RSS

Arhivele lunare: martie 2013

Despre îngeri – Andrei Pleșu


Despre ingeriAutor: Andrei Pleșu

Editură: Humanitas

Serie de autor „Andrei Pleșu”

An: 2012

Preț: 37 RON

Cartea este la a III-a ediție (cel puțin), fapt ce dovedește interesul atât pentru autor, cât mai ales pentru subiect.

„S-a spus mereu că îngerii sunt „dublul” ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de «modelul» nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal. Lângă fiecare «este», îngerul aşază un «cum ar trebui să fie». El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.“ (Andrei PLEŞU)

Fragment dintr-o recenzie de Stelian Gomboș:

Cu intenţii relativ modeste, Andrei Pleşu nu ne livrează o nouă contribuţie ştiinţifică, un tratat de angelologie sau un masiv tratat de doctorat, ci îşi propune ca tema dezbătută să devină un subiect plauzibil pentru cititorul contemporan, care, trebuie să recunoaştem este destul de sceptic în ceea ce priveşte esenţa teologică. Personal, consider că această carte nu se constituie sub nicio formă în canoanele specifice textelor biblice, ci redă angelologiei, aşa cum opinează şi Pleşu, demnitatea culturală şi relieful existenţial pe care cred că le merită. Aş spune eu că acest discurs eseistic (care pe alocuri este lipsit de pedanteria academică, ceea ce îi conferă şi un grad înalt de reflexivitate) este remediul pentru curiozitatea şi onestitatea intelectuală a unui cititor care doreşte să citească şi «altceva».
Chiar dacă este o carte despre îngeri şi aceştia ar fi trebuit să fie personajele principale, povestea are ca nucleu fiinţa umană, respectiv identitatea sa prin raportare la (im)perfecţiune, la suma tuturor ipostazelor temporale pe care un individ le parcurge evoluând, depăşindu-se, revizuindu-se, (re)actualizându-se. Dintre titlurile capitolelor care alcătuiesc acest volum amintesc: Farmecul lumilor intermediare, Îngerii şi imaginalul, Experienţe, tatonări, lecturi etc., fiecare capitol fiind o piesă importantă a acestui puzzle, o lecţie de semiotică a intervalului.

Propriul extins al fiinţei umane către tot ceea ce, fără să ne fie străin, e altceva în noi, altceva-ul nostru, se defineşte ca alteritate identică a individualităţii, respectiv îngerul. Având ca scenografie eticul, în speţă, reglarea mişcării noastre între bine şi rău (acceptând acest aspect dihotomic, dincolo de relativitatea acestor două concepte), se nuanţează şi comportamentul fiinţei umane în interval deoarece, în cele din urmă, suntem fiinţe de interval (fiinţa neputându-se identifica şi cu non-eul său). Această ecuaţie subliniază şi diferenţa dintre îngeri şi noi – pentru că şi îngerii sunt fiinţe ale intervalului – este că pentru ei problema opţiunii s-a pus o singură dată, în vreme ce pentru noi ea se pune clipă de clipă. Mai mult decât atât, dacă ar fi să acceptăm ideea că îngerii sunt dublul ceresc al omului sau variantele mai structurate ale identităţii umane, atunci suntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. […] El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.

Dintr-o recenzie de pe bookblog:

Intr-o prima parte, se face o introducere in angeologie, prezentandu-se interpretari ale angelicului, interpretari ale diversilor Sfinti, teologi, filosofi.

Ce mi s-a parut interesant in prima parte, a fost capitolul in care se vorbeste despre calugari, ” oamenii de langa ingeri. „Nu m-as fi gandit vreodata sa asemuiesc calugarul cu ” ingerul pe pamant” sau sa ma gandesc la chilia acestuia, ca la locul in care „omul devine inger”. Mai degraba as tinde sa gasesc un corespondent cu Mitul Pesterii lui Platon.

Si totusi, Plesu spune ca acesti oameni (calugarii) aleg sa traiasca viata cotidiana ca viata de apoi…

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe martie 9, 2013 în 2012, Humanitas

 

Manual de greacă biblică – Constantin Georgescu


Manual de greaca biblicaAutor: Constantin Georgescu

Editura: Nemira

An: 2011

Preț: 55 RON

Această carte a fost scrisă pentru şi cu gândul la tine, care iubeşti adevărul, preţuieşti libertatea şi vrei să fii cât mai aproape de Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic din cuprinsul ei nu are alt scop decât cel de a te ajuta în drumul tău spre cunoaştere şi credinţă. Or, dacă vrei să apuci pe acest drum sau deja te afli pe el, greaca nu poate fi ignorată, pentru că ea este limba în care au fost traduse pentru prima oară scripturile Vechiului Testament şi scrise cărţile Noului Testament, limba în care creştinismul a fost modelat şi cu ajutorul căreia a devenit o religie universală. Cea mai tradusă carte din lume te aşteaptă să o citeşti în original. Biblia e vie.

Prezentul Manual de Greacă Biblică:

•    nu presupune cunoştinţe anterioare de limbă greacă; informaţiile sunt prezentate de la simplu la complex, în mod intuitiv şi atractiv, de la alfabet şi până la particularităţile textului biblic
•    foloseşte un limbaj accesibil şi concis, explicând – fără să evite – termenii specializaţi
•    divizat în 28 de capitole, poate fi folosit atât ca suport de curs, sub îndrumarea unui profesor, cât şi în studiul individual
•    combină, într-un singur volum, avantajele unei gramatici descriptive, ale unei metode tradiţionale şi ale instrumentelor auxiliare pentru învăţarea lexicului grec
•    te ajută să reţii cele mai frecvente cuvinte ale Noului Testament (91,99% din totalul ocurenţelor)
•    include exerciţii elementare de gramatică greacă, dar şi de traducere din Septuaginta şi din Noul Testament
•    cuprinde numeroase tabele şi anexe, proiectate pentru acces rapid şi practic, plus o bibliografie modernă de referinţă

 
 

În ce cred cei care nu cred – Martini & Eco


in ce credTitlu original: In cosa crede chi non crede?

Autor(i): Carlo Maria Martini, Umberto Eco

Traducere: Dragos Zamosteanu

Editură: Polirom

An: 2011 (a doua ediție)

Preț: 17 RON

Cu participarea lui Emanuele Severino, Manlio Sgalambro, Eugenio Scalfari, Indro Montanelli, Vittorio Foa, Claudio Martelli
 
Un reprezentant de marca al culturii laice, Umberto Eco, si un reprezentant al Bisericii, cardinalul Carlo Maria Martini, isi sustin propriile puncte de vedere privind etica si problemele noului mileniu. Rezultatul este nu atit o confruntare, cit un dialog pe marginea valorilor pe care omul modern le pune in discutie: traditia teologica si provocarea tehnologica, limitele impuse femeilor de catre Biserica si semnificatia credintei atit pentru cei care cred, cit si pentru cei care nu cred (sau considera ca nu cred).
Din cuprins: Obsesia laica a noii apocalipse • Cind incepe viata umana? • Barbatii si femeile in viziunea Bisericii • Biserica nu implineşte asteptari, ea celebreaza mistere • Tehnica este declinul oricarei bune-credinte • Binele nu se poate intemeia pe un Dumnezeu criminal • Crezul laic al umanismului crestin • Etica are nevoie de adevar
 

Etichete: , , , , , , , ,

Viața cu Dumnezeu – Fratele Laurențiu al Învierii


Viata cu DumnezeuTitlu original: La pratique de la présence de Dieu

Autor: Fratele Laurențiu al Învierii

Traducere: Mariana Dvorzsik

Editură: Discipolul (Imprint Logos)

An: 2006

Preț: 10 RON

O carte clasică de asceză/disciplină spirituală, care poate fi aplicată și de mireni, nu doar de călugări. S-a bucurat de mare popularitate tocmai datorită simplității pe care o propune și accesibilității soluției pentru o viață creștină cucernică. Este la a doua ediție în românește.

Despre autor: Fratele Laurenţiu al Învierii, pe numele sau adevărat Nicolas Herman, s-a născut în 1614 în localitatea Heremenil, situată în provincia franceză Lorena. Părinţii săi Dominique şi Louise Herman, i-au insuflat de timpuriu teama de D-zeu, şi dorinţa de a trăi curat, potrivit cu principiile creştine de viaţă. Între anii 1631-1635 participă ca simplu soldat la Razboiul de Treizeci de Ani (1618-1648), dând dovadă de mult curaj şi dârzenie. Este luat prizonier de trupele armatei inamice şi ameninţat cu moartea prin spânzurare sub acuzaţia că ar fi spion, dar fără a se pierde cu firea, respinge acuzaţia ce i se aduce, şi întrucât conştiinţa „nu i reproşa nici o fărădelege”, afirmă că i este indiferent dacă moare sau nu. Această atitudine curajoasă, îi impresionează pe ofiţerii armatei inamice, care-i dau drumul. După o scurtă perioadă în care gustă viaţa de sihastru, la 26 ani se hotărăşte definitiv pentru viaţa monahală, şi la 15 iunie 1640 intră în ordinul carmeliţilor desculţi, a căror mănăstire se află în Paris pe strada Vaugirand. În 14 August 1962 depune jurământul de credinţă, dedicandu-se irevocabil, vieţii monahale. În scrierile sale el ne-a lăsat un drum ce merge direct spre inima Maiestăţii Sale Divine, care astăzi, mai mult ca oricând, ne invită pe noi, trăitorii din secolul al XXI-lea – cu vieţile noastre atât de irosite în mulţimea de treburi şi griji – să răspundem afirmativ provocării ce ne-o înfăţişează, înlăturând astfel orice oprelişti din calea harului lui D-zeu ce stă gata să se reverse asupra noastră.

Rezumat:

Apariţia atâtor ediţii în numeroase limbi a prezentei lucrări demonstrează capacitatea fr. Laurenţiu de a trezi interesul diverselor confesiuni creştine. El, împreună cu experienţa Prezenţei lui Dumnezeu trăită de el, aparţin unui spaţiu situat deasupra confesiunilor, subliniind un adevăr ce aparţine atât creştinismului catolic, cât şi celui protestant, în ciuda evidenţei contextului său carmelit. Deşi a trăit în secolul al XVII-lea, când încă nimeni nu vorbea de ecumenism, el a fost mesagerul unui creştinism care traversează toate confesiunile.” Walter Nigg: „Există în lumea asta, în locuri solitare, fiinţe umane care au răspuns chemării Mântuitorului de a face din viaţa lor, în sânul Bisericii, o mică flacără veşnic aprinsă, sensibilă la prezenţa Sa. Dar asemenea oameni există şi în freamătul vieţii, în mijlocul treburilor gospodăreşti, acasă în căminele lor – asemenea unor mici făclii ce fac să strălucească un oraş” spunea Conrad de Meester în introducerea ediţiei îngrijite de el a scrierilor fr. Laurenţiu. Cartea fr. Laurenţiu este o invitaţie adresată tuturor celor ce-L iubesc pe Domnul lor să devină asemenea flăcări vii.

 

Dogmatica experienței ecleziale – K.C. Felmy


Dogmatica experienteiTitlu original: Die orthodoxe Theologie der Gegenwart

Autor: Karl Christian Felmy

Traducere: Ioan Ică

Editură: Deisis

An: 1999

Preț: 20 RON

Dogmatica experientei ecleziale ofera pentru prima data jaloanele principale, precum si o imagine clara si obiectiva asupra mutatiilor survenite in evolutia teologiei ortodoxe in ultimii o suta de ani in comparatie cu teologia ortodoxa „de scoala” a secolelor XVII–XIX, familiarizandu-l totodata pe cititor cu bibliografia lor esentiala. Nu este vorba insa de un demers istoric, ci de un inventar clar si limpede al problemelor urmand arhitectura planului unei dogmatici ortodoxe clasice. Departe de tezismul abstract si ideologic al manualelor de gen mai vechi sau mai noi, lucrarea surprinde coerenta si concretetea dogmelor ce deriva din ancorarea lor in experienta ecleziala autentica. Pe langa o deplina intelegere a categoriilor spirituale specific ortodoxe, lucrarea beneficiaza din plin si de avantajele ce decurg din stapanirea perfecta a rigorilor metodologiei stiintifice occidentale. Cartea profesorului K.Ch. Felmy este un instrument de lucru stiintific indispensabil pentru toti cei preocupati in mod serios de asimilarea constienta a teologiei ortodoxe: profesori, doctoranzi, studenti, preoti si laici cu preocupari teologice.
Veritabila introducere in teologia ortodoxa contemporana, lucrarea profesorului Felmy vine sa intregeasca fericit tabloul tendintelor istorice si doctrinare ale teologiei rasaritene post-patristice trasat de parintele John Meyendorff in a sa Initiere in teologia bizantina (1975). Daca aceasta din urma se opreste in secolul XV, profesorul Felmy ne aduce cu discutia problemelor din secolul XVI si pana la sfarsitul secolului XX. Clarificarile metodologice si de continut ce pot fi extrase la capatul unei lecturi incitante si edificatoare se pot dovedi benefice si decisive pentru necesara innoire a teologiei si vietii Bisericii in Ortodoxia secolului XXI.

 

Cine suntem – Dan Puric


Cine suntemAutor: Dan Puric

Editură: Platytera

An: 2008

Preț: 20 RON (aici)

Fragment din prezentarea făcută de Horia Picu:

“Cine suntem” e o colecţie de interviuri şi de conferinţe în care autorul ne prezintă filozofia sa de viaţă. Dan Puric face totul ca să ne lămurească şi să ne liniştească. Da, viaţa are sens! Autorul  a devenit religios, profund religios în urma unei întâmplări care i-a marcat viaţa, într-un moment când doar divinitatea îl mai putea ajuta. Şi a primit ajutor…

 Din mozaicul de idei expuse in această carte de Dan Puric, am ales câteva. Cu siguranţă că altcineva în locul meu ar fi fost atras de alte fragmente sau de alte idei ale lui Puric.

“Trăirea credinţei mi-a schimbat felul de a privi viaţa. Parcă am intrat intr-o baie de lumină şi mi s-au limpezit lucrurile, m-am lămurit pentru totdeauna. […] Stiu că fără Dumnezeu nimic nu este posibil, Stiu că prin credinţă poţi muta munţii, nu mai am teamă de răul care mi s-ar putea intâmpla. Trăiesc cu nădejdea creştină că viaţa de aici nu este decât o pregustare pentru viaţa de dincolo.”

Unamuno spunea că “jindul nemuririi eului, iată ce-i creştinismul”. Aceeaşi idee şi la Puric şi la filozoful basc.

Toate apariţiile în public ale actorulului au menirea să ne arate calea şi să ne netezească poteca. Aşa cum spune, Dan Puric joacă rolul iepurelui:

“In basmul “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, când eroul ajunge pe tărâmul de dincolo, i se spune să nu meargă niciodată pe o anumită câmpie.”

Ajunge acolo, fugind după un iepure.

“Si, dintr-o dată, începe să-şi aducă aminte cine este, care îi sunt părinţii…In relaţia mea cu publicul, eu sunt iepurele. Il dezvrăjesc, ii redau memoria, îi arăt de unde vine şi încotro se duce. Si succesul meu cred că înseamnă că publicul îşi redescoperă dragostea pentru Cel care ne-a zidit.”

Dan Puric, omul de teatru, simte că şi în acest domeniu are ceva de spus:

“Arta lipsită de Dumnezeu nu e artă – o putem numi divertisment, performanţă, dar nu artă. Arta este mărturisire . Eu mi-am înţeles menirea astfel: să mătur poteca spre Biserică. Incerc să-l sensibilizez pe omul modern, prin artă, faţă de cuvântul Mântuitorului.”

Si în arta teatrală ar mai fi câte ceva de îndreptat…

“…elevi de-ai mei, oameni pe care i-am învăţat, dar care n-au ştiut să asculte. Şi, în momentele de mare tristeţe pe care mi le-au cauzat, mă refugiam în sufletul marilor mei maeştri, care, la fel, erau trişti, pentru că după o viaţă de traume, spuneau: “Dane, câţi am crescut şi câţi au ieşit deformaţi””

Dan Puric nu este rupt de cele lumeşti, cu toată trăirea lui creştină. Ne îndeamnă să fim participanţi activi ai societăţii din care facem parte:

“Lenea sufletească şi de gândire ne paralizează, ne face iresponsabili. Nu avem voie să fim spectatori la ce ni se întâmplă. De ce nu avem o atitudine fermă şi exprimată rapid?” 

 
 

Tăcere – Shusaku Endo


TacereTitlu original:  沈黙 Chinmoku

Autor: Shusaku Endo

Traducere: Florentina Toma

Editură: Polirom

Preț: 10 RON

Shusaku Endo este autorul romanelor Samuraiul si Un idiot minunat, ambele traduse in colectia „Biblioteca Polirom”.

Considerat capodopera lui Endo, romanul Tacere (1966), pentru care i s‑a decernat Premiul Tanizaki si care va fi ecranizat in regia lui Martin Scorsese, s‑a bucurat de un succes rasunator si de aprecierile elo­gioase ale criticii.
O carte despre credinta si indoiala, Tacere descrie perse­cutiile la care erau supusi crestinii in Japonia secolului al XVII-lea, in timpul shogunatului Tokugawa. Trimis sa verifice zvonurile despre apostazia mentorului sau, Cristovao Ferreira, unul dintre cei mai de seama membri ai misiunii iezuite din Japonia, preotul Sebastiao Rodrigues desco­pera in aceasta tara mai multe comunitati clandestine de crestini. Asistind neputincios la martiriul acestora, Rodrigues isi vede propria credinta pusa la incercare si incepe sa se indoiasca de un Dumnezeu care raspunde la suferintele credinciosilor sai doar printr‑o tacere indi­ferenta. Vindut la rindul lui autoritatilor, supus la torturi cumplite si silit sa se dezica de credinta sa, Rodrigues are constiinta dureroasa a esecului, dar si revelatia faptului ca Dumnezeu este prezent intot­deauna, chiar si in tacere.

„O opera remarcabila: sumbra, delicata si uluitor de empatica.” (John Updike, in The New Yorker)

„Tacere este o capodopera, o drama lucida si eleganta.” (The New York Times Review of Books)

„Cel mai bun roman al lui Endo… O carte splendida si tulburatoare, care i-a adus un prestigios premiu literar in Japonia si a fost tradusa in numeroase limbi.” (Times Literary Supplement)

„Tacere este unul dintre cele mai frumoase romane istorice scrise vreodata… Pur si simplu fara cusur.” (Washington Post)

Teofil Stanciu într-o recenzie pe blogul Scriptorie:

Te lepezi de credință pentru ca să salvezi viețile unor confrați?

Sub această întrebare ar putea fi așezată, din punct de vedere religios, miza cărții lui Shusaku Endo. Personajul principal este preotul portughez Sebastião Rodriguez care pornește, împreună cu încă doi tovarăși, să descopere adevărul despre dascălul lor – teolog strălucit, om de mare credință și misionar în Japonia – Cristóvão Ferreira. Acest Ferreira a și existat în realitate, de altfel. Misionar iezuit din secolul XVII, a fost torturat de japonezi și s-a dezis de credința creștină, intrând într-o mănăstire budistă și luând un nume japonez. A fost cel mai cunoscut dintre preoții apostați din Japonia.

Dintre cei trei temerari, doar doi ajung cu mare dificultate, prin 1638, în arhipelagul nipon, acostând în apropierea orașului Nagasaki, unde își avea reședința unul dintre cei mai temuți persecutori ai creștinilor, guvernatorul Inoue.

Siliți de împrejurările potrivnice, Rodriguez și Galupe se despart, după ce petrec o bună perioadă de timp într-o colibă ascunsă în coasta muntelui, unde erau aprovizionați de țăranii creștini dintr-un sătuc, pe care-i spovedeau și cărora le predicau.

Acest roman seamănă bine ca atmosferă și ca fir epic cu Puterea și gloria al lui Graham Greene. Mai există un personaj Kichijirō, care aduce destul de mult cu Kilo Kilonides, din Quo vadis, însă mai laș și mai puțin abil. Așa că narațiunea mi-a dat pe alocuri impresia de déjà vu.

Recenzie de „scorillo” pe blogul Toate cele rele:

Tăcere mi-a lăsat o stare de spirit destul de negativă… nu imi dau seama cu adevărat dacă mi-a plăcut sau nu. Cred că din cauza faptului că sunt ateu aş putea spune mai degrabă că nu. Nu am putut intelege în totalitate motivaţia misionarilor si poate de aceea simt că nu am rezonat cu povestea. M-am regăsit oarecum în zbuciumul interior al părintelui Rodriguez în timp ce se simţea părăsit şi măcinat de întrebări fără răspuns. Totusi, zbuciumul lui Rodriguez nu e zbuciumul unui ateu ca mine, deci revin la ideea de inceput… nu cred că sunt eu potrivit să vorbesc despre romanul ăsta.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe martie 2, 2013 în 2008, Polirom, Prozatori

 

Etichete: , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: