RSS

Arhive pe categorii: 2009

Limbajul lui Dumnezeu – Francis S. Collins


Limbajul lui DumnezeuTitlu original: The Language of God – A Scientist Evidence for Belief

Autor: Francis S. Collins

Traducere: Silvia Palade

Editură: Curtea Veche

An: 2009

Preț: 24 RON

Dintr-o recenzie de David Iach, pe blogul Scriptorie:

La urmă ne prezintă perspectiva lui, evoluția teistă sau BioLogos cum sugerează el să o numim pe care o vede în deplin acord cu realitățiile științifice dar și cu credința creștină. Aș fi vrut să văd că autorul insistă mai mult la acest capitol, din pacate Collins vorbește mai mult despre creaționism, Proiectul Inteligent și naturalism decât despre BioLogos lucru care poate lăsa cititorului o urmă de nesatisfacție.

În final urmează poate cea mai interesanta parte a cărții, Apendicele unde sunt discutate probleme de bioetică precum clonarea, tratemente cu celule stem etc. și ni se dau niște posibile răspunsuri. Iar ca un bonus la sfârșitul cărții ne este lăsat un mic ghid pentru eventuale discuții de grup alături de niște resurse bibliografice.

Cartea este lectură obligatorie pentru oricine este interesat de subiectul relației dintre evoluție-creștinism. Din păcate nu pot să-i dau mai mult de 4/5 stele datorită faptului că nu insistă suficient de mult pe prezentarea și argumentarea tezei principale (BioLogosul) și pentru capitolul foarte slab despre originea universului.

Reclame
 

Ghid de artă creștină – Michelle P. Brown


copertaTitlu original: The Lion Companion to Christian Art

Autor: Michelle P. Brown

Traducere: Antonela Buligă

Editură: Casa Cărții

Preț: 130 RON

Dat fiind rolul central al creştinismului în formarea culturii occidentale, nu este de mirare că de-a lungul veacurilor cei mai mulţi artişti au căutat să-i exprime tainele. În această bogată şi frumoasă carte, Michelle Brown trasează istoria artei creştine. Privirea retrospectivă pe care ne-o oferă ea acoperă mare parte din istoria artei din Occident şi din zone ale Orientului Mijlociu, ale Africii, ale Asiei, ale celor două Americi şi ale Oceaniei, din Antichitate până în zilele noastre.
Michelle Brown adoptă o abordare largă a subiectului artei creştine, trecând graniţele pentru a explora modul în care arta a reflectat şi a stimulat o reacţie la învăţăturile lui Cristos şi la gândirea şi experienţa creştină de-a lungul veacurilor. Arta, ne spune ea, este la fel ca muzica; poate face ca lucrurile să fie „mai mult decât ceea ce sunt” şi pătrunde dincolo de actul vederii şi al experimentării, ajungând la un nivel mai adânc al percepţiei. „Căci dacă imboldul uman de a crea poate fi văzut ca parte constituentă a unei căutări perpetue de a se apropia mai mult de forţa creatoare fundamentală, pe care creştinii, la fel ca mulţi alţii, o cunosc drept «Dumnezeu», atunci actul prin care se naşte arta – la fel ca naşterea copiilor sau a ideilor – este o expresie viguroasă a acelui impuls. Aidoma rugăciunii, ea oferă un traseu potenţial pentru intrarea în contact cu Creatorul, aşa cum a recunoscut Michelangelo atunci când a conceput electrizanta imagine iconică care planează pe bolta Capelei Sixtine, întrupând clipa creaţiei şi prefigurarea împăcării, când vârfurile întinse ale degetelor lui Dumnezeu şi ale lui Adam, divinul şi umanul, sunt pe cale să se atingă.”
Cartea porneşte de la arta primilor creştini şi ajunge până în epoca modernă, cuprinzând articole scrise de colaboratori invitaţi, pe marginea unor subiecte precum: Icoanele; Florenţa renascentistă; Rubens şi Contrareforma; Arta populară religioasă; Artişti evrei, teme creştine; Realizarea Bibliei Sf. Ioan şi Creştinismul şi arta contemporană în America de Nord.

Ghidul de artă creştină este o carte care se adresează tuturor celor interesaţi de moştenirea artistică mondială. Cititorul secular modern, care simte detaşare faţă de semnificaţia picturilor, va găsi ajutor aici pentru a înţelege atât puterea lor emoţională, cât şi pe cea estetică. Cititorul creştin va fi încurajat să exploreze în continuare minunea şi frumuseţea pe care o reprezintă moştenirea culturală creştină.

Michelle P. Brown este profesor de studii ale manuscriselor medievale la Şcoala de Studii Aprofundate din cadrul Universităţii din Londra şi fost custode al Secţiei de Manuscrise Medievale şi Anluminate la British Library. Este canonic şi membru laic al Consiliului de Canonici de la Catedrala Sf. Paul, Londra. A ţinut prelegeri la multe universităţi, în domeniul istoriei şi al istoriei artei şi este lector străin la Universitatea din Leeds, membru al Consiliului Societăţii Colecţionarilor de Antichităţi şi membru al Consiliului Institutului de Artă Courtauld.
Ea a fost custodele câtorva expoziţii importante, printre care se numără „Moştenitorii Romei” (British Museum / British Library), „Labirint pictat: lumea Evangheliarului de la Lindisfarne” (British Library) şi „La început: Biblii dinaintea anului 1000” (Institutul Smithsonian). Numeroasele ei publicaţii includ: Evangheliarul de la Lindisfarne: societatea, spiritualitatea şi scribul, Lumea Psaltirii lui Luttrell şi Cum a ajuns creştinismul în Britannia şi în Irlanda.

Ghidul de artă creştină cuprinde:

o Textul complet şi autorizat, începând cu perioada creştinismului timpuriu şi până în epoca modernă
o O abordare cuprinzătoare, care acoperă întreaga artă grandioasă care a tratat temele creştine
o O largă acoperire internaţională
o Articole referitoare la subiecte speciale, scrise de o echipă de experţi din lumea întreagă
o 200 de reproduceri deosebite ale unor opere de artă

Cartea este tipărită pe hârtie cretată, are coperţi tari, e cusută şi conţine multe imagini color.

 

Noi semințe ale contemplării – Thomas Merton


Noi seminteTitlu original: New Seeds of Contemplation

Autor: Thomas Merton

Traducere: Adina Tatar

Editură: Galaxia Gutenberg

An: 2009

Preț: 25 RON

O carte clasică a misticii creștine moderne, scrisă de un călugăr trapist convertit la maturitate la creștinism, după o viață de boem. Cartea vine ca o continuare și îmbunătățire a primului volum (de succes) întitulat Seeds of Contemplation.

Fragment din prezentarea de pe site-ul cartifrumoase.ro:

contemplatia este expresia cea mai inalta a vietii spirituale si intelectuale a omului. Este insasi acea viata, in intregime treaza, in intregime activa, in intregime constienta de a fi vie…

Este uimire spirituala. Este reverenta spontana fata de  sacralitatea viului, a fiintei. Este recunostinta pentru viata, pentru constientizare si pentru fiinta.

Este constiinta vie a faptului ca existenta si fiinta noastra provin dintr-un izvor invizibil, transcendent si infinit imbelsugat.

Contemplatia este mai intai de toate constientizarea realitatii originii. Ea cunoaste originea, intr-un mod tainic, inexplicabil, dar cu o certitudine care trece atat dincolo de ratiune, cat si dincolo de simpla credinta…

…………………………………….

Credinţa este începutul contemplaţiei. Dacă există cel mai mic aspect bolnăvicios în concepţia ta despre credinţă, nu vei deveni niciodată contemplativ.

Mai întâi de toate, credinţa nu este o emoţie sau un sentiment. Nu este un impuls al subconştientului către ceva vag supranatural. Nici nu este doar o nevoie elementară a spiritului omului, o „senzaţie” că există Dumnezeu.

Nu este convingerea că eşti cumva „îndreptăţit” sau izbăvit, din nici un alt motiv precis decât acela că pur şi simplu aşa simţi. Nu este ceva în întregime subiectiv sau lăuntric, fără legătură cu vreo motivaţie exterioară. Nu e numai „forţă sufletească”.

Nu este un lucru care fierbe în tainiţele inimii şi te umple de o senzaţie nedefinită că totul e bine şi nici ceva atât de intim al tău încât conţinutul său să fi devenit necomunicabil.

Nu e un mit personal pe care să nu-l poţi împărtăşi cu nimeni altul şi a cărui valabilitate obiectivă să nu conteze nici pentru tine, nici pentru Dumnezeu, nici pentru oricine altcineva.

De asemenea, credinţa nu este o opinie. Nu e o convingere bazată pe analiză raţională. Nu este rezultatul unei demonstraţii ştiinţifice. Poţi crede numai ceea ce nu ştii. De îndată ce ştii un lucru, nu îl mai crezi, cel puţin nu în acelaşi fel în care îl ştii…

Credinţa este înainte de toate consimţire intelectuală. Completează mintea, nu o anihilează. Oferă intelectului posesia adevărului pe care raţiunea nu îl poate cuprinde de una singură. Dăruie certitudinea referitoare la Dumnezeu aşa cum este El; credinţa este drumul către o legătură esenţială cu Dumnezeu Cel Viu, iar nu cu viziunea unui Principiu Unic abstract, dedus prin silogism din existenţa lucrurilor create.

Dar acceptarea credinţei nu se sprijină pe evidenţa în sine a a unui obiect vizibil. Actul de a creşte uneşte două elemente ale unei propoziţii care în experienţa noastră naturală nu au nici o legătură unul cu celălalt. Dar nu există nici argumente la îndemâna raţiunii care să demonstreze că într- adevăr nu sunt legate.

Afirmaţiile care necesită acceptarea prin credinţă sunt pur şi simplu neutre din punct de vedere raţional. Nu există nici o dovadă naturală cum că ar fi adevărate ori false. Le acceptăm dintr-o cauză străină de evidenţa intrinsecă. Primim adevărul lor ca fiind revelat iar raţiunea consimţământului nostru este autoritatea lui Dumnezeu, Cel care revelează adevărurile respective.

Credinţa nu trebuie să dea satisfacţie deplină intelectului; dimpotrivă, ea îl va lăsa suspendat în obscuritate, fără o lumină proprie modului lui de cunoaştere. Totuşi credinţa nu frustrează intelectul, nu îl neagă şi nu îl distruge. Îl pacifică printr-o convingere pe care acesta ştie că o poate accepta chiar raţional, sub călăuzirea dragostei.

Căci în actul credinţei intelectul se mulţumeşte să cunoască pe Dumnezeu iubindu-l şi acceptând formulările despre El în termenii Lui. Iar această consimţire este, într-adevăr, raţională fiindcă se bazează pe conştientizarea faptului că gândirea noastră nu poate spune nimic despre Dumnezeu aşa cum este El într-adevăr şi pe ideea că Dumnezeu însuşi este o realitate infinită, deci, Adevăr infinit, Înţelepciune, Putere şi Providenţă, se poate revela cu certitudine absolută în orice manieră doreşte şi îşi poate certifica propria revelaţie de Sine prin semne exterioare.

Credinţa este mai ales consimţire, alegere intelectuală. Dar dacă ar fi numai atât şi nimic mai mult, dacă ar fi doar argumentului „in-aparentului”, ar fi incompletă. Ea trebuie să fie ceva mai mult decât o acceptare a minţii. Trebuie să fie şi o pătrundere, o legătură, o comuniune de voinţe, „substanţa lucrurilor pe care trebuie să le sperăm”.

În ultimă instanţă, credinţa este singura cheie a universului. Înţelesul ultim al existenţei umane şi răspunsul la întrebările de care depinde întreaga noastră fericire nu pot fi găsite în lipsa ei.

CUPRINS:

Prefata

1.Ce este contemplatia?
2.Ce nu este contemplatia
3.Semintele contemplarii
4.Tot ce exista este sfant
5.Lucrurile in identitatea lor

6.Rugaciunea pentru descoperirea propriei persoane
7.Unire si dezbinare
8.Solitudinea nu inseamna separare
9.Suntem un singur om
10.Un trup de oase sfaramate

11.Invata sa fii singur
12.Inima curata
13.Teologia morala a diavolului
14.Despre integritate
15.Maxime

16.Radacina razboiului este frica
17.Iadul inseamna ura
18.Credinta
19.De la credinta la intelepciune
20.Traditie si revolutie

21.Taina hristica
22.Viata in Hristos
23.Femeia invesmantata in Soare
24.Cel care nu este cu mine este impotriva mea
25.Smerenie versus deznadejde

26.Libertatea sub ascultare
27.Ce este libertatea?
28.Detasarea
29.Rugaciunea launtrica
30.Absente, perturbari

31.Darul intelegerii
32.Noaptea sfanta
33.Calatoria prin pustietate
34.Falsa flacara
35.Lepadarea de sine

36.Saracia launtrica
37.Impartasirea roadelor contemplarii
38.Iubirea pura
39.Dansul atotcuprinzator

 

Etichete: , , ,

Summa theologica – Toma din Aquino


Summa theologicaTitlu original: Summa theologica

Autor: Toma din Aquino

Traducere: Alexander Baumgarten (coord.)

Editură: Polirom

An: 2009

Preț: 88 RON

Toma din Aquino a ilustrat in cea mai importanta opera a sa, Summa theologica, spectacolul unei vieti intelectuale magnifice, care a reunit teologia si filosofia intr-un efort de intelegere a Creatorului si a ordinii creatiei. Alaturind sursele grecesti si arabe ale filosofiei celor iudaice si patristice ale crestinismului, el a realizat o sinteza a carierei sale intelectuale. Expresie vie atit a solutiilor pe care gindirea scolastica le-a dat problemelor ce izvorau din sursele mentionate, cit si a tensiunilor in urma carora s-a nascut modernitatea europeana. Summa theologica poate fi inteleasa doar prin prisma circumstantelor in care a aparut, fiind un dialog al ideilor vehiculate de dominicani, franciscani si seculari in mediul intelectual de la Universitatea din Paris a secolului al XIII-lea. Acest volum cuprinde integral prima parte a operei, dedicata chestiunilor de teologie speculativa, angelologie, antropologie si filosofie politica, urmind ca in celelalte trei volume sa intilnim chestiuni de teologie morala, filosofia dreptului si teologia sacramentelor.

Dintr-o recenzie de Marius Cruceru publicată pe blogul Scriptorie:

Summa este o probă de mare dificultate pentru orice traducător, fie acesta absolvent de clasice, în ce priveşte limba, dar şi în ce priveşte conţinutul, un test greu pentru orice absolvent de filozofie sau de teologie. Dacă Alex Baumgarten s-ar fi apucat singur de această intreprindere acum, cu toată admirația pe care i-o purtăm unii dintre noi, aș fi fost sceptic în privinţa reuşitei.

Alegerea sa pentru un colectiv atît de divers, în care sînt reprezentate atîtea competențe este singura variantă pentru o intreprindere ca aceasta în ziua de azi, cînd interdisciplinaritatea caută să recupereze ceea ce a pierdut universitatea faţă de Evul Mediu: continuitatea teologiei cu filozofia şi cu ştiinţa discursului. Fragmentarea de tip teologie faţă de filozofie şi separarea acestora de filologie era străină şi lui Augustin, dar şi lui Toma. Colectivul coordonat de Alexander Baumgarten ne oferă prilejul unei nostalgii, în sensul etimologic al cuvîntului, spre vremea grupurilor de truditori din mănăstirile iezuite.

Pentru a traduce Toma nu este de ajuns o calificare în limbile clasice, chiar dacă se poate adăuga o competenţă în teologie şi o diplomă în filozofie. Toma trebuie interpretat, nu doar tradus. Conciziunea limbii, largile sfere semantice dezvoltate de autor în context, în domeniul lexicului, structurile conceptuale complexe, care se reflectă în sintaxa uneori arborescentă sau prea frustă, toate acestea presupun un efort, pe care mai ales specialistul în limbi clasice îl poate aprecia în adevarată măsură, iar teologul și filozoful trebuie să îl respecte.

Așa cum am arătat, textul tomist trebuie interpretat corect (??? ce va fi însemnat aceasta; complexă idee cînd ne referim la ideologizarea unor asfel de texte) pentru a face o traducere bună și trebuie tradus bine pentru o interpretare corectă, fiindcă textul lui Toma devine un text de nivel 0, care presupune, la rîndul lui exegeze, comentarii, interpretări.

Colectivul coordonat de Alexander Baumgarten realizează nu numai o traducere școlărească admirabilă (în sensul de scholar), ci o transpunere care a presupus ca pas precedent, şi anume o bună echipare în filozofia și teologia medievală.

 

Istoria filosofiei patristice – Claudio Moreschini


Istoria filosofiei patristiceAutor: Claudio Moreschini

Traducere: Alexandra Chescu, Mihai-Silviu Chirilă, Doina Cernica

Editură: Polirom

An: 2009

Preț: 75 RON

Dupa Istoria literaturii crestine vechi grecesti si latine, in Istoria filosofiei patristice Claudio Moreschini prezinta gindirea crestina de la primele sale forme de manifestare pina in secolele al VI-lea si al VII-lea, in opozitie cu filosofia pagina. In noile si divergentele interpretari ale imprumuturilor conceptuale – medio- si neoplatonice, neopitagoreice, stoice, aristotelice sau chiar hermetice – se pot identifica nu doar influentele culturii greco-romane, ci si noutatile teoretice aduse de Sfintii Parinti: doctrina Sfintei Treimi, creatia ex nihilo, consideratiile asupra materiei, timpului si eternitatii, categoriile si limitele limbajului in fata infinitatii si inefabilitatii lui Dumnezeu, natura sufletului si scopul sau etico-religios etc. Aceste teme, ce se vor regasi in filosofia medievala, si modul in care au fost abordate de diferiti autori dovedesc autonomia speculativa a gindirii patristice in efortul de asimilare a traditiilor si de interpretare in cheie crestina a conceptelor si categoriilor fundamentale ale filosofiei elene.

„De-a lungul intregii sale existente (dar, desigur, si dupa aceea), filosofia patristica a fost puternic influentata de platonism. Clement, Origen, Parintii capadocieni, Augustin au fost influentati in cel mai inalt grad; deschiderea lor catre ceea ce se considera deja drept cea mai ilustra filosofie, cea a lui Platon sau a discipolilor sai contemporani crestinilor, a fost mare. Insa ea s-a constituit practic intr-o preluare constienta a doctrinelor grecesti (adica pagine) doar in masura in care acestea au fost considerate functionale sau adaptabile mesajului crestin.

Asadar, citindu-i, trebuie sa intelegem ca prezenta doctrinelor sau a sistemelor pagine in operele lor nu a facut din acesti ginditori crestini pur si simplu niste platonicieni (sau stoici, aristotelici, hermetici), ci ca ei au ramas in primul rind ceea ce doreau sa fie, si anume crestini care voiau sa mediteze la invatatura transmisa de traditie.” (Claudio Moreschini)

 

Etichete: ,

 
%d blogeri au apreciat asta: