala, intocmit de Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu si publicat in 1992, la aproape patru ani de la moartea autorului, s-a dovedit a fi foarte util atat pentru elevii seminaristi de pe cuprinsul Patriarhiei Romane, cat si pentru studentii teologi si chiar pentru cercuri largi de doritori sa cunoasca istoria Bisericii crestine de la inceput. Calitatile atribuite acestui manual in prefata noastra la editia intai, pentru „stilul sau curgator, unitar, clar si bine ingrijit”, s-au confirmat pe deplin prin vasta sa utilizare. (Pr. Prof. Dr. Viorel Ionita)

 
 
%d blogeri au apreciat asta: