RSS

Arhive pe categorii: 2004

Puterea și gloria – Graham Greene


Puterea si gloriaTitlu original: The Power and the Glory

Titlu complet: Puterea și gloria

Autor: Graham Greene

Traducere: Alexandru Vlad

Editură: Polirom

An: 2004

Preț: 19 RON

„Puterea si gloria” zugraveste martirajul ultimului preot catolic dintr-un Mexic sfisiat de violente anticlericale. Urmarit de un locotenent de politie, preotul, un alcoolic care a incalcat toate juramintele, se lupta cu propria lasitate, hotarat sa-si indeplineasca menirea pana la capat.

„Graham Greene a fost unic in genul sau. El va fi citit si apreciat drept cronicarul cel mai de seama al constiintei si nelinistilor fiintei umane din secolul XX.” (William Golding)

Se poate citi un fragment din roman pe site-ul Ziarul financiar.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iulie 6, 2013 în 2004, Polirom, Prozatori

 

Etichete: , , , , ,

Omul recent – Horia-Roman Patapievici


Omul recentAutor: Horia-Roman Patapievici

Editură: Humanitas

An: 2001… 2008

Preț: 42 RON (aici)

O carte care a stârnit deosebit de multe reacții, unele foarte vehemente. Dar o carte inevitabilă pentru cine vrea să privească istoria ideilor și dintr-o perspectivă pro-creștină, să zicem.

Intotdeauna s-a spus despre ei ca sunt noi, ca sunt innoiti. Cantariti, sunt insa prea lejeri. Evaluati, sunt de tot greoi. Fragmentele pe care le-am cules in cartea de fata pleaca de la constatarea ca oamenii pe care ii produce intr-un ritm industrial modernitatea, care si-a iesit din propria ne-masura, nu sunt cu adevarat nici noi, nici innoiti: sunt, asemeni conservelor cu data de expirare pe eticheta, doar recenti… Omul recent este omul care, oricat timp ar trece peste el si oricata vreme l-ar slefui, tot rudimentar ramane. Pentru ca acest tip uman nu se mai poate sprijini pe existenta vreunui suflet, nici al lui si nici al lumii, el nu mai are resursele de a intemeia nici traditii si nici macar datini. (…) De ce? Pentru ca si-a pierdut prezenta. Omul recent este omul care, dorind sa se sature de toate fenomenele lumii (…) s-a trezit intr-o buna zi ca nu mai este decat un epifenomen al curgerii, scurgerii si prelingerii lor. Este momentul cand Gregor Samsa, dupa o noapte agitata de vise nelinistite, se trezeste dimineata metamorfozat intr-un urias gandac. Pe noi, oare, cum ne va gasi dimineata?””«Omul recent» este o meditatie despre lumea de azi a unui modern nesatisfacut de propria sa modernitate. Este o critica a modernitatii care nu se multumeste nici cu proclamatiile suficiente ale postmodernitatii, nici cu regretele traditionalismului – o interogatie asupra modernitatii suscitata de presimtirea dureroasa ca ori de cate ori ti se deschide in fata un drum, altele ti se inchid in spate ori in laterala. Cand ne inchinam bigot la minunile modernitatii, cum ne indeamna zelatorii modernitatii si delatorii traditiei, in sufletele noastre se tanguiesc toate bogatiile pe care le-am pierdut inlauntru atunci cand trupurile noastre au progresat afara. «Omul recent» incearca sa sugereze ca, prin ceea ce-i lipseste, modernitatea ofera ceea ce o poate inca salva. Cu o conditie insa: daca vom avea inteligenta sa putem regasi in neghiobia trufasa a timpului pe care il traim – intreg, viu, bun si frumos – crestinismul tuturor inceputurilor.Sa fim moderni: dar – «nihil sine Deo» !”Horia-Roman Patapievici

Adrian Miroiu într-un articol critic, în „Observator cultural”:

Citind Omul recent de H.-R. Patapievici, nu poti sa nu ai sentimente amestecate. Uneori intilnesti fraze remarcabile, intuitii spectaculoase ori asocieri uluitoare de idei sau de autori. Numai ca, totodata, am fost coplesit de uriasele confuzii conceptuale din carte, de pseudoargumentari, de o lipsa pentru mine inacceptabila de informare chiar elementara in domeniile asupra carora autorul reflecta. Mai este inca ceva: chiar daca reuseam sa trec peste aceste lucruri, incercind sa imi fac cit mai limpezi ideile pe care autorul a dorit sa le sustina, eram tot mai uimit – si, marturisesc, dezolat – de acestea. Nu incriminez; fiecare putem sustine punctele de vedere in care credem; dar nici nu pot sa nu fac explicite aceste dezacorduri, pentru ca cititorul sa inteleaga mai bine care este pozitia intelectuala pe care se asaza H.-R. Patapievici, precum si divergenta dintre aceasta si a mea.

Sint foarte putini filozofii de profesie care au scris despre H.-R. Patapievici. La rindul meu, am ezitat. Vedeam cum se extaziau critici literari, eseisti, artisti, chiar si unii filozofi, cunoscuti in rindul oamenilor de cultura, dar fara expertiza profesionala in problemele aflate in centrul de interes al acestei carti. Eu il apreciam pe eseistul H.-R. Patapievici pentru vioiciunea intelectuala care razbatea in multe din textele sale, chiar daca, repet, nu sint de acord cu ceea ce sustine el; dar toti acesti autori de care pomeneam il vedeau altfel pe H.-R. Patapievici – anume ca pe un teoretician de profunzime, ca pe un filozof. Fara sa vreau, mi-am amintit de o remarca lui Robespierre despre Condorcet: acesta, spunea el, era un mare matematician in ochii oamenilor de litere, dar un distins om de litere in ochii matematicienilor.

Stelian Gomboș, într-un articol pulbicat pe crestinortodox.ro:

Opera Omul recent este noncomformista si in acelasi timp plina de intrebari care abordeaza marile idolatrii ale timpului si lumii in care traim (idolatria postmodernismului, idolatria textului erudit si a „aparatului”, idolatria corectitudinii politice, idolatria democratiei devenita limbaj de lemn, idolatria majoritatii si a minoritatilor, idolatria clerului si institutiei bisericesti, idolatria dihotomiei stanga-dreapta etc.). Horia Roman Patapievici vorbeste de doua solutii in cartea sa: una este discernamantul (o tema care apare masiv in aceasta opera) si alta este referinta la Dumnezeu. Redusa la chintesenta ei, disputata carte a lui Horia Roman Patapievici este, in ultima instanta, o carte despre valori. Daca ne asumam acceptiile terminologice ale autorului Politicelor, atunci trebuie sa vedem in „omul recent” produsul ultim al post-industrializarii.

Dupa lunga bezna a ideologiilor totalitare, a evita capcanele modului absolutist de gandire, a accepta dreptul la existenta al unui unghi alternativ in examinarea unor directii de asemenea importanta devine o precautie pe cat de utila, pe atat de necesara. Este unul dintre meritele lui Horia Roman Patapievici de a fi facut acest lucru examinand prin prisma cauzala, in diversele sale retorte, conditia omului recent. Vazuta din perspectiva divizarilor actuale ale scenei americane ce marcheaza turnirul intre doua directii majore de mentalitate (reflectate pe plan politic in disputa dintre liberali si conservatori, dintre stanga si dreapta, dintre democrati si republicani), cartea romanului Horia Roman Patapievici capata astfel o relevanta surprinzator de incisiva, cu precadere prin raportare la acuzatiile de antioccidentalism si antiamericanism ce i s-au adus.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 25, 2013 în 2004, 2005, 2006, 2008, Filosofi, Humanitas

 

Sfinți în lume – Leland Ryken


Sfinti_In_lume__Puritanii_In_adevarata_lor_lumina1_thumbTitlu original: Worldly Saints: The Puritans As They Really Were

Autor: Leland Ryken

Traducere: Anca Curpaș

Editură: Reformatio

An: 2004

Preț: 26 (aici)

Puritanii au existat dintotdeauna in istoria Bisericii. Promotori ai unei invatatori precise si ai unui stil de viata pios, puritanii anglo-saxoni, descendenti ai Reformei protestante, au fost continuatorii sfintilor si martirilor crestini. Elementul lor distinctiv consta in rigurozitate si pasiune pentru o viata pura consacrata pe deplin lui Dumnezeu, traita insa in mijlocul lumii spre a o purifica. Ei au mutat monahismul din desert in cetate.
Cartea profesorului Leland Ryken ne convinge ca puritanii sunt considerati pe buna dreptate parinti spirituali ai evanghelicilor de azi. Citind cartea, nu doar vom privi curiosi in oglinda unei epoci trecute, ci vom fi provocati la a ne reevalua spiritualitatea crestina. 

Cuprins
De ce avem trebuinta de puritani?
Prefata
Multumiri
1. Cum au fost cei dintai puritani?
2. Munca
3. Casatoria si viata sexuala
4. Banii
5. Familia
6. Predicarea puritana
7. Biserica si inchinarea
8. Biblia
9. Educatia
10. Activitatea sociala
11. Invatand din exemple negative: cateva din greselile puritanilor
12. Geniul puritanismului: partea cea mai valoroasa a puritanilor
 

Etichete: , ,

Septuaginta


SeptuagintaTraducători: Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu (coord.)

Editură: Polirom

An: 2004-2011

Preț: 250 RON

Un proiect editorial dus cu succes la capăt de echipa condusă de cei trei coordonatori și care a adunat în jurul ei numeroși traducători din diverse tradiții teologice românești.

Prezentare pe volume:

Septuaginta 1 (Geneza • Exodul • Leviticul • Numerii • Deuteronomul) – „Cartea anului 2004”, la premiile Romaniei literare
Volum distins cu premiul AER pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine la Tirgul International de Carte Bookarest 2004. Un proiect realizat in cadrul Colegiului Noua Europa sub patronajul lui Andrei Plesu Coordonatorii traducerii sint Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu si Dan Slusanschi In colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu Traducere de Cristian Badilita, Ion Patrulescu, Ioana Costa, Eugen Munteanu, Mihai Moraru
Cuvint inainte de Andrei Plesu
„Noua traducere a Septuagintei nu se intelege pe sine ca o lucrare paralela cu aceea a Bisericii sau – cu atit mai putin – ca o lucrare polemica. Ea este, dimpotriva, o incercare a laicatului de a se afilia travaliului biblic al Bisericii, o aspiratie la dialog si colaborare. Nu o despartire de Biserica, ci o revenire la ea – acesta este orizontul efortului nostru.” (Andrei Plesu)
Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 („Biblia de la Bucuresti”). Traducerea de fata – care va insuma sase volume – urmeaza cu strictete editia critica stabilita de A. Rahlfs si este insotita de trei tipuri de note: lingvistice, patristice si comparative cu textul ebraic al Bibliei. Introducerile si o parte din note sint preluate din editia franceza a Septuagintei („La Bible d’Alexandrie”, Les Editions du Cerf, 1986 sq).

Septuaginta 2  (Iisus Nave • Judecatorii • Ruth • 1-4 Regi) – Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Dan Slusanschi in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu Traduceri de Florica Bechet, Ioana Costa, Alexandra Moraru, Ion Patrulescu, Cristina Costena Rogobete Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 („Biblia de la Bucuresti”). Traducerea de fata – care va insuma sase volume – urmeaza cu strictete editia critica stabilita de A. Rahlfs si este insotita de trei tipuri de note: lingvistice, patristice si comparative cu textul ebraic al Bibliei. Introducerile si o parte din note sint preluate din editia franceza a Septuagintei („La Bible d’Alexandrie”, Les Editions du Cerf, 1986 sq). „Fiecare epoca isi are pina la urma Biblia ei. Septuaginta a mai fost tradusa pe la 1600 si ceva (Biblia de la Bucuresti), dar e normal ca in fiecare generatie sa se retraduca, pornind de la original. Pe urma, din punct de vedere stiintific, e normal sa avem si o traducere a textului ebraic, dar si o traducere a Septuagintei – asa cum este, cu toate aporiile pe care le are ea uneori. Contactul cu Biblia reiese, pina la urma, din reflectarea celor doua versiuni, din jocul de oglinzi al acestora.” (Francesca Baltaceanu)

Septuaginta 3 (1-2 Paralipomene • 1-2 Ezdra • Ester • Iudit • Tobit • 1-4 Macabei) – Coordonatorii traducerii: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de Francisca Baltaceanu, Gheorghe Ceausescu, Vichi Dumitriu, Stefania Ferchedau, Theodor Georgescu, Octavian Gordon, Stefan Colceriu, Lia Lupas. Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, precum si premiul „Cartea anului” acordat de revista „Romania literara”. Cu volumul al treilea al Septuagintei se incheie sectiunea cartilor istorice din canonul Bibliei grecesti. Urmatoarele patru volume vor fi consacrate cartilor poetice si profetice. Fata de cartile cuprinse in canonul ebraic, cititorul va intilni in acest volum scrieri precum Cartea lui Tobit sau cartile Macabeilor, care s-au pastrat sau au fost redactate doar in versiune greceasca. Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni.

Septuaginta 4/ Tomul I (Psalmii, Odele, Proverbele, Ecleziastul, Cintarea Cintarilor) – Volum coordonat de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Florica Bechet, Monica Brosteanu, Ioana Costa, Marius David Cruceru, Cristian Gaspar, Eugen Munteanu, Ion Patrulescu. Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu. Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Acest volum, structurat in doua tomuri, deschide ciclul de scrieri poetice si sapientiale, introducindu-l pe cititor in universul liricii si al intelepciunii biblice. Tomul 1, care contine cartile poetice Psalmii, Odele lui Solomon, Cintarea Cintarilor, imbina arta poetica si rigorile revelatiei, si doua carti sapientiale (Proverbele lui Solomon, Ecleziastul), care abordeaza teme legate de conditia umana si de raportul omului cu divinitatea. De o importanta speciala este cartea Odele lui Solomon, scriere absenta din canonul ebraic al Bibliei.

Septuaginta 4/ Tomul II (Iov • Intelepciunea lui Solomon • Intelepciunea lui Iisus Sirah • Psalmii lui Solomon) – Volum coordonat de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de: Smaranda Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Iulia Cojocariu, Stefan Colceriu, Eugen Munteanu. Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul. Volumul IV al Septuagintei cuprinde cartile poetice si sapientiale. Dimensiunile volumului de fata au impus publicarea lui in doua tomuri (primul tom – Psalmii, Odele, Proverbele, Ecleziastul si Cintarea Cintarilor). Cu exceptia cartii lui Iov, cartile din acest tom nu au fost retinute in canonul biblic ebraic, chiar daca au cunoscut o larga difuzare in antichitatea tirzie iudaica. In schimb, ele au fost retinute in canonul biblic crestin, ca scrieri „folositoare/bune de citit”, fiind adesea citate si comentate de Parintii Bisericii. Intre cartile Vechiului Testament, cele poetice si sapientiale apartin in cel mai inalt grad literaturii universale. Ele isi gasesc corespondenti atit in literatura anterioara a Orientului (Egipt sau Mesopotamia), cit si in cea contemporana lor, elenistica. Spre deosebire de majoritatea cartilor biblice, in care temele principale graviteaza in jurul istoriei poporului ales, in scrieri ca Iov sau Ecleziastul, inteleptii Israelului se apleaca, precum confratii lor orientali, asupra soartei indivizilor. Teologia pe care o descoperim aici se imbina cu o anumita „filosofie a cotidianului”, izvorita dintr-o experienta indelungata, decantata in poeme si sentinte. Totusi, nu avem de-a face cu un simplu umanism sapiential, ci cu un umanism devotional, ale carui valori decurg din raportarea nestramutata a credinciosului la poruncile universale ale lui Dumnezeu.

Septuaginta 5 (Osea. Amos.  Michea. Ioel. Abdias. Iona. Naum. Avacum. Sophonia. Aggeu. Zaharia.  Malachia) – Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu si ingrijit de Smaranda Badilita Traduceri de Cristian Gaspar
Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul
.
Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 (Biblia de la Bucuresti). Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni. Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, precum si premiul „Cartea anului” acordat de revista Romania literara.
Volumul al cincilea cuprinde cartile profetice ale Celor Doisprezece, grupul „profetilor mici”, supranumiti astfel din cauza continutului redus al profetiilor lor, ei nefiind totusi, din acest motiv, mai putin insemnati. Este vorba de Osea, Amos, Michea, Ioel, Abdias, Iona, Naum, Avacum, Sophonia, Aggeu, Zaharia, Malachia.

Septuaginta 6/I (Isaia – Ieremia – Baruh – Plingeri – Epistola lui Ieremia) –

Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu Ioan‑Florin Florescu
Traduceri de Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Ioan Patrulescu
Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul
 

Sub numele Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat mai intii Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Volumul al saselea, care incheie sectiunea cartilor profetice, este structurat in doua tomuri. Asemenea tomului II, deja aparut, ce include cartile lui Iezechiel si Daniel, alaturi de Suzana si Bel si balaurul, tomul I, cel de fata, cuprinde cartile celorlalti doi „profeti mari”, Isaia si Ieremia, carora li se adauga Cartea lui Baruh, Plingerile si Epistola lui Ieremia. Traducerea urmeaza editia stabilita de A. Rahlfs si e insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni. Realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, ce se incheie prin publicarea primului tom al celui de-al saselea volum, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine si premiul „Cartea anului” acordat de Romania literara.

Septuaginta 6/II (Iezechiel. Suzana. Daniel. Bel si balaurul) –

Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu Ioan-Florin Florescu Traduceri si note de Florica Bechet si Ioana Costa    

Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume.

Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Aparut in 2004, primul volum a primit Premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, iar al doilea volum a fost distins, tot in 2004, cu Premiul „Cartea anului” acordat de revista Romania literara.

Volumul al saselea, care incheie sectiunea cartilor profetice, este structurat in doua tomuri. Al doilea, cel de fata, cuprinde, pe linga „profetii mari” Iezechiel si Daniel, cele doua „anexe” la Cartea lui Daniel, redactate direct in greaca, Suzana, precum si Bel si balaurul. Tomul intii contine cartile: Isaia, Ieremia, Baruch, Plingerile lui Ieremia, Scrisoarea lui Ieremia si va aparea ulterior, fiind precedat de volumul 5, in care sint inclusi cei doisprezece „profeti mici”.

 

Etichete: ,

Istoria bisericească universală – Mircea Păcurariu


Istorie bisericeasca universalaAutor: Ioan Rămureanu

Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR

An: 2004

Preț: 50 RON

Manualul de Istorie bisericeasca universala, intocmit de Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu si publicat in 1992, la aproape patru ani de la moartea autorului, s-a dovedit a fi foarte util atat pentru elevii seminaristi de pe cuprinsul Patriarhiei Romane, cat si pentru studentii teologi si chiar pentru cercuri largi de doritori sa cunoasca istoria Bisericii crestine de la inceput. Calitatile atribuite acestui manual in prefata noastra la editia intai, pentru „stilul sau curgator, unitar, clar si bine ingrijit”, s-au confirmat pe deplin prin vasta sa utilizare. (Pr. Prof. Dr. Viorel Ionita)

 

Norul necunoașterii


norul_necunoasteriiTitlul original: The Cloud of Unknowing

Autor: necunoscut

Traducere: Gheorghe Fedorovici

Editură: Herald

An: 2004

Preț: 10 RON

Din nefericire, mai exista inca in lumea teologiei academice  acest gand reflex, de a aprecia in mod automat ca „neoplatonica” cea mai mare  parte a teologiei patristice, si in special corpusul areopagitic. Indiferent  daca aceasta pozitie este determinata de elanul de a intari prestigiul teologiei  patristice sau dimpotriva, si mult mai probabil, de a o respinge in bloc, in mod  inevitabil aceasta „umbra” neoplatonica va insoti indirect si pe toti cei care  si-au reclamat o filiatie areopagitica. Intrucat in aceasta situatie se afla si  autorul Norului,  consider ca este utila prezentarea unor scurte precizari.

Potrivit lui A. Louth, „ruptura totala cu traditia platonica”   care apare in teologia crestina, se produce odata cu Sinodul ecumenic de la  Niceea din 325, si mai precis, prin teologia Sf. Atanasie cel Mare, care nu mai  explica raportul dintre Dumnezeu si om prin binomul spiritual/material  caracteristic gandirii pre-niceene, ci prin perechea necreat/creat, care va  deveni de-acum distinctia capitala si normativa pentru teologia crestina.   Aceasta distinctie va fi regasita in Norul sub forma perechii „nought”/ „ought”  („nimic” respectiv „ceva” in cap. LXVII si LXVIII), care defineste statutul  ontologic al fapturii. Asadar, teologia care apare incepand cu momentul Niceea  inceteaza sa mai fie (neo)platonica; ea devine mai ales, prin principiile ei de  baza, in mod evident anti-platonica: „sufletul nu este conatural cu divinitatea,  si, prin urmare, contemplatia nu este acea activitate prin care el devine divin.  Indumnezeirea este un rezultat al Intruparii: e un act al harului, in sensul cel  mai deplin al cuvantului.”  Aceasta perspectiva cu adevarat revolutionara ce  caracterizeaza gandirea Sf. Atanasie si, pe urmele sale, intreaga gandire  patristica, si care este intalnita in mod explicit si in cazul autorului nostru  (cf. cap. LVII), reprezinta criteriul decisiv prin care orice influente sau  imprumuturi (neo)platonice pot fi evaluate.

Daca in perioada aparitiei Norului, teologia Sf. Dionisie mai  era inca o pilda de ortodoxie, in schimb, de la Renastere incoace nu a mai  incetat sa fie privita cu rezerve (atunci cand nu a fost respinsa de-a dreptul),  datorita pretinsului neoplatonism care ar fi inspirat-o.  Pentru a evita  asemenea apropiere, si lasand la o parte aprecierile nastrusnice ale unora care  l-ar vedea pe autorul Norului foarte bine drept un budist,  editori precum J.  Walsh s-au aratat extrem de grijulii in a-l intarcui pe autorul Norului in  compania, foarte onorabila de altfel, a marilor teologi medievali occidentali:  Toma d`Aquino, Hugh de Balma, Thomas Gallus si Richard de Saint Victor.  Or  chiar daca la prima vedere o astfel de plasare este justificata, avand in vedere  ca acestia au fost intr-adevar, pe langa Sf. Dionisie, sursele sale principale,  ramane dificil de explicat motivul pentru care clasificarile si constructiile  tipic scolastice, atat de frecvente in cazul celorlalti autori, sunt, in cazul  lui, cvasi absente.  In plus, arata P. J. Gallagher, accentul pus de autorul  Norului asupra experientei directe si asupra rolului hotarator al inimii, il  distinge in mod vadit de tipul de abordare prezent in sursele sale imediate  si,  as adauga eu, il plaseaza intr-o familie spirituala care, desi departata  cronologic, din perspectiva „duhovniceasca” ii este foarte aproape si apropiata.  Lasand de-o parte corpusul areopagitic ca fiind de la sine inteles, am in vedere  tipul de teologie mistica dezvoltat de traditia rasariteana cu precadere in  lucrari precum Viata lui Moise si Comentariile la Cantarea Cantarilor ale Sf.  Grigorie de Nyssa, sau in tratatele despre vederea duhovniceasca (contemplatie)  ale Sf. Grigorie Palama. Acesta este motivul principal pentru care am considerat  potrivit ca trimiterile si observatiile de subsol sa-l angajeze in mod explicit  pe acest personaj intr-un dialog cu traditia patristica rasariteana, oricat de  scandalos ar parea din punct de vedere stiintific si oricat de mult s-ar neglija  faptul ca in afara de Dionisie, singurii autori citati in cuprinsul Norului sunt  Augustin si Grigorie cel Mare. In studiul critic care va insoti restul celor  sase lucrari ale acestui autor, pe care speram ca le vom oferi in curand  publicului romanesc, voi arata ca aceasta contextualizare nu este deloc atat de  nepotrivita cum ar putea parea la prima vedere. Si ca, de pilda, autorul Norului  si Sf. Grigorie Palama ar putea avea mai multe in comun decat faptul ca au fost  contemporani.

 

Tradiția creștină. O istorie a dezvoltării dogmei – Jaroslav Pelikan


Traditia crestinaTitlu original: The Christian Tradition. A History of the Development of Doctrine

Autor: Jaroslav Pelikan

Traducere: Silvia Palade (I, III, IV), Nicolae Buga (II), Mihai-Silviu Chirilă (IV, V)

Editură: Polirom

An: 2004-2008

Prezentarea volumelor:

I – Volumul este prima traducere facuta in limba romana a unei carti despre istoria dogmelor, iar autorul, unul dintre cei mai mari istorici-teologi din lume. O lucrare in cinci volume – Nasterea traditiei universale (100-600), Spiritul crestinismului rasaritean (600-1700), Evolutia teologiei medievale (600-1300), Reforma Bisericii si a dogmei (1300-1700), Doctrina crestina si cultura moderna (de la 1700) – care surprinde intr-o viziune unitara fundamentele doctrinare ale traditiei crestine, prezentind o paralela intre cele doua Biserici, rasariteana si apuseana. In acelasi timp, fiecare dintre cele cinci volume este conceput ca o unitate de sine statatoare. Daca, de pilda, cineva interesat de arta medievala sau de politica din perioada Reformei doreste sa cerceteze fundamentele doctrinare in domeniul respectiv, va putea folosi volumul potrivit din aceasta serie ca pe o lucrare de sine statatoare. Acest prim volum prezinta istoria unei perioade framintate din viata Bisericii, la sfirsitul careia s-a realizat „consensul ortodox”, ce a stat la baza formularilor doctrinare crestine. Jaroslav Pelikan insista asupra relatiei subtile dintre ceea ce crestinismul a crezut, ceea ce invatatorii au propovaduit si ceea ce Biserica insasi a marturisit ca dogma pe parcursul primelor sase secole ale istoriei sale.

Cuprins: Preparatio evanghelica • In afara curentului principal • Credinta Bisericii universale • Taina Treimii • Persoana Dumnezeu-Omului • Natura si har • Consensul ortodox

II – Ex Oriente lux! Lumina cunoasterii vine din Orient – obisnuiau sa spuna cei din vechime. Spatiul crestinatatii orientale a fost pina de curind putin cunoscut istoriografiei bisericesti occidentale, desi aici s-au desfasurat marile controverse teologice care au avut ca rezultat precizarea doctrinei crestine. In ciuda acestui fapt sau poate tocmai de aceea, Jaroslav Pelikan exploreaza un mileniu de istorie crestina in Rasarit, prezentind, din perspectiva istorica, principalele probleme teologice aparute incepind din secolul al VII-lea (disputa despre vointele lui Hristos, disputa legata de icoane), chestiunile de ordin teologic si administrativ care au condus la ruptura de Biserica Apusului, pozitia Rasaritului fata de Islam si ultima perioada de inflorire a spiritualitatii rasaritene care a durat pina in secolul al XVIII-lea.

Cuprins: Ex Oriente lux • Autoritatea Parintilor • Unire si impartire in Hristos • Dualitatea ipostasurilor • O fire intrupata a lui Dumnezeu-Logosul • Lucrari si vointe la unison • Hristos – omul universal • Imaginile Invizibilului • Chipuri – cioplite sau nu • Imaginile ca idoli • Imaginile ca icoane • Originile teologice ale Schismei • Filioque • Apararea monoteismului trinitar • Treime si unicitate • Unul Dumnezeu – si Profetul Sau • Ultima inflorire a Ortodoxiei bizantine • Ruptura definitiva cu doctrina apuseana

III – Perioada cuprinsa intre anii 600 si 1300 reprezinta pentru gindirea crestina a Apusului o epoca de reevaluari si precizari ale unor doctrine ramase neclarificate in epocile anterioare si de raspunsuri doctrinare la probleme noi. Teme fundamentale ale crestinismului – raportul dintre natura si har, dintre har si liberul arbitru, paradoxul dreptatii si milei lui Dumnezeu, prezenta reala a lui Hristos in Euharistie, cinstirea Fecioarei Maria – revin in actualitate, fiind analizate atit pe baza revelatiei biblice si a tezaurului patristic, cit si beneficiind de dezvoltarea gindirii filosofice. Ca si in prezentarea crestinismului rasaritean, un loc aparte in acest volum il are raportul dintre crestinismul occidental si celelalte religii monoteiste cu care acesta a intrat in contact. Urmind acelasi principiu cronologic al evolutiei doctrinei, Jaroslav Pelikan surprinde modul in care opera lui Augustin a influentat Occidentul crestin timp de un mileniu, dar si afirmarea unor teologi a caror doctrina va deveni referentiala pentru Biserica din Apus. Cu acest volum, autorul incheie prezentarea evolutiei doctrinei crestine din Antichitatea si Evul Mediu crestine, ultimele doua volume dedicindu-le Reformei si raportului dintre religie si cultura moderna.

Cuprins: Evul Mediu ca „ev al credintei” • Integritatea traditiei catolice • Dincolo de sinteza augustiniana • Planul mintuirii • Comunicarea harului • Summa Theologica

IV – Reformarea Bisericii apusene s-a desfasurat pe durata mai multor secole, intre anii 1300 si 1700. Teologia lui Martin Luther a fost doar punctul culminant al unui proces inceput anterior prin Hus si Wycliffe, care au expus opinii diferite de invatatura oficiala a Bisericii. Reforma a pus in discutie insesi fundamentele Bisericii crestine: unitatea, sfintenia si apostolicitatea Bisericii, raportul dintre autoritatea bisericeasca si centralitatea Scripturii, cel dintre preotia universala si cea sacramentala, realitatea prezentei in Euharistie. Acestea sint si principalele teme tratate de volumul al patrulea al Traditiei crestine, in care Jaroslav Pelikan prezinta cauzele si, mai ales, efectele Reformei. Consecvent principiului abordarii cronologice a dezvoltarii doctrinei, autorul urmareste evolutia teologiei apusene de la un consens patristic fundamentat pe doctrina lui Augustin la o diversitate care se revendica in multe dintre aspectele sale, in mod ironic, tot de la gindirea augustiniana, avind in centru ideea ca Scriptura e singura sursa a revelatiei si ca ea ii vorbeste nemijlocit fiecarui credincios in parte.

V –

Volumul care incheie monumentalul proiect Traditia crestina, opera a unuia dintre cei mai mari teologi ai secolului XX.

Rationalism, agnosticism si incredere nemasurata in capacitatea stiintei de a raspunde la orice intrebare, pe de o parte; pietism, misticism ce imbraca adesea forme excesive si o viziune apocaliptica, pe de alta parte – astfel ar putea fi descrise raporturile dintre cultura moderna si teologia crestina dupa 1700. Al cincilea volum din monumentala lucrare Traditia crestina a lui Jaroslav Pelikan prezinta evolutia gindirii crestine in perioada care a urmat Reformei si adaptarea mesajului evanghelic la o cultura secularizata, in care acesta trebuie sa se confrunte cu indiferentismul si cu o veritabila „piata” a ideilor religioase. Dovedind obiectivitate in tratarea cauzelor care au dus la criza spirituala a lumii moderne, lucrarea se constituie intr-un posibil punct de pornire pentru reconcilierea dintre cultura si teologie, in asa fel incit Hristos sa intre din nou in cetate, iar lumea sa-si reia calatoria catre Dumnezeu.

„Asemenea seriei pe care o incheie in mod stralucit, acest volum poate fi recomandat fara rezerve drept cea mai buna si mai ampla introducere in subiect disponibila in prezent.” (Alister E. McGrath, Times Higher Education Supplement)

 
 
%d blogeri au apreciat asta: