RSS

Arhive pe categorii: 2012

De veritate. Despre adevăr – Toma de Aquino


De veritateTitlu original: De veritate

Titlu complet: De veritate. Despre adevăr

Autor: Toma de Aquino

Traducere: Tereza-Brândușa Palade

Editură: Galaxia Gutenberg

An: 2012

Preț: 15 RON

Activitatea de a gândi rămâne inerentă minții umane și trebuie măsurată prin ceea ce este în mod real adevărat și se află în afara intelectului omenesc. Intelectul uman nu poate descoperi adevărul real numai prin contemplarea de sine, cum consideră Hegel, pentru care „ființa și gândirea sunt identice”. Numai Dumnezeu cunoaște adevăarul real prin contemplarea de sine. Mintea umană nu poate, în schimb, descoperi adevărul decât dacă acceptă să fie masurată de ceva din afara ei – de o realitate obiectivă.

Reclame
 

Teocrația bizantină – Steven Runciman


Teocratia bizantina

Titlu original: The Byzantine Theocracy

Titlu complet: Teocrația bizantină

Autor: Steven Runciman (Sir James Cochran Stevenson Runciman)

Traducere: Vasile Adrian Carabă

Editură: Nemira

Colecție: Byzantivm

An: 2012

Preț: 34 RON

„Oriunde a luat naştere o monarhie, monarhul a fost întotdeauna la început ori o emanaţie a lui Dumnezeu sau un descendent al Lui ori, cel puţin, Marele Său Preot, omul rânduit de mâna Lui să se îngrijească de popor. Dar Imperiul pe care noi îl numim în mod obişnuit «bizantin» a avut o concepţie mult mai impunătoare. S-a considerat pe sine imperiu universal. În mod ideal, trebuia să cuprindă toate popoarele pământului, care toate, în mod ideal, trebuiau să fie membre ale Bisericii Creştine celei Una şi adevărate, ale propriei sale Biserici Ortodoxe. Aşa cum omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, la fel şi împărăţia oamenilor pe pământ a fost făcută după chipul împărăţiei Cerurilor. Aşa cum Dumnezeu domneşte în Ceruri, la fel un împărat, făcut după chipul Său, trebuie să domnească pe pământ şi să împlinească poruncile Sale.“

Steven Runciman

 

Apologetică, pur și simplu – Alister McGrath


Apologetica pur si simplu Titlu: Mere Apologetics

Autor: Alister McGrath

Traducere:

Editură: Newordpress

An: 2012

Preț: 25 RON

Prezentarea cărții pe site-ul Gramma:

De-a lungul istoriei, s-au ridicat mari aparatori ai credintei. Insa, odata cu aparitia noilor provocari impuse de ateismul stiintific, se simte nevoia unei abordari proaspete si flexibile a apologeticii. 

„Apologetica, pur si simplu” nu ne ofera detalii pentru fiecare aspect apologetic, cu ajutorul carora sa castigam toate dezbaterile, ci ne invata o metoda atragatoare atat la nivelul mintii, cat si la cel al inimii si al imaginatiei.
Dupa ce analizeaza bazele biblice si utilizarea apologeticii de-a lungul istoriei, McGrath ne ofera diferite abordari prin care sa ne impartasim credinta cu altii. El subliniaza diferiti factori care dovedesc validitatea credintei, cum ar fi sentimentul interior profund al tanjirii dupa dreptate, modul in care apreciem frumusetea, ordinea pe care o percepem in lumea care ne inconjoara si multe altele. 
El ne arata, de asemenea, faptul ca sunt multe modalitati corecte prin care sa ne prezentam credinta – cum ar fi explicatia, argumentarea, povestirile, imaginatia – ajutandu-ne sa hotaram care dintre acestea corespunde cel mai bine personalitatii si publicului nostru. „Apologetica nu trebuie perceputa ca o reactie defensiva si ostila la adresa lumii, spune McGrath, ci mai degraba ca o ocazie binevenita de a prezenta, a celebra si a expune cufarul de comori al credintei crestine.” Daca doresti sa-ti promovezi credinta in fata celor din afara bisericii, „Apologetica, pur si simplu” te va invata cum sa faci acest lucru cu blandete si eficienta.
 

Despre îngeri – Andrei Pleșu


Despre ingeriAutor: Andrei Pleșu

Editură: Humanitas

Serie de autor „Andrei Pleșu”

An: 2012

Preț: 37 RON

Cartea este la a III-a ediție (cel puțin), fapt ce dovedește interesul atât pentru autor, cât mai ales pentru subiect.

„S-a spus mereu că îngerii sunt „dublul” ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de «modelul» nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal. Lângă fiecare «este», îngerul aşază un «cum ar trebui să fie». El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.“ (Andrei PLEŞU)

Fragment dintr-o recenzie de Stelian Gomboș:

Cu intenţii relativ modeste, Andrei Pleşu nu ne livrează o nouă contribuţie ştiinţifică, un tratat de angelologie sau un masiv tratat de doctorat, ci îşi propune ca tema dezbătută să devină un subiect plauzibil pentru cititorul contemporan, care, trebuie să recunoaştem este destul de sceptic în ceea ce priveşte esenţa teologică. Personal, consider că această carte nu se constituie sub nicio formă în canoanele specifice textelor biblice, ci redă angelologiei, aşa cum opinează şi Pleşu, demnitatea culturală şi relieful existenţial pe care cred că le merită. Aş spune eu că acest discurs eseistic (care pe alocuri este lipsit de pedanteria academică, ceea ce îi conferă şi un grad înalt de reflexivitate) este remediul pentru curiozitatea şi onestitatea intelectuală a unui cititor care doreşte să citească şi «altceva».
Chiar dacă este o carte despre îngeri şi aceştia ar fi trebuit să fie personajele principale, povestea are ca nucleu fiinţa umană, respectiv identitatea sa prin raportare la (im)perfecţiune, la suma tuturor ipostazelor temporale pe care un individ le parcurge evoluând, depăşindu-se, revizuindu-se, (re)actualizându-se. Dintre titlurile capitolelor care alcătuiesc acest volum amintesc: Farmecul lumilor intermediare, Îngerii şi imaginalul, Experienţe, tatonări, lecturi etc., fiecare capitol fiind o piesă importantă a acestui puzzle, o lecţie de semiotică a intervalului.

Propriul extins al fiinţei umane către tot ceea ce, fără să ne fie străin, e altceva în noi, altceva-ul nostru, se defineşte ca alteritate identică a individualităţii, respectiv îngerul. Având ca scenografie eticul, în speţă, reglarea mişcării noastre între bine şi rău (acceptând acest aspect dihotomic, dincolo de relativitatea acestor două concepte), se nuanţează şi comportamentul fiinţei umane în interval deoarece, în cele din urmă, suntem fiinţe de interval (fiinţa neputându-se identifica şi cu non-eul său). Această ecuaţie subliniază şi diferenţa dintre îngeri şi noi – pentru că şi îngerii sunt fiinţe ale intervalului – este că pentru ei problema opţiunii s-a pus o singură dată, în vreme ce pentru noi ea se pune clipă de clipă. Mai mult decât atât, dacă ar fi să acceptăm ideea că îngerii sunt dublul ceresc al omului sau variantele mai structurate ale identităţii umane, atunci suntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. […] El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.

Dintr-o recenzie de pe bookblog:

Intr-o prima parte, se face o introducere in angeologie, prezentandu-se interpretari ale angelicului, interpretari ale diversilor Sfinti, teologi, filosofi.

Ce mi s-a parut interesant in prima parte, a fost capitolul in care se vorbeste despre calugari, ” oamenii de langa ingeri. „Nu m-as fi gandit vreodata sa asemuiesc calugarul cu ” ingerul pe pamant” sau sa ma gandesc la chilia acestuia, ca la locul in care „omul devine inger”. Mai degraba as tinde sa gasesc un corespondent cu Mitul Pesterii lui Platon.

Si totusi, Plesu spune ca acesti oameni (calugarii) aleg sa traiasca viata cotidiana ca viata de apoi…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe martie 9, 2013 în 2012, Humanitas

 

Tratatul iubirii lui Dumnezeu


Titlu original: Traité de l’amour de Dieu

Traducere: Eduard Ferenț

Editură: Sapientia

An: 2012

Preț: 35+40 RON (aici și aici)

Arcul de timp în care se desfăşoară viaţa sfântului Francisc de Sales (1567-1622) este o perioadă nespus de agitată şi de zbuciumată din aproape toate punctele de vedere: politic, social, economic şi religios. Este o perioadă marcată de puternice contraste: pe de o parte, marea bogăţie şi, pe de altă parte, extrema sărăcie; fidelitate şi trădare; cultură şi analfabetism etc. În acest context, figura autorului apare ca una de acţiune evanghelică a cărei fervoare, ardoare şi dinamism se alimentau din iubirea sinceră faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, făcând astfel ca şi operele sale, cum este şi acest tratat, să fie tot cărţi de acţiune.

Tratatul este o lucrare profund teologică, prezentându-se simultan ca o operă dogmatică, ascetică şi mistică, care expune, pe de o parte, adevărurile fundamentale ale doctrinei creştine, incluzând şi experienţa proprie a autorului, iar, pe de altă parte, scriind pe hârtie ceea ce, în acelaşi timp, scrie şi în inimă, după cum se exprimă el însuşi.

Acest Tratat al Iubirii lui Dumnezeu nu este o carte destinată doar celor contemplativi, nu este nici exclusiv o carte pur apostolică, ci este mai degrabă un izvor de contemplaţie, este viaţa creştinului desăvârşit, viaţa deplină a Duhului Sfânt în noi, sau, după cum se exprimă însuşi sfântul Francisc, „acest tratat este făcut pentru a ajuta sufletul deja evlavios să înainteze în planul său spiritual”.

Laurenţiu Turbuc

 

De ce scandalizează creștinismul – Jean-Pierre Denis


De ce scandalizeaza crestinismulTitlu original: Pourquoi le christianisme fait scandale

Autor: Jean-Pierre Denis

Traducere: Eduard Florin Tudor

Editură: Nemira

Colecție: Religio

An: 2012

Preț: 24 RON

„Jean-Pierre Denis, poet, intelectual angajat, eseist, director al revistei pariziene La vie, propune un eseu bogat și erudit, având drept nucleu o convingere: noua contracultură este creștinismul ce înlocuiește vechea contracultură a secolului XX, cea a liberalismului libertar și permisiv. Eseul lui, o reală istorie a creștinismului în ipostaza de contracultură, este orientat, la toate nivelurile analizei, spre lumea contemporană; omul, cu toate chipurile sale, economic, politic, spiritual, istoric, este redefinit în termenii unei erudiții specifice intelectualului de înalt nivel. Cine este acest „creștin contracultural“? Cum se raportează el la societatea modernă? Care sunt imaginile moderne ale creștinismului ce se prezintă ca o schimbare de paradigmă, în sensul unei contraculturalități asumate? Jean-Pierre Denis, cu simțul detaliului și cu putere de convingere, reformulează cronica creștină a societății contemporane.”

Eduard Florin Tudor

Iată și un fragment din prezentarea făcută de Daniel Tronaru în ziarul Adevărul:

În realitate, singurul gest cu adevărat creştin este doar cel de a dărui (în maniera lui Francisc, iar un astfel de gest ar arunca, într-adevăr, în aer societatea; e motivul pentru care părinţii săi l-au repudiat, iar el a părăsit Cetatea, care de fapt îl izgonea). Nu a dărui, însă, cu gândul tot la tine şi pentru a-ţi asigura un loc „călduţ” pe undeva, într-un eventual Rai (cu alte cuvinte, a te pune bine şi cu Dumnezeu, pentru că nu se ştie).

Gestul de a dărui comportă două aspecte esenţiale: în primul rând de a o face dezinteresat, de a nu te mai interesa ce face respectivul cu darul tău, că acesta continuă să trăiască în material (paltonul lui Steinhardt din „Jurnalul fericirii”).
În al doilea rând – şi mai important –, trebuie să dăruieşti pentru a te „împuţina”pe tine, pentru a renunţa treptat la material, pentru a te anihila, în cele din urmă, pe tine, ceea ce este primul pas în orice cale spirituală, de când există omul pe Pământ.
 „Dăruind, vei dobândi”, spunea tot marele evreu convertit la Hristos, dar, de fapt, vei dobândi altceva decât crede spiritul comun: dăruind, vei renunţa la tine, primul pas necesar spre Dumnezeu, cu alte cuvinte vei avea şansa de a câştiga acea Împărăţie a Cerurilor de care vorbea Hristos.
Desigur că o astfel de gândire ar fi complet scandaloasă în lumea în care trăim, instalată adânc în confortul şi platitudinea sa care-i oferă siguranţă. Iată, deci, motivul pentru care creştinismul adevărat continuă să fie scandalos şi va continua să fie astfel şi în viitor. Astfel de întrebări şi răspunsuri sunt tratate şi în cartea de la Nemira, o lectură utilă pentru orice anotimp.
 
 

Emoțiile religioase – Jonathan Edwards


Emotiile religioaseTitlu original: Religious affections

Autor: Jonathan Edwards

Traducere: Iulia Bodnari

Editura: Perla Suferinței

An: 2012

Preț: 25 RON

O carte de referință pentru întreaga teologie evanghelică, unde convertirea, ca eveniment individual-subiectiv, are o importanță crucială.

Un fragment din prezentarea de pe site-ul librăriei Gramma:

„Da mihi magistrum.” Nu trecea nicio zi, ne spune Ieronim, în care Ciprian din Cartagina să nu îi poruncească secretarului său: „Dă-mi maestrul!” Atunci, secretarul scotea vreun tratat al lui Tertulian – Tertulian, cu originalitatea şi profunzimea sa, cu gândirea sa comprehensivă şi plină de forţă, cu speculaţiile lui şi dialectica sa clară şi convingătoare. Oricine vrea să crească în harul şi cunoaşterea Domnului Isus Hristos, oricine vrea să citească drept în propria sa inimă şi vrea să afle ce cere Dumnezeu de la el, trebuie să spună despre Emoţiile religioase: „Da mihi magistrum!” Este un sacrilegiu să critici o carte care se ridică la asemenea înălţimi şi care este atât de plină de înţelepciunea care vine de sus.

În paginile acestea, Jonathan Edwards a afirmat pentru totdeauna caracterul lăuntric şi spiritualitatea adevăratei religii. Ea este departe de o rutină mecanică a datoriei, ne asigură el; ea nu este o îndatorire rece şi atentă. Cei care îşi imaginează că este ceva sacerdotal şi sacramental se înşeală mult. Este mişcarea spre El, în iubire şi viaţă, a sufletului pe care l-a atins Dumnezeu şi în care locuieşte Dumnezeu. Este „mişcarea unui foc ascuns”, tremurând în piept, încălzind toată inima, consumând zgura păcatelor noastre în flacăra lui fierbinte, curăţindu-ne, stimulându-ne şi transfigurându-ne până când – minune a minunilor! – ajungem aur ceresc, fin şi şlefuit.

Alexander Smellie

Nu există nicio întrebare mai importantă pentru omenire şi care să privească mai mult interesele oricărui individ, ca aceasta: Care sunt trăsăturile distinctive ale celor care se bucură de favorul lui Dumnezeu şi care au dreptul la răsplata Lui veşnică?Sau, în alte cuvinte: Care este natura adevăratei religii? Şi în ce constă semnele distinctive ale virtuţii şi sfinţeniei acceptate de Dumnezeu?

Suntem datori să ne străduim din toate puterile să discernem limpede, să hotărâm şi să stabilim o dată pentru totdeauna în ce constă adevărata religie. Până nu vom face acest lucru, marile treziri religioase vor fi de scurtă durată; până nu vom face acest lucru, ne putem aştepta la puţine lucruri bune din dezbaterile noastre aprinse, în conversaţiile şi în paginile tipărite, fiindcă nu ştim clar şi limpede pentru ce ar trebui să ne luptăm.

Scopul meu este să-mi aduc şi eu contribuţia şi să-mi folosesc toată îndemânarea (oricât de slabă ar fi ea) în scopul acesta, prin tratatul de faţă; trebuie să fac observaţia că scopul actual este oarecum diferit de scopul celorlalte cărţi pe care le am publicat, care doreau să arate semnele distinctive ale lucrării Duhului lui Dumnezeu, atât în cazul lucrării Sale obişnuite, cât şi al celei mântuitoare; însă acum doresc să arăt natura şi semnele operaţiunilor harului Duhului lui Dumnezeu, care le deosebesc de toate celelalte lucrări ce implică mintea omului, dar care nu au o natură mântuitoare. Dacă voi avea un succes cât de modest, sper ca acesta să ajute la promovarea intereselor religiei. Fie că voi reuşi să aduc lumină asupra acestui subiect, fie că nu, chiar dacă încercarea mea va fi criticată în aceste vremuri în care oamenii manifestă un asemenea spirit critic şi combativ; nădăjduiesc însă în îndurarea unui Dumnezeu plin de har, care va accepta sinceritatea strădaniilor mele; nădăjduiesc, de asemenea, în buna-credinţă şi în rugăciunile urmaşilor adevăraţi ai Mielului blând şi milos al lui Dumnezeu.

Jonathan Edwards 

Cuprins:

 Partea I – Despre natura emoţiilor şi importanţa lor în religie

I. Religia adevărată constă, în cea mai mare parte, în emoţii sfinte

II. Dovezi ale faptului că religia adevărată constă în emoţii

III. Deducţii pe baza acestei doctrine

Partea II – În care se arată semnele care nu reprezintă neapărat o dovadă sigură a faptului că emoţiile religioase sunt cu adevărat pline de har, ori nu

I. Faptul că emoţiile religioase sunt foarte puternice nu sunt un semn

II. Efectele mari asupre trupului nu sunt un semn

III. Fluenţa şi fervoarea nu sunt un semn

IV. Faptul că emoţiile nu sunt produse de noi nu este un semn

V. Faptul că vin însoţite de texte din Scriptură nu este un semn

VI. Faptul că au o aparenţă de dragoste nu este un semn

 VII. Faptul că emoţiile religioase sunt de multe feluri nu este un semn

VIII. Bucuriile care apar într-o anumită ordine nu sunt un semn

IX. Timpul îndelungat şi zelul depus în îndeplinirea îndatoririlor nu este un semn

X. Multă laudă adusă lui Dumnezeu nu este un semn

XI. Încrederea mare nu este un semn sigur

XII. Mărturiile înduioşătoare nu sunt un semn

Partea III – În care se arată care sunt semnele distinctive ale emoţiilor cu adevărat sfinte şi pline de har

I. Emoţiile harului sunt produse de o influenţă divină

 II. Obiectul lor este desăvârşirea lucrurilor divine

III. Ele se sprijină pe desăvârşirea morală a obiectelor

IV. Ele iau naştere prin iluminare divină

V. Ele sunt însoţite de o convingere sigură

VI. Ele sunt însoţite de smerenie evanghelică

VII. Ele sunt însoţite de schimbarea naturii

VIII. Ele produc şi promovează un temperament ca al lui Isus

IX. Emoţiile harului îmblânzesc inima

X. Ele au simetrie şi proporţii frumoase

XI. Emoţiile false îşi găsesc mulţumirea în ele însele

XII. Rodul emoţiilor religioase este practica creştină

1. Practica creştină este dovada cea mai importantă pentru ceilalţi

2. Practica creştină este dovada cea mai importantă pentru noi înşine

 Jonathan Edwards s-a născut într-un cămin evanghelic puritan, pe data de 5 octombrie 1703, în localitatea East Windsor, Connecticut. A fost al cincilea dintre cei 11 copii care li s-au născut lui rev. Timothy şi Esther Edwards. Educaţia din copilărie l-a cufundat nu doar în studiul Bibliei şi în teologia creştină, ci şi în scriitorii clasici şi în limbile vechi.

 Încă de copil, Jonathan a dat semne de ceva deosebit. La vârsta de 6 ani a început studierea limbii latine. La 10 ani a început să scrie eseuri despre insecte şi despre ştiinţele naturale. Mintea sa era activă şi ridica o seamă de întrebări, care remarcau spiritul său de observaţie. Astfel în lucrările lui se găseau întrebări ca acestea: „Din cauză că avem doi ochi, de ce nu vedem dublu? De ce munţii văzuţi de la dis¬tanţă sunt albaştri?” Botanica, zoologia, fiziologia, geologia şi astro-fizica erau subiecte care îl interesau în mod deosebit. Mintea sa ascuţită nu se mulţumea cu ştiinţa vremii sale.

 Trecând la filozofie, el a ajuns la concluzia că universul pretinde „existenţa eternă a unei minţi atotcuprinzătoare” şi că „nicio fericire nu e solidă şi substanţială afară de fericirea spirituală”.

 În adolescenţă, Edwards nu a putut accepta suveranitatea lui Dumnezeu văzută din punct de vedere calvinist. Odată a scris: „Încă din copilărie, mintea mea a fost plină de obiecţii împotriva doctrinei suveranităţii lui Dumnezeu… Mi se părea o doctrină oribilă.” Cu toate acestea, în 1721, a ajuns la o convingere pe care el a numit-o o „încântătoare convingere”. Medita la textul din 1 Timotei 1:17: „A Împăratului vesniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu să fie toată cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin”, şi mai târziu a remarcat: „Când am citit aceste cuvinte, în sufletul meu a coborât un sens al gloriei Fiinţei divine cu totul deosebit de tot ce am experimentat înainte… M-am gândit în sinea mea: «Ce Fiinţă excelentă trebuie să fie, şi cât de fericit aş fi dacă m-aş putea desfăta în acest Dumnezeu şi aş putea fi înălţat la El în ceruri, dacă aş putea fi înghiţit în El pentru totdeauna!» Am îngenuncheat şi I-am cerut lui Dumnezeu să mă facă să mă bucur de El; m-am rugat într-un mod diferit de cum o făcusem până atunci, cu emoţii pe care nu le-am mai avut.” Din acel moment înainte, Edwards s-a desfătat în suveranitatea lui Dumnezeu. El a văzut mai târziu această experienţă ca fiind convertirea lui.

 
 
%d blogeri au apreciat asta: