RSS

Arhive pe categorii: Filosofi

Certitudini negative – Jean-Luc Marion


Certitudini negative

Titlu original: Certitudes Négatives

Titlu complet: Certitudini negative

Autor: Jean Luc Marion

Traducere: Maria-Cornelia Ica jr

Editură: Deisis

An: 2013

Preț: 29 RON

Cartea de fata incheie desfasurarea posibilitatilor teoretice deschise in 1997 de Fiind dat. Incercare a unei fenomenologii a donatiei si degajate in 2001 de In plus. Studii asupra fenomenele saturate, iar in 2003 de Fenomenul erosului, precum si, intr-un alt sens, in 2008 de In loc de sine. Abordarea sfantului Augustin. In toate aceste cazuri nu e vorba decat de un travaliu in vederea unei largiri a teatrului fenomenalitatii: dupa donatie si saturatie incercam aici sa introducem in filozofie conceptul de certitudini negative. A cunoaste inseamna a cunoaste cu certitudine obiecte urmand stiintele lor si atunci n-ar exista certitudine decat afirmativa si stiintifica. Restul, ceea ce se spune altundeva, in filozofie sau literatura, n-ar aduce nici o certitudine. Iata ce toti socotim in mod spontan ca se intelege de la sine. Aceasta carte vrea sa puna sub semnul intrebarii acest lucru. Caci cu conditia sa aiba un sens o intrebare poate ajunge la o certitudine, daca vom intelege de ce si cum trebuie sa ramana fara raspuns. Intrebarile fara raspuns dau astfel certitudini, dar certitudini negative. Astfel nu trebuie sa existe raspuns la intrebarea despre definitia omului — caci definirea omului va sfarsi intotdeauna prin a sfarsi cu anumiti oameni.
Astfel intrebarea cu privire la Dumnezeu supravietuieste oricarui argument asupra imposibilitatii experientei lui Dumnezeu tocmai pentru ca prin ipoteza Dumnezeu priveste ceea ce ne ramane imposibil.
Astfel darul si ceea ce il confirma prin redundanta, si anume iertarea si sacrificiul, nu admite nici o conditie de posibilitate tocmai pentru ca transcende economia schimburilor.
Astfel evenimentul survine fara nici o previziune si contra oricarei asteptari pentru ca nu va putea deveni niciodata obiect al unei comprehensiuni exhaustive, ca un obiect sau un spectacol. S-ar putea ca certitudinile negative pe care nici o teorie sau experienta viitoare nu va veni sa le corecteze sau invalideze, sa ne ofere infinit mai multa certitudine decat orice afirmatie.
J-L.M.
Cuprins
Cuvant-inainte
§ 1. Incercare de a introduce in filozofie conceptul de certitudini negative
I. Nedefinibilul sau fata omului § 2. „Ce este omul?” / § 3. „Ipse mihi magna quaestio” / § 4. Ce costa sa [te] cunosti / § 5. Proscrierea / § 6. Fondul incomprehensibilitatii / § 7. Nedefinitul si instabilul
II. Imposibilul sau propriul lui Dumnezeu § 8. Fenomenul imposibil / § 9. Ireductibilul / § 10. Posibilitatea fara conditii / § 11. [Im]posibilul: de la contradictie la eveniment / § 12. [Im]posibilul care ma cunosc / § 13. [Im]posibilul care se recunoaste Dumnezeu
III. Neconditionatul sau forta darului § 14. Contradictiile darului / § 15. Termenii schimbului / § 16. Reducerea darului la donatie / § 17. Fara principiul identitatii / § 18. Fara principiul ratiunii suficiente
IV. Neconditionatul si variatiunile darului § 19. Sacrificiul in termenii schimbului / § 20. Redundanta plecand de la donatar / § 21. Confirmarea lui Avraam / § 22. Iertarea/par-donul in termenii schimbului / § 23. Redundanta plecand de la donator / § 24. Intoarcerea fiului ratacitor
V. Imprevizibilul sau evenimentul § 25. Ceea ce exclude obiectul / § 26. Conditia de obiect / § 27. Despre distinctia fenomenelor in obiecte si evenimente / § 28. Fara cauza / § 29. Necunoscutul originar / § 30. Dubla interpretare
Concluzie § 31. Elogiul paradoxului
Nota bibliografica
*
Jean-Luc Marion e autorul unei opere filozofice majore a timpului nostru, tradusa in numeroase tari. Fenomenolog, specialist in Descartes si istoria filozofiei moderne, preda la Paris-Sorbona (Paris IV) si Chicago. E laureat al Marelui Premiu pentru Filozofie al Academiei Franceze in 1992 si membru al acesteia din 2008.
Reclame
 

Omul recent – Horia-Roman Patapievici


Omul recentAutor: Horia-Roman Patapievici

Editură: Humanitas

An: 2001… 2008

Preț: 42 RON (aici)

O carte care a stârnit deosebit de multe reacții, unele foarte vehemente. Dar o carte inevitabilă pentru cine vrea să privească istoria ideilor și dintr-o perspectivă pro-creștină, să zicem.

Intotdeauna s-a spus despre ei ca sunt noi, ca sunt innoiti. Cantariti, sunt insa prea lejeri. Evaluati, sunt de tot greoi. Fragmentele pe care le-am cules in cartea de fata pleaca de la constatarea ca oamenii pe care ii produce intr-un ritm industrial modernitatea, care si-a iesit din propria ne-masura, nu sunt cu adevarat nici noi, nici innoiti: sunt, asemeni conservelor cu data de expirare pe eticheta, doar recenti… Omul recent este omul care, oricat timp ar trece peste el si oricata vreme l-ar slefui, tot rudimentar ramane. Pentru ca acest tip uman nu se mai poate sprijini pe existenta vreunui suflet, nici al lui si nici al lumii, el nu mai are resursele de a intemeia nici traditii si nici macar datini. (…) De ce? Pentru ca si-a pierdut prezenta. Omul recent este omul care, dorind sa se sature de toate fenomenele lumii (…) s-a trezit intr-o buna zi ca nu mai este decat un epifenomen al curgerii, scurgerii si prelingerii lor. Este momentul cand Gregor Samsa, dupa o noapte agitata de vise nelinistite, se trezeste dimineata metamorfozat intr-un urias gandac. Pe noi, oare, cum ne va gasi dimineata?””«Omul recent» este o meditatie despre lumea de azi a unui modern nesatisfacut de propria sa modernitate. Este o critica a modernitatii care nu se multumeste nici cu proclamatiile suficiente ale postmodernitatii, nici cu regretele traditionalismului – o interogatie asupra modernitatii suscitata de presimtirea dureroasa ca ori de cate ori ti se deschide in fata un drum, altele ti se inchid in spate ori in laterala. Cand ne inchinam bigot la minunile modernitatii, cum ne indeamna zelatorii modernitatii si delatorii traditiei, in sufletele noastre se tanguiesc toate bogatiile pe care le-am pierdut inlauntru atunci cand trupurile noastre au progresat afara. «Omul recent» incearca sa sugereze ca, prin ceea ce-i lipseste, modernitatea ofera ceea ce o poate inca salva. Cu o conditie insa: daca vom avea inteligenta sa putem regasi in neghiobia trufasa a timpului pe care il traim – intreg, viu, bun si frumos – crestinismul tuturor inceputurilor.Sa fim moderni: dar – «nihil sine Deo» !”Horia-Roman Patapievici

Adrian Miroiu într-un articol critic, în „Observator cultural”:

Citind Omul recent de H.-R. Patapievici, nu poti sa nu ai sentimente amestecate. Uneori intilnesti fraze remarcabile, intuitii spectaculoase ori asocieri uluitoare de idei sau de autori. Numai ca, totodata, am fost coplesit de uriasele confuzii conceptuale din carte, de pseudoargumentari, de o lipsa pentru mine inacceptabila de informare chiar elementara in domeniile asupra carora autorul reflecta. Mai este inca ceva: chiar daca reuseam sa trec peste aceste lucruri, incercind sa imi fac cit mai limpezi ideile pe care autorul a dorit sa le sustina, eram tot mai uimit – si, marturisesc, dezolat – de acestea. Nu incriminez; fiecare putem sustine punctele de vedere in care credem; dar nici nu pot sa nu fac explicite aceste dezacorduri, pentru ca cititorul sa inteleaga mai bine care este pozitia intelectuala pe care se asaza H.-R. Patapievici, precum si divergenta dintre aceasta si a mea.

Sint foarte putini filozofii de profesie care au scris despre H.-R. Patapievici. La rindul meu, am ezitat. Vedeam cum se extaziau critici literari, eseisti, artisti, chiar si unii filozofi, cunoscuti in rindul oamenilor de cultura, dar fara expertiza profesionala in problemele aflate in centrul de interes al acestei carti. Eu il apreciam pe eseistul H.-R. Patapievici pentru vioiciunea intelectuala care razbatea in multe din textele sale, chiar daca, repet, nu sint de acord cu ceea ce sustine el; dar toti acesti autori de care pomeneam il vedeau altfel pe H.-R. Patapievici – anume ca pe un teoretician de profunzime, ca pe un filozof. Fara sa vreau, mi-am amintit de o remarca lui Robespierre despre Condorcet: acesta, spunea el, era un mare matematician in ochii oamenilor de litere, dar un distins om de litere in ochii matematicienilor.

Stelian Gomboș, într-un articol pulbicat pe crestinortodox.ro:

Opera Omul recent este noncomformista si in acelasi timp plina de intrebari care abordeaza marile idolatrii ale timpului si lumii in care traim (idolatria postmodernismului, idolatria textului erudit si a „aparatului”, idolatria corectitudinii politice, idolatria democratiei devenita limbaj de lemn, idolatria majoritatii si a minoritatilor, idolatria clerului si institutiei bisericesti, idolatria dihotomiei stanga-dreapta etc.). Horia Roman Patapievici vorbeste de doua solutii in cartea sa: una este discernamantul (o tema care apare masiv in aceasta opera) si alta este referinta la Dumnezeu. Redusa la chintesenta ei, disputata carte a lui Horia Roman Patapievici este, in ultima instanta, o carte despre valori. Daca ne asumam acceptiile terminologice ale autorului Politicelor, atunci trebuie sa vedem in „omul recent” produsul ultim al post-industrializarii.

Dupa lunga bezna a ideologiilor totalitare, a evita capcanele modului absolutist de gandire, a accepta dreptul la existenta al unui unghi alternativ in examinarea unor directii de asemenea importanta devine o precautie pe cat de utila, pe atat de necesara. Este unul dintre meritele lui Horia Roman Patapievici de a fi facut acest lucru examinand prin prisma cauzala, in diversele sale retorte, conditia omului recent. Vazuta din perspectiva divizarilor actuale ale scenei americane ce marcheaza turnirul intre doua directii majore de mentalitate (reflectate pe plan politic in disputa dintre liberali si conservatori, dintre stanga si dreapta, dintre democrati si republicani), cartea romanului Horia Roman Patapievici capata astfel o relevanta surprinzator de incisiva, cu precadere prin raportare la acuzatiile de antioccidentalism si antiamericanism ce i s-au adus.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 25, 2013 în 2004, 2005, 2006, 2008, Filosofi, Humanitas

 

Frică și cutremur – Søren Kierkegaard


Carte_Frica-si-cutremur_1129cTitlu original: Frygt og Bæven

Autor: Søren Kierkegaard

Traducere: Leo Stan

Editură: Humanitas

An: 2005

Preț: 19 RON

Publicata in 1843 sub pseudonimul Johannes de Silentio, Frica si cutremur este expresia patetica a unui dialectician al credintei crestine. Dar dialectica lui Kierkegaard, spre deosebire de cea a lui Hegel, nu descrie mersul Spiritului absolut in istorie, ci infatiseaza devenirea complexa si paradoxala a individului uman, o devenire supusa timpului, schimbarilor bruste, indoielilor si angoaselor, disperarilor si pasiunilor, pacatului, caderilor si inaltarilor – pe scurt, misterului baroc al existentei umane. O carte despre care insusi autorul marturisea ca, dupa moarte, „singura Frica si cutremur imi va asigura nemurirea. Va fi atunci citita, si mai apoi tradusa in limbi straine. Oamenii se vor cutremura, aproape, de infricosatorul patos al cartii“.

Jen, într-o recenzie publicată pe bookblog.ro:

In Frica si cutremur, Kierkegaard ne vorbeste despre „resemnare infinita” si „credinta”, avand in centrul dialecticii sale pe parintele credintei, Avraam. Pentru Kierkegaard, resemnarea infinita nu este supunerea individualului in fata unui destin fatidic, ci este constientizarea permanenta ca in lumea aceasta obiectul dorintei ramane total inaccesibil. A te resemna, in sens kierkegaardian, inseamna a renunta la aceasta lume, la placerile ei, stiind bine ca fericirea este neputinta de a trai in lume (in
conformism cu ideologia) si putinta de a trai in credinta (in non-conformism cu ideologia). De asemenea, resemnarea infinita este pasul prin care omul poate sa ajunga la credinta, si nu credinta este pasul prin care omul ajunge la resemnare infinita. Pentru a crede trebuie sa renunti la lume, si nu invers. Neputinta de a crede este tocmai aceasta confuzie dintre cele doua miscari: cand individualul confunda miscarea resemnarii infinite cu miscarea credintei, atunci apare necredinta; pot spune ca cred numai dupa ce am renuntat la lume. Dar ce inseamna a renunta la lume? A renunta la lume inseamna tocmai prima porunca din Decalog: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau. Sa nu ai alti dumnezei afara de mine, nici sa-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a celor ce sunt sus in cer, sau jos pe pamant, sau in apa si sub pamant” (Deuteronom 5:6-8). Sa te resemnezi infinit inseamna sa nu faci din stiinta vreun dumnezeu, sa nu faci din filozofie vreun dumnezeu, sa nu faci din morala vreun dumnezeu si nici din estetica sa nu faci vreun dumnezeu. La resemnarea infinita poate ajunge orice om ce nu vrea sa fie las si vrea sa fie liber. La credinta nu pot ajunge toti cei care ajung la resemnarea infinita, caci, pentru Kierkegaard, credinta e paradoxala, e absurdul, iar pentru aceasta omul trebuie sa aiba un „curaj paradoxal”, intrucat credinta nu se lasa gandita.

 

Despre omul nobil, cupa din care bea regele. Tratate


Despre omul nobilTitlu original: Werke II

Autor: Meister Eckhart

Traducere: Gabriel H. Decuble

Editură: Humanitas

Colecție: Înțelepciune și Credință

An: 2007

Preț: 18 RON

„Exista in orice traditie oameni ai intelectului inflacarat. Meister Eckhart este dintre acestia. In el, cele doua calitati – magistru si maestru spiritual, teolog si predicator, scolastic si mistic – se afla intr-o organica, miraculoasa coerenta. Opera scolastica – in latina, limba universala a Bisericii si a savantilor. Misiunea de predicator si opera mistica – in latina, dar mai ales in germana, limba vernaculara, a celor «neinvatati» dar ardenti, limba in formare, a carei plasticitate Eckhart o foloseste cu stralucire pentru a transpune termenii doctrinei si ai experientei spirituale, facand o sinteza intre conceptia lui Dionisie Areopagitul si cea a lui Augustin, intre «intoarcerea sufletului» in propria-i adancime si extazul dionisian.
Eckhart se numara printre cei capabili sa exploateze metafizic – in sensul unei metafizici de experimentat, de realizat interior – intreaga desfasurare a realului. Aceasta e si atitudinea pe care vrea sa o propuna ascultatorilor sai, sa o imprime in ei.” (Anca Manolescu)

Autorul:

Eckhart (1260, Tambach sau Hocheim?, Thuringia – 1328, Avignon?). In 1275 intra in Ordinul Predicatorilor, la Erfurt; bacalaureat, lector al Sententelor, la Paris (1293-1294); prior al comunitatii dominicane din Erfurt si vicar al Thuringiei (1294-1298). Magistru in teologie al Universitatii din Paris, in 1302. Primul magisteriu la Sorbona, intre 1302 si 1303, dupa care e ales provincial al Saxoniei. Intre 1303 si 1313 se afla la Erfurt, unde predica in germana. 1311-1313: revine la Sorbona, ca magister actu regens la catedra atribuita dominicanilor straini. 1313 / 1324 -1327: preda la Studium generale (institutia universitara a dominicanilor) din Koln. 1325: episcopul locului declanseaza un proces impotriva invataturii lui Eckhart. In 1327, Eckhart pleaca la Avignon pentru a-si sustine ortodoxia in fata Papei. Dupa moartea sa, Bula In agro dominico condamna 17 propozitii eckhartiene ca fiind eretice, iar pe alte 11 ca suspecte de erezie. Bogata posteritate spirituala si intelectuala a lui Eckhart se dezvolta discret, disimulat.
Printre opere: a) in latina: Quaestiones Parisienses, Opus tripartitum, Sermones, Expositio sancti Evangelii secundum Iohannem; b) in germana: tratate, predici.

 

Etichete:

Capete gnostice – Sf. Maxim Mărturisitorul


Capte gnosticeTitlu original: ???

Autor: Sf. Maxim Mărturisitorul

Traducere: Walther Alexander Prager

Editură: Herald

Colecție: Spiritualitate Creștină

An: 2008

Preț: 25 RON

Potrivit datelor disponibile la Biblioteca Națională, cartea este tradusă din greacă, spre deosebire de alte cărți de patristică traduse de unii din engleză sau franceză.

(Despre teologie si despre iconomia intruparii Fiului lui Dumnezeu)

Despre Maxim s-a spus ca ar fi „ultimul ganditor independent al Bisericii bizantine”, iar atentia pentru evenimentele exterioare este inlocuita la el de una pentru prefacerile interioare din viata ascetica. Cel din urma aspect este, de altfel, si una din cauzele ce confera conceptiei teologice a lui Maxim un loc singular in istoria patristicii rasaritene. Mai precis, Maxim reuseste sa realizeze o legatura directa intre spiritualitatea vietii crestine si speculatiile teologice propuse de scriitorii alexandrini si Pseudo‑Dionisie Areopagitul, construind o imagine unitara a iconomiei Logosului divin in lume si in om.

„Cele doua sute de capete gnostice”, scrise probabil catre 634, concentreaza viziunea teologico‑mistica a lui Maxim pe o lungime a scrierii de sapte ori mai mica decat Raspunsuri catre Thalasie. Scurtimea tratatului este cauzata de faptul ca, spre deosebire de scrierile anterioare, Maxim renunta la stilul didactic. Capetele nu au un destinatar, asa cum au lucrarile sale precedente. Forma scrierii sub forma capetelor nu era noua in literatura patristica, fiind exploatata de Evagrie Ponticul, dar si de multi alti scriitori din mediul ascetic.

Spre deosebire, totusi, de alte scrieri similare, Capetele gnostice ale lui Maxim dovedesc o puternica coerenta interna ascunsa sub aparenta fragmentaritatii gandurilor. Spre sfarsitul tratatului (la 2, 85), Maxim insusi ofera implicit dovada ca nici unul din capete nu este introdus intamplator. Despre maniera in care Maxim va fi intentionat sa‑i fie citite capetele, nu aflam din aceasta scriere, ci din prologul Capetelor despre dragoste. Maxim il previne pe destinatarul scrierii, Elpidie, asupra faptului ca trebuie sa ia aminte „cu straduinta la fiecare din capete”. Totodata, avertizeaza asupra caracterului ezoteric al capetelor – „multe din ele nu vor fi intelese de toti” – , motiv pentru care recomanda ca „multe din <capete> sa fie mult cercetate impreuna de catre multi”.

Aceasta pluralitate a cercetarii este opusa de Maxim simplitatii aparente a capetelor. Asadar, este nevoie ca lectura lor reiterativa sa treaca de primul strat al cuvintelor si sa caute sa patrunda dincolo de fragmen­taritatea capetelor (cerinta exprimata de expresia „sa fie cercetate impreuna”). Mai departe in acelasi prolog, Maxim tinde sa confere lecturii capetelor calitatea unui exercitiu spiritual, respingand ideea unei simple cercetari intelectuale. Este evident, ca aceleasi prevederi s‑ar aplica si lecturii Capetelor gnostice, motiv pentru care comentariile ample atasate traducerii tratatului isi gasesc in parte indreptatirea (prin atentia conferita fiecarui capat) si in parte limitarea (cel putin din cauza faptului ca nu vor putea suplini niciodata asumarea lor spirituala).

Contributia Sfantului Maxim la dezvoltarea teologiei crestine a fost atat de importanta incat Biserica l‑a numit „Marturisitorul” (latinizat „Confesorul”), iar, pentru viata lui intelectuala, „Teologul si Filozoful”.

 

Pacea între religii. Despre Dumnezeul ascuns


Despre pacea intre religiiTitlu original: De pace fidei. De Deo abscondito

Autor: Nicolaus Cusanus

Traducere: Wilhelm  Tauwinkl

Editură: Humanitas

Colecție: Înțelepciune și credință

An: 2008

Preț: 20 RON

In 1453, la caderea Constantinopolului sub turci, Nicolaus Cusanus, teolog, savant si filozof mistic, scrie – drept reactie – micul tratat de armonizare a religiilor. In pragul varstei moderne, Cusanus reformuleaza cu indrazneata prospetime, ba chiar cu un „extremism provocator”, vechea idee de intelepciune. O trece mai departe intr-o „noua Europa” ce va avea in curand de infruntat din plin tema diversitatii: religioase, etnice, culturale.

„Nicolaus Cusanus, una din figurile cele mai complexe si captivante din istoria crestinismului.” (Mircea Eliade)

NICOLAUS CUSANUS, Nikolaus Krebs sau Nikolaus von Cues (Cues, Thuringia, 1401 – Roma, 1464; inmormântat la San Pietro in Vincoli, fiind cardinal titular al acestei biserici). A studiat la Heidelberg (1416-1417) si la Koln (1425-1426) teologia si filozofia, iar la Padova dreptul canonic, pe lânga matematica si medicina (1418-1425). Participa la Conciliul de la Basel (1432-1437), caruia, ca specialist in drept canonic, ii da fundamentare teoretica prin tratatul De concordantia catholica (1434). La inceput favorabil suprematiei conciliilor asupra autoritatii papale, constata ulterior esecul conciliului in a mentine unitatea Bisericii si a impune reformele necesare; devine, in consecinta, unul dintre cei mai activi sustinatori ai papei. Legat papal, episcop si cardinal, Cusanus e o prezenta foarte activa, reformatoare in ierarhia Bisericii Catolice. Dar este mai ales un teolog si un filozof mistic puternic, pe linia neoplatonismului crestin, a lui Dionisie Areopagitul, Eckhart, Ruusbroec. Spirit ecumenic si contemplativ, el reformuleaza cu inalta rigoare metafizica, in zorii modernitatii, conceptia crestina despre univers si despre o unio mystica intelectuala. Simbolismul stiintific, mai ales cel matematic, este masiv prezent in lucrarile sale.

 

Søren Kierkegaard – Opere III


Kierkegaard - Opere IIIAutor: Søren Kierkegaard

Traducere: Ana-Stanca TABARASI

Editură: Humanitas

An: 2011

Preț: 59 RON

În ciuda faptului că e o apariție mai veche, această carte cred că merită pomenită între aparițiile editoriale remarcabile. Toate discursurile cuprinse în volumul III (din seria de Opere) au legătură cu creștinismul.

„Volumul de faţă cuprinde, pentru prima dată în limba română, în traducere după ediţia critică daneză, scrierile publicate de Søren Kierkegaard sub propriul nume între 1843 şi 1845: optsprezece Discursuri edificatoare şi Trei discursuri la ocazii imaginate.
Reunind profunzimea teologică, rigoarea filozofică, fineţea psihologică şi frumuseţea stilistică, discursurile tratează despre alcătuirea şi raportarea sinelui la Dumnezeu, la timp şi eternitate, despre bine şi rău ca daruri de sus, despre rugăciune, iubire, răbdare, curaj, gravitate, decizie, despre îngrijorarea care duce la «întărirea omului dinăuntru» şi despre gândul morţii, care îl face pe om să îşi ia viaţa în serios. Kierkegaard înfăţişează, totodată, rolul modelator al unor personaje biblice precum Iov, apostolul Pavel sau Ioan Botezătorul.
Punând sub semnul întrebării autoritatea vorbitorului şi posibilitatea de a rosti adevărul, textele propun o nouă omiletică şi un nou demers epistemologic: cunoaşterea îngrijorată în locul cunoaşterii de tip abstract, care-l face pe om indiferent faţă de lume.“ (Ana-Stanca TABARASI)

Date despre autor:

SØREN KIERKEGAARD (5 mai 1813, Copenhaga – 11 noiembrie 1855, Copenhaga) a studiat teologie şi filozofie la universităţile din Copenhaga şi Berlin, absolvind-o pe cea dintâi în 1841 cu o teză despre ironia socratică şi cea romantică. După articole politice şi culturale în presa daneză, debutează în volum cu eseul Din hârtiile unuia încă viu (1838), o critică la adresa lui Hans Christian Andersen. Despărţirea de logodnica sa Regine Olsen prilejuieşte scrierea cărţii care îi conferă celebritate, Sau-sau (1843). Urmează aproape 40 de volume semnate cu pseudonime sau numele propriu, cu subiecte variind între filozofie, psihologie, literatură şi religie, care evidenţiază primatul individului concret, istoric şi contingent asupra oricărei realităţi depersonalizante şi imposibilitatea de a „închide” fenomenul vieţii în categorii abstracte şi explicative. În ultima parte a vieţii stârneşte senzaţie cu polemica sa împotriva autorităţilor bisericeşti daneze, cărora le reproşa superficializarea creştinismului. Opera sa a exercitat o influenţă considerabilă, fiind sursă de inspiraţie pentru teologia dialectică, existenţialismul filozofic şi creştin, pentru psihologia şi literatura modernităţii.

Opere principale: Om Begrebet Ironi med stadigt Hensyn til Socrates (Despre conceptul de ironie, cu permanentă referire la Socrate), 1841; Frygt og Bæven (Frică şi cutremur), 1843; Gjentagelsen (Repetiţia), 1843; Philosophiske Smuler eller En Smule Philosophi (Fărâme filozofice sau O fărâmă de filozofie), 1844; Begrebet Angest (Conceptul de angoasă), 1844; Stadier paa Livets Vei (Stadii pe drumul vieţii), 1845; Afsluttende uvidenskabelig Efterskrift (Post-scriptum neştiinţific, concluziv), 1846; Kjerlighedens Gjerninger (Faptele iubirii), 1847; Opbyggelige Taler (Discursuri edificatoare), 1845-1850; Sygdommen til Døden (Boala de moarte), 1849; Bogen om Adler (Cartea despre Adler), 1846-1847. (Informații preluate de pe site-ul Editurii Humanitas)

 

Etichete: , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: