RSS

Arhive pe categorii: Humanitas

Marea despărțire – C.S. Lewis


Marea despartire

Titlu original: The Great Divorce

Titlu complet: Marea despărțire. Un vis

Autor: C.S. Lewis

Traducere: Alexandru Macovescu

Editură: Humanitas

Colecție: C.S. Lewis

An: 2013

Preț: 22 RON

Marea despărţire este Divina comedie a lui C.S. Lewis. Povestea alegorică ne poartă într-o călătorie din Iad, un oraş cenuşiu cu străzi pustii, care se  dovedeşte a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotărăsc să-l părăsească, până în apropierea Raiului, un munte înverzit  la care ajung cei ce au puterea de a renunţa la iluziile vieţii pământeşti. Însă drumul anevoios între cele două tărâmuri îl aduce pe narator în preajma unor personaje – artistul neînţeles, intelectualul cinic, savantul sceptic,  clericul apostat, bruta belicoasă – încredinţate de permeabilitatea graniţei dintre bine şi rău şi astfel sfâşiate de imposibilitatea alegerii. „La urma urmei, scrie Lewis, sunt două feluri de oameni: unii care îi spun lui Dumnezeu:  «Facă-se voia Ta» şi alţii cărora Dumnezeu le spune «Facă-se voia ta».“

 

C.S. Lewis – Meditații la Psalmi


Meditatii la psalmiTitlu original: Reflections on the Psalms

Titlu complet: Meditații la Psalmi

Autor: C.S. Lewis

Traducere: Emanuel Conțac

Editură: Humanitas

Oraș: București

An: 2013

Preț: 22 RON (aici)

„În această carte, scriu ca de la amator la amator, vorbind despre greutăţile pe care le-am întâlnit sau despre iluminările de care am avut parte când am citit Psalmii, cu speranţa că ea ar putea să-i intereseze ori chiar să-i ajute, uneori, pe alţi cititori nepricepuţi. Aceasta nu este o lucrare «apologetică». Nu voi căuta să-i conving pe necredincioşi de adevărul creştinismului. Mă adresez celor care deja cred sau celor care sunt gata să-şi «suspende necredinţa» pe parcursul lecturii. Un om nu poate să apere întruna adevărul; mai trebuie să aibă uneori vreme să se şi hrănească din el.“ (C.S. LEWIS)

 

Etichete:

Despre îngeri – Andrei Pleșu


Despre ingeriAutor: Andrei Pleșu

Editură: Humanitas

Serie de autor „Andrei Pleșu”

An: 2012

Preț: 37 RON

Cartea este la a III-a ediție (cel puțin), fapt ce dovedește interesul atât pentru autor, cât mai ales pentru subiect.

„S-a spus mereu că îngerii sunt „dublul” ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de «modelul» nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal. Lângă fiecare «este», îngerul aşază un «cum ar trebui să fie». El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.“ (Andrei PLEŞU)

Fragment dintr-o recenzie de Stelian Gomboș:

Cu intenţii relativ modeste, Andrei Pleşu nu ne livrează o nouă contribuţie ştiinţifică, un tratat de angelologie sau un masiv tratat de doctorat, ci îşi propune ca tema dezbătută să devină un subiect plauzibil pentru cititorul contemporan, care, trebuie să recunoaştem este destul de sceptic în ceea ce priveşte esenţa teologică. Personal, consider că această carte nu se constituie sub nicio formă în canoanele specifice textelor biblice, ci redă angelologiei, aşa cum opinează şi Pleşu, demnitatea culturală şi relieful existenţial pe care cred că le merită. Aş spune eu că acest discurs eseistic (care pe alocuri este lipsit de pedanteria academică, ceea ce îi conferă şi un grad înalt de reflexivitate) este remediul pentru curiozitatea şi onestitatea intelectuală a unui cititor care doreşte să citească şi «altceva».
Chiar dacă este o carte despre îngeri şi aceştia ar fi trebuit să fie personajele principale, povestea are ca nucleu fiinţa umană, respectiv identitatea sa prin raportare la (im)perfecţiune, la suma tuturor ipostazelor temporale pe care un individ le parcurge evoluând, depăşindu-se, revizuindu-se, (re)actualizându-se. Dintre titlurile capitolelor care alcătuiesc acest volum amintesc: Farmecul lumilor intermediare, Îngerii şi imaginalul, Experienţe, tatonări, lecturi etc., fiecare capitol fiind o piesă importantă a acestui puzzle, o lecţie de semiotică a intervalului.

Propriul extins al fiinţei umane către tot ceea ce, fără să ne fie străin, e altceva în noi, altceva-ul nostru, se defineşte ca alteritate identică a individualităţii, respectiv îngerul. Având ca scenografie eticul, în speţă, reglarea mişcării noastre între bine şi rău (acceptând acest aspect dihotomic, dincolo de relativitatea acestor două concepte), se nuanţează şi comportamentul fiinţei umane în interval deoarece, în cele din urmă, suntem fiinţe de interval (fiinţa neputându-se identifica şi cu non-eul său). Această ecuaţie subliniază şi diferenţa dintre îngeri şi noi – pentru că şi îngerii sunt fiinţe ale intervalului – este că pentru ei problema opţiunii s-a pus o singură dată, în vreme ce pentru noi ea se pune clipă de clipă. Mai mult decât atât, dacă ar fi să acceptăm ideea că îngerii sunt dublul ceresc al omului sau variantele mai structurate ale identităţii umane, atunci suntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. […] El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.

Dintr-o recenzie de pe bookblog:

Intr-o prima parte, se face o introducere in angeologie, prezentandu-se interpretari ale angelicului, interpretari ale diversilor Sfinti, teologi, filosofi.

Ce mi s-a parut interesant in prima parte, a fost capitolul in care se vorbeste despre calugari, ” oamenii de langa ingeri. „Nu m-as fi gandit vreodata sa asemuiesc calugarul cu ” ingerul pe pamant” sau sa ma gandesc la chilia acestuia, ca la locul in care „omul devine inger”. Mai degraba as tinde sa gasesc un corespondent cu Mitul Pesterii lui Platon.

Si totusi, Plesu spune ca acesti oameni (calugarii) aleg sa traiasca viata cotidiana ca viata de apoi…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe martie 9, 2013 în 2012, Humanitas

 

Omul recent – Horia-Roman Patapievici


Omul recentAutor: Horia-Roman Patapievici

Editură: Humanitas

An: 2001… 2008

Preț: 42 RON (aici)

O carte care a stârnit deosebit de multe reacții, unele foarte vehemente. Dar o carte inevitabilă pentru cine vrea să privească istoria ideilor și dintr-o perspectivă pro-creștină, să zicem.

Intotdeauna s-a spus despre ei ca sunt noi, ca sunt innoiti. Cantariti, sunt insa prea lejeri. Evaluati, sunt de tot greoi. Fragmentele pe care le-am cules in cartea de fata pleaca de la constatarea ca oamenii pe care ii produce intr-un ritm industrial modernitatea, care si-a iesit din propria ne-masura, nu sunt cu adevarat nici noi, nici innoiti: sunt, asemeni conservelor cu data de expirare pe eticheta, doar recenti… Omul recent este omul care, oricat timp ar trece peste el si oricata vreme l-ar slefui, tot rudimentar ramane. Pentru ca acest tip uman nu se mai poate sprijini pe existenta vreunui suflet, nici al lui si nici al lumii, el nu mai are resursele de a intemeia nici traditii si nici macar datini. (…) De ce? Pentru ca si-a pierdut prezenta. Omul recent este omul care, dorind sa se sature de toate fenomenele lumii (…) s-a trezit intr-o buna zi ca nu mai este decat un epifenomen al curgerii, scurgerii si prelingerii lor. Este momentul cand Gregor Samsa, dupa o noapte agitata de vise nelinistite, se trezeste dimineata metamorfozat intr-un urias gandac. Pe noi, oare, cum ne va gasi dimineata?””«Omul recent» este o meditatie despre lumea de azi a unui modern nesatisfacut de propria sa modernitate. Este o critica a modernitatii care nu se multumeste nici cu proclamatiile suficiente ale postmodernitatii, nici cu regretele traditionalismului – o interogatie asupra modernitatii suscitata de presimtirea dureroasa ca ori de cate ori ti se deschide in fata un drum, altele ti se inchid in spate ori in laterala. Cand ne inchinam bigot la minunile modernitatii, cum ne indeamna zelatorii modernitatii si delatorii traditiei, in sufletele noastre se tanguiesc toate bogatiile pe care le-am pierdut inlauntru atunci cand trupurile noastre au progresat afara. «Omul recent» incearca sa sugereze ca, prin ceea ce-i lipseste, modernitatea ofera ceea ce o poate inca salva. Cu o conditie insa: daca vom avea inteligenta sa putem regasi in neghiobia trufasa a timpului pe care il traim – intreg, viu, bun si frumos – crestinismul tuturor inceputurilor.Sa fim moderni: dar – «nihil sine Deo» !”Horia-Roman Patapievici

Adrian Miroiu într-un articol critic, în „Observator cultural”:

Citind Omul recent de H.-R. Patapievici, nu poti sa nu ai sentimente amestecate. Uneori intilnesti fraze remarcabile, intuitii spectaculoase ori asocieri uluitoare de idei sau de autori. Numai ca, totodata, am fost coplesit de uriasele confuzii conceptuale din carte, de pseudoargumentari, de o lipsa pentru mine inacceptabila de informare chiar elementara in domeniile asupra carora autorul reflecta. Mai este inca ceva: chiar daca reuseam sa trec peste aceste lucruri, incercind sa imi fac cit mai limpezi ideile pe care autorul a dorit sa le sustina, eram tot mai uimit – si, marturisesc, dezolat – de acestea. Nu incriminez; fiecare putem sustine punctele de vedere in care credem; dar nici nu pot sa nu fac explicite aceste dezacorduri, pentru ca cititorul sa inteleaga mai bine care este pozitia intelectuala pe care se asaza H.-R. Patapievici, precum si divergenta dintre aceasta si a mea.

Sint foarte putini filozofii de profesie care au scris despre H.-R. Patapievici. La rindul meu, am ezitat. Vedeam cum se extaziau critici literari, eseisti, artisti, chiar si unii filozofi, cunoscuti in rindul oamenilor de cultura, dar fara expertiza profesionala in problemele aflate in centrul de interes al acestei carti. Eu il apreciam pe eseistul H.-R. Patapievici pentru vioiciunea intelectuala care razbatea in multe din textele sale, chiar daca, repet, nu sint de acord cu ceea ce sustine el; dar toti acesti autori de care pomeneam il vedeau altfel pe H.-R. Patapievici – anume ca pe un teoretician de profunzime, ca pe un filozof. Fara sa vreau, mi-am amintit de o remarca lui Robespierre despre Condorcet: acesta, spunea el, era un mare matematician in ochii oamenilor de litere, dar un distins om de litere in ochii matematicienilor.

Stelian Gomboș, într-un articol pulbicat pe crestinortodox.ro:

Opera Omul recent este noncomformista si in acelasi timp plina de intrebari care abordeaza marile idolatrii ale timpului si lumii in care traim (idolatria postmodernismului, idolatria textului erudit si a „aparatului”, idolatria corectitudinii politice, idolatria democratiei devenita limbaj de lemn, idolatria majoritatii si a minoritatilor, idolatria clerului si institutiei bisericesti, idolatria dihotomiei stanga-dreapta etc.). Horia Roman Patapievici vorbeste de doua solutii in cartea sa: una este discernamantul (o tema care apare masiv in aceasta opera) si alta este referinta la Dumnezeu. Redusa la chintesenta ei, disputata carte a lui Horia Roman Patapievici este, in ultima instanta, o carte despre valori. Daca ne asumam acceptiile terminologice ale autorului Politicelor, atunci trebuie sa vedem in „omul recent” produsul ultim al post-industrializarii.

Dupa lunga bezna a ideologiilor totalitare, a evita capcanele modului absolutist de gandire, a accepta dreptul la existenta al unui unghi alternativ in examinarea unor directii de asemenea importanta devine o precautie pe cat de utila, pe atat de necesara. Este unul dintre meritele lui Horia Roman Patapievici de a fi facut acest lucru examinand prin prisma cauzala, in diversele sale retorte, conditia omului recent. Vazuta din perspectiva divizarilor actuale ale scenei americane ce marcheaza turnirul intre doua directii majore de mentalitate (reflectate pe plan politic in disputa dintre liberali si conservatori, dintre stanga si dreapta, dintre democrati si republicani), cartea romanului Horia Roman Patapievici capata astfel o relevanta surprinzator de incisiva, cu precadere prin raportare la acuzatiile de antioccidentalism si antiamericanism ce i s-au adus.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 25, 2013 în 2004, 2005, 2006, 2008, Filosofi, Humanitas

 

Surprins de bucurie – C.S. Lewis


surprins-de-bucurieTitlu original: Surprised by Joy

Traducere: Emanuel Conțac

Editură: Humanitas

An: 2008

Corneliu Simuț despre Surprins de bucurie (toată recenzia aici):

Revenind la Surprins de bucurie şi încercând să evit lucrurile repetate până la plictis despre conţinutul ei, cartea lui Lewis devine cu atât mai interesantă cu cât ne străduim să pătrundem dincolo de hotarul lucrurilor spuse pe paginile ei. Înainte însă de a face acest pas, se cuvine să vedem, pe scurt, ce anume ne spune Lewis. Cartea este, după însăşi mărturisirea autorului, „povestea convertirii“ sale — de aici şi subtitlul traducerii în limba română „Povestea unei convertiri“ preferat variantei originale „The Shape of My Early Life“ — de la ateism mai întâi la teism şi, în cele din urmă, la creştinism. Desfăşurarea povestirii se întemeiază, de la un capăt la celălalt, pe noţiunea de bucurie definită nu ca plăcere sau satisfacţie sufletească, ci mai degrabă ca „dorinţă neîmplinită“ care totuşi e mai de dorit decât orice altă împlinire. Bucuria lui Lewis e un fel de „dor“ ce se vrea ostoit, dar care — după cum citim pe mai bine de două sute de pagini — e mai uşor de recunoscut decât de potolit. Povestea lui Lewis este o prezentare fascinantă a tuturor încercărilor sale de a-şi împlini dorinţa de neîmplinit, pornind de la experienţele mai mult sau mai puţin religioase ale copilăriei (hotărâtoare în acest context fiind moartea timpurie a mamei sale) şi continuând cu anii şcolii, viaţa pe front şi, în cele din urmă, perioada oxoniană. După ani de reflecţie, Lewis îşi dă seama că bucuria pe care o căutase toată viaţa nu se leagă de căutarea Absolutului în variantă ateistă şi nici măcar de găsirea lui Dumnezeu în variantă teistă; bucuria—după cum avea să recunoască el însuşi la final — se leagă de Dumnezeu, pe care, nu cu puţină surprindere, Lewis ajunge să-l descopere ca persoană. Dorul de neostoit i se potoleşte abia când îşi dă seama că Dumnezeul personal pe care îl descoperise nu cu multă vreme în urmă capătă însemnătate deplină prin cunoaşterea lui Isus Cristos ca fiu al său. Aceasta însă e imposibilă — ne arată Lewis — fără credinţa într-o viaţă viitoare şi fără încercarea de a trăi în ascultare faţă de Dumnezeu. Lewis insistă asupra cunoaşterii lui Dumnezeu şi mai cu seamă a ascultării lui Dumnezeu pentru ceea ce este el în sine însuşi; nu există cunoaştere veritabilă despre Dumnezeu fără o ascultare faţă de el pe măsură. A spune că-l cunoşti pe Dumnezeu fără a-i da ascultarea cuvenită este un non-sens în contextul în care Dumnezeu este suveran în toate privinţele, iar tot ce există este rezultatul puterii sale dezvăluită de-a lungul şi de-a latul creaţiei.

Dintr-o recenzie de Alex Rădescu:

Surprins de bucurie este o autobiografie. Sau povestea unei convertiri. Lewis a publicat acest volum in 1955. La crestinism a revenit prin 1929.

Este o lucrare a unui intelectual (de formatie umanista), un om al bibliotecii, al mediului academic britanic. Asteptam altceva, ceva spectaculos si fantastic, nu as sti acum exact sa definesc, doar ca uneori m-am simtit dezamagit de paginile pe care le citeam. Ba mai si saream cand ma invingea plictiseala stilului, o lancezeala pe care nu o inghiteam.

M-a izbit totusi modul in care ieseau in relief marturisirile crestinului de mai tarziu (ca o pocainta), de parca ma aflam la Moscova si cate-o splendida biserica dreptmaritoare refacuta dupa 1990 rasarea prin diverse puncte urbaniste ale fostei capitale sovietice.

Totusi, in ultimele capitole autobiografia spirituala se precipita, de parca inima s-ar fi conectat la acel flux al ortodoxiei rasaritene.

Fragment dintr-o recenzie în două părți (aici găsiți prima parte), de Daniel Fărcaș:

O singură carte din opera lui C.S. Lewis îţi este suficientă ca să înţelegi că autorul le livrează cititorilor săi, prin vocaţie, surprize nenumărate. Orice lectură ulterioară din C.S. Lewis se face în orizontul aşteptării surprizelor de orice fel: stilistice, livreşti, ideatice, spirituale. Nu întîmplător, Surprins de Bucurie este, deloc surprinzător, o carte surprinzătoare: ea îţi livrează la tot pasul surprize pe care nu le întrevezi, deşi te aştepţi îndeobşte la surprize. Particularitatea volumului ţine însă de faptul că volumul se vrea o fenomenologie a Bucuriei, o analiză a unui fenomen în ultimă instanţă universal şi obiectiv(abil), dar urmînd firul unui periplu subiectiv.

Deşi este o autobiografie, nu firul narativ este esenţial; devenirea întru fiinţă a lui Lewis se judecă după logica unui periplu atemporal. Temele ne sînt aici mai utile decît timpii succesivi. Aşadar, imaginaţia (ca facultate care frizează mistica); bucuria; spaţialitatea – iată elementele fundamentale ale unei biografii spirituale.

Imaginaţia

Facultatea imaginaţiei ocupă un loc central în economia autobiografiei spirituale a lui Lewis. Pentru el, termenul nu desemnează plăsmuirea, nici reveria (ori fantezia), dar nu uită să îi recunoască celei dintîi însemnătatea („Plăsmuirea este esenţialmente diferită de reverie; dacă cineva nu reuşeşte să vadă diferenţa este pentru că nu le-a experimentat pe amîndouă”, p. 31). Plăsmuirea este imaginaţia ficţională, pe care copilul Clive Staples şi-o manifestă în ingenioasele scenarii despre Tărîmul-Animalelor, şi despre care mărturiseşte că l-a pregătit ca să devină romancier. În schimb, reveria nu este deloc productivă, pentru Lewis. Abia a treia accepţiune („cea mai înaltă”, p. 31) a imaginaţiei este esenţială pentru destinul spiritual al lui Lewis. Imaginaţia este facultatea care mediază (sau mijloceşte?) accesul la fenomene originare ori la esenţa lucrurilor; în acest fel, imaginaţia în sensul ei deplin se raportează la real, nu la ficţional. Exemplele lui Lewis sînt: „amintirea unei amintiri”, anume amintirea unei dimineţi din copilăria sa timpurie, petrecută în Casa Veche, atunci cînd fratele său aduce în cameră o grădină de jucărie – un fel de Eden la purtător; apoi, fascinaţia pe care o exercită asupra lui Ideea de Toamnă, sub imperiul lecturii povestirii Squirrel Nutkin, de Beatrix Potter; în al treilea rînd, e vorba de lectura poemului Saga regelui Olaf, de Longfellow (pp. 32-33). Pornind de la cele trei experienţe care relevă de imaginaţie, Lewis indică pentru prima dată că autobiografia sa se încheagă în jurul Bucuriei, care trebuie deosebită atît de Fericire, cît şi de Plăcere.

Privilegiul imaginarului ţine aşadar, pentru Lewis, de faptul că el îl conduce spre o realitate mai reală decît realitatea factică (aşadar, către imaginal, în termenii lui Henry Corbin). Pentru adolescentul ateu şi materialist, imaginarul şi ficţionalul constituie o alternativă preferabilă la real (pp. 187-188); imaginalul nu mai avea loc, pentru el.

Alexandra Gaujan pe bookblog.ro:

Dacă  ar fi să te iei după coperta a patra – sau după expansivitatea titlului -, Surprins de Bucurie este povestea convertirii la creştinism a lui C. S. Lewis; cu alte cuvinte, un volum de interes extrem de redus pentru cine nu se află în toiul propriilor căutări spirituale. Să nu te iei după coperta a patra. Pe lângă cele câteva date biografice, vei citi acolo despre „încărcătura emoţională” a convertirii scriitorului, care s-ar părea că reprezintă izvorul operelor sale. În primul rând, una dintre cele mai memorabile observaţii ale lui Lewis din volumul de faţă este aceea că momentele decisive ale convertirii i-au fost lipsite de orice emoţie perceptibilă, iar în al doilea rând, convertirea propriu-zisă nu ocupă mai mult de patru-cinci pagini, undeva spre finalul cărţii.

Lewis îşi aminteşte prea detaliat de propriile raţionamente din perioada atee, încât să atenteze la răbdarea cititorilor printr-o etalare a convingerilor religioase ulterioare. Discret, anunţă cartea drept o poveste despre anii primei tinereţi, de la formalităţile religiei impuse din exterior, prin rebeliunea firească şi dorinţa de a se şti liber de orice autoritate superioară conştiinţei sale, până spre sfârşitul celei de-a treia decade a vieţii lui, când sursa „Bucuriei” pe care a intuit-o de-a lungul copilăriei şi adolescenţei i se revelează într-un mod greu de anticipat.

 

Frică și cutremur – Søren Kierkegaard


Carte_Frica-si-cutremur_1129cTitlu original: Frygt og Bæven

Autor: Søren Kierkegaard

Traducere: Leo Stan

Editură: Humanitas

An: 2005

Preț: 19 RON

Publicata in 1843 sub pseudonimul Johannes de Silentio, Frica si cutremur este expresia patetica a unui dialectician al credintei crestine. Dar dialectica lui Kierkegaard, spre deosebire de cea a lui Hegel, nu descrie mersul Spiritului absolut in istorie, ci infatiseaza devenirea complexa si paradoxala a individului uman, o devenire supusa timpului, schimbarilor bruste, indoielilor si angoaselor, disperarilor si pasiunilor, pacatului, caderilor si inaltarilor – pe scurt, misterului baroc al existentei umane. O carte despre care insusi autorul marturisea ca, dupa moarte, „singura Frica si cutremur imi va asigura nemurirea. Va fi atunci citita, si mai apoi tradusa in limbi straine. Oamenii se vor cutremura, aproape, de infricosatorul patos al cartii“.

Jen, într-o recenzie publicată pe bookblog.ro:

In Frica si cutremur, Kierkegaard ne vorbeste despre „resemnare infinita” si „credinta”, avand in centrul dialecticii sale pe parintele credintei, Avraam. Pentru Kierkegaard, resemnarea infinita nu este supunerea individualului in fata unui destin fatidic, ci este constientizarea permanenta ca in lumea aceasta obiectul dorintei ramane total inaccesibil. A te resemna, in sens kierkegaardian, inseamna a renunta la aceasta lume, la placerile ei, stiind bine ca fericirea este neputinta de a trai in lume (in
conformism cu ideologia) si putinta de a trai in credinta (in non-conformism cu ideologia). De asemenea, resemnarea infinita este pasul prin care omul poate sa ajunga la credinta, si nu credinta este pasul prin care omul ajunge la resemnare infinita. Pentru a crede trebuie sa renunti la lume, si nu invers. Neputinta de a crede este tocmai aceasta confuzie dintre cele doua miscari: cand individualul confunda miscarea resemnarii infinite cu miscarea credintei, atunci apare necredinta; pot spune ca cred numai dupa ce am renuntat la lume. Dar ce inseamna a renunta la lume? A renunta la lume inseamna tocmai prima porunca din Decalog: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau. Sa nu ai alti dumnezei afara de mine, nici sa-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a celor ce sunt sus in cer, sau jos pe pamant, sau in apa si sub pamant” (Deuteronom 5:6-8). Sa te resemnezi infinit inseamna sa nu faci din stiinta vreun dumnezeu, sa nu faci din filozofie vreun dumnezeu, sa nu faci din morala vreun dumnezeu si nici din estetica sa nu faci vreun dumnezeu. La resemnarea infinita poate ajunge orice om ce nu vrea sa fie las si vrea sa fie liber. La credinta nu pot ajunge toti cei care ajung la resemnarea infinita, caci, pentru Kierkegaard, credinta e paradoxala, e absurdul, iar pentru aceasta omul trebuie sa aiba un „curaj paradoxal”, intrucat credinta nu se lasa gandita.

 

Vârstele vieții spirituale – Paul Evdokimov


Varstele vietii spiritualeTitlu original: Les Ages de la vie spirituelle

Autor: Paul Evdokimov

Traducere: Ion Buga

Editură: Humanitas

Colecție: Înțelepciune și credință

An: 2006

Cartea a cunoscut cel puțin încă două ediții în limba română, dar își merită popularitatea.

Intelepciunea e savoare: ea inseamna a gusta din cunoasterea Celui cu totul altul. Credinta inseamna certitudinea ca aceasta cunoastere e nesfarsita, ca savoarea ei e inepuizabila. Textele acestei colectii se refera la o asemenea cunoastere, la stradania de a o atinge, de a-i simti gustul veritabil. Ele vorbesc, cel mai adesea, in numele unei experiente personale si au, de aceea, simplitatea, precizia si prospetimea unei cunoasteri vii.

„Lucrarea de fata constituie unul dintre roadele cele mai bune pe care le-a dat pana acum gandirea teologica ortodoxa in stradania ei de a crea ceea ce s-ar putea numi «sinteza neopatristica», sinteza ce a inceput sa se contureze in urma intalnirii marilor ganditori si teologi rusi din exil (Berdiaev, Bulgakov, Lossky, Afanasiev, Florovski etc.) cu duhul occidental, cu realitatea civilizatiei apusene, in spatiul Apusului. Confruntarea i-a determinat pe ortodocsi sa caute, sa redescopere, sa constientizeze si sa revalorifice cuvantul pe care Rasaritul ortodox il are de spus, iar aceasta într-un limbaj contemporan.

Cartea e un itinerariu ametitor, construind cu o uimitoare usurinta punti spirituale intre cele mai variate conceptii, vremuri, nume, spatii: de la Sfantul Irineu la Freud, de la Kierkegaard la Sfantul Nicodim Aghioritul, de la Sfantul Varsanufie la Sartre. […] Este un mesaj care inaugureaza dialogul unor oameni liberi si maturi, ortodocsi si neortodocsi, credinciosi sau necredinciosi, dar sinceri si sensibili la cele mai adanci probleme ale existentei.” (Pr. Prof. Ion Buga)

 

Despre omul nobil, cupa din care bea regele. Tratate


Despre omul nobilTitlu original: Werke II

Autor: Meister Eckhart

Traducere: Gabriel H. Decuble

Editură: Humanitas

Colecție: Înțelepciune și Credință

An: 2007

Preț: 18 RON

„Exista in orice traditie oameni ai intelectului inflacarat. Meister Eckhart este dintre acestia. In el, cele doua calitati – magistru si maestru spiritual, teolog si predicator, scolastic si mistic – se afla intr-o organica, miraculoasa coerenta. Opera scolastica – in latina, limba universala a Bisericii si a savantilor. Misiunea de predicator si opera mistica – in latina, dar mai ales in germana, limba vernaculara, a celor «neinvatati» dar ardenti, limba in formare, a carei plasticitate Eckhart o foloseste cu stralucire pentru a transpune termenii doctrinei si ai experientei spirituale, facand o sinteza intre conceptia lui Dionisie Areopagitul si cea a lui Augustin, intre «intoarcerea sufletului» in propria-i adancime si extazul dionisian.
Eckhart se numara printre cei capabili sa exploateze metafizic – in sensul unei metafizici de experimentat, de realizat interior – intreaga desfasurare a realului. Aceasta e si atitudinea pe care vrea sa o propuna ascultatorilor sai, sa o imprime in ei.” (Anca Manolescu)

Autorul:

Eckhart (1260, Tambach sau Hocheim?, Thuringia – 1328, Avignon?). In 1275 intra in Ordinul Predicatorilor, la Erfurt; bacalaureat, lector al Sententelor, la Paris (1293-1294); prior al comunitatii dominicane din Erfurt si vicar al Thuringiei (1294-1298). Magistru in teologie al Universitatii din Paris, in 1302. Primul magisteriu la Sorbona, intre 1302 si 1303, dupa care e ales provincial al Saxoniei. Intre 1303 si 1313 se afla la Erfurt, unde predica in germana. 1311-1313: revine la Sorbona, ca magister actu regens la catedra atribuita dominicanilor straini. 1313 / 1324 -1327: preda la Studium generale (institutia universitara a dominicanilor) din Koln. 1325: episcopul locului declanseaza un proces impotriva invataturii lui Eckhart. In 1327, Eckhart pleaca la Avignon pentru a-si sustine ortodoxia in fata Papei. Dupa moartea sa, Bula In agro dominico condamna 17 propozitii eckhartiene ca fiind eretice, iar pe alte 11 ca suspecte de erezie. Bogata posteritate spirituala si intelectuala a lui Eckhart se dezvolta discret, disimulat.
Printre opere: a) in latina: Quaestiones Parisienses, Opus tripartitum, Sermones, Expositio sancti Evangelii secundum Iohannem; b) in germana: tratate, predici.

 

Etichete:

Pacea între religii. Despre Dumnezeul ascuns


Despre pacea intre religiiTitlu original: De pace fidei. De Deo abscondito

Autor: Nicolaus Cusanus

Traducere: Wilhelm  Tauwinkl

Editură: Humanitas

Colecție: Înțelepciune și credință

An: 2008

Preț: 20 RON

In 1453, la caderea Constantinopolului sub turci, Nicolaus Cusanus, teolog, savant si filozof mistic, scrie – drept reactie – micul tratat de armonizare a religiilor. In pragul varstei moderne, Cusanus reformuleaza cu indrazneata prospetime, ba chiar cu un „extremism provocator”, vechea idee de intelepciune. O trece mai departe intr-o „noua Europa” ce va avea in curand de infruntat din plin tema diversitatii: religioase, etnice, culturale.

„Nicolaus Cusanus, una din figurile cele mai complexe si captivante din istoria crestinismului.” (Mircea Eliade)

NICOLAUS CUSANUS, Nikolaus Krebs sau Nikolaus von Cues (Cues, Thuringia, 1401 – Roma, 1464; inmormântat la San Pietro in Vincoli, fiind cardinal titular al acestei biserici). A studiat la Heidelberg (1416-1417) si la Koln (1425-1426) teologia si filozofia, iar la Padova dreptul canonic, pe lânga matematica si medicina (1418-1425). Participa la Conciliul de la Basel (1432-1437), caruia, ca specialist in drept canonic, ii da fundamentare teoretica prin tratatul De concordantia catholica (1434). La inceput favorabil suprematiei conciliilor asupra autoritatii papale, constata ulterior esecul conciliului in a mentine unitatea Bisericii si a impune reformele necesare; devine, in consecinta, unul dintre cei mai activi sustinatori ai papei. Legat papal, episcop si cardinal, Cusanus e o prezenta foarte activa, reformatoare in ierarhia Bisericii Catolice. Dar este mai ales un teolog si un filozof mistic puternic, pe linia neoplatonismului crestin, a lui Dionisie Areopagitul, Eckhart, Ruusbroec. Spirit ecumenic si contemplativ, el reformuleaza cu inalta rigoare metafizica, in zorii modernitatii, conceptia crestina despre univers si despre o unio mystica intelectuala. Simbolismul stiintific, mai ales cel matematic, este masiv prezent in lucrarile sale.

 

Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr


sfaturile-unui-diavol-batran-catre-unul-mai-tanarTitlu original: The Screwtape Letters

Autor: C.S. Lewis

Traducere: Sorana Corneanu

Editură: Humanitas

An: 2010

Preț: 24 RON

Cartea este la a doua ediție în traducerea de la editura Humanitas, prima fiind publicată în 2003 (detalii aici). Există și varianta audiobook, în lectura actorulului Mircea Diaconu (detalii aici). Iar faptul că a fost pusă în vânzare și ca ebook vorbește de la sine despre succesul meritat (!) al acestei cărți (vezi ebook aici). Merită precizat și că în 1993, Editura Logos (din Cluj) publica pentru prima dată în românește această carte cu titlul Scrisorile lui Zgândărilă (traducere făcută de Mirela Rădoi).

Prezentare de pe site-ul gramma.ro:

Despre viata unui om angajat religios se vorbeste de obicei din persectiva inalta, din perspectiva reperelor lui morale si spirituale. C. S. Lewis, distins universitar englez, e un crestin dotat cu realism si umor; el alege cealalta perspectiva: cum se vede viata unui om din unghiul diavolului care il are in grija, care trebuie sa il achizitioneze drept hrana pentru infern? Cartea joaca pe competenta psihologica a diavolilor, pe priceperea de a folosi maruntele noastre slabiciuni, de fiecare zi, suficiente pentru a ne face deseori surzi la glasul Celuilalt. Cu toate astea, la capatul cartii si al unei vieti duse cu onestitate si cu atentie spirituala, eroul anonim il intalneste, discret si simplu, pe Celalalt.

Mai mult decat oricare alt ganditor al secolului XX, Lewis si-a ajutat cititorii sa gaseasca raspuns la intrebarile lor filozofice.

Los  AngelesTimes

Un drac cel mai bine se alungă, atunci când nu se lasă dus cu textele Scripturii, dacă îl faci de râs şi de batjocură, căci nu îndură să-l iei peste picior.

Luther

Nascut in Irlanda in 1898, C.S. LEWIS este educat la Colegiul Malvern timp de un an, dupa care isi continua studiile in particular. Obtinand cea mai mare distinctie de absolvire acordata de Universitatea Oxford (triple First), ramane in cadrul Universitatii ca Fellow al colegiului Magdalen, functionand ca tutore, in perioada 1925-1954. In 1954 devine profesor de literatura medievala si renascentista la Universitatea Cambridge. Cursurile tinute de el, remarcabile si populare, au influentat in mod profund si durabil generatii de studenti. Ateu pana la maturitate, C.S. Lewis isi descrie convertirea in Surprised by Joy (Surprins de bucurie): „In 1919, pe la Rusalii, m-am dat batut si am admis ca Dumnezeu este Dumnezeu… eram, poate, cel mai descurajat si mai nehotarat convertit din toata Anglia.” Aceasta experienta a fost cea care l-a facut sa inteleaga nu doar apatia, ci si refuzul activ de a accepta religia; pornind de aici, in ipostaza de scriitor crestin inzestrat cu o minte exceptional de ascutita si de logica si cu un stil lucid si inviorator, C.S. Lewis a fost fara egal. The Problem of Pain (Problema durerii), The Screwtape Letters (Scrisorile lui Sfredelin sauSfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar), Mere Christianity(Crestinism. Pur si simplu), The Four Loves (Cele patru iubiri), precum si postuma Prayer: Letters to Malcom (Rugaciune: Scrisori catre Malcom) nu sunt decat o parte din operele sale cele mai vandute. A scris si carti pentru copii si science-fiction, in paralel cu multele sale lucrari de critica literara. Operele sale sunt cunoscute de milioane de oameni, pretutindeni in lume, prin traduceri. S-a stins din viata in 22 noiembrie 1963, in locuinta sa din Oxford.

Claudiu, pe site-ul ortodoxiatinerilor.ro (vezi aici recenzia integrală):

Este o carte excelentă a lui C.S.Lewis care abordează problema ispitirii omului și a luptei duhovnicești dintr-o altă perspectivă, aceea a diavolilor care se sfătuiesc cum să-i prindă pe oameni în capcana păcatelor. Sfredenil, diavolul bătrân discută prin scrisori cu Amărel, diavolul mai tânăr, și îl sfătuiește cum să se comporte în preajma diferitelor tipuri de caractere și circumstanțe.

Mihai Dobrovolschi despre carte (sursa):

Una dintre cartile mele de cotitura a fost „Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar” de C.S. Lewis. Pana la cartea asta fiind si nepot de preot, credeam ca sunt sacru, aproape sfant si daca eu credeam pana atunci ca nici nu trebuie sa ma gandesc la existenta raului pe pamant, personificat de diavol, atunci mi-am dat seama ca in procesul de cunoastere trebuie sa fi si avocatul diavolului din cand in cand.

O carte pe care v-o recomand. Sunt niste scrisori de la un diavol catre altul in care il invata unde sunt slabiciunile omenesti, unde suntem noi mai slabi, unde este calcaiul nostru, a lui Ahile, in lumea asta plina de bine si de rau.

 

Etichete: , , , ,

Viața lui Isus povestită de un credincios – Paul Johnson


Viata lui IsusAutor: Paul Johnson

Traducere: Liliana Donose Samuelsson

Editură: Humanitas

An: 2011

Preț: 25 RON

Paul Johnson ne vorbeşte în această carte despre viaţa şi învăţăturile lui Isus. O face cu siguranţa unui istoric, cu talentul unui scriitor şi cu pasiunea unui credincios, oferindu-ne biografia mişcătoare a unei personalităţi care a schimbat cursul istoriei şi a inspirat una din marile religii ale lumii.

„Johnson evaluează puţinele lucruri care se cunosc despre copilăria şi tinereţea lui Isus, şi explică de ce nu se spun mai multe despre acest subiect; discută sentimentele personale ale lui Isus; observă calităţile învăţăturilor lui, în special cele din pilde; subliniază rezervele acestuia faţă de minunile pe care le înfăptuieşte; şi analizează modul diferit în care li se adresează bărbaţilor, femeilor, copiilor şi bătrânilor. Autorul prezintă cele «zece noi porunci» pe care Isus le-a introdus în faptă şi vorbă, cu care voia să-şi pregătească ucenicii nu să schimbe lumea, ci să intre în împărăţia lui Dumnezeu. În sfârşit, Johnson examinează cu o credinţă inteligentă Patimile, Învierea şi perioada care a urmat până la Înălţare.” (Ray OLSON, Booklist)

 

Etichete:

Ferigi și elefanți – C.S. Lewis


ferigi si elefantiAutor: C.S. Lewis

Traducere: Emanuel Conțac

Editura: Humanitas

Preț: 22 RON

„Unii oameni au pretenţia că văd sporii de ferigă, dar nu zăresc un elefant la zece metri depărtare, ziua în amiaza mare.“ (C.S. Lewis)

În distincta sa înfăţişare scriitoricească, C.S. Lewis oferă cu prilejul acestei noi colecţii de eseuri o apărare a dreptei credinţe creştine, confruntată cu ameninţările evului contemporan. Textele cuprinse aici sondează zone profunde şi sensibile ale sufletului religios, abordând cu simţ logic, cu imaginaţie şi cu exemple captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum noima apartenenţei la Trupul lui Hristos, semnificaţia şi puterea rugăciunii, înţelesul iertării, adevărul istoric al întâmplărilor descrise în Biblie, sau chestiuni ce ţin de un spectru mai larg, cum ar fi atitudinea faţă de război şi faţă de moarte în genere, falsul conflict dintre religie şi tehnologie ori pretenţiile nejustificate ale unora de a descifra sensul istoriei. Argumentaţia bine închegată şi de o mare limpezime, pusă în lumină de numeroase citate şi aluzii la Scriptură şi pigmentată cu inconfundabile tuşe de umor şi ironie, descoperă cărturarul fermecător şi pătrunzător care în finalul fiecărui pasaj lasă nostalgia vorbei scrise şi graba de a ne adânci în următorul, spre a regăsi savoarea pe care-o au doar fructele coapte ale minţii.

 

Etichete: , ,

Ortodoxia – G.K. Chesterton


Ortodoxia - ChestertonAutor: G.K. Chesterton

Traducere: Mirela Adăscăliței

Editură: Humanitas

An: 2008

O carte excepțională, greu de digerat, scrisă de „prințul paradoxului”. Una dintre tezele lui Chesterton e că nebunia înseamnă exces de logică, nu absența logicii. Cartea a mai fost publicată și de Editura Paralela 45, cu mai mulți ani în urmă, și a cunoscut două ediții.

„Stă scris: «Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău». Nu. Dar Domnul, Dumnezeul tău se poate ispiti pe sine.

Şi se pare că tocmai asta s-a întamplat în gradina Ghetsimani. Intr-o grădină Satana l-a ispitit pe om; şi tot într-o grădină Dumnezeu L-a ispitit pe Dumnezeu.

El a trecut, într-un fel suprauman, prin oroarea noastră omenească în faţa pesimismului. Lumea s-a cutremurat

şi soarele s-a întunecat pe cer nu în momentul Răstignirii, ci la strigătul de pe cruce: strigătul care marturisea

că Dumnezeu Il părăsise pe Dumnezeu.” (G.K. Chesterton)

 

Etichete: , , , , , ,

Despre lumea aceasta și despre alte lumi – C.S. Lewis


despre lumea aceasta si despre alte lumiAutor: C.S. Lewis

Traducere: Bianca Razzoli

Editură: Humanitas

An: 2011

Preț: 27 RON

Cartea este disponibilă și în format electronic, aici.

„Unii oameni cred că am început să scriu basme întrebându-mă cum le-aş putea spune copiilor ceva despre creştinism; apoi mi-am ales basmul ca unealtă, am strâns informaţii despre psihologia copiilor şi am hotărât pentru ce categorie de vârstă să scriu, am întocmit o listă de adevăruri creştine fundamentale şi am făurit «alegorii» care să le exprime concret. Toate astea sunt pură fantasmagorie. N-aş fi putut cu nici un chip să scriu aşa. Totul a început cu nişte imagini: un faun cu o umbrelă, o regină pe o sanie, un leu magnific. Iar elementul creştin şi-a făcut singur loc în poveste.“

C.S. Lewis adună în această colecţie de eseuri gânduri despre scrierile de ficţiune, discutând în special rolul basmelor şi al literaturii ştiinţifico-fantastice şi îndreptându-şi privirea critică atât asupra unor scriitori precum J.R.R. Tolkien sau George Orwell, cât şi asupra dificilei sarcini de a scrie pentru copii. Lewis îşi afirmă poziţia în contrast cu cea a criticilor literari ai vremii lui: să fii fermecător atunci când aşterni pe hârtie imagini şi întâmplări din lumea noastră reală sau din alte lumi, închipuite, înseamnă să pui în valoare mai întâi de toate Povestea în sine şi imaginaţia, fără a uita că gusturile copiilor în materie de literatură nu se deosebesc prea mult, la urma urmei, de cele ale oamenilor mari.

 

Etichete: , ,

Întrebări privitoare la credință – Gianfranco Ravasi


intrebari privitoare la credintaAutor: Gianfranco Ravasi

Traducere: Bogdan Chioreanu, Anamaria Gebăilă

Editură: Humanitas

An: 2011

Preț: 39 RON

O carte scrisă cu multă prudență, dar și cu relaxarea celui care știe că fundamentul pe care se sprijină credința sa nu se cutremură din pricina unor întrebări oricât de dificile. Nuanțate și avizate, răspunsurile sale sunt un model de interacțiune cu interlocutorii cei mai curioși și chiar incomozi.

Apărută într-o vreme în care oamenii se înstrăinează din ce în ce mai mult de religie, înlocuind-o cu diverse surogate, cartea de faţă încearcă să-i readucă la credinţa părinţilor şi bunicilor lor. Autorul, cardinalul Gianfranco Ravasi, interpret avizat al Bibliei, cunoscător de ebraică şi de greacă veche, participant la săpăturile arheologice din spaţiul Orientului Apropiat, comentator al Psalmilor, al Cărţii lui Iov, al Cântării Cântărilor sau al Ecclesiastului, a ales să răspundă unui număr de 150 de întrebări „ale celor care cred şi ale celor care nu cred“. Răspunsurile sale alcătuiesc un îndreptar al adevăratei credinţe, al acelei credinţe care nu nesocoteşte problemele şi îndoielile, ci înţelege să meargă la rădăcina lor pentru a ieşi întărită.

„Spunem adesea că Dumnezeu nu ne răspunde la întrebări; de fapt, noi nu ascultăm răspunsurile Sale.“ (C.S. LEWIS)

Despre autor:

GIANFRANCO RAVASI este cercetător al Bibliei cu o largă recunoaştere internaţională, teolog, ebraist şi arheolog şi, din anul 2010, cardinal. S-a născut în anul 1942 şi a urmat seminarul teologic, unde a învăţat limbile greacă şi ebraică. După hirotonisire, a urmat studii de teologie la Universitatea Pontificală Gregoriană şi la Institutul Biblic Pontifical, devenind apoi profesor de exegeză biblică la Seminarul Arhiepiscopal din Milano şi la Facultatea de Teologie a Italiei Septentrionale. În paralel, a participat, alături de Kathleen Kenyon şi Roland de Vaux, la săpături arheologice desfăşurate în Siria, Iordania, Irak şi Turcia. În anul 2007, Papa Benedict XVI l-a numit Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură şi Preşedinte al Comisiei pentru Bunurile Culturale ale Bisericii, demnităţi pe care le ocupă şi astăzi. Este autor a numeroase cărţi de exegeză biblică, precum şi al unor cărţi de popularizare a Bibliei. Semnează constant articole în cotidiane precum Osservatore romano, Il Sole24 Ore şi Avvenire, ca şi în săptămânale precum Famiglia Cristiana sau reviste lunare precum Jesus.

 
 

Etichete: , ,

Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste – Andrei Pleșu


Parabolele lui IsusAutor: Andrei Pleșu

Editură: Humanitas

An: 2012

Preț: 45 RON

Volumul „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, de Andrei Pleşu, apărut la editura Humanitas, a fost desemnat Cartea Anului 2012, într-o ceremonie organizată vineri seară, la sediul din Bucureşti al Uniunii Scriitorilor din România (USR).

  • Premiul pentru Cartea Anului 2012, în valoare de 10.000 de lei, a fost acordat de publicaţia România literară, cu sprijinul financiar al Guvernului României.

Premiul a fost decernat de juriul format din: Nicolae Manolescu – preşedinte, Gabriel Chifu, Cosmin Ciotloş, Sorin Lavric, Simona Vasilache şi Mihai Zamfir.

„Sunt, fireşte, foarte bucuros că această carte este bine primită. A apărut o primă cronică într-o revistă din Iaşi, făcută de un preot, şi asta m-a impresionat, pentru că mie cel mai frică la cartea asta îmi este de preoţi şi teologi. Şi cronica era foarte amabilă, foarte generoasă. Atât de generoasă şi de amabilă încât, în final, ca să facă un compliment decisiv, se spune: ‘Avem dinainte categoric o lucrare testamentară’. Chestia asta m-a deprimat oarecum şi mă bucur acum că am luat o nominalizare, fiindcă cu o nominalizare eşti mai aproape de debut decât cu o lucrare testamentară”, a spus Andrei Pleşu, în râsetele celor prezenţi la ceremonie, în momentul în care au fost anunţate volumele nominalizate la premiul pentru Cartea Anului 2012. (restul articolului poate fi citit pe site-ul Mediafax, aici).

Şi El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole. (Marcu)

Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt şi pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei ştiinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există şi întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârşit, întrebările „mari“, întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun „ruseşti“, căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii? Pentru astfel de întrebări, nu poţi să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un „ocoliş“ transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: „uite cum stau lucrurile!“, spui: „hai mai bine să-ţi spun o poveste“. În cartea de faţă, va fi vorba despre poveştile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care şi-o asumă e imposibilă, aşadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă şi abuz doctrinar, şi are de dat nu doar materie de reflecţie, ci şi motivaţie de viaţă, suport existenţial. (Andrei PLEŞU)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 5, 2013 în 2012, Humanitas

 

Etichete:

Søren Kierkegaard – Opere III


Kierkegaard - Opere IIIAutor: Søren Kierkegaard

Traducere: Ana-Stanca TABARASI

Editură: Humanitas

An: 2011

Preț: 59 RON

În ciuda faptului că e o apariție mai veche, această carte cred că merită pomenită între aparițiile editoriale remarcabile. Toate discursurile cuprinse în volumul III (din seria de Opere) au legătură cu creștinismul.

„Volumul de faţă cuprinde, pentru prima dată în limba română, în traducere după ediţia critică daneză, scrierile publicate de Søren Kierkegaard sub propriul nume între 1843 şi 1845: optsprezece Discursuri edificatoare şi Trei discursuri la ocazii imaginate.
Reunind profunzimea teologică, rigoarea filozofică, fineţea psihologică şi frumuseţea stilistică, discursurile tratează despre alcătuirea şi raportarea sinelui la Dumnezeu, la timp şi eternitate, despre bine şi rău ca daruri de sus, despre rugăciune, iubire, răbdare, curaj, gravitate, decizie, despre îngrijorarea care duce la «întărirea omului dinăuntru» şi despre gândul morţii, care îl face pe om să îşi ia viaţa în serios. Kierkegaard înfăţişează, totodată, rolul modelator al unor personaje biblice precum Iov, apostolul Pavel sau Ioan Botezătorul.
Punând sub semnul întrebării autoritatea vorbitorului şi posibilitatea de a rosti adevărul, textele propun o nouă omiletică şi un nou demers epistemologic: cunoaşterea îngrijorată în locul cunoaşterii de tip abstract, care-l face pe om indiferent faţă de lume.“ (Ana-Stanca TABARASI)

Date despre autor:

SØREN KIERKEGAARD (5 mai 1813, Copenhaga – 11 noiembrie 1855, Copenhaga) a studiat teologie şi filozofie la universităţile din Copenhaga şi Berlin, absolvind-o pe cea dintâi în 1841 cu o teză despre ironia socratică şi cea romantică. După articole politice şi culturale în presa daneză, debutează în volum cu eseul Din hârtiile unuia încă viu (1838), o critică la adresa lui Hans Christian Andersen. Despărţirea de logodnica sa Regine Olsen prilejuieşte scrierea cărţii care îi conferă celebritate, Sau-sau (1843). Urmează aproape 40 de volume semnate cu pseudonime sau numele propriu, cu subiecte variind între filozofie, psihologie, literatură şi religie, care evidenţiază primatul individului concret, istoric şi contingent asupra oricărei realităţi depersonalizante şi imposibilitatea de a „închide” fenomenul vieţii în categorii abstracte şi explicative. În ultima parte a vieţii stârneşte senzaţie cu polemica sa împotriva autorităţilor bisericeşti daneze, cărora le reproşa superficializarea creştinismului. Opera sa a exercitat o influenţă considerabilă, fiind sursă de inspiraţie pentru teologia dialectică, existenţialismul filozofic şi creştin, pentru psihologia şi literatura modernităţii.

Opere principale: Om Begrebet Ironi med stadigt Hensyn til Socrates (Despre conceptul de ironie, cu permanentă referire la Socrate), 1841; Frygt og Bæven (Frică şi cutremur), 1843; Gjentagelsen (Repetiţia), 1843; Philosophiske Smuler eller En Smule Philosophi (Fărâme filozofice sau O fărâmă de filozofie), 1844; Begrebet Angest (Conceptul de angoasă), 1844; Stadier paa Livets Vei (Stadii pe drumul vieţii), 1845; Afsluttende uvidenskabelig Efterskrift (Post-scriptum neştiinţific, concluziv), 1846; Kjerlighedens Gjerninger (Faptele iubirii), 1847; Opbyggelige Taler (Discursuri edificatoare), 1845-1850; Sygdommen til Døden (Boala de moarte), 1849; Bogen om Adler (Cartea despre Adler), 1846-1847. (Informații preluate de pe site-ul Editurii Humanitas)

 

Etichete: , ,

Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii – C.S. Lewis


CS Lewis - trilogiaAutor: C.S. Lewis

Traducere: Sorin Mărculescu

Editură: Humanitas

An: 2012

Preț: 45 RON

Această a doua ediție a cărții a fost așteptată cu foarte mare interes, din pricina faptului că Cele patru iubiri nu a beneficiat de o publicare individuală, precum celelalte două titluri din acest volum.

Despre minuni pleacă de la ideea că miracolul creştin fundamental este întruparea, toate celelalte pregătindu-l sau decurgând din el. Ca atare, creştinii ar trebui nu numai să accepte minunile, ci şi să le privească drept dovezi de implicare directă a Domnului în creaţia Sa.

Cele patru iubiri puse în evidenţă de Lewis sunt Afecţiunea, Prietenia, Erosul şi Mila, fiecare cu trăsăturile ei distincte, în ciuda zonelor de suprapunere. Autorul atrage atenţia asupra decepţiilor şi distorsiunilor proprii primelor trei iubiri, cele „naturale“, care rămân primejdioase atâta vreme cât cea de-a patra, iubirea „divină“, nu le înglobează.

Problema durerii îşi propune să dea o soluţie dilemei creştine: dacă Dumnezeu este bun şi atotputernic, cum de îngăduie ca făpturile pe care le-a creat să sufere durerea? Autorul atrage atenţia de la bun început ca nici o soluţie intelectuală a problemei durerii nu poate înlocui curajul, simpatia umană şi mai ales dragostea de Dumnezeu.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 5, 2013 în 2012, Humanitas

 

Etichete: , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: