RSS

Cinci concepții despre Cina Domnului

07 apr.

Despre Cina Domnului coperta.inddTitlu original: The Lord’s Supper: Five Views

Editor: Gordon T. Smith

Traducere: Ciprian Simuț

Editură: Casa Cărții

An: 2013

Preț: 19 RON

Deşi Masa Domnului este cea care ar trebui să-i unească pe toţi urmaşii lui Cristos, se pare că nu putem să ne punem de acord nici măcar în privinţa denumirii pe care să i-o dăm. Iar dacă nu putem ajunge la un consens deplin, am putea măcar să ne înţelegem mai bine unii pe alţii şi să înţelegem acest ceremonial fundamental pentru credinţa creştină?
Gordon Smith a invitat reprezentanţi a cinci paradigme din spectrul mult mai larg al creştinătăţii. Fiecare dintre cei cinci îşi susţine, cu convingere, propria perspectivă şi pledează pentru cauza propriei tradiţii. Fiecare scrie însă – în spiritul iubirii creştine – şi o replică la concepţiile celorlalţi, subliniind atât punctele de acord cât şi pe cele de dezacord.

Această carte aduce mai multă lumină – decât tensiune – în privinţa unui subiect de maximă însemnătate.

Gordon T. Smith este preşedinte al reSourse Leadership International for Theological Education (care înainte se numea Overseas Council Canada), centru care lucrează cu mai multe organizaţii afiliate pentru a facilita şi sprijini studiul teologic de înalt nivel în ţările în curs de dezvoltare ale lumii.
Fost decan şi profesor asociat la Regent College din Vancouver, British Columbia, Smith a mai predat şi în Filipine, la Canadian Bible College şi la Theological Seminary of Regina, Saskatchewan. Este autorul cărţilor: Beginning Well, Courage and Calling, Listening to God in Times of Choice şi The Voice of Jesus.

Autorii celor cinci concepţii:
Concepţia romano-catolică
Jeffrey Gros, F.S.C.
Profesor de istoria Bisericii
Memphis Theological Seminary

Memphis, Tennessee

Concepţia luterană
John R. Stephenson
Profesor de teologie istorică
Concordia Lutheran Theological Seminary

St Catharines, Ontario

Concepţia reformată
Leanne Van Dyk
Decan şi profesor de teologie reformată
Western Theological Seminary

Holland, Michigan

Concepţia baptistă
Roger E. Olson
Profesor de teologie
George W. Truett Theological Seminary

Waco, Texas

Concepţia penticostală
Veli-Matti Kärkkäinen
Profesor de teologie sistematică
Fuller Theological Seminary

Pasadena, California

Fragment din prezentarea de pe blogul editurii Casa Cărții:

De ce se practică acest ritual în Biserică? Ce se întâmplă cu oamenii în momentul în care se împărtăşesc? Ce se întâmplă cu pâinea şi vinul/mustul? Există sau nu ceva care face ca Cina Domnului să fie diferită de orice altă practică a Bisericii? Care e semnificaţia teologică a acestui eveniment din viaţa Bisericii? Care sunt temeiurile biblice care îndreptăţesc o concepţie sau alta?

La toate aceste întrebări, precum şi la altele ce decurg din acestea, 5 teologi – reprezentând 5 tradiţii creştine (catolică, luterană, reformată, baptistă şi penticostală) – încearcă să răspundă, fiecare potrivit cu convingerile sale.

Cartea are o structură „interactivă” (pe cât de interactivă poate fi o carte), fiind organizată sub forma unei dezbateri. Fiecare autor prezintă concepţia pentru care pledează, după care ceilalţi patru formulează câte un răspuns la pledoarie.

Câştigul cititorului e astfel dublu: nu doar că află care sunt concepţiile celor din alte tradiţii, ci mai află şi cum se raportează teologi de diferite confesiuni unii la alţii. Modelul acesta nu facilitează doar interacţiunea teologică, ci poate fi şi o învăţătură de minte.

Reclame
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: