RSS

Arhive pe categorii: 2011

100 de puncte fierbinți din istoria Bisericii


100 de puncte fierbintiAutor colectiv

Traducere: Ioan Bișog

Editură: Sapientia

An: 2011

Preț: 25 RON

La 12 martie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea cerea iertare pentru greşelile făcute de către Biserică şi de către membrii ei de-a lungul celor două mii de ani de existenţă, la câteva zile după ce Comisia Teologică Internaţională publicase, la 7 martie 2000, documentul „Memorie şi reconciliere: Biserica şi greşelile trecutului”. Acest eveniment, survenit cu ocazia Jubileului Anului Sfânt 2000, este de o importanţă majoră în istoria Bisericii, întrucât marile obiecţii aduse creştinismului de astăzi nu mai sunt de ordin filozofic, ci vizează direct istoria acestei instituţii, obiecţii care dezarmează adesea pe orice creştin. Tentaţia de a reduce istoria Bisericii doar la pagini întunecoase, într-o epocă secularizată, este foarte mare. Totuşi, Biserica rămâne slujitoarea unui proiect extraordinar cât priveşte omul şi lumea şi este singura care astăzi poate să-i dea un suflet. Pentru a răspunde unei provocări a timpurilor, Editura „Sapientia” propune cartea „100 de puncte fierbinţi din Istoria Bisericii”, o colecţie de articole adunate de studenţii din cadrul grupului „Résurrection”, care prezintă 100 de subiecte tratate în mod sintetic, cu o cronologie precisă, o apreciere istorică ce ţine cont de ultimele cercetări, cu întrebări care conduc la meditaţie. Cartea a fost tradusă din limba franceză de părintele Ioan Bişog. Primele şase capitole ale cărţii precizează condiţiile şi limitele acestei lucrări. Restul lucrării propune episoade cunoscute şi mai puţin cunoscute, a căror alegere a fost arbitrară. Au fost alese perioade tulburi ale istoriei Bisericii şi probleme delicate. În schimb, afirmaţiile făcute sunt o mărturie curajoasă despre credinţa pe care marii autori o nutresc cu privire la Biserică. Fiecare articol este împărţit în cinci paragrafe: „Datele”, care furnizează datele şi evenimentele esenţiale ale momentului propriu-zis supus analizei; „Evenimentul”, care are drept obiectiv plasarea acestuia în contextul său istoric, descriind liniile de forţă ale derulării sale; „Problematica”, în care este exprimată aprecierea teologică cea mai adecvată problemelor supuse analizei; „Întrebări”, care îi permit cititorului să-şi prelungească meditaţia, stimulându-l la comparaţii extraordinare, şi „Bibliografie”, care oferă cititorului mijlocul de a se informa asupra problemei. Articolele sunt aranjate în ordine cronologică, fiind împărţite în perioade, precum „Originile Bisericii”, „Timpul persecuţiilor”, „Secolul de fier”, „Renaşterea şi Reforma protestantă”, „Timpul revoluţiilor”, „Secolul al XX-lea” etc. Printre temele expuse se enumeră: „De la apostoli la episcopi” (creşterea comunităţilor şi creşterea membrilor ierarhiei odată cu moartea apostolilor: Biserica reprezintă o creştere organică), „Biserica şi sinagoga” (discrepanţa dintre creştinismul timpuriu şi tradiţiile religioase iudaice, cu toate că există o continuitate profundă cu tradiţia Vechiului Testament), „Criza gnostică” (necesitatea unui crez, care să facă explicite afirmaţiile esenţiale ale credinţei şi care să servească pentru evitarea oricărei interpretări reductive), „Prestigiul succesorului lui Petru” (rolul papei în Biserică, principiul petrin al lui Leon cel Mare), „Conciliul împotriva papei” (criza papalităţii în timpul Conciliului de la Konstanz), „Sfârşitul statului pontifical” (înverşunarea Papei Pius al IX-lea în menţinerea puterii sale politice şi scăderea puterii civile a papei), „Începuturile ecumenismului” (impulsul dat de Ioan al XXIII-lea, de Conciliul al II-lea din Vatican şi de Paul al VI-lea efortului de refacere a unităţii Bisericii) etc. Redăm un citat din introducerea cărţii, pentru a înţelege mai bine scopul acestei cărţi: „Echipa Résurrection reia formula care a consacrat-o: 100 puncte tratate în mod sintetic, în general, pe două pagini, cu o cronologie precisă, o apreciere istorică ce ţine cont de ultimele cercetări, întrebări care conduc la meditaţie şi cu o bibliografie la zi. Niciun manual de istorie nu va ajuta să meditaţi şi să promovaţi mai bine o nouă metodă de analiză a trecutului instituţiei fondate de Cristos decât aceste 100 de puncte fierbinţi ale grupului de cercetători”.

Reclame
 

Etichete:

Manual de greacă biblică – Constantin Georgescu


Manual de greaca biblicaAutor: Constantin Georgescu

Editura: Nemira

An: 2011

Preț: 55 RON

Această carte a fost scrisă pentru şi cu gândul la tine, care iubeşti adevărul, preţuieşti libertatea şi vrei să fii cât mai aproape de Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic din cuprinsul ei nu are alt scop decât cel de a te ajuta în drumul tău spre cunoaştere şi credinţă. Or, dacă vrei să apuci pe acest drum sau deja te afli pe el, greaca nu poate fi ignorată, pentru că ea este limba în care au fost traduse pentru prima oară scripturile Vechiului Testament şi scrise cărţile Noului Testament, limba în care creştinismul a fost modelat şi cu ajutorul căreia a devenit o religie universală. Cea mai tradusă carte din lume te aşteaptă să o citeşti în original. Biblia e vie.

Prezentul Manual de Greacă Biblică:

•    nu presupune cunoştinţe anterioare de limbă greacă; informaţiile sunt prezentate de la simplu la complex, în mod intuitiv şi atractiv, de la alfabet şi până la particularităţile textului biblic
•    foloseşte un limbaj accesibil şi concis, explicând – fără să evite – termenii specializaţi
•    divizat în 28 de capitole, poate fi folosit atât ca suport de curs, sub îndrumarea unui profesor, cât şi în studiul individual
•    combină, într-un singur volum, avantajele unei gramatici descriptive, ale unei metode tradiţionale şi ale instrumentelor auxiliare pentru învăţarea lexicului grec
•    te ajută să reţii cele mai frecvente cuvinte ale Noului Testament (91,99% din totalul ocurenţelor)
•    include exerciţii elementare de gramatică greacă, dar şi de traducere din Septuaginta şi din Noul Testament
•    cuprinde numeroase tabele şi anexe, proiectate pentru acces rapid şi practic, plus o bibliografie modernă de referinţă

 
 

În ce cred cei care nu cred – Martini & Eco


in ce credTitlu original: In cosa crede chi non crede?

Autor(i): Carlo Maria Martini, Umberto Eco

Traducere: Dragos Zamosteanu

Editură: Polirom

An: 2011 (a doua ediție)

Preț: 17 RON

Cu participarea lui Emanuele Severino, Manlio Sgalambro, Eugenio Scalfari, Indro Montanelli, Vittorio Foa, Claudio Martelli
 
Un reprezentant de marca al culturii laice, Umberto Eco, si un reprezentant al Bisericii, cardinalul Carlo Maria Martini, isi sustin propriile puncte de vedere privind etica si problemele noului mileniu. Rezultatul este nu atit o confruntare, cit un dialog pe marginea valorilor pe care omul modern le pune in discutie: traditia teologica si provocarea tehnologica, limitele impuse femeilor de catre Biserica si semnificatia credintei atit pentru cei care cred, cit si pentru cei care nu cred (sau considera ca nu cred).
Din cuprins: Obsesia laica a noii apocalipse • Cind incepe viata umana? • Barbatii si femeile in viziunea Bisericii • Biserica nu implineşte asteptari, ea celebreaza mistere • Tehnica este declinul oricarei bune-credinte • Binele nu se poate intemeia pe un Dumnezeu criminal • Crezul laic al umanismului crestin • Etica are nevoie de adevar
 

Etichete: , , , , , , , ,

Septuaginta


SeptuagintaTraducători: Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu (coord.)

Editură: Polirom

An: 2004-2011

Preț: 250 RON

Un proiect editorial dus cu succes la capăt de echipa condusă de cei trei coordonatori și care a adunat în jurul ei numeroși traducători din diverse tradiții teologice românești.

Prezentare pe volume:

Septuaginta 1 (Geneza • Exodul • Leviticul • Numerii • Deuteronomul) – „Cartea anului 2004”, la premiile Romaniei literare
Volum distins cu premiul AER pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine la Tirgul International de Carte Bookarest 2004. Un proiect realizat in cadrul Colegiului Noua Europa sub patronajul lui Andrei Plesu Coordonatorii traducerii sint Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu si Dan Slusanschi In colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu Traducere de Cristian Badilita, Ion Patrulescu, Ioana Costa, Eugen Munteanu, Mihai Moraru
Cuvint inainte de Andrei Plesu
„Noua traducere a Septuagintei nu se intelege pe sine ca o lucrare paralela cu aceea a Bisericii sau – cu atit mai putin – ca o lucrare polemica. Ea este, dimpotriva, o incercare a laicatului de a se afilia travaliului biblic al Bisericii, o aspiratie la dialog si colaborare. Nu o despartire de Biserica, ci o revenire la ea – acesta este orizontul efortului nostru.” (Andrei Plesu)
Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 („Biblia de la Bucuresti”). Traducerea de fata – care va insuma sase volume – urmeaza cu strictete editia critica stabilita de A. Rahlfs si este insotita de trei tipuri de note: lingvistice, patristice si comparative cu textul ebraic al Bibliei. Introducerile si o parte din note sint preluate din editia franceza a Septuagintei („La Bible d’Alexandrie”, Les Editions du Cerf, 1986 sq).

Septuaginta 2  (Iisus Nave • Judecatorii • Ruth • 1-4 Regi) – Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Dan Slusanschi in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu Traduceri de Florica Bechet, Ioana Costa, Alexandra Moraru, Ion Patrulescu, Cristina Costena Rogobete Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 („Biblia de la Bucuresti”). Traducerea de fata – care va insuma sase volume – urmeaza cu strictete editia critica stabilita de A. Rahlfs si este insotita de trei tipuri de note: lingvistice, patristice si comparative cu textul ebraic al Bibliei. Introducerile si o parte din note sint preluate din editia franceza a Septuagintei („La Bible d’Alexandrie”, Les Editions du Cerf, 1986 sq). „Fiecare epoca isi are pina la urma Biblia ei. Septuaginta a mai fost tradusa pe la 1600 si ceva (Biblia de la Bucuresti), dar e normal ca in fiecare generatie sa se retraduca, pornind de la original. Pe urma, din punct de vedere stiintific, e normal sa avem si o traducere a textului ebraic, dar si o traducere a Septuagintei – asa cum este, cu toate aporiile pe care le are ea uneori. Contactul cu Biblia reiese, pina la urma, din reflectarea celor doua versiuni, din jocul de oglinzi al acestora.” (Francesca Baltaceanu)

Septuaginta 3 (1-2 Paralipomene • 1-2 Ezdra • Ester • Iudit • Tobit • 1-4 Macabei) – Coordonatorii traducerii: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de Francisca Baltaceanu, Gheorghe Ceausescu, Vichi Dumitriu, Stefania Ferchedau, Theodor Georgescu, Octavian Gordon, Stefan Colceriu, Lia Lupas. Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, precum si premiul „Cartea anului” acordat de revista „Romania literara”. Cu volumul al treilea al Septuagintei se incheie sectiunea cartilor istorice din canonul Bibliei grecesti. Urmatoarele patru volume vor fi consacrate cartilor poetice si profetice. Fata de cartile cuprinse in canonul ebraic, cititorul va intilni in acest volum scrieri precum Cartea lui Tobit sau cartile Macabeilor, care s-au pastrat sau au fost redactate doar in versiune greceasca. Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni.

Septuaginta 4/ Tomul I (Psalmii, Odele, Proverbele, Ecleziastul, Cintarea Cintarilor) – Volum coordonat de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Florica Bechet, Monica Brosteanu, Ioana Costa, Marius David Cruceru, Cristian Gaspar, Eugen Munteanu, Ion Patrulescu. Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu. Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Acest volum, structurat in doua tomuri, deschide ciclul de scrieri poetice si sapientiale, introducindu-l pe cititor in universul liricii si al intelepciunii biblice. Tomul 1, care contine cartile poetice Psalmii, Odele lui Solomon, Cintarea Cintarilor, imbina arta poetica si rigorile revelatiei, si doua carti sapientiale (Proverbele lui Solomon, Ecleziastul), care abordeaza teme legate de conditia umana si de raportul omului cu divinitatea. De o importanta speciala este cartea Odele lui Solomon, scriere absenta din canonul ebraic al Bibliei.

Septuaginta 4/ Tomul II (Iov • Intelepciunea lui Solomon • Intelepciunea lui Iisus Sirah • Psalmii lui Solomon) – Volum coordonat de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de: Smaranda Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Iulia Cojocariu, Stefan Colceriu, Eugen Munteanu. Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul. Volumul IV al Septuagintei cuprinde cartile poetice si sapientiale. Dimensiunile volumului de fata au impus publicarea lui in doua tomuri (primul tom – Psalmii, Odele, Proverbele, Ecleziastul si Cintarea Cintarilor). Cu exceptia cartii lui Iov, cartile din acest tom nu au fost retinute in canonul biblic ebraic, chiar daca au cunoscut o larga difuzare in antichitatea tirzie iudaica. In schimb, ele au fost retinute in canonul biblic crestin, ca scrieri „folositoare/bune de citit”, fiind adesea citate si comentate de Parintii Bisericii. Intre cartile Vechiului Testament, cele poetice si sapientiale apartin in cel mai inalt grad literaturii universale. Ele isi gasesc corespondenti atit in literatura anterioara a Orientului (Egipt sau Mesopotamia), cit si in cea contemporana lor, elenistica. Spre deosebire de majoritatea cartilor biblice, in care temele principale graviteaza in jurul istoriei poporului ales, in scrieri ca Iov sau Ecleziastul, inteleptii Israelului se apleaca, precum confratii lor orientali, asupra soartei indivizilor. Teologia pe care o descoperim aici se imbina cu o anumita „filosofie a cotidianului”, izvorita dintr-o experienta indelungata, decantata in poeme si sentinte. Totusi, nu avem de-a face cu un simplu umanism sapiential, ci cu un umanism devotional, ale carui valori decurg din raportarea nestramutata a credinciosului la poruncile universale ale lui Dumnezeu.

Septuaginta 5 (Osea. Amos.  Michea. Ioel. Abdias. Iona. Naum. Avacum. Sophonia. Aggeu. Zaharia.  Malachia) – Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu si ingrijit de Smaranda Badilita Traduceri de Cristian Gaspar
Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul
.
Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 (Biblia de la Bucuresti). Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni. Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, precum si premiul „Cartea anului” acordat de revista Romania literara.
Volumul al cincilea cuprinde cartile profetice ale Celor Doisprezece, grupul „profetilor mici”, supranumiti astfel din cauza continutului redus al profetiilor lor, ei nefiind totusi, din acest motiv, mai putin insemnati. Este vorba de Osea, Amos, Michea, Ioel, Abdias, Iona, Naum, Avacum, Sophonia, Aggeu, Zaharia, Malachia.

Septuaginta 6/I (Isaia – Ieremia – Baruh – Plingeri – Epistola lui Ieremia) –

Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu Ioan‑Florin Florescu
Traduceri de Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Ioan Patrulescu
Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul
 

Sub numele Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat mai intii Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Volumul al saselea, care incheie sectiunea cartilor profetice, este structurat in doua tomuri. Asemenea tomului II, deja aparut, ce include cartile lui Iezechiel si Daniel, alaturi de Suzana si Bel si balaurul, tomul I, cel de fata, cuprinde cartile celorlalti doi „profeti mari”, Isaia si Ieremia, carora li se adauga Cartea lui Baruh, Plingerile si Epistola lui Ieremia. Traducerea urmeaza editia stabilita de A. Rahlfs si e insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni. Realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, ce se incheie prin publicarea primului tom al celui de-al saselea volum, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine si premiul „Cartea anului” acordat de Romania literara.

Septuaginta 6/II (Iezechiel. Suzana. Daniel. Bel si balaurul) –

Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu Ioan-Florin Florescu Traduceri si note de Florica Bechet si Ioana Costa    

Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume.

Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Aparut in 2004, primul volum a primit Premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, iar al doilea volum a fost distins, tot in 2004, cu Premiul „Cartea anului” acordat de revista Romania literara.

Volumul al saselea, care incheie sectiunea cartilor profetice, este structurat in doua tomuri. Al doilea, cel de fata, cuprinde, pe linga „profetii mari” Iezechiel si Daniel, cele doua „anexe” la Cartea lui Daniel, redactate direct in greaca, Suzana, precum si Bel si balaurul. Tomul intii contine cartile: Isaia, Ieremia, Baruch, Plingerile lui Ieremia, Scrisoarea lui Ieremia si va aparea ulterior, fiind precedat de volumul 5, in care sint inclusi cei doisprezece „profeti mici”.

 

Etichete: ,

Idiotul – F.M. Dostoievski


IdiotulTitlu original: Идио́т

Autor: F.M. Dostoievski

Traducere: Emil Iordache

Editură: Polirom

Colecție: Polirom TOP 10+

An: 2011

Preț: 23 RON

Prințul Mîșkin e, probabil, unul dintre cele mai cristice personaje moderne. Dar romanul poate fi citit din multe unghiuri, nu doar prin prisma apropierii personajului de modelul lui Cristos. În orice caz, Idiotul nu poate lipsi din biblioteca creștină de referință.

Editia a IV‑a
Roman in patru parti
Intors la Sankt Petersburg dupa un lung tratament la un sanatoriu din Elvetia, printul Lev Nikolaevici Miskin este luat in ris de inalta societatea a orasului, care il socoteste sarac cu duhul. Miskin se poarta mereu cu o sinceritate stingace, luata de majoritatea oamenilor drept prostie sau perfidie. In puritatea lui, Miskin se simte atras, din motive diferite, de doua femei de situatii opuse: Aglaia Ivanovna, femeia „cinstita”, de familie buna, de care e indragostit, si Nastasia Filippovna, femeia „compromisa”, de care printul se simte legat poate chiar mai profund, prin compasiunea pe care i-o inspira.

Idiotul este romanul unei perpetue surprize, al nehotaririi si al reactiei convulsive a umanului fata de faptele unei societati violente care, in lipsa ratiunii, se conduce dupa instinct si patimi.

Silviu Man (recenzie pe bookblog.ro):

S-a semnalat, pe buna dreptate, o inrudire a lui Mîşkin cu Don Quijote. Intr-adevar, nimic mai donquijotesc decat o replica precum aceasta adresata lui Rogojin, dupa ce acesta incercase sa il ucida : „Iti zic ca nu-mi amintesc decat de un singur Rogojin, cu care in ziua aceea m-am infratind facand schimb de cruci.” Sau : „Scuzati-ma, dar trebuie sa ne pricepem sa presimtim! „. Ba chiar printul este mai critic decat cavalerul lui Cervantes, care nu pare a se orienta inspre profetizare cu atata pregnanta ca „omologul sau rus” :

Vorbesc ca sa va salvez pe toti, ca nu cumva casta noastra sa dispara pe degeaba, in intuneric, fara sa-si dea seama de nimic, ocărând pentru toate si pierzand totul. ” (Oare doar la „casta” aristocratica sa faca referire Dostoievski?). In schimb, inrudirea cu Don Quijote este aproape deplina in privinta identificarii binelui si frumosului ca singure cai de salvare : „Priviti un copil, priviti aurora dumnezeiasca, priviti cum creste iarba, priviti ochii care va cerceteaza si va iubesc” E cert ca pe Mîşkin si pe Don Quijote i-a durut la fel de mult lumea.

Apropo de „lume”, de remarcat repetitivitatea reactiilor colective in cele doua romane. Insa, daca Don Quijote este iubit si respectat de un Sancho prietenos, in ciuda faptului ca pare a nu-i putea intelege pe deplin nebunia, Mîşkin nu e iubit de nimeni, iar de respectat, este respectat doar de cei de-un abis cu el : Aglaia si Rogojin (in mai mica masura) si mai cu seama Nastasia : „pentru mine, primul om din viata mea pe care l-am simtit ca mi-e sincer devotat.” Iata cum extremele se ating si capata acel gen de atractie dostoievskiana – mereu de neacceptat si de neinteles pentru rigorile logicii formale – una din pietrele de temelie ale operei sale. De cealalta parte ramane gloata, cei de la mijloc, oameni opaci la miracol, cu simturi incomplete, o galerie vasta de potăi submorale si moraliste. Ei gandesc si simt, precum homo sovieticus-ul lui Aleksandr Zinoviev, in bloc: Mîşkin e ori „simpatic, dar prea simplut”, ori „un pic ridicol”, ori pur si simplu „idiot”, „democrat” sau „sla-vo-fil”. Oameni incapabili de nuante si revelatii, care discuta relaxat despre josnicia lor, capturati intr-un impostor mecanism de perceptie, care ii face sa vada in sinceritatea lui Mîşkin sau prostie crasa, sau perfidie diabolica. Inradacinati intr-o paradigma a profitului „cu orice pret”, nu pot intelege nimic din Nastasia, din Mîşkin, sau la un nivel inferior, din Aglaia Ivanovna sau Rogojin. Simbolistica portretului Nastasiei le este indiferenta, nu pot pricepe cum se cunostea cu printul inainte de a-l fi vazut, califica orice act care iese din logica lor cimentoasa drept un scandal. In privinta aceasta, intuitia lui Dostoievski este din nou imperiala : ce poate fi mai strigator la cer decat o societate alcatuita din oameni care nu pot vedea adevarul desfasurat in fata lor? Pedeapsa lor nu poate fi decat indiferenta si uitarea. Iata ce epitaf, epilog si necrolog le compune autorul : „Lebedev, Keller, Ganea, Ptiţîn si multe alte personaje ale povestirii noastre traiesc ca mai inainte, s-au schimbat putin si aproape ca nu avem ce relata despre ele.

Opozitia radicala a unor personaje ca Mîşkin, Nastasia Filippovna, sau mai departe in literatura lumii, Don Quijote, Hamlet, Berenger, Margareta si Maestrul ei, sau chiar un Oblomov sau Ostap Bender, nu are ca semnificatie decat necesitatea ca omul viu sa refuze, sub orice epoca, lumea si determinismele ei, de a-si cauta libertatea personala. Aici ajungem intr-un mare punct nevralgic al artei contemporane : refuzul îndârjit al Eroului. Prezentand fara pasiune povestile cu „oameni simpli, ca si noi”, nerecunoscand si dispretuind in acest sens o ierarhie axiologica (sau, pe alta cale, fetisizand – mai cu seama in cinematografie – conceptul de erou), arta nu face decat sa consfinteasca o satisfactie maligna a mediocritatii (inteleasa aici ca un simplu apetit trecator pentru senzatii mici, iar nu pentru traire). Probabil ca este pentru prima oara cand in istoria artei cand superioritatea jigneste in mod sistematic. Eroii (sau Antieroii) veritabili inhiba, regii deranjeaza, sfintii insulta”

Chiar aici, inca ar fi foarte multe „idei principale” de spus pe (ne)marginea Idiotului, despre raportul intre ateism, habotnicie, batjocura si credinta in perimetru ideatic deschis de povestirea lui Mîşkin, despre cele trei tipuri de iubire mentionate de Dostoievski in notele sale : pasionala (Rogojin), vanitoasa (Ganea), crestineasca (Printul), insa dimensiunile standard ale unui text de recomandare nu imi permit. Totusi, nu voi incheia fara a sublinia un ultim aspect, deloc marginal, privind „umilinta” lui Mîşkin si aparenta lui pasivitate.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 11, 2013 în 2011, Polirom, Prozatori

 

Patericul – Cristian Bădiliță (trad.)


patericTraducător: Cristian Bădiliță

Editură: Adevărul Holding

An: 2011

Preț: 35 RON

După cele trei ediții publicate la Polirom, Cristian Bădiliță își publică traducerea Patericului într-o variantă cu mult mai multe șanse de a ajunge la publicul larg, nu atât datorită prețului, cât mai ales din pricina reclamei mult mai agresive pe care o practică Adevărul Holding.

„La început a fost tăcerea. „Un frate l-a întrebat pe avva Visarion: «Ce să fac?». Bătrînul îi zice: «Taci si nu te măsura pe tine însuţi»””. Tăcerea purificatoare, terapeutică, practicată nu numai de Părinţii din pustiu, ci de toţi novicii din marile religii sau filozofii soteriologice (hinduism, budism, iudaism, în varianta ascetică, pitagorism etc.). Dacă însă totul ar fi fost tăcere, nimic n-ar fi putut răzbate pînă la noi, iar noi, astăzi, poate nici n-am exista. Căci lanţul generaţiilor se ţine pe cuvînt, pe gest, pe faptă, cuvîntul, gestul si fapta alcătuind ceea ce se numeşte tradiţie: bagajul cultural pe care oricine îl găseşte în faţa ochilor atunci cînd intră în viaţă. O altă apoftegmă, ceva mai îngăduitoare, spune: „Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: «Ce este mai sănătos: să vorbeşti ori să taci ?» Bătrînul îi răspunde: «Cine vorbeşte din dragoste de Dumnezeu, bine face; la fel, cine tace din dragoste de Dumnezeu»””. Aşadar, cuvînt şi tăcere despre Dumnezeu. Patericul nu este altceva decît urma vizibilă, scriptică a acestor tăceri şi vorbiri neîntrerupte despre Dumnezeu, pe o perioadă de aproxi­mativ două secole, IV şi V, în pustiurile egiptene, sinaitice şi palestiniene.” Cristian Badilita

Prezentare pe site-ul Polirom:

Patericul, o lucrare fundamentala oferita cititorilor intr-o versiune riguroasa, stiintific stabilita, prevazuta cu elementele unui foarte bun acces cultural la text.

„O carte este importanta in masura in care ne pregateste pentru moarte; el este in acelasi timp un manual de dezvatare a lucrurilor nesemnificative, a fleacurilor, a dogmatismului uscat, care inchircesc sufletul si fac aerul din jurul nostru irespirabil. Dar mai presus de toate, Patericul este un minunat insotitor al sufletului catre moarte. Curajul, bunatatea, delicatetea, iubirea si smerenia personajelor din Pateric fac din ele mai mult decit niste simple modele ascetice, mai mult decit niste campioni maniaci ai postului si rugaciunii. Cu ei, de fapt, o imensa armata de cavaleri desavirsiti reinvie pentru o clipa, din faldurile blonde ale pustiului, pentru a ne reaminti ca Dumnezeu ne-a facut, pe toti, la origine, oameni cu «aripi de foc», dupa chipul si asemanarea Sa.” (Cristian Badilita)

Dintr-o recenzie scrisă de Mirela Teodorescu:

Cuvântul Pateric vine de la patir care în limba greacã înseamnã tată; am zice „învăţături ale Părinţilor duhovniceşti”, am putea zice „învăţături ale bătrânilor”. „Cartea bătrânilor”, aşa se mai numeşte Patericul. Şi când sunt referiri ale Părinţilor duhovniceşti la învăţăturile din Pateric, găsim referirile în înţelesul acesta, de „Cartea bătrânilor”. Călugăr în limba greacã cuprinde şi cuvântul gheron, care înseamnã bătrân. Calos înseamnã bun sau frumos. Cu acelaşi cuvânt se poate exprima cuvântul „bun” sau „frumos”, calos­gheron ar fi „bătrân frumos”, deci cuvântul „călugãr” din limba română este un cuvânt alcătuit din cuvintele greceşti calos­gheron. Nu numai bătrânii sunt călugări, sunt şi tineri care sunt călugări, dar, etimologic, cuvântul „călugăr” înseamnã „bătrân frumos”. Deci „Cartea bătrânilor” sau Patericul înseamnã cartea celor care au experienţă, cartea celor care au ajuns la nişte concluzii, cartea celor ce vorbesc cu autoritate. Vorbesc şi tinerii cu autoritate, dar autoritatea bătrânilor n­u o au decât bătrânii. Când eşti bătrân se consideră că ai acumulat de­-a lungul anilor o experienţă, se consideră că ai ajuns la nişte concluzii temeinice, la nişte concluzii pe care le poţi oferi şi altora. Şi e mare lucru ca un tânăr să înceapă cu experienţa şi cu concluziile bătrânilor.

Denumirea de “părinţii pustiei” cuprinde un grup influent de eremiţişi cenobiţi (trăitori în viaţa de obşte), începând cu secolul al IV-lea, care s-au stabilit în deşertul egiptean. Originile monahismului răsăritean şi apusean se găsesc în aceste comunităţi solitare şi religioase de asceţi. Pavel al Tebei este primul pustnic menţionat care a stabilit o tradiţie monahală ascetică şi de contemplaţie, iar Pahomie al Tebaidei este considerat fondatorul cenobitismului sau a monahismului timpuriu. Cu toate acestea, la sfârşitul secolului al III-lea, Antonie cel Mare conducea colonii de pustnici în mijlocul acestei regiuni. El a devenit curând eroul religios şi al retragerii arhetipale în Biserică, faimă datorată în mare parte şi popularei scrieri a sfântului Atanasie cel Mare, Vita St. Antoni. Aceşti primi monahi au atras numeroşi ucenici în jurul aşezărilor lor austere mai ales prin modul lor simplu, neobişnuit şi concentrat de căutare a mântuirii şi îndumnezeirii. Părinţilor pustiei li se cereau adesea călăuzire sau îndrumare spirituală şi sfaturi de către ucenicii lor. Aceste răspunsuri, au fost păstrate şi adunate în diferite culegeri de apoftegme ale Părinţilor pustiei, sau Patericele.

 

Măreția creștinismului – Dinesh D’Souza


maretia-crestinismuluiTitlu original: What’s So Great about Christianity

Autor: Dinesh D’Souza

Traducere: Eugen Budea

Editură: Imago Dei

An: 2011

Preț: 29 RON

O remarcabilă carte de apologetică creștină, scrisă de un autor inteligent și profund credincios, dar deosebit de atent la adevărata știință și la dovezile pe care aceasta le furnizează.

Este crestinismul demodat?

Poate o persoana inteligenta sa mai creada in Biblie?

A demonstrat stiinta netemeinicia crestinismului?

Dinesh D’Souza analizeaza cu obiectivitate argumentele si retorica din dezbaterea actuala ateista cu privire la Dumnezeu si crestinism. Infruntand argumentele ateilor in conditiile impuse de ei, el demonstreaza ca credinta religioasa este compatibila cu ratiunea si stiinta. Rezultatul este o carte care provoaca presupunerile oamenilor despre crestinism si afirma ca intr-adevar crestinismul este maret.

„Dinesh D’Souza se afirma ca unul din cei mai mari apologeti… A scris o carte pe care atat G. K. Chesterton cat si C. S. Lewis ar aprecia-o si poate chiar Billy Graham si Papa Benedict al XVI-lea ar putea fi de acord ca este o capodopera a scrierilor apologetice moderne menita a stabili un standard pentru anii care urmeaza.”

– American Spectator

„Raspunzand epidemiei actuale de manifeste ateiste, Dinesh D’Souza aplica sufletului tulburat tocmai balsamul corect… Daca cauti adevarul despre Dumnezeu, univers si semnificatia vietii, aceasta carte este un punct de pornire minunat.”

– Francis Collins, autorul cartii „The Language of God”

„Dinesh a facut o treaba geniala in a expune denaturarile si contradictiile ateismului si in a prezenta un contraargument puternic al conceptiei crestine despre lume si viata. Recomand cu multa caldura aceasta carte.”

– Ravi Zacharias, vorbitor si gazda a emisiunii Just Thinking

„Dinesh D’Souza scrie la fel de bine precum gandeste. Maretia crestinismului nu este apologetica cu privire la insistenta ei asupra adevarului. Totusi este fermecatoare – nu ursuza, ca unele din cartile ateilor, ale caror autori sunt atat de furiosi pe Dumnezeul in care nu cred. Dinesh ofera cu atentie dovezi si motive clare pentru credinta care resping rationamentele cu care crestinii sunt inundati in cultura noastra post-crestina. Sunt bucuros sa recomand aceasta carte minunata si strategica.”
– Randy Alcorn, autorul bestsellerului „Heaven”

„Ca necredincios, nu sunt de acord cu unele idei de-ale lui Dinesh D’Souza. Dar el este un savant excelent pe care ma simt obligat sa-l citesc. Studiul lui atent si exprimarea lui eleganta l-au ridicat pe primele locuri intre cei ce lupta pentru libertate si responsabilitate personala. Acum el adauga crestinismul la formula lui pentru o societate buna si, cu toate ca necrestinii si non-teistii s-ar putea sa nu fie de acord cu unele din dovezile lui, il ignoram in detrimentul nostru. Cartea lui D’Souza duce dezbaterea la un nou nivel. Citeste-o.”
– Michael Shermer, editor al revistei Skeptic

„Pastorii, invatatorii, credinciosii si cei sinceri nedumeriti vor gasi aceasta carte indispensabila. Ea ne arata cum ar trebui sa abordam chestiuni importante fara a duce o campanie negativa si fara prejudecati. D’Souza foloseste date si o judecata atenta si demasca atacurile ateilor ca neavand o baza intelectuala. Rar am vazut o asemenea claritate plina de forta adusa unei chestiuni atat de oportune si de importante.
– Dallas Willard, autorul cartii „The Divine Conspiracy”

„Daca exista un scop pentru atacurile recente la adresa lui Dumnezeu si a crestinismului este ca aceste atacuri furioase au inspirat un raspuns cumpatat si informativ precum cel din aceasta carte. Este o lucrare oportuna, importanta si edificatoare, care pastreaza un ton savant, cu toate acestea este accesibila cititorului obisnuit. Agnosticii si ateii nu vor putea ignora aceasta provocare.”
– Daniel Robinson, Oxford University

„Marele merit al acestei carti este ca nu face nicio concesie. In loc de a se angaja in jocul defensiv obisnuit, D’Souza abordeaza direct fiecare argument adus impotriva lui Dumnezeu si il invinge in conditiile acestuia. El supune ateismul si materialismul stiintific unui chestionar riguros si arata ca afirmatiile lor sunt goale si incoerente. Infinit mai rafinata decat fanfaronadele realizate de Richard Dawkins, Sam Harris si Christopher Hitchens, Maretia crestinismului depaseste cu mult cartile acestor atei.”
– Stanley Fish, autorul cartii „How Milton Works”

„Cei care cred in Dumnezeu sunt supusi unui foc de artilerie al propagandei atee, indreptat in special asupra crestinismului. Maretia crestinismului este un raspuns foarte necesar la aceasta ofensiva. Cartea acopera un domeniu larg, este bine documentata si foarte exacta. Va fi extrem de importanta pentru toti cei care doresc sa apere si sa sustina cauza crestina.”
– Paul Johnson, autorul cartii Istoria lumii moderne

Dinesh D’Souza, fost analist politic la Casa Alba, este autorul a cinci bestsellere New York Times printre care „Illiberal Education” si „What’s So Great About America”. Articolele lui au aparut in reviste si ziare importante precum New York Times, Wall Street Journal, Altantic Monthly, Vanity Fair si National Review.

CUPRINS:

Nota referitoare la interpretarea Scripturii

Prefata. O provocare pentru credinciosi – si necredinciosi

Partea I: Viitorul crestinismului

Capitolul 1. Declinul ateismului: Triumful global al crestinismului

Capitolul 2. Supravietuirea sacrului: De ce religia castiga teren

Capitolul 3. Dumnezeu nu este maret: Asaltul ateilor asupra religiei

Capitolul 4. Educatia gresita a tinerilor: Salvarea copiilor de parintii lor

Partea a II-a: Crestinismul si Occidentul

Capitolul 5. Dati Cezarului ce este al Cezarului: Bazele spirituale ale unui guvern limitat

Capitolul 6. Raul pe care nu vreau sa-l fac: Crestinismul si imperfectiunea omului

Capitolul 7. Creati egali: Originea demnitatii omului

Partea a III-a: Crestinismul si stiinta

Capitolul 8. Crestinismul si ratiunea: Bazele teologice ale stiintei

Capitolul 9. De la Logos la Cosmos: Crestinismul si inventarea inventiei

Capitolul 10. O fabulatie ateista: Redeschiderea cazului lui Galileo

Partea a IV-a: Argumentul proiectului

Capitolul 11. Un Univers cu un inceput: Dumnezeu si astronomii

Capitolul 12. O planeta cu un Proiectant: Locul special al omului in creatie

Capitolul 13. Paley a avut dreptate: Evolutia si argumentul proiectului

Capitolul 14. Problema Genezei: Ateismul metodologic al stiintei

Partea a V-a: Crestinismul si filozofia

Capitolul 15. Lumea dincolo de simturile noastre: Kant si limitele ratiunii

Capitolul 16. In pantecele chitului: De ce sunt posibile miracolele

Capitolul 17. Pariul scepticului: Pascal si rationalitatea credintei

Partea a VI-a: Crestinismul si suferinta

Capitolul 18. Sa reconsideram Inchizitia: Crimele exagerate ale religiei

Capitolul 19. Dreptul de a ucide: Ateismul si crimele in masa ale istoriei

Partea a VII-a: Crestinismul si moralitatea

Capitolul 20. Legea naturala si legea divina: Fundamentele obiective ale moralitatii

Capitolul 21. Stafia din masina: De ce omul este mai mult decat materie

Capitolul 22. Supremul „eu”: Cand eul devine arbitrul moralitatii

Capitolul 23. Opiul celor corupti moral: De ce este necredinta atat de atragatoare

Capitolul 24. Problema raului: Unde este ateismul cand se intampla lucruri rele

Partea a VIII-a: Crestinismul si tu

Capitolul 25. Isus intre alti dumnezei: Unicitatea crestinismului

Capitolul 26. O anticipare a eternitatii: Cum iti poate schimba crestinismul viata

Multumiri

Note

 

Etichete: , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: