RSS

Arhive pe categorii: Patristică și patrologie

Știință dragoste credință – Cristian Bădiliță


Stiinta dragoste credintaTitlu complet: Știință dragoste credință. Convorbiri cu patrologi europeni

Autor: Cristian Bădiliță

Editură: Curtea Veche

An: 2008

Preț: 22 RON

Cartea Ştiinţă, dragoste, credinţă adună între copertele ei convorbiri cu patrologi europeni purtate în ultimii zece ani de Cristian Bădiliţă. Cei ce mărturisesc despre tradiţie, despre poveşti patristice, despre traducere şi comentarii asupra Septuagintei sunt:

Monique Alexandre

Marguerite Harl

Enrico Norelli

Juan José Ayan Calvo

Attila Jakab

Alain Le Boulluec

Giovanni Filoramo

Jean-Noël Guinot

Lucian Turcescu

Î.P.S. Nicolae Corneanu

Ysabel de Andia

Marie-Hélène Congourdeau

Marius Cruceru

Paul Géhin

Giulia Sfameni Gasparro

Lorenzo Perrone

 

Despre obscuritatea profețiilor – Sf. Ioan Gură de Aur


despre_obscuritatea_profetiilorTitlu original: Homiliae II de Prophetarum Obscuritate

Autor: Sf. Ioan Gură de Aur

Traducere: Radu Mustaţă

Editură: IBMBOR

An: 2013

Preț: 12 RON

Fragment din prezentarea de pe Noutăți ortodoxe:

Omiliile Sfantului Ioan Hrisostom  Despre obscuritatea profetiilor ne ajuta sa vedem mai bine modul in care crestinii din primele veacuri intelegeau cuvantul inspirat al Sfintei Scripturi, intrucat aveau in vedere o problema hermeneutica strans legata de finalitatea hristica a Vechiului Testament, considerat a fi  calauza spre Hristos. Cele doua omilii hrisostomiene traduse in volumul de fata reprezinta o adevarata sinteza a genului, intrucat parintele antiohian, urmand Traditiei crestine a secolelor anterioare, recapituleaza principalele argumente pe care primii apologeti crestini le-au adus in vederea apararii limbajului incifrat al Vechiului Testament, prin prefigurari si enigme. Sfantul Ioan Gura de Aur adapteaza aceste argumente la o realitate specifica comunitatii crestine din Antiohia celei de-a doua jumatati a secolului al IV-lea d.Hr. si, de aceea, cele doua omilii dau marturie despre lupta Sfantului Parinte impotriva influentei pe care sinagoga continua sa o exercite asupra unora dintre contemporanii sai crestini. Pornind de la aceasta tema cu caracter apologetico-polemic, exhortatia hrisostomiana se indreapta, de asemenea, impotriva judecarii si osandirii semenilor (in cea de-a doua cuvantare) si indeamna la cercetarea si osandirea neincetata a propriilor greseli si pacate.

 

Despre unitatea Bisericii universale. Despre condiția muritoare a omului


despre_unitatea_Bisericii_universaleTitluri originale: De Catholicae Ecclesiae unitate. De mortalitate

Autor: Sf. Ciprian al Cartaginei

Traducere: Pr. prof. dr. Alexandru I. Stan și Adina Roşu

Editură: IBMBOR

An: 2013

Preț: 12 RON

Dintr-o prezentare din Ziarul Lumina:

Volumul este publicat în colecţia „Credinţa ortodoxă“, sub îngrijirea Departamentului de carte patristică al Editurilor Patriarhiei Române. Primul, Despre unitatea Bisericii universale, acum într-o nouă traducere românească, este o operă fundamentală pentru eclesiologia creştină şi poate fi rezumat în cele două celebre sintagme ale sale, care îşi au originea în acest tratat (fiind de fapt reformularea unor expresii ale lui Tertulian): „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Părinte dacă nu are Biserica drept mamă“ şi „în afara Bisericii nu există mântuire“.

Celălalt tratat, inedit, Despre condiţia muritoare a omului (sau Despre ciumă), oferă preţioase sfaturi despre cum trebuie să se raporteze un creştin în faţa suferinţei, a bolii şi a morţii sale, precum şi a celor dragi.
 

În luptă cu gândurile – Evagrie Ponticul


In lupta cu gandurileTitlu complet: În luptă cu gândurile. Despre cele opt gânduri ale răutății. Replici împotriva lor

Autor: Evagrie Ponticul

Traducere: Ioan I. Ică jr.

Editură: Deisis

An: 2006

Preț: 19 RON

O carte de referință pentru tot ce înseamnă monahism creștin. Din cele 8 „gânduri ale răutății”, prin medierea lui Ioan Casian și a altora, a ajuns Biserica Catolică la cele 7 păcate capitale. Marele „psihanalist” al Antichității a influențat în mod decisiv și irevocabil toată creștinătatea. La acest preț, e un adevărat chilipir, având în vedere ce conține.

Inceput odata cu retragerea in 273 in desert a lui Antonie cel Mare, monahismul egiptean e una din cele mai formidabile aventuri spirituale din istoria umanitatii. Izolati de lume, de lucruri si de oameni, ascetii descopera ca radacina ultima a pacatului cu fapta sta inauntrul mintii lor, in gandurile patimase insuflate de demoni; ele impiedica mintea de la rugaciune, contemplare si vederea lui Dumnezeu. Trecand prin experienta aspra a ispitelor, monahii devin specialisti in razboiul nevazut cu gandurile si demonii.
Experienta ascetica a parintilor pustiei a fost sistematizata in mod stralucit de avva Evagrie Ponticul († 399). In scrierile cuprinse in volumul de fata — si traduse pentru prima data in limba romana — el ofera atat catalogul principalelor opt ganduri demonice care-l chinuie pe om, cat si remediile lor ascetice in pagini antologice de psihologie si demonologie ascetica. La acestea se adauga un unic in felul lui manual-arsenal practic de combatere a sugestiilor gandurilor demonice sub forma a 498 de citate biblice prin care mintea poate replica diverselor ispite dupa modelul Mantuitorului in desertul Karantaniei.
Intr-o epoca a tiraniei mediilor si tentatiilor virtuale, actualitatea lectiilor ascetice ale acestor scrieri fundamentale pentru orice crestin duhovnicesc se impune cu o evidenta care nu mai are nevoie de nici o demonstratie.

 

Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul mileniu


rus_remus-dictionar_enciclopedic_de_literatura_crestina_din_primul_mileniuAutor: Remus Rus

Editură: Lidia

An: 2003

Preț: 65 RON (aici)

Prezentarea de pe site-ul Librăriei Sophia:

„…Iata ca acum ca roada a unor indelungate si sustinute nevointe carturaresti – concretizate si in traducerea in limba romana si publicarea unor importante texte despre Sfintii Parinti ai Bisericii sau chiar apartinand acestora -, Dl. Prof. dr. Remus Rus, titularul catedrei de Istoria si filosofia religiilor, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa Patriarhul Justinian a Universitatii din Bucuresti, inzestreaza teologia ortodoxa romana cu un impunator dictionar dedicat literaturii crestine a Bisericii nedespartite. Ca dascal cu o remarcabila experienta in predarea studiului comparat al religiilor, domnia sa este in chip special familiarizat cu modalitatea in care trebuie tratata diversitatea maifestarilor spiritului uman, aflat in cautarea Adevarului ultim si mantuitor…”.

„Prezentul dictionar este conceput ca lucrare de referinta, avand drept scop accesul eficient la informatii de baza din domeniul literaturii crestine, limitat in timp pana la Mrea Schisma (1054). El cuprinde literatura crestina scrisa in limbile greaca, latina, armeana, siriaca, slavona, copta si araba. Materialul este prezentat pe autori si tematic in unele cazuri. Au fost luate in considerare si acele evenimente din viata Bisericii crestine nedespartite care au marcat puncte de rascruce in dezvoltarea si fixarea doctrinei ei (cele sapte Sinoade Ecumenice). Scriitori noutestamentari / Parintii apostolici / Apologeti crestini / Parintii bisericesti / Scriitorii bisericesti / Ganditori crestini eterodocsi / Ereziarhi / Doctrine religioase / Inscriptii, documente”.

 

Predici la Crăciun, Anul Nou și Bobotează – Fericitul Augustin


Predici de CraciunAutor: Fericitul Augustin

Traducere: Corneliu Clop

Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR

Colecție: Credința Ortodoxă

An: 2012

Preț: 24 RON

Prezentarea din ziarul „Lumina”:

De curând a apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române cartea „Predici de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează” a Fericitului Augustin.

Lucrarea a apărut în colecţia „Credinţa Ortodoxă” şi are binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducerea ei fiind realizată de Corneliu Clop.

Volumul cuprinde traducerea predicilor rostite de Fericitul Augustin la Naşterea Domnului, la Anul Nou şi la Bobotează, cuvântările publicate făcând parte din colecţia „Sermones ad populum. II. Sermones de tempore (Predici către popor. II. Predici la sărbători)”.

Lectura acestor omilii este utilă atât preoţilor, cât şi credincioşilor. Primii vor găsi în ele un model de oratorie şi, totodată, un îndemn pentru a se strădui ca, urmând procedeele retorice folosite de Fericitul Augustin, să transmită, cu un impact mai mare asupra ascultătorilor, învăţătura de credinţă. Credincioşii vor găsi în ele un îndemn şi un sprijin pentru cunoaşterea corectă a dogmei creştine, apărată de Fericitul Augustin cu multă fervoare, precum şi sfaturi practice care au rămas actuale chiar după trecerea atâtor veacuri, ceea ce face ca episcopul Hipponei să rămână un învăţător la fel de actual şi pentru creştinul veacului al XXI-lea”, se arată în Nota Editorală. Volumul cuprinde 320 de pagini. (S.D.)

 

Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine


Istoria literaturii crestine vechiTitlu original: Letteratura cristiana antica

Autori: Claudia Moreschini și Enrico Norelli

Traducere: colectiv

Editură: Polirom

An: 2013

Preț: 99 RON

Demnă de toată lauda este revenirea în oferta Polirom a acestei cărți. Prima ediție, foarte dificil de procurat integral, a fost publicată pe parcursul mai multor ani, între 2002-2004. O carte foarte utilă celor care vor să afle măcar câte ceva despre literatura patristică. Fiind vorba despre o istorie, nu avem prezentări complete ale autorilor, însă cele mai importante scrieri sunt analizate individual, suficient pentru un cititor nespecialist.

Prezentare generală:

Productia literara crestina a constituit adesea un instrument de lucru indispensabil pentru istoria Bisericii vechi sau un aspect particular al gindirii patristice. Lucrarea lui Claudio Moreschini si Enrico Norelli evidentiaza insa contributia inestimabila pe care crestinismul a adus-o la formarea culturii occidentale – a culturii in sens larg, cuprinzind nu doar aspectele artistice, ci si gindirea, problematicile, solutiile pe care crestinismul primelor secole le-a produs si le-a trait. Prin continuturi si genuri puternic inradacinate in traditie, dar, in acelasi timp, noi, originale, literatura crestina, al carei nucleu este particularitatea mesajului evanghelic, a marcat trecerea de la civilizatia antica la cea medievala.
Din cuprins (cele doua volume):

Epistolele lui Pavel si traditia epistolara paulina • Traditia evanghelica • Traditia ioanina • Cele mai vechi apocalipse crestine • Crestinismul si antichitatea tirzie • Scriitori greci implicati in controversa ariana • Poezia crestina apuseana • Augustin • Epoca invaziilor barbare in Occident • Poezia liturgica greaca • Istoriografia crestina greaca

Prezentarea individuală a volumelor:

I. Lucrarea lui Claudio Moreschini si Enrico Norelli evidentiaza contributia inestimabila pe care crestinismul a avut-o la formarea culturii occidentale – a culturii in sens larg, desigur, cuprinzind nu doar aspectele artistice, ci si gindirea, problematicile, solutiile pe care crestinismul primelor secole le-a produs si le-a trait. Se recupereaza particularitatea mesajului evanghelic, nucleul oricarei forme literare crestine. Avind continuturi si genuri puternic inradacinate in traditie, dar in acelasi timp noi, originale, aceasta literatura a marcat trecerea de la civilizatia antica la cea medievala.

II. Tomul al doilea continua prezentarea istoriei literaturii patristice din Occident si Orient pina la inceputurile Evului Mediu. De la opera augustiniana si pina la poezia liturgica greaca din secolul al VI-lea, ni se propune o ampla panorama a productiei literare crestine a celor mai importanti autori, dar si a celor mai putin cunoscuti. Structurarea lucrarii pe epoci istorice si regiuni geografice (perioada marilor concilii, regatele romano-barbare, Gallia, desertul egiptean, Africa vandalica etc.) si contextualizarea politico-istorica ofera cititorului noi chei de lectura a literaturii crestine vechi.

Cuprins: Augustin • Epoca invaziilor barbare in Occident • Literatura din regatele romano-barbare din Occident • Perioada conciliului de la Efes. Teofil si Chiril al Alexandriei • Dezbateri teologice precalcedoniene si postcalcedoniene in Orient • Asceza si spiritualitate • Poezia liturgica greaca • Istoriografia cestina greaca • Exegeti greci minori

 

Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești – Sf. Maxim Mărturisitorul


Scrieri si epistole - MaximAutor: Sf. Maxim Mărturisitorul

Traducere: Dumitru Stăniloae

Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR

An: 2012

Preț: 50 RON

Sper să nu fiu în eroare, dar cartea pare să reia volumul 81 din vechea colecție PSB, publicat în 1990.

Prezentarea de pe site-ul librăriei Sophia:

Volumul de față reunește mai multe texte de mici dimensiuni și epistole ale Sfântului Maxim Mărturisitorul (de la a cărui adormire se împlinesc 1350 de ani), scrieri cu un conținut variat, dar cu un accent vizibil pus asupra temei hristologice. Acestea ne revelează o personalitate profund implicată în disputele hristologice, ajunse la un apogeu polemic spre sfârșitul primei jumătăți a secolului al VII-lea, dar și o minte capabilă de cele mai subtile
distincții conceptuale, în cadrul cărora sunt valorizate creator toate produsele logicii antice.

Discursul hristologic al Sfântului Maxim nu poate fi redus însă nici la polemică, nici la silogistică, ci în integralitatea acestuia trebuie întrezărită insuflarea harului Sfântului Duh, dobândit prin nevoință și prin vederea duhovnicească a rațiunilor lucrurilor și ale lumii. Problemele care frământau lumea creștină din acea epocă sunt, așa cum se știe, cele legate de apariția ereziilor monofizită, monotelită și monoenergistă, care, prin sprijinul imperial de care se bucurau, puteau agresa cu aroganță ortodoxia Bisericii.

Hristologia dezvoltată de Sfântul Maxim analizează punctual aspectele teologice care decurg din actul asumării firii omenești de Dumnezeu Cuvântul, în care firea omenească nu suferă nicio alterare. Este cu totul admirabilă „antropologia” complementară pe care sfântul autor o pune în lucrare în context hristologic, pledând cu tărie nu numai pentru păstrarea firii omenești după întrupare, ci și a deplinei voințe și lucrări ale acesteia în Hristos. Vigurosul discurs antropologic al Sfântului Maxim nu este astfel deloc întâmplător, nici superfluu în context, ci are rolul esențial de a dovedi realitatea definitivă a unirii firii omenești și a celei dumnezeiești în Persoana lui Hristos, fără vreo contopire. Acest demers teologic era orientat împotriva concepțiilor eretice enunțate mai sus, care, fără excepție, direct sau indirect, susțineau o dizolvare a omenescului în firea dumnezeiască a Cuvântului, punând în mod implicit sub semnul întrebării atât realitatea Persoanei lui Hristos, cât și a mântuirii oamenilor în El.

Fiecare scriere din acest volum este o mărturie nuanțată asupra disputei hristologice la care Sfântul Maxim a participat activ, precizând în formule limpezi învățătura ortodoxă a Bisericii. De mare ajutor pentru o înțelegere deplină și corectă a scrierilor sale sunt și vastele note explicative ale Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, care, de altfel, semnează și inspirata traducere a textelor cuprinse în volumul de față.

În cunoscuta epistolă Despre iubire, către Ioan Cubicularul, este dezvoltată o viziune unică asupra dragostei, care, citându-l pe autor, „adună cele divizate” și prin care „nimeni nu este prin nimic despărțit de ceea ce este comun, ci fiecare este al fiecăruia și toți ai tuturor și mai degrabă ai lui Dumnezeu decât unii ai altora”. Volumul se încheie cu relatarea unei dispute publice a Sfântului Maxim cu Patriarhul Pyrrhus al Constantinopolului, text în care sunt cuprinse în forma dinamică a dialogului toate temele majore ale scrierilor hristologice anterioare.

Scrierile Sfântului Maxim Mărturisitorul cuprinse în acest volum publicat de Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă ilustrează profund un capitol hristologic de importanță majoră în istoria și viața Bisericii Ortodoxe. Acest capitol fundamental al culturii teologice ortodoxe nu poate trece neobservat și nestudiat de cineva însetat de adevărata cunoaștere, doritor de dreaptă cugetare în spațiul celor cu putință a fi cunoscute, dar și în acela al celor mai presus de cugetare, cunoaștere la care Biserica invită matern pe toți credincioșii ei, întrucât viața veșnică înseamnă cunoașterea mântuitoare a lui Dumnezeu, singurul Dumnezeu adevărat, și a lui Iisus Hristos, Fiul Său, trimis în lume spre mântuirea noastră (Ioan 17, 3).

 

Etichete: ,

Patericul – Cristian Bădiliță (trad.)


patericTraducător: Cristian Bădiliță

Editură: Adevărul Holding

An: 2011

Preț: 35 RON

După cele trei ediții publicate la Polirom, Cristian Bădiliță își publică traducerea Patericului într-o variantă cu mult mai multe șanse de a ajunge la publicul larg, nu atât datorită prețului, cât mai ales din pricina reclamei mult mai agresive pe care o practică Adevărul Holding.

„La început a fost tăcerea. „Un frate l-a întrebat pe avva Visarion: «Ce să fac?». Bătrînul îi zice: «Taci si nu te măsura pe tine însuţi»””. Tăcerea purificatoare, terapeutică, practicată nu numai de Părinţii din pustiu, ci de toţi novicii din marile religii sau filozofii soteriologice (hinduism, budism, iudaism, în varianta ascetică, pitagorism etc.). Dacă însă totul ar fi fost tăcere, nimic n-ar fi putut răzbate pînă la noi, iar noi, astăzi, poate nici n-am exista. Căci lanţul generaţiilor se ţine pe cuvînt, pe gest, pe faptă, cuvîntul, gestul si fapta alcătuind ceea ce se numeşte tradiţie: bagajul cultural pe care oricine îl găseşte în faţa ochilor atunci cînd intră în viaţă. O altă apoftegmă, ceva mai îngăduitoare, spune: „Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: «Ce este mai sănătos: să vorbeşti ori să taci ?» Bătrînul îi răspunde: «Cine vorbeşte din dragoste de Dumnezeu, bine face; la fel, cine tace din dragoste de Dumnezeu»””. Aşadar, cuvînt şi tăcere despre Dumnezeu. Patericul nu este altceva decît urma vizibilă, scriptică a acestor tăceri şi vorbiri neîntrerupte despre Dumnezeu, pe o perioadă de aproxi­mativ două secole, IV şi V, în pustiurile egiptene, sinaitice şi palestiniene.” Cristian Badilita

Prezentare pe site-ul Polirom:

Patericul, o lucrare fundamentala oferita cititorilor intr-o versiune riguroasa, stiintific stabilita, prevazuta cu elementele unui foarte bun acces cultural la text.

„O carte este importanta in masura in care ne pregateste pentru moarte; el este in acelasi timp un manual de dezvatare a lucrurilor nesemnificative, a fleacurilor, a dogmatismului uscat, care inchircesc sufletul si fac aerul din jurul nostru irespirabil. Dar mai presus de toate, Patericul este un minunat insotitor al sufletului catre moarte. Curajul, bunatatea, delicatetea, iubirea si smerenia personajelor din Pateric fac din ele mai mult decit niste simple modele ascetice, mai mult decit niste campioni maniaci ai postului si rugaciunii. Cu ei, de fapt, o imensa armata de cavaleri desavirsiti reinvie pentru o clipa, din faldurile blonde ale pustiului, pentru a ne reaminti ca Dumnezeu ne-a facut, pe toti, la origine, oameni cu «aripi de foc», dupa chipul si asemanarea Sa.” (Cristian Badilita)

Dintr-o recenzie scrisă de Mirela Teodorescu:

Cuvântul Pateric vine de la patir care în limba greacã înseamnã tată; am zice „învăţături ale Părinţilor duhovniceşti”, am putea zice „învăţături ale bătrânilor”. „Cartea bătrânilor”, aşa se mai numeşte Patericul. Şi când sunt referiri ale Părinţilor duhovniceşti la învăţăturile din Pateric, găsim referirile în înţelesul acesta, de „Cartea bătrânilor”. Călugăr în limba greacã cuprinde şi cuvântul gheron, care înseamnã bătrân. Calos înseamnã bun sau frumos. Cu acelaşi cuvânt se poate exprima cuvântul „bun” sau „frumos”, calos­gheron ar fi „bătrân frumos”, deci cuvântul „călugãr” din limba română este un cuvânt alcătuit din cuvintele greceşti calos­gheron. Nu numai bătrânii sunt călugări, sunt şi tineri care sunt călugări, dar, etimologic, cuvântul „călugăr” înseamnã „bătrân frumos”. Deci „Cartea bătrânilor” sau Patericul înseamnã cartea celor care au experienţă, cartea celor care au ajuns la nişte concluzii, cartea celor ce vorbesc cu autoritate. Vorbesc şi tinerii cu autoritate, dar autoritatea bătrânilor n­u o au decât bătrânii. Când eşti bătrân se consideră că ai acumulat de­-a lungul anilor o experienţă, se consideră că ai ajuns la nişte concluzii temeinice, la nişte concluzii pe care le poţi oferi şi altora. Şi e mare lucru ca un tânăr să înceapă cu experienţa şi cu concluziile bătrânilor.

Denumirea de “părinţii pustiei” cuprinde un grup influent de eremiţişi cenobiţi (trăitori în viaţa de obşte), începând cu secolul al IV-lea, care s-au stabilit în deşertul egiptean. Originile monahismului răsăritean şi apusean se găsesc în aceste comunităţi solitare şi religioase de asceţi. Pavel al Tebei este primul pustnic menţionat care a stabilit o tradiţie monahală ascetică şi de contemplaţie, iar Pahomie al Tebaidei este considerat fondatorul cenobitismului sau a monahismului timpuriu. Cu toate acestea, la sfârşitul secolului al III-lea, Antonie cel Mare conducea colonii de pustnici în mijlocul acestei regiuni. El a devenit curând eroul religios şi al retragerii arhetipale în Biserică, faimă datorată în mare parte şi popularei scrieri a sfântului Atanasie cel Mare, Vita St. Antoni. Aceşti primi monahi au atras numeroşi ucenici în jurul aşezărilor lor austere mai ales prin modul lor simplu, neobişnuit şi concentrat de căutare a mântuirii şi îndumnezeirii. Părinţilor pustiei li se cereau adesea călăuzire sau îndrumare spirituală şi sfaturi de către ucenicii lor. Aceste răspunsuri, au fost păstrate şi adunate în diferite culegeri de apoftegme ale Părinţilor pustiei, sau Patericele.

 

Capete gnostice – Sf. Maxim Mărturisitorul


Capte gnosticeTitlu original: ???

Autor: Sf. Maxim Mărturisitorul

Traducere: Walther Alexander Prager

Editură: Herald

Colecție: Spiritualitate Creștină

An: 2008

Preț: 25 RON

Potrivit datelor disponibile la Biblioteca Națională, cartea este tradusă din greacă, spre deosebire de alte cărți de patristică traduse de unii din engleză sau franceză.

(Despre teologie si despre iconomia intruparii Fiului lui Dumnezeu)

Despre Maxim s-a spus ca ar fi „ultimul ganditor independent al Bisericii bizantine”, iar atentia pentru evenimentele exterioare este inlocuita la el de una pentru prefacerile interioare din viata ascetica. Cel din urma aspect este, de altfel, si una din cauzele ce confera conceptiei teologice a lui Maxim un loc singular in istoria patristicii rasaritene. Mai precis, Maxim reuseste sa realizeze o legatura directa intre spiritualitatea vietii crestine si speculatiile teologice propuse de scriitorii alexandrini si Pseudo‑Dionisie Areopagitul, construind o imagine unitara a iconomiei Logosului divin in lume si in om.

„Cele doua sute de capete gnostice”, scrise probabil catre 634, concentreaza viziunea teologico‑mistica a lui Maxim pe o lungime a scrierii de sapte ori mai mica decat Raspunsuri catre Thalasie. Scurtimea tratatului este cauzata de faptul ca, spre deosebire de scrierile anterioare, Maxim renunta la stilul didactic. Capetele nu au un destinatar, asa cum au lucrarile sale precedente. Forma scrierii sub forma capetelor nu era noua in literatura patristica, fiind exploatata de Evagrie Ponticul, dar si de multi alti scriitori din mediul ascetic.

Spre deosebire, totusi, de alte scrieri similare, Capetele gnostice ale lui Maxim dovedesc o puternica coerenta interna ascunsa sub aparenta fragmentaritatii gandurilor. Spre sfarsitul tratatului (la 2, 85), Maxim insusi ofera implicit dovada ca nici unul din capete nu este introdus intamplator. Despre maniera in care Maxim va fi intentionat sa‑i fie citite capetele, nu aflam din aceasta scriere, ci din prologul Capetelor despre dragoste. Maxim il previne pe destinatarul scrierii, Elpidie, asupra faptului ca trebuie sa ia aminte „cu straduinta la fiecare din capete”. Totodata, avertizeaza asupra caracterului ezoteric al capetelor – „multe din ele nu vor fi intelese de toti” – , motiv pentru care recomanda ca „multe din <capete> sa fie mult cercetate impreuna de catre multi”.

Aceasta pluralitate a cercetarii este opusa de Maxim simplitatii aparente a capetelor. Asadar, este nevoie ca lectura lor reiterativa sa treaca de primul strat al cuvintelor si sa caute sa patrunda dincolo de fragmen­taritatea capetelor (cerinta exprimata de expresia „sa fie cercetate impreuna”). Mai departe in acelasi prolog, Maxim tinde sa confere lecturii capetelor calitatea unui exercitiu spiritual, respingand ideea unei simple cercetari intelectuale. Este evident, ca aceleasi prevederi s‑ar aplica si lecturii Capetelor gnostice, motiv pentru care comentariile ample atasate traducerii tratatului isi gasesc in parte indreptatirea (prin atentia conferita fiecarui capat) si in parte limitarea (cel putin din cauza faptului ca nu vor putea suplini niciodata asumarea lor spirituala).

Contributia Sfantului Maxim la dezvoltarea teologiei crestine a fost atat de importanta incat Biserica l‑a numit „Marturisitorul” (latinizat „Confesorul”), iar, pentru viata lui intelectuala, „Teologul si Filozoful”.

 

Despre suflet și înviere – Sf. Grigore de Nyssa


Despre suflet si inviereAutor: Sf. Grigore de Nyssa

Traducere: Grigore Teodorescu

Editură: Herald

Colecție: Spiritualitate creștină

An: 2012

Preț: 19 RON

In legatura cu problema existentei sufletului, s-au conturat doua abordari filosofice: teoria dualismului, care sustine ca sufletul si corpul sunt de natura diferita, chiar eterogena; teoria monismului, care, confundand sufletul cu trupul, sustine fie ca sufletul e din trup – de unde materialismul – fie ca trupul e din suflet, – de unde spiritualismul. Rezultatul acestor teorii si al cercetarii fenomenelor psihice este urmatorul: sufletul e o substanta nemateriala si independenta de materia vazuta, intrucat actele sufletesti ale omului n-au nici un fel de asemanare cu proprietatile functiilor vitale ale corpurilor organice.

De observat ca filozofia reuseste sa spuna doar ca exista un suflet deosebit de materie; insa ce este sufletul in sine, sau care e originea si menirea lui, sau cum poate ajunge sufletul sa se cunoasca pe sine, sau ce se va alege de el dupa moarte – iata tot atatea probleme pe care filozofia si psihologia nu reusesc sa le solutioneze.

Dialogul despre suflet si inviere este menit sa ne descopere, pe de o parte, doctrina despre existenta sufletului conforma cu invatatura Sfintei Scripturi, iar pe de alta parte se constituie intr-o aparare a adevarurilor si traditiilor Bisericii cu privire la invierea trupurilor. Dialogul se poarta intre Sf. Grigore si Macrina, sora si invatatoarea sa. Inca din tinerete, Macrina a aratat un spirit inclinat spre filozofie si o viata cucernica. Inzestrata cu o frumusete aleasa, fusese fagaduita de sotie unui tanar, care insa moare inainte de a o lua in casatorie. Macrina se retrage de buna voie intr-o manastire, unde va trai pana la sfarsitul vietii.

DESPRE INVATATURA CRESTINA

Scrierea aceasta, prezenta si ea in volum, este socotita cea mai  insemnata a Sf. Grigore de Nyssa. Si aceasta nu doar pentru ca aici este infatisata metodic invatatura religioasa in aspectele ei principale, ci si pentru ca rezolva, prin puternicul ei caracter polemic, multe din obiectiunile ridicate de adversarii credintei crestine.

Valoarea tratatului sta in faptul ca a reusit sa sistematizeze multe din punctele doctrinei crestine folosindu-se de elemente teologice sau de argumente filozofice – aspecte ce evidentiaza de altfel cultura aleasa si cunostintele cuprinzatoare ale Sf. Grigore in multe domenii de studiu din epoca sa. El vorbeste despre Treime, despre creatia lumii, despre originea raului, despre cauza pacatului, despre scopul si motivul intruparii lui Dumnezeu, despre rascumparare, despre botez si euharistie si despre recompensa si pedeapsa.

Motivul care a ocazionat acest tratat este, dupa cum reiese din cele spuse chiar de autor, existenta numerosilor apologeti ai paganismului si iudaismului, precum si a diferitelor secte gnostice care polemizau cu dreapta invatatura. Scopul sau este, pe de o parte, apararea ortodoxiei de aceste atacuri, iar pe de alta parte, convertirea si instruirea necrestinilor cu privire la dogmele credintei.

*

„As fi voit ca fratele meu [Grigore] sa aiba o biserica pe masura insusirilor sale, adica toata biserica aflata sub soare. Dar fiindca lucrul acesta este cu neputinta, se cuvine ca el sa cinsteasca cetatea [Nyssei] unde va fi episcop, in loc ca el sa fie cinstit de catre ea. Caci om mare nu este doar acela care e in stare sa savarseasca lucruri mari, ci mai ales acela care stie sa faca sa arate mari lucrurile mici.”

Sf. Vasile cel Mare

*

„Sf. Grigore de Nyssa a fost teologul cel mai erudit al veacului sau; aceasta pentru ca, dintre marii scriitori crestini din secolul al IV lea, el a asimilat in cel mai inalt grad cultura profana a antichitatii, pe care a folosit o din plin la argumentarea si fundamentarea invataturii crestine.”

H. V. Campenhausen

Cuprins

Cuvant inainte 5

Despre  suflet si inviere  9

Despre invatatura  crestina         97

 

Etichete: , , , , , , , ,

Confesiuni – Sf. Augustin


Augustin - ConfesiuniAutor: Sf. Augustin

Traducere: Eugen Munteanu

Editură: Nemira

Colecție: Alfa și Omega

An: 2010

Preț: 50 RON

Inițial mi-am propus să nu trec cu inventarul mai departe de anul 2011, dar sunt câteva cărți care se impun grație celebrității lor, a calităților intrinseci și a faptului că sunt încă disponibile în librării.

Daca ar incerca sa cuprinda textul Confesiunilor in canoanele   unui gen sau ale unei specii literare bine delimitate, un teoretician  al  literaturii ar avea de infruntat dificultati insurmontabile si ar   constata pana la urma ca se afla in fata unei scrieri inclasabile.   Relatare narativa? Fireste, dar pana la un punct si doar in prima parte.   Efuziune lirica? Speculatie filosofica? Discurs critic interpretativ   asupra textelor scripturale? Analiza psihologica? Fiecare in parte si   toate la un loc, intr-un discurs practic indisociabil in componente.

Abatere, intr-un fel, de la formele literare cunoscute, Confesiunile ne apar ca un text scris „dintr-o rasuflare“, fara o „schema“   prestabilita, ba chiar, la o lectura superficiala, plin de incoerente,   reveniri si repetitii, lipsit parca de o unitate interioara. Pe de alta   parte, nu este greu de observat ca prima parte este preponderent   narativa, pe cand in partea a doua lipseste orice referinta   evenimentiala, continutul fiind exclusiv speculativ si analitic. Confesiunile Sf. Augustin sunt una dintre cartile cele mai frecvent   traduse si tiparite: culturile mari detin fiecare in parte, cateva   duzini diferite, realizate, de-a lungul ultimelor trei-patru secole,   dupa principii si cu finalitati diferite, incepand de la reproduceri   strict literale si pana la parafrazari foarte libere. Simpla consultare a   fisierelor marilor biblioteci, cum ar fi Biblioteca Nationala sau   biblioteca Institutului de Studii Augustiniene din Paris, ne poate da o   imagine elocventa asupra numarului mare de editii ale acestui text   fundamental al culturii europene. Dupa editia princeps a   operelor Sf. Augustin, publicata de A. Dodo la Basel, in anul   1506, cele mai importante editii complete ale operei augustiniene care   s-au succedat in timp sint: editia tiparita de marele umanist Erasmus,   intre anii 1528–1529, de asemenea la Basel, cea a calugarilor   benedictini de la manastirea Saint Maur, tiparita intre 1679-1700 la   Paris, cea cuprinsa in tomurile XXXII–XLVII ale Patrologiei latine a   abatelui Migne, marea editie bilingva Oeuvres completes de Saint   Augustin, publicata in 32 de tomuri la Paris, intre anii 1869–1878 de   Peronne, Ecolle, Vincent, Charpentier si H. Barreau (Confesiunile sunt   cuprinse in tomul al II-lea) si, in sfarsit, editia din seria Corpus   scriptorum ecclesiasticorum latinorum de la Viena, al carei tom al   XXXIII-lea, aparut in 1896, este dedicat Confesiunilor.

Mare este si numarul manuscriselor care au conservat textul   Confesiunilor, cele mai vechi datand din secolul al VII-lea.   Diferentele, adesea importante, intre diferitele versiuni manuscrise au   facut extrem de dificila sarcina filologica de restaurare a unui prototip cat mai apropiat de gandirea autentica a Sf. Augustin.

 

Omilii la statui (2 vol., ediție bilingvă) – Ioan Gură de Aur


Omilii la statuiAutor: Ioan Gură de Aur

Traducere (note și studiu introductiv): Adrian Podaru

Editură: Polirom

An: 2012

Preț: 70 RON

Premiul pentru traducere pe 2012 al revistei Miscarea Literara
Editie bilingva, ingrijita de Adrian Muraru

Colectie coordonata de Adrian Muraru si initiata de Ioan-Florin Florescu
La sfirsitul secolului al IV-lea, intr-o capitala de provincie a Imperiului Bizantin, se petrece un eveniment ce prevesteste nenorociri: intr-un gest de sfidare, statuile familiei imperiale sint puse la pamint. Crima de lezmajestate este evidenta, si multe orase ale Imperiului fusesera pedepsite pentru fapte mai putin indraznete. Orasul este cuprins de panica, in asteptarea pedepsei imperiale. Multi isi parasesc locuintele; conducerea politica a cetatii este aruncata in inchisoare. Odinioara plin de viata, orasul se pustieste; unii se refugiaza in biserica. Acolo, un tinar preot cu numele Ioan va tine 21 de predici, menite sa redea comunitatii crestine speranta. Speranta salvarii cetatii, dar si speranta izbavirii religioase. Omiliile vor stringe un public impresionant: episoadele din viata cotidiana a Antiohiei sint dublate de secvente parenetice, de imbarbatare. Si totusi, va fi salvata Antiohia?

„Cind cei trimisi de imparat pentru examinarea celor intimplate au instituit acel tribunal infricosator si i-au chemat pe toti sa dea socoteala de faptele indraznite, si toti se asteptau la diferite feluri de moarte, atunci monahii, cei ce locuiesc crestele muntilor, si-au aratat filosofia lor. Desi stateau inchisi de ani multi in colibele lor, si desi nimeni nu i-a indemnat, nimeni nu i-a sfatuit, cind au vazut un nor atit de mare inconjurind orasul, si-au parasit corturile si pesterile si au curs din toate partile ca niste trimisi care veneau din cer. Si puteai sa vezi atunci orasul semanind cu cerul, peste tot aratindu-se acei sfinti, consolindu-i doar prin infatisarea lor pe cei indurerati si conducindu-i spre tot dispretul fata de nenorocire. Caci cine, vazindu-i pe aceia, n-ar fi luat in deridere moartea? Cine n-ar fi nesocotit viata?”

 

Etichete: , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: