RSS

Arhive pe categorii: 2006

Viața cu Dumnezeu – Fratele Laurențiu al Învierii


Viata cu DumnezeuTitlu original: La pratique de la présence de Dieu

Autor: Fratele Laurențiu al Învierii

Traducere: Mariana Dvorzsik

Editură: Discipolul (Imprint Logos)

An: 2006

Preț: 10 RON

O carte clasică de asceză/disciplină spirituală, care poate fi aplicată și de mireni, nu doar de călugări. S-a bucurat de mare popularitate tocmai datorită simplității pe care o propune și accesibilității soluției pentru o viață creștină cucernică. Este la a doua ediție în românește.

Despre autor: Fratele Laurenţiu al Învierii, pe numele sau adevărat Nicolas Herman, s-a născut în 1614 în localitatea Heremenil, situată în provincia franceză Lorena. Părinţii săi Dominique şi Louise Herman, i-au insuflat de timpuriu teama de D-zeu, şi dorinţa de a trăi curat, potrivit cu principiile creştine de viaţă. Între anii 1631-1635 participă ca simplu soldat la Razboiul de Treizeci de Ani (1618-1648), dând dovadă de mult curaj şi dârzenie. Este luat prizonier de trupele armatei inamice şi ameninţat cu moartea prin spânzurare sub acuzaţia că ar fi spion, dar fără a se pierde cu firea, respinge acuzaţia ce i se aduce, şi întrucât conştiinţa „nu i reproşa nici o fărădelege”, afirmă că i este indiferent dacă moare sau nu. Această atitudine curajoasă, îi impresionează pe ofiţerii armatei inamice, care-i dau drumul. După o scurtă perioadă în care gustă viaţa de sihastru, la 26 ani se hotărăşte definitiv pentru viaţa monahală, şi la 15 iunie 1640 intră în ordinul carmeliţilor desculţi, a căror mănăstire se află în Paris pe strada Vaugirand. În 14 August 1962 depune jurământul de credinţă, dedicandu-se irevocabil, vieţii monahale. În scrierile sale el ne-a lăsat un drum ce merge direct spre inima Maiestăţii Sale Divine, care astăzi, mai mult ca oricând, ne invită pe noi, trăitorii din secolul al XXI-lea – cu vieţile noastre atât de irosite în mulţimea de treburi şi griji – să răspundem afirmativ provocării ce ne-o înfăţişează, înlăturând astfel orice oprelişti din calea harului lui D-zeu ce stă gata să se reverse asupra noastră.

Rezumat:

Apariţia atâtor ediţii în numeroase limbi a prezentei lucrări demonstrează capacitatea fr. Laurenţiu de a trezi interesul diverselor confesiuni creştine. El, împreună cu experienţa Prezenţei lui Dumnezeu trăită de el, aparţin unui spaţiu situat deasupra confesiunilor, subliniind un adevăr ce aparţine atât creştinismului catolic, cât şi celui protestant, în ciuda evidenţei contextului său carmelit. Deşi a trăit în secolul al XVII-lea, când încă nimeni nu vorbea de ecumenism, el a fost mesagerul unui creştinism care traversează toate confesiunile.” Walter Nigg: „Există în lumea asta, în locuri solitare, fiinţe umane care au răspuns chemării Mântuitorului de a face din viaţa lor, în sânul Bisericii, o mică flacără veşnic aprinsă, sensibilă la prezenţa Sa. Dar asemenea oameni există şi în freamătul vieţii, în mijlocul treburilor gospodăreşti, acasă în căminele lor – asemenea unor mici făclii ce fac să strălucească un oraş” spunea Conrad de Meester în introducerea ediţiei îngrijite de el a scrierilor fr. Laurenţiu. Cartea fr. Laurenţiu este o invitaţie adresată tuturor celor ce-L iubesc pe Domnul lor să devină asemenea flăcări vii.

Reclame
 

Omul recent – Horia-Roman Patapievici


Omul recentAutor: Horia-Roman Patapievici

Editură: Humanitas

An: 2001… 2008

Preț: 42 RON (aici)

O carte care a stârnit deosebit de multe reacții, unele foarte vehemente. Dar o carte inevitabilă pentru cine vrea să privească istoria ideilor și dintr-o perspectivă pro-creștină, să zicem.

Intotdeauna s-a spus despre ei ca sunt noi, ca sunt innoiti. Cantariti, sunt insa prea lejeri. Evaluati, sunt de tot greoi. Fragmentele pe care le-am cules in cartea de fata pleaca de la constatarea ca oamenii pe care ii produce intr-un ritm industrial modernitatea, care si-a iesit din propria ne-masura, nu sunt cu adevarat nici noi, nici innoiti: sunt, asemeni conservelor cu data de expirare pe eticheta, doar recenti… Omul recent este omul care, oricat timp ar trece peste el si oricata vreme l-ar slefui, tot rudimentar ramane. Pentru ca acest tip uman nu se mai poate sprijini pe existenta vreunui suflet, nici al lui si nici al lumii, el nu mai are resursele de a intemeia nici traditii si nici macar datini. (…) De ce? Pentru ca si-a pierdut prezenta. Omul recent este omul care, dorind sa se sature de toate fenomenele lumii (…) s-a trezit intr-o buna zi ca nu mai este decat un epifenomen al curgerii, scurgerii si prelingerii lor. Este momentul cand Gregor Samsa, dupa o noapte agitata de vise nelinistite, se trezeste dimineata metamorfozat intr-un urias gandac. Pe noi, oare, cum ne va gasi dimineata?””«Omul recent» este o meditatie despre lumea de azi a unui modern nesatisfacut de propria sa modernitate. Este o critica a modernitatii care nu se multumeste nici cu proclamatiile suficiente ale postmodernitatii, nici cu regretele traditionalismului – o interogatie asupra modernitatii suscitata de presimtirea dureroasa ca ori de cate ori ti se deschide in fata un drum, altele ti se inchid in spate ori in laterala. Cand ne inchinam bigot la minunile modernitatii, cum ne indeamna zelatorii modernitatii si delatorii traditiei, in sufletele noastre se tanguiesc toate bogatiile pe care le-am pierdut inlauntru atunci cand trupurile noastre au progresat afara. «Omul recent» incearca sa sugereze ca, prin ceea ce-i lipseste, modernitatea ofera ceea ce o poate inca salva. Cu o conditie insa: daca vom avea inteligenta sa putem regasi in neghiobia trufasa a timpului pe care il traim – intreg, viu, bun si frumos – crestinismul tuturor inceputurilor.Sa fim moderni: dar – «nihil sine Deo» !”Horia-Roman Patapievici

Adrian Miroiu într-un articol critic, în „Observator cultural”:

Citind Omul recent de H.-R. Patapievici, nu poti sa nu ai sentimente amestecate. Uneori intilnesti fraze remarcabile, intuitii spectaculoase ori asocieri uluitoare de idei sau de autori. Numai ca, totodata, am fost coplesit de uriasele confuzii conceptuale din carte, de pseudoargumentari, de o lipsa pentru mine inacceptabila de informare chiar elementara in domeniile asupra carora autorul reflecta. Mai este inca ceva: chiar daca reuseam sa trec peste aceste lucruri, incercind sa imi fac cit mai limpezi ideile pe care autorul a dorit sa le sustina, eram tot mai uimit – si, marturisesc, dezolat – de acestea. Nu incriminez; fiecare putem sustine punctele de vedere in care credem; dar nici nu pot sa nu fac explicite aceste dezacorduri, pentru ca cititorul sa inteleaga mai bine care este pozitia intelectuala pe care se asaza H.-R. Patapievici, precum si divergenta dintre aceasta si a mea.

Sint foarte putini filozofii de profesie care au scris despre H.-R. Patapievici. La rindul meu, am ezitat. Vedeam cum se extaziau critici literari, eseisti, artisti, chiar si unii filozofi, cunoscuti in rindul oamenilor de cultura, dar fara expertiza profesionala in problemele aflate in centrul de interes al acestei carti. Eu il apreciam pe eseistul H.-R. Patapievici pentru vioiciunea intelectuala care razbatea in multe din textele sale, chiar daca, repet, nu sint de acord cu ceea ce sustine el; dar toti acesti autori de care pomeneam il vedeau altfel pe H.-R. Patapievici – anume ca pe un teoretician de profunzime, ca pe un filozof. Fara sa vreau, mi-am amintit de o remarca lui Robespierre despre Condorcet: acesta, spunea el, era un mare matematician in ochii oamenilor de litere, dar un distins om de litere in ochii matematicienilor.

Stelian Gomboș, într-un articol pulbicat pe crestinortodox.ro:

Opera Omul recent este noncomformista si in acelasi timp plina de intrebari care abordeaza marile idolatrii ale timpului si lumii in care traim (idolatria postmodernismului, idolatria textului erudit si a „aparatului”, idolatria corectitudinii politice, idolatria democratiei devenita limbaj de lemn, idolatria majoritatii si a minoritatilor, idolatria clerului si institutiei bisericesti, idolatria dihotomiei stanga-dreapta etc.). Horia Roman Patapievici vorbeste de doua solutii in cartea sa: una este discernamantul (o tema care apare masiv in aceasta opera) si alta este referinta la Dumnezeu. Redusa la chintesenta ei, disputata carte a lui Horia Roman Patapievici este, in ultima instanta, o carte despre valori. Daca ne asumam acceptiile terminologice ale autorului Politicelor, atunci trebuie sa vedem in „omul recent” produsul ultim al post-industrializarii.

Dupa lunga bezna a ideologiilor totalitare, a evita capcanele modului absolutist de gandire, a accepta dreptul la existenta al unui unghi alternativ in examinarea unor directii de asemenea importanta devine o precautie pe cat de utila, pe atat de necesara. Este unul dintre meritele lui Horia Roman Patapievici de a fi facut acest lucru examinand prin prisma cauzala, in diversele sale retorte, conditia omului recent. Vazuta din perspectiva divizarilor actuale ale scenei americane ce marcheaza turnirul intre doua directii majore de mentalitate (reflectate pe plan politic in disputa dintre liberali si conservatori, dintre stanga si dreapta, dintre democrati si republicani), cartea romanului Horia Roman Patapievici capata astfel o relevanta surprinzator de incisiva, cu precadere prin raportare la acuzatiile de antioccidentalism si antiamericanism ce i s-au adus.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 25, 2013 în 2004, 2005, 2006, 2008, Filosofi, Humanitas

 

În luptă cu gândurile – Evagrie Ponticul


In lupta cu gandurileTitlu complet: În luptă cu gândurile. Despre cele opt gânduri ale răutății. Replici împotriva lor

Autor: Evagrie Ponticul

Traducere: Ioan I. Ică jr.

Editură: Deisis

An: 2006

Preț: 19 RON

O carte de referință pentru tot ce înseamnă monahism creștin. Din cele 8 „gânduri ale răutății”, prin medierea lui Ioan Casian și a altora, a ajuns Biserica Catolică la cele 7 păcate capitale. Marele „psihanalist” al Antichității a influențat în mod decisiv și irevocabil toată creștinătatea. La acest preț, e un adevărat chilipir, având în vedere ce conține.

Inceput odata cu retragerea in 273 in desert a lui Antonie cel Mare, monahismul egiptean e una din cele mai formidabile aventuri spirituale din istoria umanitatii. Izolati de lume, de lucruri si de oameni, ascetii descopera ca radacina ultima a pacatului cu fapta sta inauntrul mintii lor, in gandurile patimase insuflate de demoni; ele impiedica mintea de la rugaciune, contemplare si vederea lui Dumnezeu. Trecand prin experienta aspra a ispitelor, monahii devin specialisti in razboiul nevazut cu gandurile si demonii.
Experienta ascetica a parintilor pustiei a fost sistematizata in mod stralucit de avva Evagrie Ponticul († 399). In scrierile cuprinse in volumul de fata — si traduse pentru prima data in limba romana — el ofera atat catalogul principalelor opt ganduri demonice care-l chinuie pe om, cat si remediile lor ascetice in pagini antologice de psihologie si demonologie ascetica. La acestea se adauga un unic in felul lui manual-arsenal practic de combatere a sugestiilor gandurilor demonice sub forma a 498 de citate biblice prin care mintea poate replica diverselor ispite dupa modelul Mantuitorului in desertul Karantaniei.
Intr-o epoca a tiraniei mediilor si tentatiilor virtuale, actualitatea lectiilor ascetice ale acestor scrieri fundamentale pentru orice crestin duhovnicesc se impune cu o evidenta care nu mai are nevoie de nici o demonstratie.

 

Scrieri – Martin Luther


Această prezentare necesită JavaScript.

Autor: Martin Luther

Traducere: Petru Forna

Editură: Logos

Colecție: Reforma

An: 2003 (I), 2006 (II)

Preț: 55 (I), 60 (II)

Prezentare vol. I:

Editura LOGOS îşi propune prin acest prim volum din Colecţia Reforma să ofere cititorilor din România posibilitatea de a lectura, în limba lor, scrierile esenţiale ale lui Martin Luther care au stat la baza Reformei. De aceea, prezentul volum cuprinde patru lucrări fundamentale pentru direcţia gîndirii reformatorului german: Cele 95 de teze, publicate în 1517, şi trei scrieri din tumultosul an 1520: Despre libertatea creştinului (Scrisoare deschisă Papei Leon al X-lea), Despre robia babiloniană a bisericii şi Către nobilimea germană.

Cele 95 de teze afişate de Luther la 31 octombrie 1517 pe uşa bisericii Castelului din Wittenberg reprezintă protestul tînărului teolog faţă de sistemul indulgenţelor care îmbrăcase forme aberante prin activitatea călugărului dominican Johannes Tetzel. Scrise dintr-o motivaţie pastorală şi teologică, cu speranţa că vor constitui o bază pentru dezbateri teologice, tezele au fost traduse imediat din latină în limba germană şi răspîndite, în cîteva saptămîni, în toată Germania. „A fost începutul Reformei, al acelei mişcări care a schimbat lumea.”

În Scrisoarea deschisă Papei Leon al X-lea, Luther mai speră încă într-o conciliere cu instituţia papală, explicîndu-şi poziţia şi demascînd atacurile necinstite ale duşmanilor săi. Luther mai credea încă în buna-credinţă a papei, la acea dată. El anexează la scrisoare o lucrare scrisă în acea vreme, Despre libertatea creştinului, pe care o descrie ca fiind „doar o carticică, după cum arată şi forma ei, dar, totuşi, în ea se cuprinde suma unei vieţi creştineşti dacă-i patrunzi sensul”. În ea, Luther rezumă superb condiţia creştinului – „creştinul este liber şi domn peste toate, nefiind nicicînd un supus. Creştinul este slugă a tuturor lucrurilor, fiind supus oricui.” Libertatea se bazează doar pe credinţă, pe relaţia vie cu Hristos, pe care Luther o descrie într-un mod impresionant. Slujirea se bazează la rîndul ei pe dragoste, care vine din credinţa. El explica în continuare ce înseamnă justificarea prin credinţă şi implicaţiile ei pentru viaţa creştinilor, punînd astfel bazele unei etici protestante. Reformatorul se opunea cu fermitate argumentului că, dacă mîntuirea se putea obţine doar prin credinţa în Dumnezeu, atunci nu ar conta, de fapt, modul de viaţă al credinciosului. Pentru a clarifica o dată pentru totdeauna acest argument greşit, Luther a dezvoltat învăţătura sa despre faptele bune. Chiar dacă limbajul şi imaginile folosite de Luther provin din spiritualitatea mistică, această lucrare reprezintă, fără îndoială, „un document unic al gîndirii creştine în general şi al spiritualităţii protestante în special”.

Dintre cele trei mari lucrări ale anului 1520, Despre robia babiloniană este cea mai reprezentativă din punct de vedere teologic. Dacă în Către nobilimea germană, Luther cere reforma societăţii şi a bisericii din exterior, acum se dedică schimbărilor din interior, a teologiei, în special a învăţăturii despre sacramente. Luther face o comparaţie între captivitatea poporului evreu în Babilon şi robia creştinătăţii sub practica sacramentelor catolice, care erau create de oameni şi n-aveau nici un temei în Sfînta Scriptură. În lucrarea aceasta, Luther atacă mai direct bazele Bisericii Catolice medievale decît în Către nobilimea germană. Este evident că Luther nu s-a oprit doar la constatarea abuzurilor din Biserica Catolică medievală, ci a trecut la o confruntare directă cu teologia şi practica ei. Pe planul teologiei protestante, acest document este esenţial pentru întelegerea sacramentelor şi a rolului lor în obţinerea mîntuirii.

Către nobilimea germană a fost prima lucrare care conţine îndemnuri concrete referitoare la reforma bisericii, a universităţilor, precum şi a vieţii sociale şi politice. Importanţa lucrării constă mai puţin în descrierea acestor reforme, şi mai mult în justificarea lor teologică. La baza acestui pamflet se află doctrina revolutionară despre „preoţia tuturor credincioşilor”. Astfel, Luther a rasturnat relaţia tradiţională dintre stat şi biserică, prin care bisericii îi revenea puterea absolută. Timp de secole, papalitatea a considerat că toate autorităţile lumesti de la împărat în jos se aflau sub controlul absolut al bisericii şi că intervenţia bisericii în problemele seculare era absolut justificată, statului şi reprezentanţilor lui nefiindu-le însă permis să se amestece în problemele bisericii. Luther a respins categoric supremaţia bisericii asupra statului, chemîndu-i pe reprezentanţii statului să-ţi asume răspunderea pentru reforma bisericii din regiunile lor. Papalitatea a refuzat categoric să corecteze abuzurile din biserica şi să iniţieze un program de reformă. Ca urmare, Luther a formulat teza sa centrală conform căreia aceasta trebuia să fie obligaţia statului, care, la rîndul său, a primit-o ca putere de la Dumnezeu. Cum spune istoricul Keith Randell, „e clar că el abandonase orice speranţă de a reforma biserica din interior. Era necesar să fie impusă o schimbare din exterior. Această idee, mai mult decît oricare alta, a marcat sfîrşitul conceptului medieval de creştinătate şi intrarea în epoca modernă.”

Volumul mai cuprinde o scurtă biografie a lui Martin Luther scrisă de prof. dr. Petru Forna, un tabel cronologic al principalelor evenimente din acea perioadă, o prezentare a cauzelor Reformei şi rolului jucat de Luther, cît şi o introducere pentru fiecare dintre cele patru lucrări incluse, în care este schiţat contextul istorico-cultural în semnificaţia teologică ori istorică din perspectiva protestantismului, toate de preot dr. Daniel Zikeli.

Prezentare vol. II:

Editura LOGOS continuă în acest al doilea volum din Colecţia Reforma să ofere cititorilor din România posibilitatea de a lectura, în limba lor, scrierile esenţiale ale lui Martin Luther care au stat la baza Reformei. Dacă primul volum cuprindea patru lucrări fundamentale pentru direcţia gîndirii reformatorului german, critice pentru declanşarea Reformei, în prezentul volum sînt incluse opt lucrări care vizează în principal relaţia dintre schimbarea de mentalitate adusă de Reformă şi implicaţiile sociale ale acesteia. Luther şi-a pus întrebarea: „Ce consecinţe practice va avea învăţătura despre justificarea credinciosului prin credinţă?” Răspunsul s-a conturat în seria amplă de lucrări etice şi spirituale referitoare la viaţa socială şi bisericească, din care Editura LOGOS a selectat materialul acestui volum.

Cuprinsul vol. II:

O predică despre căsătorie

Despre Sfintele Patimi ale lui Hristos

Despre [faptul] că Isus S‑a născut evreu

Despre faptele bune

Scrisoare cãtre trei călugăriţe

Către domnii consilieri

Îndemn la pace

Împotriva hoardelorde tîlhari şi criminali ale ţăranilor

Dacă şi soldaţii pot fi mîntuiţi

 

Vârstele vieții spirituale – Paul Evdokimov


Varstele vietii spiritualeTitlu original: Les Ages de la vie spirituelle

Autor: Paul Evdokimov

Traducere: Ion Buga

Editură: Humanitas

Colecție: Înțelepciune și credință

An: 2006

Cartea a cunoscut cel puțin încă două ediții în limba română, dar își merită popularitatea.

Intelepciunea e savoare: ea inseamna a gusta din cunoasterea Celui cu totul altul. Credinta inseamna certitudinea ca aceasta cunoastere e nesfarsita, ca savoarea ei e inepuizabila. Textele acestei colectii se refera la o asemenea cunoastere, la stradania de a o atinge, de a-i simti gustul veritabil. Ele vorbesc, cel mai adesea, in numele unei experiente personale si au, de aceea, simplitatea, precizia si prospetimea unei cunoasteri vii.

„Lucrarea de fata constituie unul dintre roadele cele mai bune pe care le-a dat pana acum gandirea teologica ortodoxa in stradania ei de a crea ceea ce s-ar putea numi «sinteza neopatristica», sinteza ce a inceput sa se contureze in urma intalnirii marilor ganditori si teologi rusi din exil (Berdiaev, Bulgakov, Lossky, Afanasiev, Florovski etc.) cu duhul occidental, cu realitatea civilizatiei apusene, in spatiul Apusului. Confruntarea i-a determinat pe ortodocsi sa caute, sa redescopere, sa constientizeze si sa revalorifice cuvantul pe care Rasaritul ortodox il are de spus, iar aceasta într-un limbaj contemporan.

Cartea e un itinerariu ametitor, construind cu o uimitoare usurinta punti spirituale intre cele mai variate conceptii, vremuri, nume, spatii: de la Sfantul Irineu la Freud, de la Kierkegaard la Sfantul Nicodim Aghioritul, de la Sfantul Varsanufie la Sartre. […] Este un mesaj care inaugureaza dialogul unor oameni liberi si maturi, ortodocsi si neortodocsi, credinciosi sau necredinciosi, dar sinceri si sensibili la cele mai adanci probleme ale existentei.” (Pr. Prof. Ion Buga)

 
 
%d blogeri au apreciat asta: