RSS

Arhive pe categorii: Polirom

Puterea și gloria – Graham Greene


Puterea si gloriaTitlu original: The Power and the Glory

Titlu complet: Puterea și gloria

Autor: Graham Greene

Traducere: Alexandru Vlad

Editură: Polirom

An: 2004

Preț: 19 RON

„Puterea si gloria” zugraveste martirajul ultimului preot catolic dintr-un Mexic sfisiat de violente anticlericale. Urmarit de un locotenent de politie, preotul, un alcoolic care a incalcat toate juramintele, se lupta cu propria lasitate, hotarat sa-si indeplineasca menirea pana la capat.

„Graham Greene a fost unic in genul sau. El va fi citit si apreciat drept cronicarul cel mai de seama al constiintei si nelinistilor fiintei umane din secolul XX.” (William Golding)

Se poate citi un fragment din roman pe site-ul Ziarul financiar.

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe iulie 6, 2013 în 2004, Polirom, Prozatori

 

Etichete: , , , , ,

În ce cred cei care nu cred – Martini & Eco


in ce credTitlu original: In cosa crede chi non crede?

Autor(i): Carlo Maria Martini, Umberto Eco

Traducere: Dragos Zamosteanu

Editură: Polirom

An: 2011 (a doua ediție)

Preț: 17 RON

Cu participarea lui Emanuele Severino, Manlio Sgalambro, Eugenio Scalfari, Indro Montanelli, Vittorio Foa, Claudio Martelli
 
Un reprezentant de marca al culturii laice, Umberto Eco, si un reprezentant al Bisericii, cardinalul Carlo Maria Martini, isi sustin propriile puncte de vedere privind etica si problemele noului mileniu. Rezultatul este nu atit o confruntare, cit un dialog pe marginea valorilor pe care omul modern le pune in discutie: traditia teologica si provocarea tehnologica, limitele impuse femeilor de catre Biserica si semnificatia credintei atit pentru cei care cred, cit si pentru cei care nu cred (sau considera ca nu cred).
Din cuprins: Obsesia laica a noii apocalipse • Cind incepe viata umana? • Barbatii si femeile in viziunea Bisericii • Biserica nu implineşte asteptari, ea celebreaza mistere • Tehnica este declinul oricarei bune-credinte • Binele nu se poate intemeia pe un Dumnezeu criminal • Crezul laic al umanismului crestin • Etica are nevoie de adevar
 

Etichete: , , , , , , , ,

Tăcere – Shusaku Endo


TacereTitlu original:  沈黙 Chinmoku

Autor: Shusaku Endo

Traducere: Florentina Toma

Editură: Polirom

Preț: 10 RON

Shusaku Endo este autorul romanelor Samuraiul si Un idiot minunat, ambele traduse in colectia „Biblioteca Polirom”.

Considerat capodopera lui Endo, romanul Tacere (1966), pentru care i s‑a decernat Premiul Tanizaki si care va fi ecranizat in regia lui Martin Scorsese, s‑a bucurat de un succes rasunator si de aprecierile elo­gioase ale criticii.
O carte despre credinta si indoiala, Tacere descrie perse­cutiile la care erau supusi crestinii in Japonia secolului al XVII-lea, in timpul shogunatului Tokugawa. Trimis sa verifice zvonurile despre apostazia mentorului sau, Cristovao Ferreira, unul dintre cei mai de seama membri ai misiunii iezuite din Japonia, preotul Sebastiao Rodrigues desco­pera in aceasta tara mai multe comunitati clandestine de crestini. Asistind neputincios la martiriul acestora, Rodrigues isi vede propria credinta pusa la incercare si incepe sa se indoiasca de un Dumnezeu care raspunde la suferintele credinciosilor sai doar printr‑o tacere indi­ferenta. Vindut la rindul lui autoritatilor, supus la torturi cumplite si silit sa se dezica de credinta sa, Rodrigues are constiinta dureroasa a esecului, dar si revelatia faptului ca Dumnezeu este prezent intot­deauna, chiar si in tacere.

„O opera remarcabila: sumbra, delicata si uluitor de empatica.” (John Updike, in The New Yorker)

„Tacere este o capodopera, o drama lucida si eleganta.” (The New York Times Review of Books)

„Cel mai bun roman al lui Endo… O carte splendida si tulburatoare, care i-a adus un prestigios premiu literar in Japonia si a fost tradusa in numeroase limbi.” (Times Literary Supplement)

„Tacere este unul dintre cele mai frumoase romane istorice scrise vreodata… Pur si simplu fara cusur.” (Washington Post)

Teofil Stanciu într-o recenzie pe blogul Scriptorie:

Te lepezi de credință pentru ca să salvezi viețile unor confrați?

Sub această întrebare ar putea fi așezată, din punct de vedere religios, miza cărții lui Shusaku Endo. Personajul principal este preotul portughez Sebastião Rodriguez care pornește, împreună cu încă doi tovarăși, să descopere adevărul despre dascălul lor – teolog strălucit, om de mare credință și misionar în Japonia – Cristóvão Ferreira. Acest Ferreira a și existat în realitate, de altfel. Misionar iezuit din secolul XVII, a fost torturat de japonezi și s-a dezis de credința creștină, intrând într-o mănăstire budistă și luând un nume japonez. A fost cel mai cunoscut dintre preoții apostați din Japonia.

Dintre cei trei temerari, doar doi ajung cu mare dificultate, prin 1638, în arhipelagul nipon, acostând în apropierea orașului Nagasaki, unde își avea reședința unul dintre cei mai temuți persecutori ai creștinilor, guvernatorul Inoue.

Siliți de împrejurările potrivnice, Rodriguez și Galupe se despart, după ce petrec o bună perioadă de timp într-o colibă ascunsă în coasta muntelui, unde erau aprovizionați de țăranii creștini dintr-un sătuc, pe care-i spovedeau și cărora le predicau.

Acest roman seamănă bine ca atmosferă și ca fir epic cu Puterea și gloria al lui Graham Greene. Mai există un personaj Kichijirō, care aduce destul de mult cu Kilo Kilonides, din Quo vadis, însă mai laș și mai puțin abil. Așa că narațiunea mi-a dat pe alocuri impresia de déjà vu.

Recenzie de „scorillo” pe blogul Toate cele rele:

Tăcere mi-a lăsat o stare de spirit destul de negativă… nu imi dau seama cu adevărat dacă mi-a plăcut sau nu. Cred că din cauza faptului că sunt ateu aş putea spune mai degrabă că nu. Nu am putut intelege în totalitate motivaţia misionarilor si poate de aceea simt că nu am rezonat cu povestea. M-am regăsit oarecum în zbuciumul interior al părintelui Rodriguez în timp ce se simţea părăsit şi măcinat de întrebări fără răspuns. Totusi, zbuciumul lui Rodriguez nu e zbuciumul unui ateu ca mine, deci revin la ideea de inceput… nu cred că sunt eu potrivit să vorbesc despre romanul ăsta.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe martie 2, 2013 în 2008, Polirom, Prozatori

 

Etichete: , , , , , ,

Jurnal intim – Miguel de Unamuno


Jurnal intimTitlu original: Diario íntimo

Autor: Miguel de Unamuno

Traducere: Sorin Mărculescu

Editura: Polirom

An: 2007

Preț: 10 RON

Cartea conține însemnările lui Unamuno din perioada în care, cu smerenie și căință, se reîntoarce spre credință.

„Documentul cardinal ce rezuma aceasta etapa de «smerenie» in «agonia religioasa» a lui Unamuno (octombrie 1897-ianuarie 1902) il reprezinta cele cinci caiete, de dimensiuni inegale, publicate mult timp dupa moartea autorului, abia incepind din 1957, de catre A. Zubizarreta. Acest Jurnal intim concentreaza toate nuantele framintarilor religioase ale lui Unamuno, aceleasi in fapt din copilarie si pina la sfirsitul vietii, dar cu accent, in aceste pagini, mai cu seama pe valorile pur catolice, pe care ulterior le va contesta partial sau si le va revizui, precizindu-si pozitiile, in doua carti extrem de influente: Del sentimiento tragico de la vida (1912) si La agonia del cristianismo (1925) pentru a nu mai vorbi si de rascolitorul poem de ample dimensiuni El Cristo de Velasquez (1920) sau de ultimul sau roman, naratie despre «sentimentul tragic al existentei cotidiene», San Manuel Bueno, martir (1933).” (Sorin Marculescu)

Fragment dintr-o recenzie de Alina Popa:

Cartea lui Miguel de Unamuno impresioneaza prin nelinistea iscata de fiecare fraza. Odata deschisa, ea angreneaza cititorul fara scapare intr-un periplu invadat de meditatii asupra vietii ce-au marcat gandirea autorului de la varsta copilariei pana la cea a maturitatii. Nu intamplator, dupa cum este remarcat de critica literara, jurnalul apartine unui „crestin agonic”. Credinta, transformata in obsesie in cartea lui Unamuno, se intemeiaza pe intrebari si pe raspunsuri care nu conving, ci doar atenueaza uneori zbuciumul interior. Autorul devine astfel un cautator de inalt, de un transcendent ce se refuza ratiunii, dar care se reveleaza in parte doar in intimitatea sinelui. Doar intr-o simplitate deplina, nealterata de demonstratii stiintifice sau de comentarii filozofice.
Credinta lui Miguel de Unamuno doare. Autorul este prins intr-o lupta permanenta si irezolvabila pe pamant: il cauta pe Dumnezeu, dar nu reuseste sa-L prinda in maini, ci doar ii aclama prezenta care se dezvaluie in jur, dar mai ales in sine. Ca atare, jurnalul lui Miguel de Unamuno coboara dincolo de palpabilul si concretul acestei lumi, in adancul gandurilor si al trairilor pe care le concentreaza in framantari religioase – in aceste pagini cu accent pronuntat pe valorile pur catolice.
Cu cat coboara mai mult in tainele religiei, cu atat mai mult setea de Dumnezeu ii prelungeste tensiunea interioara. Cu atat mai mult intimul se marturiseste intr-un confesional senin si agonic in acelasi timp. Caci in subterana gandurilor, prezenta lui Dumnezeu inspira liniste, iar absenta lui destrama echilibrul si intensifica teama:
„Cu cat mai mult vei trai in Dumnezeu, cu atat mai mult vei trai in tine insuti, mai inauntrul tau, si vei fi in mai mare masura tu insuti. Pierzandu-te in Dumnezeu, asa iti vei dobandi cea mai mare personalitate. (…) Nu, trebuie sa cautam divinul, pe Dumnezeu, in sanul nostru, in adancul din noi insine. Astfel e ca si cum am avea o inspiratie nemijlocita de la Duhul Sfant.”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 23, 2013 în 2007, Polirom, Prozatori

 

Etichete:

Religie și putere


Religie si putereTitlu original: Religione e potere

Autori: Gianpaolo Romanato, Mario G. Lombardo, Ioan Petru Culianu

Traducere: Maria-Magdalena Anghelescu și Șerban Anghelescu

Editură: Polirom

Colecție: Biblioteca Ioan Petru Culianu

An: 2005

Preț: 23 RON

Lucrarea de fata cuprinde versiunile romanesti a trei studii: La Chiesa e lo Stato laico de G. Romanato, Per una economia politica dei beni religiosi de M.G. Lombardo si Religione e accrescimento del potere de I.P. Culianu (text care continua linia unei cercetari incepute deja prin „La religione come strumento del potere e mezzo di liberazione in ambito non cristiano”, Verifiche, 4, 1975, pp. 236-255). Impreuna, ele au alcatuit volumul Religione e potere, aparut in Italia, la Editura Marietti – Torino (1981), in colectia Chiesa sotto inchiesta, consacrata istoriei ecleziastice si dirijata de scriitorul si eseistul Franco Molinari. Volumul Religie si putere formeaza in mare masura un tot unitar, cele trei studii fiind in multe privinte complementare (in ciuda diferentelor de perspectiva teoretica si de metodologie evidentiate de autori – sau poate tocmai datorita lor). In orice caz, astfel l-au receptat publicul si presa italiana, in care ecourile lucrarii au fost insemnate si au persistat multi ani dupa aparitia ei.

Cuprins: Biserica si Statul laic • Pentru o economie a bunurilor religioase • Religia si cresterea puterii

 

Etichete: , , ,

Septuaginta


SeptuagintaTraducători: Cristian Bădiliță, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu (coord.)

Editură: Polirom

An: 2004-2011

Preț: 250 RON

Un proiect editorial dus cu succes la capăt de echipa condusă de cei trei coordonatori și care a adunat în jurul ei numeroși traducători din diverse tradiții teologice românești.

Prezentare pe volume:

Septuaginta 1 (Geneza • Exodul • Leviticul • Numerii • Deuteronomul) – „Cartea anului 2004”, la premiile Romaniei literare
Volum distins cu premiul AER pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine la Tirgul International de Carte Bookarest 2004. Un proiect realizat in cadrul Colegiului Noua Europa sub patronajul lui Andrei Plesu Coordonatorii traducerii sint Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu si Dan Slusanschi In colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu Traducere de Cristian Badilita, Ion Patrulescu, Ioana Costa, Eugen Munteanu, Mihai Moraru
Cuvint inainte de Andrei Plesu
„Noua traducere a Septuagintei nu se intelege pe sine ca o lucrare paralela cu aceea a Bisericii sau – cu atit mai putin – ca o lucrare polemica. Ea este, dimpotriva, o incercare a laicatului de a se afilia travaliului biblic al Bisericii, o aspiratie la dialog si colaborare. Nu o despartire de Biserica, ci o revenire la ea – acesta este orizontul efortului nostru.” (Andrei Plesu)
Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 („Biblia de la Bucuresti”). Traducerea de fata – care va insuma sase volume – urmeaza cu strictete editia critica stabilita de A. Rahlfs si este insotita de trei tipuri de note: lingvistice, patristice si comparative cu textul ebraic al Bibliei. Introducerile si o parte din note sint preluate din editia franceza a Septuagintei („La Bible d’Alexandrie”, Les Editions du Cerf, 1986 sq).

Septuaginta 2  (Iisus Nave • Judecatorii • Ruth • 1-4 Regi) – Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Dan Slusanschi in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu Traduceri de Florica Bechet, Ioana Costa, Alexandra Moraru, Ion Patrulescu, Cristina Costena Rogobete Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 („Biblia de la Bucuresti”). Traducerea de fata – care va insuma sase volume – urmeaza cu strictete editia critica stabilita de A. Rahlfs si este insotita de trei tipuri de note: lingvistice, patristice si comparative cu textul ebraic al Bibliei. Introducerile si o parte din note sint preluate din editia franceza a Septuagintei („La Bible d’Alexandrie”, Les Editions du Cerf, 1986 sq). „Fiecare epoca isi are pina la urma Biblia ei. Septuaginta a mai fost tradusa pe la 1600 si ceva (Biblia de la Bucuresti), dar e normal ca in fiecare generatie sa se retraduca, pornind de la original. Pe urma, din punct de vedere stiintific, e normal sa avem si o traducere a textului ebraic, dar si o traducere a Septuagintei – asa cum este, cu toate aporiile pe care le are ea uneori. Contactul cu Biblia reiese, pina la urma, din reflectarea celor doua versiuni, din jocul de oglinzi al acestora.” (Francesca Baltaceanu)

Septuaginta 3 (1-2 Paralipomene • 1-2 Ezdra • Ester • Iudit • Tobit • 1-4 Macabei) – Coordonatorii traducerii: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de Francisca Baltaceanu, Gheorghe Ceausescu, Vichi Dumitriu, Stefania Ferchedau, Theodor Georgescu, Octavian Gordon, Stefan Colceriu, Lia Lupas. Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, precum si premiul „Cartea anului” acordat de revista „Romania literara”. Cu volumul al treilea al Septuagintei se incheie sectiunea cartilor istorice din canonul Bibliei grecesti. Urmatoarele patru volume vor fi consacrate cartilor poetice si profetice. Fata de cartile cuprinse in canonul ebraic, cititorul va intilni in acest volum scrieri precum Cartea lui Tobit sau cartile Macabeilor, care s-au pastrat sau au fost redactate doar in versiune greceasca. Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni.

Septuaginta 4/ Tomul I (Psalmii, Odele, Proverbele, Ecleziastul, Cintarea Cintarilor) – Volum coordonat de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Florica Bechet, Monica Brosteanu, Ioana Costa, Marius David Cruceru, Cristian Gaspar, Eugen Munteanu, Ion Patrulescu. Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu. Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Acest volum, structurat in doua tomuri, deschide ciclul de scrieri poetice si sapientiale, introducindu-l pe cititor in universul liricii si al intelepciunii biblice. Tomul 1, care contine cartile poetice Psalmii, Odele lui Solomon, Cintarea Cintarilor, imbina arta poetica si rigorile revelatiei, si doua carti sapientiale (Proverbele lui Solomon, Ecleziastul), care abordeaza teme legate de conditia umana si de raportul omului cu divinitatea. De o importanta speciala este cartea Odele lui Solomon, scriere absenta din canonul ebraic al Bibliei.

Septuaginta 4/ Tomul II (Iov • Intelepciunea lui Solomon • Intelepciunea lui Iisus Sirah • Psalmii lui Solomon) – Volum coordonat de: Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, in colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu. Traduceri de: Smaranda Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Iulia Cojocariu, Stefan Colceriu, Eugen Munteanu. Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul. Volumul IV al Septuagintei cuprinde cartile poetice si sapientiale. Dimensiunile volumului de fata au impus publicarea lui in doua tomuri (primul tom – Psalmii, Odele, Proverbele, Ecleziastul si Cintarea Cintarilor). Cu exceptia cartii lui Iov, cartile din acest tom nu au fost retinute in canonul biblic ebraic, chiar daca au cunoscut o larga difuzare in antichitatea tirzie iudaica. In schimb, ele au fost retinute in canonul biblic crestin, ca scrieri „folositoare/bune de citit”, fiind adesea citate si comentate de Parintii Bisericii. Intre cartile Vechiului Testament, cele poetice si sapientiale apartin in cel mai inalt grad literaturii universale. Ele isi gasesc corespondenti atit in literatura anterioara a Orientului (Egipt sau Mesopotamia), cit si in cea contemporana lor, elenistica. Spre deosebire de majoritatea cartilor biblice, in care temele principale graviteaza in jurul istoriei poporului ales, in scrieri ca Iov sau Ecleziastul, inteleptii Israelului se apleaca, precum confratii lor orientali, asupra soartei indivizilor. Teologia pe care o descoperim aici se imbina cu o anumita „filosofie a cotidianului”, izvorita dintr-o experienta indelungata, decantata in poeme si sentinte. Totusi, nu avem de-a face cu un simplu umanism sapiential, ci cu un umanism devotional, ale carui valori decurg din raportarea nestramutata a credinciosului la poruncile universale ale lui Dumnezeu.

Septuaginta 5 (Osea. Amos.  Michea. Ioel. Abdias. Iona. Naum. Avacum. Sophonia. Aggeu. Zaharia.  Malachia) – Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu si ingrijit de Smaranda Badilita Traduceri de Cristian Gaspar
Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul
.
Sub numele de Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat, mai intii, Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Prima traducere a Septuagintei in limba romana s-a facut la 1688 (Biblia de la Bucuresti). Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni. Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, precum si premiul „Cartea anului” acordat de revista Romania literara.
Volumul al cincilea cuprinde cartile profetice ale Celor Doisprezece, grupul „profetilor mici”, supranumiti astfel din cauza continutului redus al profetiilor lor, ei nefiind totusi, din acest motiv, mai putin insemnati. Este vorba de Osea, Amos, Michea, Ioel, Abdias, Iona, Naum, Avacum, Sophonia, Aggeu, Zaharia, Malachia.

Septuaginta 6/I (Isaia – Ieremia – Baruh – Plingeri – Epistola lui Ieremia) –

Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu Ioan‑Florin Florescu
Traduceri de Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu, Ioan Patrulescu
Proiect realizat in colaborare cu Colegiul Noua Europa, sub patronajul lui Andrei Plesu, cu sprijinul Fundatiei Anonimul
 

Sub numele Septuaginta este cunoscuta traducerea in limba greaca a Bibliei ebraice, efectuata la Alexandria, cu aproximativ trei secole inainte de Hristos. Aceasta a reprezentat mai intii Biblia evreilor din diaspora, iar mai tirziu a devenit versiunea greaca a Vechiului Testament al Bisericii. Volumul al saselea, care incheie sectiunea cartilor profetice, este structurat in doua tomuri. Asemenea tomului II, deja aparut, ce include cartile lui Iezechiel si Daniel, alaturi de Suzana si Bel si balaurul, tomul I, cel de fata, cuprinde cartile celorlalti doi „profeti mari”, Isaia si Ieremia, carora li se adauga Cartea lui Baruh, Plingerile si Epistola lui Ieremia. Traducerea urmeaza editia stabilita de A. Rahlfs si e insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni. Realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, ce se incheie prin publicarea primului tom al celui de-al saselea volum, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Primul volum, aparut in 2004, a primit premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine si premiul „Cartea anului” acordat de Romania literara.

Septuaginta 6/II (Iezechiel. Suzana. Daniel. Bel si balaurul) –

Volum coordonat de Cristian Badilita, Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu in colaborare cu Ioan-Florin Florescu Traduceri si note de Florica Bechet si Ioana Costa    

Ca si in volumele anterioare, traducerea de fata urmeaza cu strictete editia stabilita de A. Rahlfs si este insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume.

Proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu. Aparut in 2004, primul volum a primit Premiul Asociatiei Editorilor Romani pentru cea mai buna editare in limba romana a unei carti straine, iar al doilea volum a fost distins, tot in 2004, cu Premiul „Cartea anului” acordat de revista Romania literara.

Volumul al saselea, care incheie sectiunea cartilor profetice, este structurat in doua tomuri. Al doilea, cel de fata, cuprinde, pe linga „profetii mari” Iezechiel si Daniel, cele doua „anexe” la Cartea lui Daniel, redactate direct in greaca, Suzana, precum si Bel si balaurul. Tomul intii contine cartile: Isaia, Ieremia, Baruch, Plingerile lui Ieremia, Scrisoarea lui Ieremia si va aparea ulterior, fiind precedat de volumul 5, in care sint inclusi cei doisprezece „profeti mici”.

 

Etichete: ,

Idiotul – F.M. Dostoievski


IdiotulTitlu original: Идио́т

Autor: F.M. Dostoievski

Traducere: Emil Iordache

Editură: Polirom

Colecție: Polirom TOP 10+

An: 2011

Preț: 23 RON

Prințul Mîșkin e, probabil, unul dintre cele mai cristice personaje moderne. Dar romanul poate fi citit din multe unghiuri, nu doar prin prisma apropierii personajului de modelul lui Cristos. În orice caz, Idiotul nu poate lipsi din biblioteca creștină de referință.

Editia a IV‑a
Roman in patru parti
Intors la Sankt Petersburg dupa un lung tratament la un sanatoriu din Elvetia, printul Lev Nikolaevici Miskin este luat in ris de inalta societatea a orasului, care il socoteste sarac cu duhul. Miskin se poarta mereu cu o sinceritate stingace, luata de majoritatea oamenilor drept prostie sau perfidie. In puritatea lui, Miskin se simte atras, din motive diferite, de doua femei de situatii opuse: Aglaia Ivanovna, femeia „cinstita”, de familie buna, de care e indragostit, si Nastasia Filippovna, femeia „compromisa”, de care printul se simte legat poate chiar mai profund, prin compasiunea pe care i-o inspira.

Idiotul este romanul unei perpetue surprize, al nehotaririi si al reactiei convulsive a umanului fata de faptele unei societati violente care, in lipsa ratiunii, se conduce dupa instinct si patimi.

Silviu Man (recenzie pe bookblog.ro):

S-a semnalat, pe buna dreptate, o inrudire a lui Mîşkin cu Don Quijote. Intr-adevar, nimic mai donquijotesc decat o replica precum aceasta adresata lui Rogojin, dupa ce acesta incercase sa il ucida : „Iti zic ca nu-mi amintesc decat de un singur Rogojin, cu care in ziua aceea m-am infratind facand schimb de cruci.” Sau : „Scuzati-ma, dar trebuie sa ne pricepem sa presimtim! „. Ba chiar printul este mai critic decat cavalerul lui Cervantes, care nu pare a se orienta inspre profetizare cu atata pregnanta ca „omologul sau rus” :

Vorbesc ca sa va salvez pe toti, ca nu cumva casta noastra sa dispara pe degeaba, in intuneric, fara sa-si dea seama de nimic, ocărând pentru toate si pierzand totul. ” (Oare doar la „casta” aristocratica sa faca referire Dostoievski?). In schimb, inrudirea cu Don Quijote este aproape deplina in privinta identificarii binelui si frumosului ca singure cai de salvare : „Priviti un copil, priviti aurora dumnezeiasca, priviti cum creste iarba, priviti ochii care va cerceteaza si va iubesc” E cert ca pe Mîşkin si pe Don Quijote i-a durut la fel de mult lumea.

Apropo de „lume”, de remarcat repetitivitatea reactiilor colective in cele doua romane. Insa, daca Don Quijote este iubit si respectat de un Sancho prietenos, in ciuda faptului ca pare a nu-i putea intelege pe deplin nebunia, Mîşkin nu e iubit de nimeni, iar de respectat, este respectat doar de cei de-un abis cu el : Aglaia si Rogojin (in mai mica masura) si mai cu seama Nastasia : „pentru mine, primul om din viata mea pe care l-am simtit ca mi-e sincer devotat.” Iata cum extremele se ating si capata acel gen de atractie dostoievskiana – mereu de neacceptat si de neinteles pentru rigorile logicii formale – una din pietrele de temelie ale operei sale. De cealalta parte ramane gloata, cei de la mijloc, oameni opaci la miracol, cu simturi incomplete, o galerie vasta de potăi submorale si moraliste. Ei gandesc si simt, precum homo sovieticus-ul lui Aleksandr Zinoviev, in bloc: Mîşkin e ori „simpatic, dar prea simplut”, ori „un pic ridicol”, ori pur si simplu „idiot”, „democrat” sau „sla-vo-fil”. Oameni incapabili de nuante si revelatii, care discuta relaxat despre josnicia lor, capturati intr-un impostor mecanism de perceptie, care ii face sa vada in sinceritatea lui Mîşkin sau prostie crasa, sau perfidie diabolica. Inradacinati intr-o paradigma a profitului „cu orice pret”, nu pot intelege nimic din Nastasia, din Mîşkin, sau la un nivel inferior, din Aglaia Ivanovna sau Rogojin. Simbolistica portretului Nastasiei le este indiferenta, nu pot pricepe cum se cunostea cu printul inainte de a-l fi vazut, califica orice act care iese din logica lor cimentoasa drept un scandal. In privinta aceasta, intuitia lui Dostoievski este din nou imperiala : ce poate fi mai strigator la cer decat o societate alcatuita din oameni care nu pot vedea adevarul desfasurat in fata lor? Pedeapsa lor nu poate fi decat indiferenta si uitarea. Iata ce epitaf, epilog si necrolog le compune autorul : „Lebedev, Keller, Ganea, Ptiţîn si multe alte personaje ale povestirii noastre traiesc ca mai inainte, s-au schimbat putin si aproape ca nu avem ce relata despre ele.

Opozitia radicala a unor personaje ca Mîşkin, Nastasia Filippovna, sau mai departe in literatura lumii, Don Quijote, Hamlet, Berenger, Margareta si Maestrul ei, sau chiar un Oblomov sau Ostap Bender, nu are ca semnificatie decat necesitatea ca omul viu sa refuze, sub orice epoca, lumea si determinismele ei, de a-si cauta libertatea personala. Aici ajungem intr-un mare punct nevralgic al artei contemporane : refuzul îndârjit al Eroului. Prezentand fara pasiune povestile cu „oameni simpli, ca si noi”, nerecunoscand si dispretuind in acest sens o ierarhie axiologica (sau, pe alta cale, fetisizand – mai cu seama in cinematografie – conceptul de erou), arta nu face decat sa consfinteasca o satisfactie maligna a mediocritatii (inteleasa aici ca un simplu apetit trecator pentru senzatii mici, iar nu pentru traire). Probabil ca este pentru prima oara cand in istoria artei cand superioritatea jigneste in mod sistematic. Eroii (sau Antieroii) veritabili inhiba, regii deranjeaza, sfintii insulta”

Chiar aici, inca ar fi foarte multe „idei principale” de spus pe (ne)marginea Idiotului, despre raportul intre ateism, habotnicie, batjocura si credinta in perimetru ideatic deschis de povestirea lui Mîşkin, despre cele trei tipuri de iubire mentionate de Dostoievski in notele sale : pasionala (Rogojin), vanitoasa (Ganea), crestineasca (Printul), insa dimensiunile standard ale unui text de recomandare nu imi permit. Totusi, nu voi incheia fara a sublinia un ultim aspect, deloc marginal, privind „umilinta” lui Mîşkin si aparenta lui pasivitate.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 11, 2013 în 2011, Polirom, Prozatori

 
 
%d blogeri au apreciat asta: