RSS

Arhive pe categorii: Anul apariției

Limbajul lui Dumnezeu – Francis S. Collins


Limbajul lui DumnezeuTitlu original: The Language of God – A Scientist Evidence for Belief

Autor: Francis S. Collins

Traducere: Silvia Palade

Editură: Curtea Veche

An: 2009

Preț: 24 RON

Dintr-o recenzie de David Iach, pe blogul Scriptorie:

La urmă ne prezintă perspectiva lui, evoluția teistă sau BioLogos cum sugerează el să o numim pe care o vede în deplin acord cu realitățiile științifice dar și cu credința creștină. Aș fi vrut să văd că autorul insistă mai mult la acest capitol, din pacate Collins vorbește mai mult despre creaționism, Proiectul Inteligent și naturalism decât despre BioLogos lucru care poate lăsa cititorului o urmă de nesatisfacție.

În final urmează poate cea mai interesanta parte a cărții, Apendicele unde sunt discutate probleme de bioetică precum clonarea, tratemente cu celule stem etc. și ni se dau niște posibile răspunsuri. Iar ca un bonus la sfârșitul cărții ne este lăsat un mic ghid pentru eventuale discuții de grup alături de niște resurse bibliografice.

Cartea este lectură obligatorie pentru oricine este interesat de subiectul relației dintre evoluție-creștinism. Din păcate nu pot să-i dau mai mult de 4/5 stele datorită faptului că nu insistă suficient de mult pe prezentarea și argumentarea tezei principale (BioLogosul) și pentru capitolul foarte slab despre originea universului.

 

Mică istorie a Bisericii – August Frazen


franzen_august-mica_istorie_a_bisericiiTitlul original: Kleinen Kirchengeschichte

Autor: August Frazen

Traducere: Marius Ivașcu

Editură: Galaxia Gutenberg

An: 2010

Preț: 40 RON

O «mică istorie a Bisericii» nu poate cuprinde totul. Ea va fi obligată să se limiteze şi, prin urmare, să selecteze din masa materiei. Or, o selecţie este mereu subiectivă. Întotdeauna se va putea întreba de ce cutare eveniment a fost tratat, iar cutare a fost lăsat la o parte. Autorul dă asigurarea că n-a procedat după bunul său plac. În prezentarea sa a urmărit să evidenţieze marile linii istorice şi teologice din istoria Bisericii. S-a străduit să abordeze chestiunile actuale din cele mai noi perspective ştiinţifice.

August Franzen

 

Cinci concepții despre Cina Domnului


Despre Cina Domnului coperta.inddTitlu original: The Lord’s Supper: Five Views

Editor: Gordon T. Smith

Traducere: Ciprian Simuț

Editură: Casa Cărții

An: 2013

Preț: 19 RON

Deşi Masa Domnului este cea care ar trebui să-i unească pe toţi urmaşii lui Cristos, se pare că nu putem să ne punem de acord nici măcar în privinţa denumirii pe care să i-o dăm. Iar dacă nu putem ajunge la un consens deplin, am putea măcar să ne înţelegem mai bine unii pe alţii şi să înţelegem acest ceremonial fundamental pentru credinţa creştină?
Gordon Smith a invitat reprezentanţi a cinci paradigme din spectrul mult mai larg al creştinătăţii. Fiecare dintre cei cinci îşi susţine, cu convingere, propria perspectivă şi pledează pentru cauza propriei tradiţii. Fiecare scrie însă – în spiritul iubirii creştine – şi o replică la concepţiile celorlalţi, subliniind atât punctele de acord cât şi pe cele de dezacord.

Această carte aduce mai multă lumină – decât tensiune – în privinţa unui subiect de maximă însemnătate.

Gordon T. Smith este preşedinte al reSourse Leadership International for Theological Education (care înainte se numea Overseas Council Canada), centru care lucrează cu mai multe organizaţii afiliate pentru a facilita şi sprijini studiul teologic de înalt nivel în ţările în curs de dezvoltare ale lumii.
Fost decan şi profesor asociat la Regent College din Vancouver, British Columbia, Smith a mai predat şi în Filipine, la Canadian Bible College şi la Theological Seminary of Regina, Saskatchewan. Este autorul cărţilor: Beginning Well, Courage and Calling, Listening to God in Times of Choice şi The Voice of Jesus.

Autorii celor cinci concepţii:
Concepţia romano-catolică
Jeffrey Gros, F.S.C.
Profesor de istoria Bisericii
Memphis Theological Seminary

Memphis, Tennessee

Concepţia luterană
John R. Stephenson
Profesor de teologie istorică
Concordia Lutheran Theological Seminary

St Catharines, Ontario

Concepţia reformată
Leanne Van Dyk
Decan şi profesor de teologie reformată
Western Theological Seminary

Holland, Michigan

Concepţia baptistă
Roger E. Olson
Profesor de teologie
George W. Truett Theological Seminary

Waco, Texas

Concepţia penticostală
Veli-Matti Kärkkäinen
Profesor de teologie sistematică
Fuller Theological Seminary

Pasadena, California

Fragment din prezentarea de pe blogul editurii Casa Cărții:

De ce se practică acest ritual în Biserică? Ce se întâmplă cu oamenii în momentul în care se împărtăşesc? Ce se întâmplă cu pâinea şi vinul/mustul? Există sau nu ceva care face ca Cina Domnului să fie diferită de orice altă practică a Bisericii? Care e semnificaţia teologică a acestui eveniment din viaţa Bisericii? Care sunt temeiurile biblice care îndreptăţesc o concepţie sau alta?

La toate aceste întrebări, precum şi la altele ce decurg din acestea, 5 teologi – reprezentând 5 tradiţii creştine (catolică, luterană, reformată, baptistă şi penticostală) – încearcă să răspundă, fiecare potrivit cu convingerile sale.

Cartea are o structură „interactivă” (pe cât de interactivă poate fi o carte), fiind organizată sub forma unei dezbateri. Fiecare autor prezintă concepţia pentru care pledează, după care ceilalţi patru formulează câte un răspuns la pledoarie.

Câştigul cititorului e astfel dublu: nu doar că află care sunt concepţiile celor din alte tradiţii, ci mai află şi cum se raportează teologi de diferite confesiuni unii la alţii. Modelul acesta nu facilitează doar interacţiunea teologică, ci poate fi şi o învăţătură de minte.

 

Despre îngeri – Andrei Pleșu


Despre ingeriAutor: Andrei Pleșu

Editură: Humanitas

Serie de autor „Andrei Pleșu”

An: 2012

Preț: 37 RON

Cartea este la a III-a ediție (cel puțin), fapt ce dovedește interesul atât pentru autor, cât mai ales pentru subiect.

„S-a spus mereu că îngerii sunt „dublul” ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de «modelul» nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal. Lângă fiecare «este», îngerul aşază un «cum ar trebui să fie». El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.“ (Andrei PLEŞU)

Fragment dintr-o recenzie de Stelian Gomboș:

Cu intenţii relativ modeste, Andrei Pleşu nu ne livrează o nouă contribuţie ştiinţifică, un tratat de angelologie sau un masiv tratat de doctorat, ci îşi propune ca tema dezbătută să devină un subiect plauzibil pentru cititorul contemporan, care, trebuie să recunoaştem este destul de sceptic în ceea ce priveşte esenţa teologică. Personal, consider că această carte nu se constituie sub nicio formă în canoanele specifice textelor biblice, ci redă angelologiei, aşa cum opinează şi Pleşu, demnitatea culturală şi relieful existenţial pe care cred că le merită. Aş spune eu că acest discurs eseistic (care pe alocuri este lipsit de pedanteria academică, ceea ce îi conferă şi un grad înalt de reflexivitate) este remediul pentru curiozitatea şi onestitatea intelectuală a unui cititor care doreşte să citească şi «altceva».
Chiar dacă este o carte despre îngeri şi aceştia ar fi trebuit să fie personajele principale, povestea are ca nucleu fiinţa umană, respectiv identitatea sa prin raportare la (im)perfecţiune, la suma tuturor ipostazelor temporale pe care un individ le parcurge evoluând, depăşindu-se, revizuindu-se, (re)actualizându-se. Dintre titlurile capitolelor care alcătuiesc acest volum amintesc: Farmecul lumilor intermediare, Îngerii şi imaginalul, Experienţe, tatonări, lecturi etc., fiecare capitol fiind o piesă importantă a acestui puzzle, o lecţie de semiotică a intervalului.

Propriul extins al fiinţei umane către tot ceea ce, fără să ne fie străin, e altceva în noi, altceva-ul nostru, se defineşte ca alteritate identică a individualităţii, respectiv îngerul. Având ca scenografie eticul, în speţă, reglarea mişcării noastre între bine şi rău (acceptând acest aspect dihotomic, dincolo de relativitatea acestor două concepte), se nuanţează şi comportamentul fiinţei umane în interval deoarece, în cele din urmă, suntem fiinţe de interval (fiinţa neputându-se identifica şi cu non-eul său). Această ecuaţie subliniază şi diferenţa dintre îngeri şi noi – pentru că şi îngerii sunt fiinţe ale intervalului – este că pentru ei problema opţiunii s-a pus o singură dată, în vreme ce pentru noi ea se pune clipă de clipă. Mai mult decât atât, dacă ar fi să acceptăm ideea că îngerii sunt dublul ceresc al omului sau variantele mai structurate ale identităţii umane, atunci suntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. […] El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.

Dintr-o recenzie de pe bookblog:

Intr-o prima parte, se face o introducere in angeologie, prezentandu-se interpretari ale angelicului, interpretari ale diversilor Sfinti, teologi, filosofi.

Ce mi s-a parut interesant in prima parte, a fost capitolul in care se vorbeste despre calugari, ” oamenii de langa ingeri. „Nu m-as fi gandit vreodata sa asemuiesc calugarul cu ” ingerul pe pamant” sau sa ma gandesc la chilia acestuia, ca la locul in care „omul devine inger”. Mai degraba as tinde sa gasesc un corespondent cu Mitul Pesterii lui Platon.

Si totusi, Plesu spune ca acesti oameni (calugarii) aleg sa traiasca viata cotidiana ca viata de apoi…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe martie 9, 2013 în 2012, Humanitas

 

Manual de greacă biblică – Constantin Georgescu


Manual de greaca biblicaAutor: Constantin Georgescu

Editura: Nemira

An: 2011

Preț: 55 RON

Această carte a fost scrisă pentru şi cu gândul la tine, care iubeşti adevărul, preţuieşti libertatea şi vrei să fii cât mai aproape de Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic din cuprinsul ei nu are alt scop decât cel de a te ajuta în drumul tău spre cunoaştere şi credinţă. Or, dacă vrei să apuci pe acest drum sau deja te afli pe el, greaca nu poate fi ignorată, pentru că ea este limba în care au fost traduse pentru prima oară scripturile Vechiului Testament şi scrise cărţile Noului Testament, limba în care creştinismul a fost modelat şi cu ajutorul căreia a devenit o religie universală. Cea mai tradusă carte din lume te aşteaptă să o citeşti în original. Biblia e vie.

Prezentul Manual de Greacă Biblică:

•    nu presupune cunoştinţe anterioare de limbă greacă; informaţiile sunt prezentate de la simplu la complex, în mod intuitiv şi atractiv, de la alfabet şi până la particularităţile textului biblic
•    foloseşte un limbaj accesibil şi concis, explicând – fără să evite – termenii specializaţi
•    divizat în 28 de capitole, poate fi folosit atât ca suport de curs, sub îndrumarea unui profesor, cât şi în studiul individual
•    combină, într-un singur volum, avantajele unei gramatici descriptive, ale unei metode tradiţionale şi ale instrumentelor auxiliare pentru învăţarea lexicului grec
•    te ajută să reţii cele mai frecvente cuvinte ale Noului Testament (91,99% din totalul ocurenţelor)
•    include exerciţii elementare de gramatică greacă, dar şi de traducere din Septuaginta şi din Noul Testament
•    cuprinde numeroase tabele şi anexe, proiectate pentru acces rapid şi practic, plus o bibliografie modernă de referinţă

 
 

În ce cred cei care nu cred – Martini & Eco


in ce credTitlu original: In cosa crede chi non crede?

Autor(i): Carlo Maria Martini, Umberto Eco

Traducere: Dragos Zamosteanu

Editură: Polirom

An: 2011 (a doua ediție)

Preț: 17 RON

Cu participarea lui Emanuele Severino, Manlio Sgalambro, Eugenio Scalfari, Indro Montanelli, Vittorio Foa, Claudio Martelli
 
Un reprezentant de marca al culturii laice, Umberto Eco, si un reprezentant al Bisericii, cardinalul Carlo Maria Martini, isi sustin propriile puncte de vedere privind etica si problemele noului mileniu. Rezultatul este nu atit o confruntare, cit un dialog pe marginea valorilor pe care omul modern le pune in discutie: traditia teologica si provocarea tehnologica, limitele impuse femeilor de catre Biserica si semnificatia credintei atit pentru cei care cred, cit si pentru cei care nu cred (sau considera ca nu cred).
Din cuprins: Obsesia laica a noii apocalipse • Cind incepe viata umana? • Barbatii si femeile in viziunea Bisericii • Biserica nu implineşte asteptari, ea celebreaza mistere • Tehnica este declinul oricarei bune-credinte • Binele nu se poate intemeia pe un Dumnezeu criminal • Crezul laic al umanismului crestin • Etica are nevoie de adevar
 

Etichete: , , , , , , , ,

Viața cu Dumnezeu – Fratele Laurențiu al Învierii


Viata cu DumnezeuTitlu original: La pratique de la présence de Dieu

Autor: Fratele Laurențiu al Învierii

Traducere: Mariana Dvorzsik

Editură: Discipolul (Imprint Logos)

An: 2006

Preț: 10 RON

O carte clasică de asceză/disciplină spirituală, care poate fi aplicată și de mireni, nu doar de călugări. S-a bucurat de mare popularitate tocmai datorită simplității pe care o propune și accesibilității soluției pentru o viață creștină cucernică. Este la a doua ediție în românește.

Despre autor: Fratele Laurenţiu al Învierii, pe numele sau adevărat Nicolas Herman, s-a născut în 1614 în localitatea Heremenil, situată în provincia franceză Lorena. Părinţii săi Dominique şi Louise Herman, i-au insuflat de timpuriu teama de D-zeu, şi dorinţa de a trăi curat, potrivit cu principiile creştine de viaţă. Între anii 1631-1635 participă ca simplu soldat la Razboiul de Treizeci de Ani (1618-1648), dând dovadă de mult curaj şi dârzenie. Este luat prizonier de trupele armatei inamice şi ameninţat cu moartea prin spânzurare sub acuzaţia că ar fi spion, dar fără a se pierde cu firea, respinge acuzaţia ce i se aduce, şi întrucât conştiinţa „nu i reproşa nici o fărădelege”, afirmă că i este indiferent dacă moare sau nu. Această atitudine curajoasă, îi impresionează pe ofiţerii armatei inamice, care-i dau drumul. După o scurtă perioadă în care gustă viaţa de sihastru, la 26 ani se hotărăşte definitiv pentru viaţa monahală, şi la 15 iunie 1640 intră în ordinul carmeliţilor desculţi, a căror mănăstire se află în Paris pe strada Vaugirand. În 14 August 1962 depune jurământul de credinţă, dedicandu-se irevocabil, vieţii monahale. În scrierile sale el ne-a lăsat un drum ce merge direct spre inima Maiestăţii Sale Divine, care astăzi, mai mult ca oricând, ne invită pe noi, trăitorii din secolul al XXI-lea – cu vieţile noastre atât de irosite în mulţimea de treburi şi griji – să răspundem afirmativ provocării ce ne-o înfăţişează, înlăturând astfel orice oprelişti din calea harului lui D-zeu ce stă gata să se reverse asupra noastră.

Rezumat:

Apariţia atâtor ediţii în numeroase limbi a prezentei lucrări demonstrează capacitatea fr. Laurenţiu de a trezi interesul diverselor confesiuni creştine. El, împreună cu experienţa Prezenţei lui Dumnezeu trăită de el, aparţin unui spaţiu situat deasupra confesiunilor, subliniind un adevăr ce aparţine atât creştinismului catolic, cât şi celui protestant, în ciuda evidenţei contextului său carmelit. Deşi a trăit în secolul al XVII-lea, când încă nimeni nu vorbea de ecumenism, el a fost mesagerul unui creştinism care traversează toate confesiunile.” Walter Nigg: „Există în lumea asta, în locuri solitare, fiinţe umane care au răspuns chemării Mântuitorului de a face din viaţa lor, în sânul Bisericii, o mică flacără veşnic aprinsă, sensibilă la prezenţa Sa. Dar asemenea oameni există şi în freamătul vieţii, în mijlocul treburilor gospodăreşti, acasă în căminele lor – asemenea unor mici făclii ce fac să strălucească un oraş” spunea Conrad de Meester în introducerea ediţiei îngrijite de el a scrierilor fr. Laurenţiu. Cartea fr. Laurenţiu este o invitaţie adresată tuturor celor ce-L iubesc pe Domnul lor să devină asemenea flăcări vii.

 

Dogmatica experienței ecleziale – K.C. Felmy


Dogmatica experienteiTitlu original: Die orthodoxe Theologie der Gegenwart

Autor: Karl Christian Felmy

Traducere: Ioan Ică

Editură: Deisis

An: 1999

Preț: 20 RON

Dogmatica experientei ecleziale ofera pentru prima data jaloanele principale, precum si o imagine clara si obiectiva asupra mutatiilor survenite in evolutia teologiei ortodoxe in ultimii o suta de ani in comparatie cu teologia ortodoxa „de scoala” a secolelor XVII–XIX, familiarizandu-l totodata pe cititor cu bibliografia lor esentiala. Nu este vorba insa de un demers istoric, ci de un inventar clar si limpede al problemelor urmand arhitectura planului unei dogmatici ortodoxe clasice. Departe de tezismul abstract si ideologic al manualelor de gen mai vechi sau mai noi, lucrarea surprinde coerenta si concretetea dogmelor ce deriva din ancorarea lor in experienta ecleziala autentica. Pe langa o deplina intelegere a categoriilor spirituale specific ortodoxe, lucrarea beneficiaza din plin si de avantajele ce decurg din stapanirea perfecta a rigorilor metodologiei stiintifice occidentale. Cartea profesorului K.Ch. Felmy este un instrument de lucru stiintific indispensabil pentru toti cei preocupati in mod serios de asimilarea constienta a teologiei ortodoxe: profesori, doctoranzi, studenti, preoti si laici cu preocupari teologice.
Veritabila introducere in teologia ortodoxa contemporana, lucrarea profesorului Felmy vine sa intregeasca fericit tabloul tendintelor istorice si doctrinare ale teologiei rasaritene post-patristice trasat de parintele John Meyendorff in a sa Initiere in teologia bizantina (1975). Daca aceasta din urma se opreste in secolul XV, profesorul Felmy ne aduce cu discutia problemelor din secolul XVI si pana la sfarsitul secolului XX. Clarificarile metodologice si de continut ce pot fi extrase la capatul unei lecturi incitante si edificatoare se pot dovedi benefice si decisive pentru necesara innoire a teologiei si vietii Bisericii in Ortodoxia secolului XXI.

 

Cine suntem – Dan Puric


Cine suntemAutor: Dan Puric

Editură: Platytera

An: 2008

Preț: 20 RON (aici)

Fragment din prezentarea făcută de Horia Picu:

“Cine suntem” e o colecţie de interviuri şi de conferinţe în care autorul ne prezintă filozofia sa de viaţă. Dan Puric face totul ca să ne lămurească şi să ne liniştească. Da, viaţa are sens! Autorul  a devenit religios, profund religios în urma unei întâmplări care i-a marcat viaţa, într-un moment când doar divinitatea îl mai putea ajuta. Şi a primit ajutor…

 Din mozaicul de idei expuse in această carte de Dan Puric, am ales câteva. Cu siguranţă că altcineva în locul meu ar fi fost atras de alte fragmente sau de alte idei ale lui Puric.

“Trăirea credinţei mi-a schimbat felul de a privi viaţa. Parcă am intrat intr-o baie de lumină şi mi s-au limpezit lucrurile, m-am lămurit pentru totdeauna. […] Stiu că fără Dumnezeu nimic nu este posibil, Stiu că prin credinţă poţi muta munţii, nu mai am teamă de răul care mi s-ar putea intâmpla. Trăiesc cu nădejdea creştină că viaţa de aici nu este decât o pregustare pentru viaţa de dincolo.”

Unamuno spunea că “jindul nemuririi eului, iată ce-i creştinismul”. Aceeaşi idee şi la Puric şi la filozoful basc.

Toate apariţiile în public ale actorulului au menirea să ne arate calea şi să ne netezească poteca. Aşa cum spune, Dan Puric joacă rolul iepurelui:

“In basmul “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, când eroul ajunge pe tărâmul de dincolo, i se spune să nu meargă niciodată pe o anumită câmpie.”

Ajunge acolo, fugind după un iepure.

“Si, dintr-o dată, începe să-şi aducă aminte cine este, care îi sunt părinţii…In relaţia mea cu publicul, eu sunt iepurele. Il dezvrăjesc, ii redau memoria, îi arăt de unde vine şi încotro se duce. Si succesul meu cred că înseamnă că publicul îşi redescoperă dragostea pentru Cel care ne-a zidit.”

Dan Puric, omul de teatru, simte că şi în acest domeniu are ceva de spus:

“Arta lipsită de Dumnezeu nu e artă – o putem numi divertisment, performanţă, dar nu artă. Arta este mărturisire . Eu mi-am înţeles menirea astfel: să mătur poteca spre Biserică. Incerc să-l sensibilizez pe omul modern, prin artă, faţă de cuvântul Mântuitorului.”

Si în arta teatrală ar mai fi câte ceva de îndreptat…

“…elevi de-ai mei, oameni pe care i-am învăţat, dar care n-au ştiut să asculte. Şi, în momentele de mare tristeţe pe care mi le-au cauzat, mă refugiam în sufletul marilor mei maeştri, care, la fel, erau trişti, pentru că după o viaţă de traume, spuneau: “Dane, câţi am crescut şi câţi au ieşit deformaţi””

Dan Puric nu este rupt de cele lumeşti, cu toată trăirea lui creştină. Ne îndeamnă să fim participanţi activi ai societăţii din care facem parte:

“Lenea sufletească şi de gândire ne paralizează, ne face iresponsabili. Nu avem voie să fim spectatori la ce ni se întâmplă. De ce nu avem o atitudine fermă şi exprimată rapid?” 

 
 

Tăcere – Shusaku Endo


TacereTitlu original:  沈黙 Chinmoku

Autor: Shusaku Endo

Traducere: Florentina Toma

Editură: Polirom

Preț: 10 RON

Shusaku Endo este autorul romanelor Samuraiul si Un idiot minunat, ambele traduse in colectia „Biblioteca Polirom”.

Considerat capodopera lui Endo, romanul Tacere (1966), pentru care i s‑a decernat Premiul Tanizaki si care va fi ecranizat in regia lui Martin Scorsese, s‑a bucurat de un succes rasunator si de aprecierile elo­gioase ale criticii.
O carte despre credinta si indoiala, Tacere descrie perse­cutiile la care erau supusi crestinii in Japonia secolului al XVII-lea, in timpul shogunatului Tokugawa. Trimis sa verifice zvonurile despre apostazia mentorului sau, Cristovao Ferreira, unul dintre cei mai de seama membri ai misiunii iezuite din Japonia, preotul Sebastiao Rodrigues desco­pera in aceasta tara mai multe comunitati clandestine de crestini. Asistind neputincios la martiriul acestora, Rodrigues isi vede propria credinta pusa la incercare si incepe sa se indoiasca de un Dumnezeu care raspunde la suferintele credinciosilor sai doar printr‑o tacere indi­ferenta. Vindut la rindul lui autoritatilor, supus la torturi cumplite si silit sa se dezica de credinta sa, Rodrigues are constiinta dureroasa a esecului, dar si revelatia faptului ca Dumnezeu este prezent intot­deauna, chiar si in tacere.

„O opera remarcabila: sumbra, delicata si uluitor de empatica.” (John Updike, in The New Yorker)

„Tacere este o capodopera, o drama lucida si eleganta.” (The New York Times Review of Books)

„Cel mai bun roman al lui Endo… O carte splendida si tulburatoare, care i-a adus un prestigios premiu literar in Japonia si a fost tradusa in numeroase limbi.” (Times Literary Supplement)

„Tacere este unul dintre cele mai frumoase romane istorice scrise vreodata… Pur si simplu fara cusur.” (Washington Post)

Teofil Stanciu într-o recenzie pe blogul Scriptorie:

Te lepezi de credință pentru ca să salvezi viețile unor confrați?

Sub această întrebare ar putea fi așezată, din punct de vedere religios, miza cărții lui Shusaku Endo. Personajul principal este preotul portughez Sebastião Rodriguez care pornește, împreună cu încă doi tovarăși, să descopere adevărul despre dascălul lor – teolog strălucit, om de mare credință și misionar în Japonia – Cristóvão Ferreira. Acest Ferreira a și existat în realitate, de altfel. Misionar iezuit din secolul XVII, a fost torturat de japonezi și s-a dezis de credința creștină, intrând într-o mănăstire budistă și luând un nume japonez. A fost cel mai cunoscut dintre preoții apostați din Japonia.

Dintre cei trei temerari, doar doi ajung cu mare dificultate, prin 1638, în arhipelagul nipon, acostând în apropierea orașului Nagasaki, unde își avea reședința unul dintre cei mai temuți persecutori ai creștinilor, guvernatorul Inoue.

Siliți de împrejurările potrivnice, Rodriguez și Galupe se despart, după ce petrec o bună perioadă de timp într-o colibă ascunsă în coasta muntelui, unde erau aprovizionați de țăranii creștini dintr-un sătuc, pe care-i spovedeau și cărora le predicau.

Acest roman seamănă bine ca atmosferă și ca fir epic cu Puterea și gloria al lui Graham Greene. Mai există un personaj Kichijirō, care aduce destul de mult cu Kilo Kilonides, din Quo vadis, însă mai laș și mai puțin abil. Așa că narațiunea mi-a dat pe alocuri impresia de déjà vu.

Recenzie de „scorillo” pe blogul Toate cele rele:

Tăcere mi-a lăsat o stare de spirit destul de negativă… nu imi dau seama cu adevărat dacă mi-a plăcut sau nu. Cred că din cauza faptului că sunt ateu aş putea spune mai degrabă că nu. Nu am putut intelege în totalitate motivaţia misionarilor si poate de aceea simt că nu am rezonat cu povestea. M-am regăsit oarecum în zbuciumul interior al părintelui Rodriguez în timp ce se simţea părăsit şi măcinat de întrebări fără răspuns. Totusi, zbuciumul lui Rodriguez nu e zbuciumul unui ateu ca mine, deci revin la ideea de inceput… nu cred că sunt eu potrivit să vorbesc despre romanul ăsta.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe martie 2, 2013 în 2008, Polirom, Prozatori

 

Etichete: , , , , , ,

Cu Dumnezeu în subterană – Richard Wurmbrand


Cu Dumnezeu in subteranaAutor: Richard Wurmbrand

Editură: Stephanus

An: 2007

Preț: 25 RON

Sunt un pastor luteran care, datorita fidelitatii sale fata de credinta crestina, a petrecut mai bine de paisprezece ani in diferite inchisori; dar nu acesta este motivul scrierii acestei carti. Intotdeauna mi-a displacut ideea ca un om care a fost inchis pe nedrept, trebuie sa scrie sau sa predice despre suferintele sale.
Anii de inchisoare nu mi s-au parut prea lungi, deoarece singur in celula mea, am descoperit ca, dincolo de credinta si iubire, exista bucuria intru Domnul: o adanca si extraordinara fericire, fara seaman in lumea aceasta. Iar cand am iesit din puscarie eram ca un om care coboara de pe varful muntelui – de unde cuprinsese pana departe cu privirea pacea si frumusetea unui intreg tinut – ca sa revina in campie. (Richard Wurmbrand – prefata)
Fragment dintr-o recenzie scrisă de Janeth:
Cu Dumnezeu în subterană este o carte de mărturii. O carte care relatează suferinţa cumplită din spatele Cortinei de Fier, răutatea oamenilor, dar şi eroismul şi virtutea altora. O carte care demonstrează că iubirea pentru Dumnezeu şi oameni e cea mai eficientă armă de luptă împotriva răului şi urii. Iar chipul lui Wurmbrand, din imaginile de la finalul cărţii, vorbeşte despre această iubire. Principalul motiv pentru care a apărut cartea aceasta, spune Wurmbrand, este că a „întâlnit în închisoare suflete care, în timpul celor mai grele pătimiri, au atins culmi de dragoste şi frumuseţe spirituală.” M-a impresionat atât de mult această carte şi mi s-a lipit de suflet că, pot să recunosc, Cu Dumnezeu în subterană este pentru mine a doua carte de preţ (după Biblie). O citesc de fiecare dată cu inima îndurerată, cu ochii în lacrimi şi cu regretul că nu I-am oferit lui Dumnezeu o asemenea iubire pe care Wurmbrand I-a oferit în închisoare. Libertate, belşug, hrană, îmbrăcăminte, sănătate, familie. Wurmbrand nu a avut nimic din toate acestea. Şi totuşi a dat dovadă de o răbdare, iertare şi dragoste, de care nimeni în libertate, sănătate şi prosperitate nu dă dovadă. Ce am descoperit în cele aproximativ 300 de pagini sunt adevărate nestemate; mi-e drag până şi mirosul paginilor…

 

Etichete: , , , ,

Omul recent – Horia-Roman Patapievici


Omul recentAutor: Horia-Roman Patapievici

Editură: Humanitas

An: 2001… 2008

Preț: 42 RON (aici)

O carte care a stârnit deosebit de multe reacții, unele foarte vehemente. Dar o carte inevitabilă pentru cine vrea să privească istoria ideilor și dintr-o perspectivă pro-creștină, să zicem.

Intotdeauna s-a spus despre ei ca sunt noi, ca sunt innoiti. Cantariti, sunt insa prea lejeri. Evaluati, sunt de tot greoi. Fragmentele pe care le-am cules in cartea de fata pleaca de la constatarea ca oamenii pe care ii produce intr-un ritm industrial modernitatea, care si-a iesit din propria ne-masura, nu sunt cu adevarat nici noi, nici innoiti: sunt, asemeni conservelor cu data de expirare pe eticheta, doar recenti… Omul recent este omul care, oricat timp ar trece peste el si oricata vreme l-ar slefui, tot rudimentar ramane. Pentru ca acest tip uman nu se mai poate sprijini pe existenta vreunui suflet, nici al lui si nici al lumii, el nu mai are resursele de a intemeia nici traditii si nici macar datini. (…) De ce? Pentru ca si-a pierdut prezenta. Omul recent este omul care, dorind sa se sature de toate fenomenele lumii (…) s-a trezit intr-o buna zi ca nu mai este decat un epifenomen al curgerii, scurgerii si prelingerii lor. Este momentul cand Gregor Samsa, dupa o noapte agitata de vise nelinistite, se trezeste dimineata metamorfozat intr-un urias gandac. Pe noi, oare, cum ne va gasi dimineata?””«Omul recent» este o meditatie despre lumea de azi a unui modern nesatisfacut de propria sa modernitate. Este o critica a modernitatii care nu se multumeste nici cu proclamatiile suficiente ale postmodernitatii, nici cu regretele traditionalismului – o interogatie asupra modernitatii suscitata de presimtirea dureroasa ca ori de cate ori ti se deschide in fata un drum, altele ti se inchid in spate ori in laterala. Cand ne inchinam bigot la minunile modernitatii, cum ne indeamna zelatorii modernitatii si delatorii traditiei, in sufletele noastre se tanguiesc toate bogatiile pe care le-am pierdut inlauntru atunci cand trupurile noastre au progresat afara. «Omul recent» incearca sa sugereze ca, prin ceea ce-i lipseste, modernitatea ofera ceea ce o poate inca salva. Cu o conditie insa: daca vom avea inteligenta sa putem regasi in neghiobia trufasa a timpului pe care il traim – intreg, viu, bun si frumos – crestinismul tuturor inceputurilor.Sa fim moderni: dar – «nihil sine Deo» !”Horia-Roman Patapievici

Adrian Miroiu într-un articol critic, în „Observator cultural”:

Citind Omul recent de H.-R. Patapievici, nu poti sa nu ai sentimente amestecate. Uneori intilnesti fraze remarcabile, intuitii spectaculoase ori asocieri uluitoare de idei sau de autori. Numai ca, totodata, am fost coplesit de uriasele confuzii conceptuale din carte, de pseudoargumentari, de o lipsa pentru mine inacceptabila de informare chiar elementara in domeniile asupra carora autorul reflecta. Mai este inca ceva: chiar daca reuseam sa trec peste aceste lucruri, incercind sa imi fac cit mai limpezi ideile pe care autorul a dorit sa le sustina, eram tot mai uimit – si, marturisesc, dezolat – de acestea. Nu incriminez; fiecare putem sustine punctele de vedere in care credem; dar nici nu pot sa nu fac explicite aceste dezacorduri, pentru ca cititorul sa inteleaga mai bine care este pozitia intelectuala pe care se asaza H.-R. Patapievici, precum si divergenta dintre aceasta si a mea.

Sint foarte putini filozofii de profesie care au scris despre H.-R. Patapievici. La rindul meu, am ezitat. Vedeam cum se extaziau critici literari, eseisti, artisti, chiar si unii filozofi, cunoscuti in rindul oamenilor de cultura, dar fara expertiza profesionala in problemele aflate in centrul de interes al acestei carti. Eu il apreciam pe eseistul H.-R. Patapievici pentru vioiciunea intelectuala care razbatea in multe din textele sale, chiar daca, repet, nu sint de acord cu ceea ce sustine el; dar toti acesti autori de care pomeneam il vedeau altfel pe H.-R. Patapievici – anume ca pe un teoretician de profunzime, ca pe un filozof. Fara sa vreau, mi-am amintit de o remarca lui Robespierre despre Condorcet: acesta, spunea el, era un mare matematician in ochii oamenilor de litere, dar un distins om de litere in ochii matematicienilor.

Stelian Gomboș, într-un articol pulbicat pe crestinortodox.ro:

Opera Omul recent este noncomformista si in acelasi timp plina de intrebari care abordeaza marile idolatrii ale timpului si lumii in care traim (idolatria postmodernismului, idolatria textului erudit si a „aparatului”, idolatria corectitudinii politice, idolatria democratiei devenita limbaj de lemn, idolatria majoritatii si a minoritatilor, idolatria clerului si institutiei bisericesti, idolatria dihotomiei stanga-dreapta etc.). Horia Roman Patapievici vorbeste de doua solutii in cartea sa: una este discernamantul (o tema care apare masiv in aceasta opera) si alta este referinta la Dumnezeu. Redusa la chintesenta ei, disputata carte a lui Horia Roman Patapievici este, in ultima instanta, o carte despre valori. Daca ne asumam acceptiile terminologice ale autorului Politicelor, atunci trebuie sa vedem in „omul recent” produsul ultim al post-industrializarii.

Dupa lunga bezna a ideologiilor totalitare, a evita capcanele modului absolutist de gandire, a accepta dreptul la existenta al unui unghi alternativ in examinarea unor directii de asemenea importanta devine o precautie pe cat de utila, pe atat de necesara. Este unul dintre meritele lui Horia Roman Patapievici de a fi facut acest lucru examinand prin prisma cauzala, in diversele sale retorte, conditia omului recent. Vazuta din perspectiva divizarilor actuale ale scenei americane ce marcheaza turnirul intre doua directii majore de mentalitate (reflectate pe plan politic in disputa dintre liberali si conservatori, dintre stanga si dreapta, dintre democrati si republicani), cartea romanului Horia Roman Patapievici capata astfel o relevanta surprinzator de incisiva, cu precadere prin raportare la acuzatiile de antioccidentalism si antiamericanism ce i s-au adus.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 25, 2013 în 2004, 2005, 2006, 2008, Filosofi, Humanitas

 

Sfinți în lume – Leland Ryken


Sfinti_In_lume__Puritanii_In_adevarata_lor_lumina1_thumbTitlu original: Worldly Saints: The Puritans As They Really Were

Autor: Leland Ryken

Traducere: Anca Curpaș

Editură: Reformatio

An: 2004

Preț: 26 (aici)

Puritanii au existat dintotdeauna in istoria Bisericii. Promotori ai unei invatatori precise si ai unui stil de viata pios, puritanii anglo-saxoni, descendenti ai Reformei protestante, au fost continuatorii sfintilor si martirilor crestini. Elementul lor distinctiv consta in rigurozitate si pasiune pentru o viata pura consacrata pe deplin lui Dumnezeu, traita insa in mijlocul lumii spre a o purifica. Ei au mutat monahismul din desert in cetate.
Cartea profesorului Leland Ryken ne convinge ca puritanii sunt considerati pe buna dreptate parinti spirituali ai evanghelicilor de azi. Citind cartea, nu doar vom privi curiosi in oglinda unei epoci trecute, ci vom fi provocati la a ne reevalua spiritualitatea crestina. 

Cuprins
De ce avem trebuinta de puritani?
Prefata
Multumiri
1. Cum au fost cei dintai puritani?
2. Munca
3. Casatoria si viata sexuala
4. Banii
5. Familia
6. Predicarea puritana
7. Biserica si inchinarea
8. Biblia
9. Educatia
10. Activitatea sociala
11. Invatand din exemple negative: cateva din greselile puritanilor
12. Geniul puritanismului: partea cea mai valoroasa a puritanilor
 

Etichete: , ,

Jurnal intim – Miguel de Unamuno


Jurnal intimTitlu original: Diario íntimo

Autor: Miguel de Unamuno

Traducere: Sorin Mărculescu

Editura: Polirom

An: 2007

Preț: 10 RON

Cartea conține însemnările lui Unamuno din perioada în care, cu smerenie și căință, se reîntoarce spre credință.

„Documentul cardinal ce rezuma aceasta etapa de «smerenie» in «agonia religioasa» a lui Unamuno (octombrie 1897-ianuarie 1902) il reprezinta cele cinci caiete, de dimensiuni inegale, publicate mult timp dupa moartea autorului, abia incepind din 1957, de catre A. Zubizarreta. Acest Jurnal intim concentreaza toate nuantele framintarilor religioase ale lui Unamuno, aceleasi in fapt din copilarie si pina la sfirsitul vietii, dar cu accent, in aceste pagini, mai cu seama pe valorile pur catolice, pe care ulterior le va contesta partial sau si le va revizui, precizindu-si pozitiile, in doua carti extrem de influente: Del sentimiento tragico de la vida (1912) si La agonia del cristianismo (1925) pentru a nu mai vorbi si de rascolitorul poem de ample dimensiuni El Cristo de Velasquez (1920) sau de ultimul sau roman, naratie despre «sentimentul tragic al existentei cotidiene», San Manuel Bueno, martir (1933).” (Sorin Marculescu)

Fragment dintr-o recenzie de Alina Popa:

Cartea lui Miguel de Unamuno impresioneaza prin nelinistea iscata de fiecare fraza. Odata deschisa, ea angreneaza cititorul fara scapare intr-un periplu invadat de meditatii asupra vietii ce-au marcat gandirea autorului de la varsta copilariei pana la cea a maturitatii. Nu intamplator, dupa cum este remarcat de critica literara, jurnalul apartine unui „crestin agonic”. Credinta, transformata in obsesie in cartea lui Unamuno, se intemeiaza pe intrebari si pe raspunsuri care nu conving, ci doar atenueaza uneori zbuciumul interior. Autorul devine astfel un cautator de inalt, de un transcendent ce se refuza ratiunii, dar care se reveleaza in parte doar in intimitatea sinelui. Doar intr-o simplitate deplina, nealterata de demonstratii stiintifice sau de comentarii filozofice.
Credinta lui Miguel de Unamuno doare. Autorul este prins intr-o lupta permanenta si irezolvabila pe pamant: il cauta pe Dumnezeu, dar nu reuseste sa-L prinda in maini, ci doar ii aclama prezenta care se dezvaluie in jur, dar mai ales in sine. Ca atare, jurnalul lui Miguel de Unamuno coboara dincolo de palpabilul si concretul acestei lumi, in adancul gandurilor si al trairilor pe care le concentreaza in framantari religioase – in aceste pagini cu accent pronuntat pe valorile pur catolice.
Cu cat coboara mai mult in tainele religiei, cu atat mai mult setea de Dumnezeu ii prelungeste tensiunea interioara. Cu atat mai mult intimul se marturiseste intr-un confesional senin si agonic in acelasi timp. Caci in subterana gandurilor, prezenta lui Dumnezeu inspira liniste, iar absenta lui destrama echilibrul si intensifica teama:
„Cu cat mai mult vei trai in Dumnezeu, cu atat mai mult vei trai in tine insuti, mai inauntrul tau, si vei fi in mai mare masura tu insuti. Pierzandu-te in Dumnezeu, asa iti vei dobandi cea mai mare personalitate. (…) Nu, trebuie sa cautam divinul, pe Dumnezeu, in sanul nostru, in adancul din noi insine. Astfel e ca si cum am avea o inspiratie nemijlocita de la Duhul Sfant.”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 23, 2013 în 2007, Polirom, Prozatori

 

Etichete:

În luptă cu gândurile – Evagrie Ponticul


In lupta cu gandurileTitlu complet: În luptă cu gândurile. Despre cele opt gânduri ale răutății. Replici împotriva lor

Autor: Evagrie Ponticul

Traducere: Ioan I. Ică jr.

Editură: Deisis

An: 2006

Preț: 19 RON

O carte de referință pentru tot ce înseamnă monahism creștin. Din cele 8 „gânduri ale răutății”, prin medierea lui Ioan Casian și a altora, a ajuns Biserica Catolică la cele 7 păcate capitale. Marele „psihanalist” al Antichității a influențat în mod decisiv și irevocabil toată creștinătatea. La acest preț, e un adevărat chilipir, având în vedere ce conține.

Inceput odata cu retragerea in 273 in desert a lui Antonie cel Mare, monahismul egiptean e una din cele mai formidabile aventuri spirituale din istoria umanitatii. Izolati de lume, de lucruri si de oameni, ascetii descopera ca radacina ultima a pacatului cu fapta sta inauntrul mintii lor, in gandurile patimase insuflate de demoni; ele impiedica mintea de la rugaciune, contemplare si vederea lui Dumnezeu. Trecand prin experienta aspra a ispitelor, monahii devin specialisti in razboiul nevazut cu gandurile si demonii.
Experienta ascetica a parintilor pustiei a fost sistematizata in mod stralucit de avva Evagrie Ponticul († 399). In scrierile cuprinse in volumul de fata — si traduse pentru prima data in limba romana — el ofera atat catalogul principalelor opt ganduri demonice care-l chinuie pe om, cat si remediile lor ascetice in pagini antologice de psihologie si demonologie ascetica. La acestea se adauga un unic in felul lui manual-arsenal practic de combatere a sugestiilor gandurilor demonice sub forma a 498 de citate biblice prin care mintea poate replica diverselor ispite dupa modelul Mantuitorului in desertul Karantaniei.
Intr-o epoca a tiraniei mediilor si tentatiilor virtuale, actualitatea lectiilor ascetice ale acestor scrieri fundamentale pentru orice crestin duhovnicesc se impune cu o evidenta care nu mai are nevoie de nici o demonstratie.

 

Integrala operei poetice – Sf. Ioan al Crucii


Integrala operei poetice - Ioan al CruciiAutor: Sfântul Ioan al Crucii

Traducere: Răzvan Codrescu și Anca Crivăț

Editură: Christiana

An: 2003

Preț: 11 RON (aici)

Noaptea întunecată (neagră) a sufletului a cunoscut încă cel puțin două ediții în limba română, fiind unul dintre textele mistice de referință atunci când vine vorba despre perioade de inexplicabilă uscăciune spirituală. Acest volum are și calitatea de a fi o ediție bilingvă.

Din prezentarea de pe catholia.ro:

Volumul de faţă constituie o ediţie  substanţial revizuită şi adăugită faţă de cea realizată în 1997 sub egida Editurii Anastasia. Această nouă ediţie reuneşte, atât în original, cât şi în versiune românească, toate cele 20 de poeme aparţinând cu certitudine Sfântului Ioan al Crucii, la care se adaugă un text cu paternitate incertă şi fragment din proza mistico-teologică a autorului.

Spre deosebire de ediţia din 1997, ediţia de faţă include şi trei Anexe: celebrul “Soneto a Cristo crucificado”, mai cunoscut sub denumirea de Sonetul anonim, atribuit mai ales Sfintei Tereza de Avila, dar uneori şi Sfântului Ioan al Crucii; o mostră mai amplă din comentariile teologice în proză ale autorului însuşi; o interpretare ortodoxă a misticii acestui sfânt, extrasă din Cursul de teologie mistică al lui Nichifor Crainic (ed. 1941), reintitulată editorial “Purificările mistice în opera Sfântului Ioan al Crucii”.

Speranţa exprimată în Notă asupra ediţiei este aceea că, prin intermediul acestei lucrări, “poezia mistică a Sfântului Ioan al Crucii va trezi şi/sau va spori, atât teologilor şi literaţilor români, cât şi lumii noastre intelectuale în general (inclusiv pentru tineretul tot mai dezobişnuit să frecventeze marile surse creştine ale culturii europene), interesul pentru literatura religioasă şi pentru percepţia globală a fenomenului creştin, inerent identităţii istorice şi spirituale a lui homo europaeus“.

 

Ghid de artă creștină – Michelle P. Brown


copertaTitlu original: The Lion Companion to Christian Art

Autor: Michelle P. Brown

Traducere: Antonela Buligă

Editură: Casa Cărții

Preț: 130 RON

Dat fiind rolul central al creştinismului în formarea culturii occidentale, nu este de mirare că de-a lungul veacurilor cei mai mulţi artişti au căutat să-i exprime tainele. În această bogată şi frumoasă carte, Michelle Brown trasează istoria artei creştine. Privirea retrospectivă pe care ne-o oferă ea acoperă mare parte din istoria artei din Occident şi din zone ale Orientului Mijlociu, ale Africii, ale Asiei, ale celor două Americi şi ale Oceaniei, din Antichitate până în zilele noastre.
Michelle Brown adoptă o abordare largă a subiectului artei creştine, trecând graniţele pentru a explora modul în care arta a reflectat şi a stimulat o reacţie la învăţăturile lui Cristos şi la gândirea şi experienţa creştină de-a lungul veacurilor. Arta, ne spune ea, este la fel ca muzica; poate face ca lucrurile să fie „mai mult decât ceea ce sunt” şi pătrunde dincolo de actul vederii şi al experimentării, ajungând la un nivel mai adânc al percepţiei. „Căci dacă imboldul uman de a crea poate fi văzut ca parte constituentă a unei căutări perpetue de a se apropia mai mult de forţa creatoare fundamentală, pe care creştinii, la fel ca mulţi alţii, o cunosc drept «Dumnezeu», atunci actul prin care se naşte arta – la fel ca naşterea copiilor sau a ideilor – este o expresie viguroasă a acelui impuls. Aidoma rugăciunii, ea oferă un traseu potenţial pentru intrarea în contact cu Creatorul, aşa cum a recunoscut Michelangelo atunci când a conceput electrizanta imagine iconică care planează pe bolta Capelei Sixtine, întrupând clipa creaţiei şi prefigurarea împăcării, când vârfurile întinse ale degetelor lui Dumnezeu şi ale lui Adam, divinul şi umanul, sunt pe cale să se atingă.”
Cartea porneşte de la arta primilor creştini şi ajunge până în epoca modernă, cuprinzând articole scrise de colaboratori invitaţi, pe marginea unor subiecte precum: Icoanele; Florenţa renascentistă; Rubens şi Contrareforma; Arta populară religioasă; Artişti evrei, teme creştine; Realizarea Bibliei Sf. Ioan şi Creştinismul şi arta contemporană în America de Nord.

Ghidul de artă creştină este o carte care se adresează tuturor celor interesaţi de moştenirea artistică mondială. Cititorul secular modern, care simte detaşare faţă de semnificaţia picturilor, va găsi ajutor aici pentru a înţelege atât puterea lor emoţională, cât şi pe cea estetică. Cititorul creştin va fi încurajat să exploreze în continuare minunea şi frumuseţea pe care o reprezintă moştenirea culturală creştină.

Michelle P. Brown este profesor de studii ale manuscriselor medievale la Şcoala de Studii Aprofundate din cadrul Universităţii din Londra şi fost custode al Secţiei de Manuscrise Medievale şi Anluminate la British Library. Este canonic şi membru laic al Consiliului de Canonici de la Catedrala Sf. Paul, Londra. A ţinut prelegeri la multe universităţi, în domeniul istoriei şi al istoriei artei şi este lector străin la Universitatea din Leeds, membru al Consiliului Societăţii Colecţionarilor de Antichităţi şi membru al Consiliului Institutului de Artă Courtauld.
Ea a fost custodele câtorva expoziţii importante, printre care se numără „Moştenitorii Romei” (British Museum / British Library), „Labirint pictat: lumea Evangheliarului de la Lindisfarne” (British Library) şi „La început: Biblii dinaintea anului 1000” (Institutul Smithsonian). Numeroasele ei publicaţii includ: Evangheliarul de la Lindisfarne: societatea, spiritualitatea şi scribul, Lumea Psaltirii lui Luttrell şi Cum a ajuns creştinismul în Britannia şi în Irlanda.

Ghidul de artă creştină cuprinde:

o Textul complet şi autorizat, începând cu perioada creştinismului timpuriu şi până în epoca modernă
o O abordare cuprinzătoare, care acoperă întreaga artă grandioasă care a tratat temele creştine
o O largă acoperire internaţională
o Articole referitoare la subiecte speciale, scrise de o echipă de experţi din lumea întreagă
o 200 de reproduceri deosebite ale unor opere de artă

Cartea este tipărită pe hârtie cretată, are coperţi tari, e cusută şi conţine multe imagini color.

 

Tratatul iubirii lui Dumnezeu


Titlu original: Traité de l’amour de Dieu

Traducere: Eduard Ferenț

Editură: Sapientia

An: 2012

Preț: 35+40 RON (aici și aici)

Arcul de timp în care se desfăşoară viaţa sfântului Francisc de Sales (1567-1622) este o perioadă nespus de agitată şi de zbuciumată din aproape toate punctele de vedere: politic, social, economic şi religios. Este o perioadă marcată de puternice contraste: pe de o parte, marea bogăţie şi, pe de altă parte, extrema sărăcie; fidelitate şi trădare; cultură şi analfabetism etc. În acest context, figura autorului apare ca una de acţiune evanghelică a cărei fervoare, ardoare şi dinamism se alimentau din iubirea sinceră faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, făcând astfel ca şi operele sale, cum este şi acest tratat, să fie tot cărţi de acţiune.

Tratatul este o lucrare profund teologică, prezentându-se simultan ca o operă dogmatică, ascetică şi mistică, care expune, pe de o parte, adevărurile fundamentale ale doctrinei creştine, incluzând şi experienţa proprie a autorului, iar, pe de altă parte, scriind pe hârtie ceea ce, în acelaşi timp, scrie şi în inimă, după cum se exprimă el însuşi.

Acest Tratat al Iubirii lui Dumnezeu nu este o carte destinată doar celor contemplativi, nu este nici exclusiv o carte pur apostolică, ci este mai degrabă un izvor de contemplaţie, este viaţa creştinului desăvârşit, viaţa deplină a Duhului Sfânt în noi, sau, după cum se exprimă însuşi sfântul Francisc, „acest tratat este făcut pentru a ajuta sufletul deja evlavios să înainteze în planul său spiritual”.

Laurenţiu Turbuc

 

Surprins de bucurie – C.S. Lewis


surprins-de-bucurieTitlu original: Surprised by Joy

Traducere: Emanuel Conțac

Editură: Humanitas

An: 2008

Corneliu Simuț despre Surprins de bucurie (toată recenzia aici):

Revenind la Surprins de bucurie şi încercând să evit lucrurile repetate până la plictis despre conţinutul ei, cartea lui Lewis devine cu atât mai interesantă cu cât ne străduim să pătrundem dincolo de hotarul lucrurilor spuse pe paginile ei. Înainte însă de a face acest pas, se cuvine să vedem, pe scurt, ce anume ne spune Lewis. Cartea este, după însăşi mărturisirea autorului, „povestea convertirii“ sale — de aici şi subtitlul traducerii în limba română „Povestea unei convertiri“ preferat variantei originale „The Shape of My Early Life“ — de la ateism mai întâi la teism şi, în cele din urmă, la creştinism. Desfăşurarea povestirii se întemeiază, de la un capăt la celălalt, pe noţiunea de bucurie definită nu ca plăcere sau satisfacţie sufletească, ci mai degrabă ca „dorinţă neîmplinită“ care totuşi e mai de dorit decât orice altă împlinire. Bucuria lui Lewis e un fel de „dor“ ce se vrea ostoit, dar care — după cum citim pe mai bine de două sute de pagini — e mai uşor de recunoscut decât de potolit. Povestea lui Lewis este o prezentare fascinantă a tuturor încercărilor sale de a-şi împlini dorinţa de neîmplinit, pornind de la experienţele mai mult sau mai puţin religioase ale copilăriei (hotărâtoare în acest context fiind moartea timpurie a mamei sale) şi continuând cu anii şcolii, viaţa pe front şi, în cele din urmă, perioada oxoniană. După ani de reflecţie, Lewis îşi dă seama că bucuria pe care o căutase toată viaţa nu se leagă de căutarea Absolutului în variantă ateistă şi nici măcar de găsirea lui Dumnezeu în variantă teistă; bucuria—după cum avea să recunoască el însuşi la final — se leagă de Dumnezeu, pe care, nu cu puţină surprindere, Lewis ajunge să-l descopere ca persoană. Dorul de neostoit i se potoleşte abia când îşi dă seama că Dumnezeul personal pe care îl descoperise nu cu multă vreme în urmă capătă însemnătate deplină prin cunoaşterea lui Isus Cristos ca fiu al său. Aceasta însă e imposibilă — ne arată Lewis — fără credinţa într-o viaţă viitoare şi fără încercarea de a trăi în ascultare faţă de Dumnezeu. Lewis insistă asupra cunoaşterii lui Dumnezeu şi mai cu seamă a ascultării lui Dumnezeu pentru ceea ce este el în sine însuşi; nu există cunoaştere veritabilă despre Dumnezeu fără o ascultare faţă de el pe măsură. A spune că-l cunoşti pe Dumnezeu fără a-i da ascultarea cuvenită este un non-sens în contextul în care Dumnezeu este suveran în toate privinţele, iar tot ce există este rezultatul puterii sale dezvăluită de-a lungul şi de-a latul creaţiei.

Dintr-o recenzie de Alex Rădescu:

Surprins de bucurie este o autobiografie. Sau povestea unei convertiri. Lewis a publicat acest volum in 1955. La crestinism a revenit prin 1929.

Este o lucrare a unui intelectual (de formatie umanista), un om al bibliotecii, al mediului academic britanic. Asteptam altceva, ceva spectaculos si fantastic, nu as sti acum exact sa definesc, doar ca uneori m-am simtit dezamagit de paginile pe care le citeam. Ba mai si saream cand ma invingea plictiseala stilului, o lancezeala pe care nu o inghiteam.

M-a izbit totusi modul in care ieseau in relief marturisirile crestinului de mai tarziu (ca o pocainta), de parca ma aflam la Moscova si cate-o splendida biserica dreptmaritoare refacuta dupa 1990 rasarea prin diverse puncte urbaniste ale fostei capitale sovietice.

Totusi, in ultimele capitole autobiografia spirituala se precipita, de parca inima s-ar fi conectat la acel flux al ortodoxiei rasaritene.

Fragment dintr-o recenzie în două părți (aici găsiți prima parte), de Daniel Fărcaș:

O singură carte din opera lui C.S. Lewis îţi este suficientă ca să înţelegi că autorul le livrează cititorilor săi, prin vocaţie, surprize nenumărate. Orice lectură ulterioară din C.S. Lewis se face în orizontul aşteptării surprizelor de orice fel: stilistice, livreşti, ideatice, spirituale. Nu întîmplător, Surprins de Bucurie este, deloc surprinzător, o carte surprinzătoare: ea îţi livrează la tot pasul surprize pe care nu le întrevezi, deşi te aştepţi îndeobşte la surprize. Particularitatea volumului ţine însă de faptul că volumul se vrea o fenomenologie a Bucuriei, o analiză a unui fenomen în ultimă instanţă universal şi obiectiv(abil), dar urmînd firul unui periplu subiectiv.

Deşi este o autobiografie, nu firul narativ este esenţial; devenirea întru fiinţă a lui Lewis se judecă după logica unui periplu atemporal. Temele ne sînt aici mai utile decît timpii succesivi. Aşadar, imaginaţia (ca facultate care frizează mistica); bucuria; spaţialitatea – iată elementele fundamentale ale unei biografii spirituale.

Imaginaţia

Facultatea imaginaţiei ocupă un loc central în economia autobiografiei spirituale a lui Lewis. Pentru el, termenul nu desemnează plăsmuirea, nici reveria (ori fantezia), dar nu uită să îi recunoască celei dintîi însemnătatea („Plăsmuirea este esenţialmente diferită de reverie; dacă cineva nu reuşeşte să vadă diferenţa este pentru că nu le-a experimentat pe amîndouă”, p. 31). Plăsmuirea este imaginaţia ficţională, pe care copilul Clive Staples şi-o manifestă în ingenioasele scenarii despre Tărîmul-Animalelor, şi despre care mărturiseşte că l-a pregătit ca să devină romancier. În schimb, reveria nu este deloc productivă, pentru Lewis. Abia a treia accepţiune („cea mai înaltă”, p. 31) a imaginaţiei este esenţială pentru destinul spiritual al lui Lewis. Imaginaţia este facultatea care mediază (sau mijloceşte?) accesul la fenomene originare ori la esenţa lucrurilor; în acest fel, imaginaţia în sensul ei deplin se raportează la real, nu la ficţional. Exemplele lui Lewis sînt: „amintirea unei amintiri”, anume amintirea unei dimineţi din copilăria sa timpurie, petrecută în Casa Veche, atunci cînd fratele său aduce în cameră o grădină de jucărie – un fel de Eden la purtător; apoi, fascinaţia pe care o exercită asupra lui Ideea de Toamnă, sub imperiul lecturii povestirii Squirrel Nutkin, de Beatrix Potter; în al treilea rînd, e vorba de lectura poemului Saga regelui Olaf, de Longfellow (pp. 32-33). Pornind de la cele trei experienţe care relevă de imaginaţie, Lewis indică pentru prima dată că autobiografia sa se încheagă în jurul Bucuriei, care trebuie deosebită atît de Fericire, cît şi de Plăcere.

Privilegiul imaginarului ţine aşadar, pentru Lewis, de faptul că el îl conduce spre o realitate mai reală decît realitatea factică (aşadar, către imaginal, în termenii lui Henry Corbin). Pentru adolescentul ateu şi materialist, imaginarul şi ficţionalul constituie o alternativă preferabilă la real (pp. 187-188); imaginalul nu mai avea loc, pentru el.

Alexandra Gaujan pe bookblog.ro:

Dacă  ar fi să te iei după coperta a patra – sau după expansivitatea titlului -, Surprins de Bucurie este povestea convertirii la creştinism a lui C. S. Lewis; cu alte cuvinte, un volum de interes extrem de redus pentru cine nu se află în toiul propriilor căutări spirituale. Să nu te iei după coperta a patra. Pe lângă cele câteva date biografice, vei citi acolo despre „încărcătura emoţională” a convertirii scriitorului, care s-ar părea că reprezintă izvorul operelor sale. În primul rând, una dintre cele mai memorabile observaţii ale lui Lewis din volumul de faţă este aceea că momentele decisive ale convertirii i-au fost lipsite de orice emoţie perceptibilă, iar în al doilea rând, convertirea propriu-zisă nu ocupă mai mult de patru-cinci pagini, undeva spre finalul cărţii.

Lewis îşi aminteşte prea detaliat de propriile raţionamente din perioada atee, încât să atenteze la răbdarea cititorilor printr-o etalare a convingerilor religioase ulterioare. Discret, anunţă cartea drept o poveste despre anii primei tinereţi, de la formalităţile religiei impuse din exterior, prin rebeliunea firească şi dorinţa de a se şti liber de orice autoritate superioară conştiinţei sale, până spre sfârşitul celei de-a treia decade a vieţii lui, când sursa „Bucuriei” pe care a intuit-o de-a lungul copilăriei şi adolescenţei i se revelează într-un mod greu de anticipat.

 

Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul mileniu


rus_remus-dictionar_enciclopedic_de_literatura_crestina_din_primul_mileniuAutor: Remus Rus

Editură: Lidia

An: 2003

Preț: 65 RON (aici)

Prezentarea de pe site-ul Librăriei Sophia:

„…Iata ca acum ca roada a unor indelungate si sustinute nevointe carturaresti – concretizate si in traducerea in limba romana si publicarea unor importante texte despre Sfintii Parinti ai Bisericii sau chiar apartinand acestora -, Dl. Prof. dr. Remus Rus, titularul catedrei de Istoria si filosofia religiilor, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa Patriarhul Justinian a Universitatii din Bucuresti, inzestreaza teologia ortodoxa romana cu un impunator dictionar dedicat literaturii crestine a Bisericii nedespartite. Ca dascal cu o remarcabila experienta in predarea studiului comparat al religiilor, domnia sa este in chip special familiarizat cu modalitatea in care trebuie tratata diversitatea maifestarilor spiritului uman, aflat in cautarea Adevarului ultim si mantuitor…”.

„Prezentul dictionar este conceput ca lucrare de referinta, avand drept scop accesul eficient la informatii de baza din domeniul literaturii crestine, limitat in timp pana la Mrea Schisma (1054). El cuprinde literatura crestina scrisa in limbile greaca, latina, armeana, siriaca, slavona, copta si araba. Materialul este prezentat pe autori si tematic in unele cazuri. Au fost luate in considerare si acele evenimente din viata Bisericii crestine nedespartite care au marcat puncte de rascruce in dezvoltarea si fixarea doctrinei ei (cele sapte Sinoade Ecumenice). Scriitori noutestamentari / Parintii apostolici / Apologeti crestini / Parintii bisericesti / Scriitorii bisericesti / Ganditori crestini eterodocsi / Ereziarhi / Doctrine religioase / Inscriptii, documente”.

 
 
%d blogeri au apreciat: