RSS

Arhive pe categorii: Teologi catolici

De veritate. Despre adevăr – Toma de Aquino


De veritateTitlu original: De veritate

Titlu complet: De veritate. Despre adevăr

Autor: Toma de Aquino

Traducere: Tereza-Brândușa Palade

Editură: Galaxia Gutenberg

An: 2012

Preț: 15 RON

Activitatea de a gândi rămâne inerentă minții umane și trebuie măsurată prin ceea ce este în mod real adevărat și se află în afara intelectului omenesc. Intelectul uman nu poate descoperi adevărul real numai prin contemplarea de sine, cum consideră Hegel, pentru care „ființa și gândirea sunt identice”. Numai Dumnezeu cunoaște adevăarul real prin contemplarea de sine. Mintea umană nu poate, în schimb, descoperi adevărul decât dacă acceptă să fie masurată de ceva din afara ei – de o realitate obiectivă.

Reclame
 

Tratat fundamental despre credință – Karl Rahner


Tratat fundamental despre credinta Titlu original: Grundkurs des Glaubens

Autor: Karl Rahner

Traducere: Talos Marius

Editură: Galaxia Gutenberg

An: 2005

Preț: 46 RON

Fascinaţia şi actualitatea „Tratatului fundamental despre credinţă” al lui Karl Rahner constau în profunzimea spirituală şi forţa speculativă cu care sunt abordate întrebările capitale ale creştinilor din timpul său: ce înseamnă să fii creştin, care este temeiul speranţei acestuia şi, în fine, cum se poate trăi cu probitate intelectuală credinţa creştină în lumea de astăzi. Aşa cum o arată titlul, această lucrare este un „Tratat fundamental despre credinţă”: în ea nu este vorba doar despre nişte întrebări teologice particulare, ci despre esenţa creştinismului, în ansamblul său, gândit în legătura lui intrinsecă cu totalitatea existenţei umane. Într-o lume dominată de pozitivismul ştiinţific, Karl Rahner nu oboseşte să afirme că viaţa omului este învăluită în misterul inepuizabil al lui Dumnezeu, care i se comunică necontenit. În această relaţie aparent paradoxală se află şi temeiul ultim al demnităţii omului: într-adevăr, potrivit lui Rahner, autonomia omului creşte în mod direct proporţional cu legătura pe care acesta o are cu Dumnezeu, originea şi orizontul lui ultim. Mister şi autocomunicare, aceste concepte sunt menite, în viziunea teologului german, să ofere, lumii de astăzi, un acces către Dumnezeu şi către om în legătura lor originară. Karl Rahner (1904-1984) s-a născut la Freiburg în Breisgau. Intrat în 1922 în ordinul călugărilor iezuiţi, devine preot în 1932. Urmează cursuri de filosofie cu Martin Heidegger, iar în 1936 primeşte titlul de doctor în teologie dogmatică. Suspendat din învăţământ în timpul celui de-al doilea război mondial, în 1948 este titularizat profesor de dogmatică la Universitatea din Innsbruck, iar din 1964 preia catedra de filosofia religiei a Universităţii din München. Între 1967 şi 1971, când devine profesor emerit, el activează în cadrul Universităţii din München. Prin funcţiile de teolog peritus la Conciliul Vatican II şi de membru al Comitetului Teologic Internaţional până în 1972, precum şi prin cele peste 4000 de titluri din bibliografia lui, Karl Rahner se afirmă ca unul dintre numele cele mai importante ale gândirii teologice din secolul XX.

 

Etichete:

Cinci concepții despre Cina Domnului


Despre Cina Domnului coperta.inddTitlu original: The Lord’s Supper: Five Views

Editor: Gordon T. Smith

Traducere: Ciprian Simuț

Editură: Casa Cărții

An: 2013

Preț: 19 RON

Deşi Masa Domnului este cea care ar trebui să-i unească pe toţi urmaşii lui Cristos, se pare că nu putem să ne punem de acord nici măcar în privinţa denumirii pe care să i-o dăm. Iar dacă nu putem ajunge la un consens deplin, am putea măcar să ne înţelegem mai bine unii pe alţii şi să înţelegem acest ceremonial fundamental pentru credinţa creştină?
Gordon Smith a invitat reprezentanţi a cinci paradigme din spectrul mult mai larg al creştinătăţii. Fiecare dintre cei cinci îşi susţine, cu convingere, propria perspectivă şi pledează pentru cauza propriei tradiţii. Fiecare scrie însă – în spiritul iubirii creştine – şi o replică la concepţiile celorlalţi, subliniind atât punctele de acord cât şi pe cele de dezacord.

Această carte aduce mai multă lumină – decât tensiune – în privinţa unui subiect de maximă însemnătate.

Gordon T. Smith este preşedinte al reSourse Leadership International for Theological Education (care înainte se numea Overseas Council Canada), centru care lucrează cu mai multe organizaţii afiliate pentru a facilita şi sprijini studiul teologic de înalt nivel în ţările în curs de dezvoltare ale lumii.
Fost decan şi profesor asociat la Regent College din Vancouver, British Columbia, Smith a mai predat şi în Filipine, la Canadian Bible College şi la Theological Seminary of Regina, Saskatchewan. Este autorul cărţilor: Beginning Well, Courage and Calling, Listening to God in Times of Choice şi The Voice of Jesus.

Autorii celor cinci concepţii:
Concepţia romano-catolică
Jeffrey Gros, F.S.C.
Profesor de istoria Bisericii
Memphis Theological Seminary

Memphis, Tennessee

Concepţia luterană
John R. Stephenson
Profesor de teologie istorică
Concordia Lutheran Theological Seminary

St Catharines, Ontario

Concepţia reformată
Leanne Van Dyk
Decan şi profesor de teologie reformată
Western Theological Seminary

Holland, Michigan

Concepţia baptistă
Roger E. Olson
Profesor de teologie
George W. Truett Theological Seminary

Waco, Texas

Concepţia penticostală
Veli-Matti Kärkkäinen
Profesor de teologie sistematică
Fuller Theological Seminary

Pasadena, California

Fragment din prezentarea de pe blogul editurii Casa Cărții:

De ce se practică acest ritual în Biserică? Ce se întâmplă cu oamenii în momentul în care se împărtăşesc? Ce se întâmplă cu pâinea şi vinul/mustul? Există sau nu ceva care face ca Cina Domnului să fie diferită de orice altă practică a Bisericii? Care e semnificaţia teologică a acestui eveniment din viaţa Bisericii? Care sunt temeiurile biblice care îndreptăţesc o concepţie sau alta?

La toate aceste întrebări, precum şi la altele ce decurg din acestea, 5 teologi – reprezentând 5 tradiţii creştine (catolică, luterană, reformată, baptistă şi penticostală) – încearcă să răspundă, fiecare potrivit cu convingerile sale.

Cartea are o structură „interactivă” (pe cât de interactivă poate fi o carte), fiind organizată sub forma unei dezbateri. Fiecare autor prezintă concepţia pentru care pledează, după care ceilalţi patru formulează câte un răspuns la pledoarie.

Câştigul cititorului e astfel dublu: nu doar că află care sunt concepţiile celor din alte tradiţii, ci mai află şi cum se raportează teologi de diferite confesiuni unii la alţii. Modelul acesta nu facilitează doar interacţiunea teologică, ci poate fi şi o învăţătură de minte.

 

Tratatul iubirii lui Dumnezeu


Titlu original: Traité de l’amour de Dieu

Traducere: Eduard Ferenț

Editură: Sapientia

An: 2012

Preț: 35+40 RON (aici și aici)

Arcul de timp în care se desfăşoară viaţa sfântului Francisc de Sales (1567-1622) este o perioadă nespus de agitată şi de zbuciumată din aproape toate punctele de vedere: politic, social, economic şi religios. Este o perioadă marcată de puternice contraste: pe de o parte, marea bogăţie şi, pe de altă parte, extrema sărăcie; fidelitate şi trădare; cultură şi analfabetism etc. În acest context, figura autorului apare ca una de acţiune evanghelică a cărei fervoare, ardoare şi dinamism se alimentau din iubirea sinceră faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, făcând astfel ca şi operele sale, cum este şi acest tratat, să fie tot cărţi de acţiune.

Tratatul este o lucrare profund teologică, prezentându-se simultan ca o operă dogmatică, ascetică şi mistică, care expune, pe de o parte, adevărurile fundamentale ale doctrinei creştine, incluzând şi experienţa proprie a autorului, iar, pe de altă parte, scriind pe hârtie ceea ce, în acelaşi timp, scrie şi în inimă, după cum se exprimă el însuşi.

Acest Tratat al Iubirii lui Dumnezeu nu este o carte destinată doar celor contemplativi, nu este nici exclusiv o carte pur apostolică, ci este mai degrabă un izvor de contemplaţie, este viaţa creştinului desăvârşit, viaţa deplină a Duhului Sfânt în noi, sau, după cum se exprimă însuşi sfântul Francisc, „acest tratat este făcut pentru a ajuta sufletul deja evlavios să înainteze în planul său spiritual”.

Laurenţiu Turbuc

 

Noi semințe ale contemplării – Thomas Merton


Noi seminteTitlu original: New Seeds of Contemplation

Autor: Thomas Merton

Traducere: Adina Tatar

Editură: Galaxia Gutenberg

An: 2009

Preț: 25 RON

O carte clasică a misticii creștine moderne, scrisă de un călugăr trapist convertit la maturitate la creștinism, după o viață de boem. Cartea vine ca o continuare și îmbunătățire a primului volum (de succes) întitulat Seeds of Contemplation.

Fragment din prezentarea de pe site-ul cartifrumoase.ro:

contemplatia este expresia cea mai inalta a vietii spirituale si intelectuale a omului. Este insasi acea viata, in intregime treaza, in intregime activa, in intregime constienta de a fi vie…

Este uimire spirituala. Este reverenta spontana fata de  sacralitatea viului, a fiintei. Este recunostinta pentru viata, pentru constientizare si pentru fiinta.

Este constiinta vie a faptului ca existenta si fiinta noastra provin dintr-un izvor invizibil, transcendent si infinit imbelsugat.

Contemplatia este mai intai de toate constientizarea realitatii originii. Ea cunoaste originea, intr-un mod tainic, inexplicabil, dar cu o certitudine care trece atat dincolo de ratiune, cat si dincolo de simpla credinta…

…………………………………….

Credinţa este începutul contemplaţiei. Dacă există cel mai mic aspect bolnăvicios în concepţia ta despre credinţă, nu vei deveni niciodată contemplativ.

Mai întâi de toate, credinţa nu este o emoţie sau un sentiment. Nu este un impuls al subconştientului către ceva vag supranatural. Nici nu este doar o nevoie elementară a spiritului omului, o „senzaţie” că există Dumnezeu.

Nu este convingerea că eşti cumva „îndreptăţit” sau izbăvit, din nici un alt motiv precis decât acela că pur şi simplu aşa simţi. Nu este ceva în întregime subiectiv sau lăuntric, fără legătură cu vreo motivaţie exterioară. Nu e numai „forţă sufletească”.

Nu este un lucru care fierbe în tainiţele inimii şi te umple de o senzaţie nedefinită că totul e bine şi nici ceva atât de intim al tău încât conţinutul său să fi devenit necomunicabil.

Nu e un mit personal pe care să nu-l poţi împărtăşi cu nimeni altul şi a cărui valabilitate obiectivă să nu conteze nici pentru tine, nici pentru Dumnezeu, nici pentru oricine altcineva.

De asemenea, credinţa nu este o opinie. Nu e o convingere bazată pe analiză raţională. Nu este rezultatul unei demonstraţii ştiinţifice. Poţi crede numai ceea ce nu ştii. De îndată ce ştii un lucru, nu îl mai crezi, cel puţin nu în acelaşi fel în care îl ştii…

Credinţa este înainte de toate consimţire intelectuală. Completează mintea, nu o anihilează. Oferă intelectului posesia adevărului pe care raţiunea nu îl poate cuprinde de una singură. Dăruie certitudinea referitoare la Dumnezeu aşa cum este El; credinţa este drumul către o legătură esenţială cu Dumnezeu Cel Viu, iar nu cu viziunea unui Principiu Unic abstract, dedus prin silogism din existenţa lucrurilor create.

Dar acceptarea credinţei nu se sprijină pe evidenţa în sine a a unui obiect vizibil. Actul de a creşte uneşte două elemente ale unei propoziţii care în experienţa noastră naturală nu au nici o legătură unul cu celălalt. Dar nu există nici argumente la îndemâna raţiunii care să demonstreze că într- adevăr nu sunt legate.

Afirmaţiile care necesită acceptarea prin credinţă sunt pur şi simplu neutre din punct de vedere raţional. Nu există nici o dovadă naturală cum că ar fi adevărate ori false. Le acceptăm dintr-o cauză străină de evidenţa intrinsecă. Primim adevărul lor ca fiind revelat iar raţiunea consimţământului nostru este autoritatea lui Dumnezeu, Cel care revelează adevărurile respective.

Credinţa nu trebuie să dea satisfacţie deplină intelectului; dimpotrivă, ea îl va lăsa suspendat în obscuritate, fără o lumină proprie modului lui de cunoaştere. Totuşi credinţa nu frustrează intelectul, nu îl neagă şi nu îl distruge. Îl pacifică printr-o convingere pe care acesta ştie că o poate accepta chiar raţional, sub călăuzirea dragostei.

Căci în actul credinţei intelectul se mulţumeşte să cunoască pe Dumnezeu iubindu-l şi acceptând formulările despre El în termenii Lui. Iar această consimţire este, într-adevăr, raţională fiindcă se bazează pe conştientizarea faptului că gândirea noastră nu poate spune nimic despre Dumnezeu aşa cum este El într-adevăr şi pe ideea că Dumnezeu însuşi este o realitate infinită, deci, Adevăr infinit, Înţelepciune, Putere şi Providenţă, se poate revela cu certitudine absolută în orice manieră doreşte şi îşi poate certifica propria revelaţie de Sine prin semne exterioare.

Credinţa este mai ales consimţire, alegere intelectuală. Dar dacă ar fi numai atât şi nimic mai mult, dacă ar fi doar argumentului „in-aparentului”, ar fi incompletă. Ea trebuie să fie ceva mai mult decât o acceptare a minţii. Trebuie să fie şi o pătrundere, o legătură, o comuniune de voinţe, „substanţa lucrurilor pe care trebuie să le sperăm”.

În ultimă instanţă, credinţa este singura cheie a universului. Înţelesul ultim al existenţei umane şi răspunsul la întrebările de care depinde întreaga noastră fericire nu pot fi găsite în lipsa ei.

CUPRINS:

Prefata

1.Ce este contemplatia?
2.Ce nu este contemplatia
3.Semintele contemplarii
4.Tot ce exista este sfant
5.Lucrurile in identitatea lor

6.Rugaciunea pentru descoperirea propriei persoane
7.Unire si dezbinare
8.Solitudinea nu inseamna separare
9.Suntem un singur om
10.Un trup de oase sfaramate

11.Invata sa fii singur
12.Inima curata
13.Teologia morala a diavolului
14.Despre integritate
15.Maxime

16.Radacina razboiului este frica
17.Iadul inseamna ura
18.Credinta
19.De la credinta la intelepciune
20.Traditie si revolutie

21.Taina hristica
22.Viata in Hristos
23.Femeia invesmantata in Soare
24.Cel care nu este cu mine este impotriva mea
25.Smerenie versus deznadejde

26.Libertatea sub ascultare
27.Ce este libertatea?
28.Detasarea
29.Rugaciunea launtrica
30.Absente, perturbari

31.Darul intelegerii
32.Noaptea sfanta
33.Calatoria prin pustietate
34.Falsa flacara
35.Lepadarea de sine

36.Saracia launtrica
37.Impartasirea roadelor contemplarii
38.Iubirea pura
39.Dansul atotcuprinzator

 

Etichete: , , ,

Summa theologica – Toma din Aquino


Summa theologicaTitlu original: Summa theologica

Autor: Toma din Aquino

Traducere: Alexander Baumgarten (coord.)

Editură: Polirom

An: 2009

Preț: 88 RON

Toma din Aquino a ilustrat in cea mai importanta opera a sa, Summa theologica, spectacolul unei vieti intelectuale magnifice, care a reunit teologia si filosofia intr-un efort de intelegere a Creatorului si a ordinii creatiei. Alaturind sursele grecesti si arabe ale filosofiei celor iudaice si patristice ale crestinismului, el a realizat o sinteza a carierei sale intelectuale. Expresie vie atit a solutiilor pe care gindirea scolastica le-a dat problemelor ce izvorau din sursele mentionate, cit si a tensiunilor in urma carora s-a nascut modernitatea europeana. Summa theologica poate fi inteleasa doar prin prisma circumstantelor in care a aparut, fiind un dialog al ideilor vehiculate de dominicani, franciscani si seculari in mediul intelectual de la Universitatea din Paris a secolului al XIII-lea. Acest volum cuprinde integral prima parte a operei, dedicata chestiunilor de teologie speculativa, angelologie, antropologie si filosofie politica, urmind ca in celelalte trei volume sa intilnim chestiuni de teologie morala, filosofia dreptului si teologia sacramentelor.

Dintr-o recenzie de Marius Cruceru publicată pe blogul Scriptorie:

Summa este o probă de mare dificultate pentru orice traducător, fie acesta absolvent de clasice, în ce priveşte limba, dar şi în ce priveşte conţinutul, un test greu pentru orice absolvent de filozofie sau de teologie. Dacă Alex Baumgarten s-ar fi apucat singur de această intreprindere acum, cu toată admirația pe care i-o purtăm unii dintre noi, aș fi fost sceptic în privinţa reuşitei.

Alegerea sa pentru un colectiv atît de divers, în care sînt reprezentate atîtea competențe este singura variantă pentru o intreprindere ca aceasta în ziua de azi, cînd interdisciplinaritatea caută să recupereze ceea ce a pierdut universitatea faţă de Evul Mediu: continuitatea teologiei cu filozofia şi cu ştiinţa discursului. Fragmentarea de tip teologie faţă de filozofie şi separarea acestora de filologie era străină şi lui Augustin, dar şi lui Toma. Colectivul coordonat de Alexander Baumgarten ne oferă prilejul unei nostalgii, în sensul etimologic al cuvîntului, spre vremea grupurilor de truditori din mănăstirile iezuite.

Pentru a traduce Toma nu este de ajuns o calificare în limbile clasice, chiar dacă se poate adăuga o competenţă în teologie şi o diplomă în filozofie. Toma trebuie interpretat, nu doar tradus. Conciziunea limbii, largile sfere semantice dezvoltate de autor în context, în domeniul lexicului, structurile conceptuale complexe, care se reflectă în sintaxa uneori arborescentă sau prea frustă, toate acestea presupun un efort, pe care mai ales specialistul în limbi clasice îl poate aprecia în adevarată măsură, iar teologul și filozoful trebuie să îl respecte.

Așa cum am arătat, textul tomist trebuie interpretat corect (??? ce va fi însemnat aceasta; complexă idee cînd ne referim la ideologizarea unor asfel de texte) pentru a face o traducere bună și trebuie tradus bine pentru o interpretare corectă, fiindcă textul lui Toma devine un text de nivel 0, care presupune, la rîndul lui exegeze, comentarii, interpretări.

Colectivul coordonat de Alexander Baumgarten realizează nu numai o traducere școlărească admirabilă (în sensul de scholar), ci o transpunere care a presupus ca pas precedent, şi anume o bună echipare în filozofia și teologia medievală.

 

Castelul interior – Sf. Tereza din Ávila


tereza_din_avila_sf-castelul_interiorTitlu original: Las Moradas

Autor: Sf. Tereza din Ávila

Traducere: Christiam Tămaș

Editură: Ars Longa

An: 2007

Preț: 20 RON

Prima ediție a cărții a apărut, la aceeași editură, în 1995.

Din prezentarea cărții făcute pe ercis.ro:

În Castelul interior, Sfânta Tereza, maestră a artei analogiei şi a elaborării de simboluri, nu are alte izvoare de inspiraţie decât Sfânta Scriptură şi propria sa viaţă. De fapt, aici, este concentrată teologia propriei sale istorii mistice. În timp ce scrie ea se referă la ceea ce trăieşte prin har, de aceea stilul este, în mod particular, transparent.

În această capodoperă a spiritualităţii creştine se afirmă demnitatea omului şi interioritatea lui largă unde sufletul e vrednic de Dumnezeu, deoarece în străfundul lui se află sediul Sfintei Treimi; se arată plenitudinea misterului morţii şi al învierii în creştin, unde se înfăptuieşte transformarea lui în Cristos.

A fost trasat un drum spiritual care îl conduce pe om până la cel mai intim adevăr al vieţii sale.

*

Sfânta Tereza a lui Isus (1515-1582), binecunoscută ca Tereza din Avila, se naşte în localitatea spaniolă a cărei denumire este cuprinsă în numele ei, într-o familie de evrei convertiţi. La vârsta de 20 de ani intră la Mănăstirea Întrupării a carmelitanelor unde rămâne slujind 27 de ani. Aici primeşte mari haruri mistice de la Dumnezeu, după o îndelungată etapă de umilinţă şi asceză.

Din 1562, Tereza trăieşte ultimii 20 de ani ai vieţii sale întemeind 18 noi mănăstiri. Începe o nouă etapă de căutare a lui Dumnezeu, călătoreşte mii de kilometri în toată Spania pentru a răspândi o nouă formă de viaţă monahală atât pentru călugăriţe, cât şi pentru călugării ordinului, începând reforma carmelitanilor desculţi.

Sprijinită şi sfătuită de mari teologi franciscani, iezuiţi, dominicani şi de sfântul Ioan al Crucii, îmbunătăţeşte doctrina sa, care, la un moment dat, va fi şi verificată de Tribunalul ecleziastic al Inchiziţiei.

Mesajul său, care a reînnoit carisma carmelitană, a hrănit şi hrăneşte spiritual Biserica, este conţinut în operele sale Cartea vieţii, Drumul perfecţiunii, Castelul interior, Întemeierile.

Moare în 1582, la Alba de Tormes. Mănăstirile sale se răspândesc foarte repede în toată Europa şi în lumea întreagă. În 1622, este declarată sfântă, iar, în 1970, Doctor al Bisericii pentru autoritatea doctrinei sale spirituale.

 

Etichete: , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: